ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2234/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2234/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2234/2015

După deliberare, asupra

cauzei de față, constată următoarele;

Prin cererea da chemare în judecată

înregistrată pe roiul Judecătoriei Satu Mare la data de 24 ianuarie. 2013 sub nr.

x/1296/12013,

reclamanta A.

Satu Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Satu Mare, prin primar,

obligarea acestuia să-i lase în deplină folosință și liniștită posesie

terenurile intravilane situate în Satu Mare, Piața ..., înscrise în C.F. Satu

Mare, în suprafață de 784 mp, în suprafață de 2.000 mp, cu cheltuieli de

judecată.

În motivare,

reclamanta a arătat că este proprietara imobilelor mai sus menționate, care au

alectațiunea de teren aferent și zonă verde a Bisericii cu Lanțuri. Urmare a

lucrărilor de reabilitare și modernizare a străzii ..., ale cărei artere

delimitează imobilele, pârâtul a ocupat șî deține fără drept aproximativ 511 mp

din terenul aflat în proprietatea reclamantei.

Reclamanta

a precizat că prin cererea din 10 octombrie 2012, înregistrată la Primăria

Municipiului Satu Mare din 10 octombrie 2012 a solicitat efectuarea unui schimb

de terenuri, constând într-o suprafață de 373 mp, situată în zona contiguă a

proprietății sale. Prin adresa din 05 noiembrie 2012, pârâtul i-a comunicat

refuzul schimbului de terenuri, întrucât lotul prelins face parte din domeniul

public al Municipiului Satu Mare.

În drept,

acțiunea civilă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 555 și art. 563 C. civ.

aprobat prin Legea nr. 287/2009.

Prin sentința

civilă nr. 5661 din 24 septembrie 2013 Judecătoria Satu Mare a admis excepția

necompetențet materiale si a declinat competența de soluționare în favoarea

Tribunalului Satu Mare.

În aceste

condiții, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la dala de

15 noiembrie 2013.

Prin

sentința nr. 341/D din 30 iunie 2014, Tribunalul Satu Mare, secția

I civilă, a respins cererea de chemare

în judecată formulată de reclamanta  Satu Mare, în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul Satu Mare.

Pentru a

dispune astfel, instanța de fond a reținut că din concluziile raportului de

expertiză tehnică judiciară, specialitatea topografie, întocmit în cauză de

expert ing. B. (filele nr. 43-46), coroborate cu planul de situație realizat de

ing. C. (fila nr. 4, Dosar nr. x/296/2013 al Judecătoriei Satu Mare) rezultă că

terenul în suprafață totală de 2,784 mp înscris în C.F. Satu Mare, compus din

biserică. grădină și împrejurimi, situat în municipiul Satu Mare,

constituie proprietatea tabulară a

reclamantei, iar o suprafață de 496 mp din acesta, bine delimitată de restul

terenului printr-un gard edificat de reclamantă, este ocupată de stradă și

trotuar, care se Învecinează cu drumul public, respectiv de str. ....

A mai

reținut ca, potrivii Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Satu Mare nr. 62/2002,

coroborată cu adresa din 05 noiembrie 2012 emisă de Primăria Municipiului Satu

Mare și cu concluziile raportului de expertiză menționat anterior, diferența de

teren în litigiu face parte din domeniul public al orașului Satu Mare și este

afectată utilității publice, respectiv accesului pietonal și stradal de pe

strada ... din Satu Mare.

În acest

context, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (4)

din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, astfel încât, față

de caracterul inalienabil, insesizabil și imprescriptibil al imobilului în

litigiu, a făcut aplicarea acestora. De asemenea, a reținui că, în cauză, nu a

fost probai momentul la care a avui loc uzurparea efectivă de către pârât a

terenului în litigiu.

Prin prisma

acestor considerente și constatând că demersurile privind soluționarea amiabilă

a litigiului prin operarea unui schimb de terenuri între părțile în litigiu au

eșuat - aspect ce rezultă din adresele din 23 decembrie 2013, fila nr. 12, dosarul

Tribunalului Satu Mare și din 05 noiembrie 2012. fila nr. 3, dosarul

Judecătoriei Satu Mare - instanța a respins, ca neîntemeiata, cererea de

chemare în judecată.

