ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1202/2020

Ședința publică din data de 18 iunie 2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 22/R din 23 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2010, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii nr. 4522/13.12.2011, pronunțate de Judecătoria Carei în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimații-pârâți Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Acâș, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Satu Mare, Primarul Comunei Acâș, președinte al Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Acâș, Prefectul Județului Satu Mare, președinte al Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Satu Mare, B. și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Acâș. A admis recursul declarat de aceeași recurentă împotriva sentinței civile nr. 1552/11.12.2018, pronunțate de Judecătoria Carei în dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu aceeași intimați, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Prin încheierea din 4 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2010, Judecătoria Carei a încuviințat cererea de abținere formulată de judecător C. de la soluționarea cauzei, în rejudecare.

Împotriva deciziei nr. 22/R din 23 septembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă și împotriva încheierii mai sus menționate a formulat cerere de revizuire revizuenta A., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținând contrarietatea între decizia nr. 22/R din 23 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă în dosarul nr. x/2010, și încheierea din 4 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2010 de Judecătoria Carei.

Revizuenta A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1), art. 31 alin. (1) lit. c) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

În motivarea cererii, petenta a susținut că normele legale pretins neconstituționale încalcă prevederile art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 126 alin. (1) și art. 147 alin. (4) din Constituția României, precum și art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și a Libertăților Fundamentale.

În esență, petenta a arătat că, prin decizia nr. 417/2019, Curtea Constituțională a reținut că organizarea completurilor de judecată se constituie potrivit legii. Astfel, dacă norme legală prevede un anumit număr, specializare sau existență temporară a completurilor, Înalta Curte are obligația de a constitui completurile potrivit legii.

Instanțele judecătorești, astfel cum sunt reglementate prin Constituție și prin Legea nr. 304/2004, își realizează funcția de înfăptuire a justiției prin judecători, care sunt organizați în completuri de judecată.

Legiuitorul constituțional a dat o importanță deosebită ordonării acțiunii puterii judecătorești la nivelul instanțelor. Această construcție constituțională a condus la calificarea, la nivel legal a aspectelor referitoare la compunerea instanței judecătorești, ca fiind norme de procedură de ordine publică.

Prin decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, reținând că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile cu privire la care revizuenta invocă neconstituționalitatea neavând legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, adoptată prin decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a declarat recurs petenta A., la 3 februarie 2020.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a susținut nelegalitatea deciziei, menționând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

La 6 martie 2020, cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2019/a1, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare Completului nr. 8.

Deși legal citați cu copia cererii de recurs, intimații nu au depus întâmpinare.

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acesteia.

Din configurația dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

Din perspectiva întrunirii cerințelor de admisibilitate, se constată că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede ca dispozițiile pretins neconstituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia. Prin urmare, se impune o analiză a interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului în care se află pricina.

În speță, recurenta a formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1), art. 31 alin. (1) lit. c) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară în cadrul soluționării cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținând contrarietatea deciziei nr. 22/R din data de 23 septembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă în dosarul nr. x/2010, cu încheierea din 4 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2010 de Judecătoria Carei.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Aceste dispoziții legale reglementează condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anume existența triplei identități cu privire la părțile, obiectul și cauza litigiilor, existența unor hotărâri definitive contradictorii, hotărârile potrivnice fiind necesar să fie pronunțate în dosare diferite.

Față de normele legale mai sus menționate și de motivele expuse în cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată, Înalta Curte constată că un eventual control de constituționalitate al dispozițiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1), art. 31 alin. (1) lit. c) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu ar avea relevanță asupra soluționării cererii de revizuire, în sensul prevăzut de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Aceasta întrucât normele pretins neconstituționale reglementează modalitatea de înființare, de către Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a completelor specializate în cadrul secțiilor, în funcție de numărul și natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secții, precum și de specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora (art. 19 alin. (3), atribuțiile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție (art. 29 alin. (1), compunerea completelor de judecată, precum și a celor în materie penală pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel și de Curtea Militară de Apel (art. 52 alin. (1) și art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004).

În raport de aspectele reliefate, Înalta Curte constată că normele vizate de neconstituționalitate nu fac referire la modalitatea de soluționare a cererii de revizuire. Din acest motiv, ar fi inutilă sesizarea Curții Constituționale cu verificarea constituționalității acestora.

Fiind o cale extraordinară de retractare, revizuirea poate fi analizată numai din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, conform art. 322 pct. 7 și art. 326 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., iar nu prin prisma regulilor de organizare judiciară reglementate prin Legea nr. 304/2004.

Concluzionând, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 38 R din 31 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 38 R din 31 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2020.