ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2234/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2234/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2234/2015
După deliberare, asupra
cauzei de față, constată următoarele;
Prin cererea da chemare în judecată
înregistrată pe roiul Judecătoriei Satu Mare la data de 24 ianuarie. 2013 sub nr.
x/1296/12013,
reclamanta A.
Satu Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Satu Mare, prin primar,
obligarea acestuia să-i lase în deplină folosință și liniștită posesie
terenurile intravilane situate în Satu Mare, Piața ..., înscrise în C.F. Satu
Mare, în suprafață de 784 mp, în suprafață de 2.000 mp, cu cheltuieli de
judecată.
În motivare,
reclamanta a arătat că este proprietara imobilelor mai sus menționate, care au
alectațiunea de teren aferent și zonă verde a Bisericii cu Lanțuri. Urmare a
lucrărilor de reabilitare și modernizare a străzii ..., ale cărei artere
delimitează imobilele, pârâtul a ocupat șî deține fără drept aproximativ 511 mp
din terenul aflat în proprietatea reclamantei.
Reclamanta
a precizat că prin cererea din 10 octombrie 2012, înregistrată la Primăria
Municipiului Satu Mare din 10 octombrie 2012 a solicitat efectuarea unui schimb
de terenuri, constând într-o suprafață de 373 mp, situată în zona contiguă a
proprietății sale. Prin adresa din 05 noiembrie 2012, pârâtul i-a comunicat
refuzul schimbului de terenuri, întrucât lotul prelins face parte din domeniul
public al Municipiului Satu Mare.
În drept,
acțiunea civilă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 555 și art. 563 C. civ.
aprobat prin Legea nr. 287/2009.
Prin sentința
civilă nr. 5661 din 24 septembrie 2013 Judecătoria Satu Mare a admis excepția
necompetențet materiale si a declinat competența de soluționare în favoarea
Tribunalului Satu Mare.
În aceste
condiții, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la dala de
15 noiembrie 2013.
Prin
sentința nr. 341/D din 30 iunie 2014, Tribunalul Satu Mare, secția
I civilă, a respins cererea de chemare
în judecată formulată de reclamanta Satu Mare, în contradictoriu cu pârâtul
Municipiul Satu Mare.
Pentru a
dispune astfel, instanța de fond a reținut că din concluziile raportului de
expertiză tehnică judiciară, specialitatea topografie, întocmit în cauză de
expert ing. B. (filele nr. 43-46), coroborate cu planul de situație realizat de
ing. C. (fila nr. 4, Dosar nr. x/296/2013 al Judecătoriei Satu Mare) rezultă că
terenul în suprafață totală de 2,784 mp înscris în C.F. Satu Mare, compus din
biserică. grădină și împrejurimi, situat în municipiul Satu Mare,
constituie proprietatea tabulară a
reclamantei, iar o suprafață de 496 mp din acesta, bine delimitată de restul
terenului printr-un gard edificat de reclamantă, este ocupată de stradă și
trotuar, care se Învecinează cu drumul public, respectiv de str. ....
A mai
reținut ca, potrivii Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Satu Mare nr. 62/2002,
coroborată cu adresa din 05 noiembrie 2012 emisă de Primăria Municipiului Satu
Mare și cu concluziile raportului de expertiză menționat anterior, diferența de
teren în litigiu face parte din domeniul public al orașului Satu Mare și este
afectată utilității publice, respectiv accesului pietonal și stradal de pe
strada ... din Satu Mare.
În acest
context, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (4)
din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, astfel încât, față
de caracterul inalienabil, insesizabil și imprescriptibil al imobilului în
litigiu, a făcut aplicarea acestora. De asemenea, a reținui că, în cauză, nu a
fost probai momentul la care a avui loc uzurparea efectivă de către pârât a
terenului în litigiu.
Prin prisma
acestor considerente și constatând că demersurile privind soluționarea amiabilă
a litigiului prin operarea unui schimb de terenuri între părțile în litigiu au
eșuat - aspect ce rezultă din adresele din 23 decembrie 2013, fila nr. 12, dosarul
Tribunalului Satu Mare și din 05 noiembrie 2012. fila nr. 3, dosarul
Judecătoriei Satu Mare - instanța a respins, ca neîntemeiata, cererea de
chemare în judecată.