Prin Decizia

nr. 341 din 6 mai 2015 Curtea de Apel Oradea,

secția l civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat

de reclamanta A. Satu Mare împotriva sentinței nr. 341 din 30 iunie 2014,

pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă.

Examinând

sentința atacată prin prisma motivelor de apei invocate, instanța a reținut că,

potrivit mențiunilor clin cuprinsul copiei extrasului de C.F. Satu Mare (fila

27, dosarul Judecătoriei Satu Mare), reclamanta figurează intabulată cu

imobilele având nr. cadastral 68, în suprafață de 784 mp, și nr. cadastral,

în suprafața de 2.000 mp, reprezentând pare și biserică, cu titlu de posesiune

faptică, înscrieri efectuate sub B1 și B31, în baza încheierilor din 2012.

În

cuprinsul raportului de expertiză tehnică specialitatea topografie, efectuat în

cauză, expertul B. a stabilit ca imobilul în litigiu se identifică cu teren

intravilan în municipiul Satu Mare, str. ..., teren eu clădire biserică

reformată: în cartea funciară, acest imobil se identifică cu teren, în

suprafață totală de 2.754 mp, reprezentând biserica, grădina acesteia și

împrejurimile, pe actuala stradă ... ; suprafața de teren aflată în folosința

reclamantei și bîne delimitată prin gard este de 2.288 mp, iar diferența de

teren care nu este folosită de reclamantă are o suprafață de 496 mp, ce se

identifica cu drum, respectiv str. ..., și trotuar.

Față de

aceste constatări, instanța de apel a apreciat că nu poate 11 negată existența

dreptului de proprietate al reclamantei, date fiind înscrierile efectuaic în

cartea funciară, însă nu poate fi contestată nici apartenența suprafeței de

teren de 496 mp la domeniui public al municipiului Satu Mare. întrucât este

afectai de amenajări de utilitate publică, respectiv accesului pietonal și

stradal pe str. ....

Instanța

de apel a mai reținut că, potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 233/1998,

domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor esîe alcătuit din

bunurile prevăzute la pct. Ill din anexa acestui act normativ (drumurile

comunale, vicinale șî străzile) și din aite bunuri de uz sau de interes public

local. declarate ea atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt

declarate prin lege bunuri de uz sau interes public național sau județean, iar,

conform art. 11 din acest act normativ și art. 861 C. civ., bunurile din domeniul

public suni inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.

A

constatat, totodată, că Municipiul Satu Mare nu a depus la dosar înscrisuri din

care să rezulte preluarea imobilului, titlul în baza căruia s-a făcut această

preluare și plata despăgubirii prealabile aferente acestei măsuri. De asemenea,

a reținut că pârâtul nu a faeut dovada că terenul a fost ocupat in intervalul 6

martie 1945-22 decembrie 1989, pentru a se putea reține aplicabilitatea

dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, sens în care a apreciat ca suni nefondate

susținerile acestuia, conform cărora reclamanta trebuia să urmeze procedura

prevăzută de acest act normativ.

Însă,

dată fiind afectațiunea actuală a bunului revendicat, a apreciat ea restituirea

posesiei în favoarea reclamantei nu este posibilă, întrucât terenul este de

utilitate publică și face parte integrantă dîn str. ... și trotuar. aflându-se

în domeniul public al municipiului Satu Mare.

De

altfel, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Satu Mare nr. 62/2002

privind însușirea Inventarului domeniului publicai acestei localități. au fost

determinate bunurile ce fac parte din domeniul public, iar în cuprinsul anexei

la această hotărâre este menționată. Ia poziția 1575, Piața ..., zonă indicată

de către reclamantă ca fiind cea în care este situat imobilul în litigiu, în

ședința publică din 4 martie 2015 aceasta a arătat că drumul ia care se referă

expertul în concluziile raportului de expertiză este de fapt o arteră de

circulație și face parte din fosta Piața ..., situată în municipiul Satu Mare.

Această

hotărâre nu a fost contestată de către reclamantă pe calea unei acțiuni

separate, astfel că, prin raportare la aspectele anterior reținute, dată fiind

apartenența imobilului ia domeniul public ai municipiului Satu Mare și afectațiunea

actuală a acestui teren, instanța de apel a constatat incidența dispozițiilor art.

