ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1814/2017

HOTĂRÂRE
16.11.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1814/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrata inițial pe rolul Judecătoriei Satu Mare, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală Săuca pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comuna Săuca, Comisia județeană Satu Mare pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Instituția Prefectului Județului Satu Mare, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea încheierii civile nr. 1023 din 17 martie 2016 pronunțată în dosar nr. x/2015 al Judecătoriei Satu Mare, motivat de faptul că a fost dată prin încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii nr. 1213 din 30 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. x/2014, prin care intimatele au fost obligate la plata de penalități de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 56/2017, Judecătoria Satu Mare, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Satu Mare a reținut că potrivit dispozițiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ., în cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cum este cazul în speță, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre. Cum prima hotărâre, respectiv sentința civilă nr. 1213 din 30 martie 2015 a fost pronunțată de Judecătoria Satu Mare, competența de soluționare a prezentei cauze aparține Tribunalului Satu Mare, ca instanță mai mare în grad.

Prin sentința civilă nr. 106/D din 10 aprilie 2017, Tribunalul Satu Mare a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuentul A.

Pentru a pronunța această hotărâre, această instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1213 din 30 martie 2015, Judecătoria Satu Mare, la solicitarea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală de fond funciar Săuca și Comisia Județeană Satu Mare pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, și, în temeiul art. 903 C. proc. civ. privind procedura de executare a obligațiilor de a face, a admis cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata unor penalități în suma de 200 lei, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data comunicării hotărârii și până la îndeplinirea obligației de a face stabilită prin titlu executoriu - sentința civilă nr. 1076 din 15 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 769/R din 7.11.2013 a Curții de Apel Oradea. Ulterior, reclamantul a inițiat o nouă acțiune în dosar nr. x/2015, prin care a solicitat transformarea penalităților stabilite prin sentința civilă nr. 1213 din 30 martie 2015, în prejudiciu efectiv, în sumă de: 18.400 RON.

Încheierea nr. 1023 din 17 martie 2016, pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. x/2015, reprezintă a doua etapă în procedura de executare a obligației de a face, prevăzută de art. 903 și urm. C. proc. civ. și nicidecum o hotărâre care să vină în contradicție cu sentința civilă nr. 1213 din 30 martie 201.3, chiar dacă prin soluția de respingere în acordarea de daune pentru prejudiciul suferit, ar crea aparent această interpretare subiectivă.

În consecință, s-a apreciat că nu subzistă motivul de revizuire invocat în cauză, acela al contrarietății de hotărâri, neexistând în cele două hotărâri ce formează obiectul revizuirii dispoziții contrare sau încălcare a puterii de lucru judecat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs revizuentul A. solicitând în principal casarea sentinței și rejudecarea cauzei pe fond cu consecința admiterii cererii de revizuire formulate, iar în subsidiar casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.

Prin decizia civilă nr. 136/R din 26.09.2017, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea instanței supreme.

În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că, în raport de considerentele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională, față de obiectul litigiului soluționat prin decizia recurată, precum și față de prevederile cuprinse în art. 483 alin. (3) C. proc. civ., asttel cum a fost interpretat de Curtea Constituțională prin decizia susmenționată, nefiind vorba de un caz anume prevăzut de lege care să prevadă competența instanței ierarhic superioare în acest sens, îi revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de-a soluționa prezenta cale extraordinară de atac.

Față de dispozițiile art. 132 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind. C. proc. civ., coroborat cu art. 129 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., la termenul din 16 noiembrie 2017, examinând, cu prioritate, excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiata și urmează să o admită, cu consecința decimării competenței de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Oradea, pentru următoarele considerente;

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către Tribunalul Satu Mare, în soluționarea unei cereri de revizuire, astfel că, din coroborarea dispozițiilor art. 96, art. 97 și an. 132 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu referire la art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., rezultă că instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel Oradea, instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în favoarea căreia se va stabili competența de soluționare a cauzei.

Potrivit dispozițiilor legale cu caracter imperativ și de ordine publică ale art. 97 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa"

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzuta competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edîctarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență. În acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioara celei care a pronunțat hotărârea atacată". Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală eu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare", în sensul art. 5 alin. (3) C. proc. civ.

În speță, față de considerentele menționate, este evident că recursul declarat împotriva unei hotărâri pronunțate de tribunal într-o materie unde hotărârea primei instanțe este supusă "recursului conform art. 513 alin. (6) C. proc. civ., nu poate fi analizat decât de instanța ierarhic superioară celei care a judecat cererea de revizuire, respectiv curtea de apel.

Mai mult, decizia nr. 369 din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea Constituțională, reținută în motivarea deciziei de declinare, nu este aplicabilă în speța de față, întrucât, în cauză, nu este vorba de o acțiune evaluabilă în bani, Tribunalul Satu Mare fiind învestit cu o cerere de revizuire, iar, pe de altă parte, prin decizia instanței de contencios constituțional s-a deschis dreptul de a ataca cu recurs hotărârile pronunțate de instanțele de apel în soluționarea apelurilor, eliminându-se pragul valoric din sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Pentru considerentele de mai sus, Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului formulat de către revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 106/D din 10 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în favoarea Curții de Apel Oradea, instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată cu recurs.

Declină competența de soluționare a recursului formulat de către revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 106/D din 10 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în favoarea Curții de Apel Oradea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-11-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1727/2017
nr. 687/Ap din 14 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2015. De asemenea, revizuenta a invocat și art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de
ÎCCJ 2015-10-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2234/2015
Decizia nr. 2234/2015 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin cererea da chemare în judecată înregistrată pe roiul Judecătoriei Satu Mare la data de 24 ianuarie. 2013 sub nr. x/1296/12013, reclamanta A. Satu Mare
ÎCCJ 2016-01-19
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 29/2016
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02 noiembrie 2015, M.A. și M.S. au formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile ar
ÎCCJ 2016-06-09
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1323/2016
Decizia nr. 1323/2016 Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Negrești-Oaș, revizuenții A. și B., în contradictoriu cu intimații C. și D., au solicitat instanței revizuirea Sen
ÎCCJ 2016-09-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1488/2016
Decizia nr. 1488/2016 Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată. înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 9 decembrie 2014. reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu
Sursă