Prin Decizia
nr. 341 din 6 mai 2015 Curtea de Apel Oradea,
secția l civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat
de reclamanta A. Satu Mare împotriva sentinței nr. 341 din 30 iunie 2014,
pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă.
Examinând
sentința atacată prin prisma motivelor de apei invocate, instanța a reținut că,
potrivit mențiunilor clin cuprinsul copiei extrasului de C.F. Satu Mare (fila
27, dosarul Judecătoriei Satu Mare), reclamanta figurează intabulată cu
imobilele având nr. cadastral 68, în suprafață de 784 mp, și nr. cadastral,
în suprafața de 2.000 mp, reprezentând pare și biserică, cu titlu de posesiune
faptică, înscrieri efectuate sub B1 și B31, în baza încheierilor din 2012.
În
cuprinsul raportului de expertiză tehnică specialitatea topografie, efectuat în
cauză, expertul B. a stabilit ca imobilul în litigiu se identifică cu teren
intravilan în municipiul Satu Mare, str. ..., teren eu clădire biserică
reformată: în cartea funciară, acest imobil se identifică cu teren, în
suprafață totală de 2.754 mp, reprezentând biserica, grădina acesteia și
împrejurimile, pe actuala stradă ... ; suprafața de teren aflată în folosința
reclamantei și bîne delimitată prin gard este de 2.288 mp, iar diferența de
teren care nu este folosită de reclamantă are o suprafață de 496 mp, ce se
identifica cu drum, respectiv str. ..., și trotuar.
Față de
aceste constatări, instanța de apel a apreciat că nu poate 11 negată existența
dreptului de proprietate al reclamantei, date fiind înscrierile efectuaic în
cartea funciară, însă nu poate fi contestată nici apartenența suprafeței de
teren de 496 mp la domeniui public al municipiului Satu Mare. întrucât este
afectai de amenajări de utilitate publică, respectiv accesului pietonal și
stradal pe str. ....
Instanța
de apel a mai reținut că, potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 233/1998,
domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor esîe alcătuit din
bunurile prevăzute la pct. Ill din anexa acestui act normativ (drumurile
comunale, vicinale șî străzile) și din aite bunuri de uz sau de interes public
local. declarate ea atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt
declarate prin lege bunuri de uz sau interes public național sau județean, iar,
conform art. 11 din acest act normativ și art. 861 C. civ., bunurile din domeniul
public suni inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.
A
constatat, totodată, că Municipiul Satu Mare nu a depus la dosar înscrisuri din
care să rezulte preluarea imobilului, titlul în baza căruia s-a făcut această
preluare și plata despăgubirii prealabile aferente acestei măsuri. De asemenea,
a reținut că pârâtul nu a faeut dovada că terenul a fost ocupat in intervalul 6
martie 1945-22 decembrie 1989, pentru a se putea reține aplicabilitatea
dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, sens în care a apreciat ca suni nefondate
susținerile acestuia, conform cărora reclamanta trebuia să urmeze procedura
prevăzută de acest act normativ.
Însă,
dată fiind afectațiunea actuală a bunului revendicat, a apreciat ea restituirea
posesiei în favoarea reclamantei nu este posibilă, întrucât terenul este de
utilitate publică și face parte integrantă dîn str. ... și trotuar. aflându-se
în domeniul public al municipiului Satu Mare.
De
altfel, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Satu Mare nr. 62/2002
privind însușirea Inventarului domeniului publicai acestei localități. au fost
determinate bunurile ce fac parte din domeniul public, iar în cuprinsul anexei
la această hotărâre este menționată. Ia poziția 1575, Piața ..., zonă indicată
de către reclamantă ca fiind cea în care este situat imobilul în litigiu, în
ședința publică din 4 martie 2015 aceasta a arătat că drumul ia care se referă
expertul în concluziile raportului de expertiză este de fapt o arteră de
circulație și face parte din fosta Piața ..., situată în municipiul Satu Mare.
Această
hotărâre nu a fost contestată de către reclamantă pe calea unei acțiuni
separate, astfel că, prin raportare la aspectele anterior reținute, dată fiind
apartenența imobilului ia domeniul public ai municipiului Satu Mare și afectațiunea
actuală a acestui teren, instanța de apel a constatat incidența dispozițiilor art.