3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, în speță nefiind posibilă o restituire în

natură a bunului revendicat. A apreciat că nu poate fi negat dreptul

reclamantei la despăgubirile reprezentând echivalentul bănesc ai imobilului

imposibil de restituit, în condițiile în care ar tace dovada că imobilul a fost

preluat ulterior anului 1989. Însă nu a procedai la efectuarea unei astfel de

analize,

în raport de limitele învestirii sale și de precizarea reprezentantului

convențional al petentei, de la data de 29 aprilie 2015, cum că nu a formulat

și un altfel de petit.

Referitor

la cererea formulată de reclamantă în sensul acordării de către pârât a unui

teren în schimbul celui ocupai abuziv, instanța de apel a reținut că aceasta.

într-adevăr, a întreprins demersuri în acest sens, aspect ce rezultă din

adresele din 2012 și din 2013 (filele 3 și 12 dosar fond), prin acest din urină

script reclamanta arătând că oferă suprafața de 511 mp din parcela înscrisă în

C.F. Satu Mare, ocupată fără titlu de Municipiul Satu Mare, în schimbul

parcelor de teren contigue Bisericii cu Lanțuri, în suprafață de 373 mp.

Această ofertă nu a fost acceptată de pârât pe considerentul că terenul

solicitat face pane din domeniul public al municipiului Satu Mare.

S-a apreciat

că în plan convențional părțile pot proceda la efectuarea unui schimb de

terenuri, însă numai cu condiția exprimării consimțământului prealabil în acest

sens. în lipsa acestuia, instanța de apel a constatat că cererea fonmiîată de

reclamantă cu privire la obligarea pârâtului la acordarea unui teren în schimb,

este neîntemeiată.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs,, în termen legal, recurenta-reclamantă A. Satu Mare,

prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii

atacate, în semul admiterii apelului declarat împotriva sentinței nr. 341/D din

30 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Satu Mare,

secția I civilă, schimbarea în tot a

acesteia, iar pe fond admiterea acțiunii civile, astfel cum a fost formulată.

În

motivare, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată

cu Încălcarea prevederilor art. 480-481 C. civ. și art. 1 din Primul Protocol

Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților fundamentale,

întrucât instanța de apel a stabilit apartenența terenului în litigiu la

domeniul public al municipiului Satu Mare, în baza Hotărârii Consiliului Local nr.

62/2002 - act administrativ inapt să producă efectul translativ de proprietate

prin lipsa forței legitime și prin omisiunea comunicării părților interesate -

și pentru că a aplicat imobilului, proprietatea sa tabulară, regimul juridic al

proprietății publice, cu ignorarea lipsei calității de proprietar tabular a intimatului-pârât.

De

asemenea, a criticat faptul că instanța de apel a legitimat preluarea nelegală

a terenului de către miimatul-pârât, care a avut loc în timpul efectuării

lucrărilor de modernizare pe strada ... în perioada 2008-2012, prin ocuparea

Iară drept a suprafeței de 496/511 mp din proprietatea sa tabulară. Astfel, a

susținut că, în mod greșit, instanța a dispus respingerea cererii de restituire

a terenului, formulată de recurenta-rcdamanlă din cauxa afectațiunii actuale a

acestuia,

A mai arătat

recurenta-reclamantă că intimatul pârât nu a dat curs solicitării ce a vizat

eliberarea planului urbanistic de detaliu cu privire la lucrarea de modernizare

a străzii ..., respectiv a porțiunii cuprinse

în

Piața ..., a certificatului de urbanism, a autorizației de construire cu

privire la parcela înscrisă în C.F. Satu Mare, a dovezii trecerii în domeniul

public sau privat ai municipiului Satu Mare a suprafeței de 496 mp din acest

lot și a actului de expropriere pentru utilitate publică.

Totodată,

recurenta-reclamantă a susținut că din înscrisul doveditor al dreptului său de

proprietate, reprezentat de extrasul de C.F. Satu Mare, și din concluziile

raportului de expertiză efectuai in cauză rezultă, indubitabil, că încă din

anul 2007, intimatuf-pârât posedă fără drept o porțiune de 511/496 mp din

terenul revendicat. Din punctul său de vedere, acesta nu a tacul dovada

dreptului de proprietate asupra imobilului, pe care îl posedă tară drept,

întrucât nu a fost dispusă exproprierea șj trecerea m proprietatea publică a

municipiului Satu Mare. Ocuparea terenului și demararea măsurii exproprierii,

în lipsa declanșării procedurii prevăzute de lege, reprezintă o încălcare a

dreptului său de proprietate și a atributelor acestuia,

În

drept, recursul a fost fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La data

de 25 august 2015, intimatul-pârât Municipiul Satu Mare, prin primar. a formulat

întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. comunicată, prin

care a solicitat respingerea recursului, ca nefondal.

Calea de atac

este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform ori. unic alin. (1)

din Legea nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acțiunile și

cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România.

publicată în M. Of. nr. 995 din 13 decembrie 2006.

Examinând

decizia reetirată, prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale

incidente Înalta Curte reține armatoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care recurenta-reclamantă și-a

întemeiat recursul, modificarea unei hotărâri se poate numai pentru motive de

nelegalitate, când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost pronunțată eu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În

susținerea motivelor de recurs reclamanta a arătat, în esență, că s-au încălcat

prevederile art. 480-481 C. civ. și art. 1 din Primul Protocol Adiționai la

Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale, mirueai

instanța de apel a stabilit apartenența terenului în litigiu la domeniul public

al municipiului Satu Mare, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 62/2002, act

administrativ inapt să producă efectul translațiv al dreptului de proprietate,

prin lipsa forței legitime și prin omisiunea comunicării către părțile

interesate, și pentru că a aplicat imobilului - proprietatea sa tabulară -

regimul juridic al proprietății publice, cu ignorarea lipsei calității de

proprietar tabular a intimatului-pârât.

Critica

nu este fondată. Astfel, Instanța de Apel a reținut eă, potrivii Hotărârii

Consiliului Local al Municipiului Satu Mare nr. 62/2002 cu privire la însușirea

inventarului domeniului public al localității și anexei acesteia, au fost

determinate imobilele care fac parte din proprietatea publică,

fiind menționată și fosta Piața ...,

actuala str. ..., zonă în care reclamanta a precizat că este situat imobilul în

litigiu (potrivit mențiunilor din încheierea de ședința din 04 martie 2015,

fila 46 verso dosarul instanței de apel).

Or, așa

cum corect a reținut instanța de apel, reclamanta nu a contestat hotărârea mai

sus menționată pe calea unei acțiuni separate în justiție, astfel Încât aceasta

se află în circuitul civil și produce efectele juridice pentru care a fost

adoptată.

În

consecință, instanța de apel a considerat că nu poate fi negată apartenența

bunului la domeniul public al municipiului Satu Mare. Acest aspect a rezultat

din faptul că terenul este înscris în anexa Hotărârii Consiliului Local Satu

Mare nr. 62/2002 cu privire la însușirea inventarului domeniului public, emisă

în baza dispozițiilor art. 19, art. 21 și pct. 3 al anexei la Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridiciar acesteia.

Constatările

mai sus menționate au fost coroborate de instanța de apel cu concluziile

raportului de expertiză specialitatea topografie, întocmit în cauză de expertul

B., prin care s-a stabilit că suprafața revendicată reprezintă drum și trotuar,

fiind afectată de amenajări de utilitate publică, destinate accesului pietonal

și stradal, pe str. ... .

Or, potrivit

dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile

proprietate publica, cu modificările ulterioare, domeniul public al comunelor,

al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. IlI

din anexă și din alte bunuri de interes public local, declarate ca atare prin

hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau

de interes public național ori județean.

Prin urmare,

domeniul public este format din bunurile care sunt de uz sau interes public

prin natura lor și din cele pe care legea le declară ca aparținând domeniului

public. Or, în cauză, în urma administrării probatoriului, s-a constatat că

terenul în discuție este afectat de amenajări de utilitate publică destinate

accesului pietonai și stradal.

Legea nr. 213/1998

prevede, de asemenea, în art. 19 și următoarele, obligația unităților

administrativ teritoriale de a inventaria bunurile ce aparțin domeniului

public, conform procedurilor și criteriilor prevăzute în lista anexă.