3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, în speță nefiind posibilă o restituire în
natură a bunului revendicat. A apreciat că nu poate fi negat dreptul
reclamantei la despăgubirile reprezentând echivalentul bănesc ai imobilului
imposibil de restituit, în condițiile în care ar tace dovada că imobilul a fost
preluat ulterior anului 1989. Însă nu a procedai la efectuarea unei astfel de
analize,
în raport de limitele învestirii sale și de precizarea reprezentantului
convențional al petentei, de la data de 29 aprilie 2015, cum că nu a formulat
și un altfel de petit.
Referitor
la cererea formulată de reclamantă în sensul acordării de către pârât a unui
teren în schimbul celui ocupai abuziv, instanța de apel a reținut că aceasta.
într-adevăr, a întreprins demersuri în acest sens, aspect ce rezultă din
adresele din 2012 și din 2013 (filele 3 și 12 dosar fond), prin acest din urină
script reclamanta arătând că oferă suprafața de 511 mp din parcela înscrisă în
C.F. Satu Mare, ocupată fără titlu de Municipiul Satu Mare, în schimbul
parcelor de teren contigue Bisericii cu Lanțuri, în suprafață de 373 mp.
Această ofertă nu a fost acceptată de pârât pe considerentul că terenul
solicitat face pane din domeniul public al municipiului Satu Mare.
S-a apreciat
că în plan convențional părțile pot proceda la efectuarea unui schimb de
terenuri, însă numai cu condiția exprimării consimțământului prealabil în acest
sens. în lipsa acestuia, instanța de apel a constatat că cererea fonmiîată de
reclamantă cu privire la obligarea pârâtului la acordarea unui teren în schimb,
este neîntemeiată.
Împotriva acestei
decizii a formulat recurs,, în termen legal, recurenta-reclamantă A. Satu Mare,
prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii
atacate, în semul admiterii apelului declarat împotriva sentinței nr. 341/D din
30 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Satu Mare,
secția I civilă, schimbarea în tot a
acesteia, iar pe fond admiterea acțiunii civile, astfel cum a fost formulată.
În
motivare, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată
cu Încălcarea prevederilor art. 480-481 C. civ. și art. 1 din Primul Protocol
Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților fundamentale,
întrucât instanța de apel a stabilit apartenența terenului în litigiu la
domeniul public al municipiului Satu Mare, în baza Hotărârii Consiliului Local nr.
62/2002 - act administrativ inapt să producă efectul translativ de proprietate
prin lipsa forței legitime și prin omisiunea comunicării părților interesate -
și pentru că a aplicat imobilului, proprietatea sa tabulară, regimul juridic al
proprietății publice, cu ignorarea lipsei calității de proprietar tabular a intimatului-pârât.
De
asemenea, a criticat faptul că instanța de apel a legitimat preluarea nelegală
a terenului de către miimatul-pârât, care a avut loc în timpul efectuării
lucrărilor de modernizare pe strada ... în perioada 2008-2012, prin ocuparea
Iară drept a suprafeței de 496/511 mp din proprietatea sa tabulară. Astfel, a
susținut că, în mod greșit, instanța a dispus respingerea cererii de restituire
a terenului, formulată de recurenta-rcdamanlă din cauxa afectațiunii actuale a
acestuia,
A mai arătat
recurenta-reclamantă că intimatul pârât nu a dat curs solicitării ce a vizat
eliberarea planului urbanistic de detaliu cu privire la lucrarea de modernizare
a străzii ..., respectiv a porțiunii cuprinse
în
Piața ..., a certificatului de urbanism, a autorizației de construire cu
privire la parcela înscrisă în C.F. Satu Mare, a dovezii trecerii în domeniul
public sau privat ai municipiului Satu Mare a suprafeței de 496 mp din acest
lot și a actului de expropriere pentru utilitate publică.