Ca

atare, se constată că în mod corect instanța de apel a apreciat că Hotărârea

Consiliului Local Satu Mare nr. 62/2002 cu privire la însușirea inventarului

domeniului public al municipiului Satu Mare face dovada apartenenței imobilului

în litigiu la domeniul public al statului.

Potrivit

dispozițiilor art. 861 alin. (1) C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009, în

vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 24

ianuarie 2013, și art. 136 alin. (4) din Constituția României, republicată,

bunurile care fac parte din domeniul public al statului, cum este și terenul

revendicat

în speță, sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, neputând fi urmărite

și putând fi date, în condițiile legii, numai în administrare, regiilor

autonome ori instituțiilor publice, concesionate ori închiriate sau date în

folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.

Față de

aspectele expuse și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte reține că

instanța de apel a apreciat în mod corect că suprafața de teren de 4% mp nu

poate fi restituită în natură din cauza afectațiunii actuale a acesteia și a

faptului că face parte din proprietatea publică a municipiului Salu Mare.

Pe de altă

parte, nu se poate susține că instanța de apel a ignorat lipsa titlului

intimatului-pârât asupra bunului revendicat, deoarece, în eontexiul analizei

uiapiieabîlmlțîi în speță a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, incidența a fost

invocată de pârât, a constatat lipsa titlului acestuia, precum și a dovezilor

referitoare la modalitatea în care imobilul a fost trecut în proprietate

publică și a despăgubirii prealabile la care era îndreptățită

reeurenta-reelamamu. ca urmare a deposedării de bun.

În acest

context, prin raportare la obiectul cererii deduse judecății. întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C. civ., Înalta Curte apreciază că una din condițiile

esențiale pentru promovarea cu succes a acțiunii în revendicare este ca

reclamantul să-și probeze dreptul de proprietate. Prin urmare, pârâtul nu poate

fi obligat să facă dovada propriului titlu, deoarece legea ocrotește posesia,

întrucât are valoare juridică și trece în planul dreptului prin efectele sale,

creând o prezumție de proprietate în favoarea posesorului.

Așa fiind, nu

se poate reține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 480-481 C. civ.,

întrucât, așa cum s-a arătat, aceasta a interpretat și aplicai în mod judicios

dispozițiile legale incidente, respectiv art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998

și ari.861 alin. (1) C. civ. la situația de fapt dedusă judecății, iar în urma

administrării probatoriului, a constatat că terenul nu poate fi restituit în

natura, deoarece acesta face parte din domeniul public ai municipiului Satu

Mare, fiind afectai de amenajări de utilitate publică.

De asemenea,

se constată că instanța de apel a reținut că, de principiu. recurenta-reclamantă

este îndrituită să solicite despăgubiri ca urmare a deposedării de bun, însă nu

a putut examina acest aspect, ea urmare a faptului că nu a fost învestită cu

soluționarea unei astfel de cereri. Față de aeeaslă împrejurare, Înalta Curte

consideră că instanța de apei nu a încălcat prevederile art. 1 din Primul

Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților

Fundamentale.

Materializarea

acestui drept la despăgubiri însă nu poate fi realizată în cadrul procesual

pendinte, ci doar în urma promovării unei acțiuni distincte, legată de

exproprierea în fapt a imobilului revendicat prin cererea de față.

Cât

privește critica referitoare la faptul că intimatul-pârât nu a dat curs

solicitării ce a vizat eliberarea planului urbanistic de detaliu cu privire la

lucrarea de modernizare a străzii ..., respectiv a porțiunii cuprinse în Piața

..., a certificatului de urbanism, a autorizației de construire cu privire la

parcela înscrisă în C.F. Satu Mare sub, a dovezii trecerii în domeniul public

sau privat ai municipiului Satu Mare a suprafeței de 406 mp din acest lot și a

actului de expropriere pentru utilitate publica, Înalta Curte reține că aceasta

nu poale fi supusă cenzurii în prezenta cale de atac, în condițiile în care nu

a reprezentat un capăt de cerere distinct, analizat în fond și apel.

Față de

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge, ca ne fondat recursul formulat de reclamanta A. Satu Mare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta A. Satu Mare împotriva Deciziei civile

nr. 341/A din 6 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2015.