Totodată,
recurenta-reclamantă a susținut că din înscrisul doveditor al dreptului său de
proprietate, reprezentat de extrasul de C.F. Satu Mare, și din concluziile
raportului de expertiză efectuai in cauză rezultă, indubitabil, că încă din
anul 2007, intimatuf-pârât posedă fără drept o porțiune de 511/496 mp din
terenul revendicat. Din punctul său de vedere, acesta nu a tacul dovada
dreptului de proprietate asupra imobilului, pe care îl posedă tară drept,
întrucât nu a fost dispusă exproprierea șj trecerea m proprietatea publică a
municipiului Satu Mare. Ocuparea terenului și demararea măsurii exproprierii,
în lipsa declanșării procedurii prevăzute de lege, reprezintă o încălcare a
dreptului său de proprietate și a atributelor acestuia,
În
drept, recursul a fost fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La data
de 25 august 2015, intimatul-pârât Municipiul Satu Mare, prin primar. a formulat
întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. comunicată, prin
care a solicitat respingerea recursului, ca nefondal.
Calea de atac
este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform ori. unic alin. (1)
din Legea nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acțiunile și
cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România.
publicată în M. Of. nr. 995 din 13 decembrie 2006.
Examinând
decizia reetirată, prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale
incidente Înalta Curte reține armatoarele:
Potrivit
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care recurenta-reclamantă și-a
întemeiat recursul, modificarea unei hotărâri se poate numai pentru motive de
nelegalitate, când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost pronunțată eu
încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În
susținerea motivelor de recurs reclamanta a arătat, în esență, că s-au încălcat
prevederile art. 480-481 C. civ. și art. 1 din Primul Protocol Adiționai la
Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale, mirueai
instanța de apel a stabilit apartenența terenului în litigiu la domeniul public
al municipiului Satu Mare, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 62/2002, act
administrativ inapt să producă efectul translațiv al dreptului de proprietate,
prin lipsa forței legitime și prin omisiunea comunicării către părțile
interesate, și pentru că a aplicat imobilului - proprietatea sa tabulară -
regimul juridic al proprietății publice, cu ignorarea lipsei calității de
proprietar tabular a intimatului-pârât.
Critica
nu este fondată. Astfel, Instanța de Apel a reținut eă, potrivii Hotărârii
Consiliului Local al Municipiului Satu Mare nr. 62/2002 cu privire la însușirea
inventarului domeniului public al localității și anexei acesteia, au fost
determinate imobilele care fac parte din proprietatea publică,
fiind menționată și fosta Piața ...,
actuala str. ..., zonă în care reclamanta a precizat că este situat imobilul în
litigiu (potrivit mențiunilor din încheierea de ședința din 04 martie 2015,
fila 46 verso dosarul instanței de apel).
Or, așa
cum corect a reținut instanța de apel, reclamanta nu a contestat hotărârea mai
sus menționată pe calea unei acțiuni separate în justiție, astfel Încât aceasta
se află în circuitul civil și produce efectele juridice pentru care a fost
adoptată.
În
consecință, instanța de apel a considerat că nu poate fi negată apartenența
bunului la domeniul public al municipiului Satu Mare. Acest aspect a rezultat
din faptul că terenul este înscris în anexa Hotărârii Consiliului Local Satu
Mare nr. 62/2002 cu privire la însușirea inventarului domeniului public, emisă
în baza dispozițiilor art. 19, art. 21 și pct. 3 al anexei la Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridiciar acesteia.
Constatările
mai sus menționate au fost coroborate de instanța de apel cu concluziile
raportului de expertiză specialitatea topografie, întocmit în cauză de expertul
B., prin care s-a stabilit că suprafața revendicată reprezintă drum și trotuar,
fiind afectată de amenajări de utilitate publică, destinate accesului pietonal
și stradal, pe str. ... .
Or, potrivit
dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile
proprietate publica, cu modificările ulterioare, domeniul public al comunelor,
al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. IlI
din anexă și din alte bunuri de interes public local, declarate ca atare prin
hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau
de interes public național ori județean.
Prin urmare,
domeniul public este format din bunurile care sunt de uz sau interes public
prin natura lor și din cele pe care legea le declară ca aparținând domeniului
public. Or, în cauză, în urma administrării probatoriului, s-a constatat că
terenul în discuție este afectat de amenajări de utilitate publică destinate
accesului pietonai și stradal.
Legea nr. 213/1998
prevede, de asemenea, în art. 19 și următoarele, obligația unităților
administrativ teritoriale de a inventaria bunurile ce aparțin domeniului
public, conform procedurilor și criteriilor prevăzute în lista anexă.
Ca
atare, se constată că în mod corect instanța de apel a apreciat că Hotărârea
Consiliului Local Satu Mare nr. 62/2002 cu privire la însușirea inventarului
domeniului public al municipiului Satu Mare face dovada apartenenței imobilului
în litigiu la domeniul public al statului.
Potrivit
dispozițiilor art. 861 alin. (1) C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009, în
vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 24
ianuarie 2013, și art. 136 alin. (4) din Constituția României, republicată,
bunurile care fac parte din domeniul public al statului, cum este și terenul
revendicat
în speță, sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, neputând fi urmărite
și putând fi date, în condițiile legii, numai în administrare, regiilor
autonome ori instituțiilor publice, concesionate ori închiriate sau date în
folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.
Față de
aspectele expuse și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte reține că
instanța de apel a apreciat în mod corect că suprafața de teren de 4% mp nu
poate fi restituită în natură din cauza afectațiunii actuale a acesteia și a
faptului că face parte din proprietatea publică a municipiului Salu Mare.
Pe de altă
parte, nu se poate susține că instanța de apel a ignorat lipsa titlului
intimatului-pârât asupra bunului revendicat, deoarece, în eontexiul analizei
uiapiieabîlmlțîi în speță a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, incidența a fost
invocată de pârât, a constatat lipsa titlului acestuia, precum și a dovezilor
referitoare la modalitatea în care imobilul a fost trecut în proprietate
publică și a despăgubirii prealabile la care era îndreptățită
reeurenta-reelamamu. ca urmare a deposedării de bun.
În acest
context, prin raportare la obiectul cererii deduse judecății. întemeiată pe
dispozițiile art. 480 C. civ., Înalta Curte apreciază că una din condițiile
esențiale pentru promovarea cu succes a acțiunii în revendicare este ca
reclamantul să-și probeze dreptul de proprietate. Prin urmare, pârâtul nu poate
fi obligat să facă dovada propriului titlu, deoarece legea ocrotește posesia,
întrucât are valoare juridică și trece în planul dreptului prin efectele sale,
creând o prezumție de proprietate în favoarea posesorului.
Așa fiind, nu
se poate reține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 480-481 C. civ.,
întrucât, așa cum s-a arătat, aceasta a interpretat și aplicai în mod judicios
dispozițiile legale incidente, respectiv art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998
și ari.861 alin. (1) C. civ. la situația de fapt dedusă judecății, iar în urma
administrării probatoriului, a constatat că terenul nu poate fi restituit în
natura, deoarece acesta face parte din domeniul public ai municipiului Satu
Mare, fiind afectai de amenajări de utilitate publică.
De asemenea,
se constată că instanța de apel a reținut că, de principiu. recurenta-reclamantă
este îndrituită să solicite despăgubiri ca urmare a deposedării de bun, însă nu
a putut examina acest aspect, ea urmare a faptului că nu a fost învestită cu
soluționarea unei astfel de cereri. Față de aeeaslă împrejurare, Înalta Curte
consideră că instanța de apei nu a încălcat prevederile art. 1 din Primul
Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților
Fundamentale.
Materializarea
acestui drept la despăgubiri însă nu poate fi realizată în cadrul procesual
pendinte, ci doar în urma promovării unei acțiuni distincte, legată de
exproprierea în fapt a imobilului revendicat prin cererea de față.
Cât
privește critica referitoare la faptul că intimatul-pârât nu a dat curs
solicitării ce a vizat eliberarea planului urbanistic de detaliu cu privire la
lucrarea de modernizare a străzii ..., respectiv a porțiunii cuprinse în Piața
..., a certificatului de urbanism, a autorizației de construire cu privire la
parcela înscrisă în C.F. Satu Mare sub, a dovezii trecerii în domeniul public
sau privat ai municipiului Satu Mare a suprafeței de 406 mp din acest lot și a
actului de expropriere pentru utilitate publica, Înalta Curte reține că aceasta
nu poale fi supusă cenzurii în prezenta cale de atac, în condițiile în care nu
a reprezentat un capăt de cerere distinct, analizat în fond și apel.
Față de
considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte
va respinge, ca ne fondat recursul formulat de reclamanta A. Satu Mare.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta A. Satu Mare împotriva Deciziei civile
nr. 341/A din 6 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2015.