ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1099/2017

HOTĂRÂRE

14.06.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1099/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 30.05.2016, sub număr de dosar x/2016, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR CĂLĂTORI" S.A. București - prin Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Călători Cluj, în contradictoriu cu pârâta Compania Naționala de Căi Ferate "CFR" S.A. București, Sucursala Regionala CF Cluj, a solicitat instanței, în principal obligarea pârâtei la avizarea documentației de dezlipire din Cartea Funciară Centrală a parcelei de teren în suprafață de 670 mp. aferentă dormitorului de personal din Satu Mare, pentru care există "Certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor" seria x, nr. 1213, emis de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului la data de 25.10.2005, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cerere.

Prin sentința civilă nr. 3143/2016 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Satu-Mare, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivarea hotărârii, Judecătoria Satu-Mare a reținut, în esență, că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă "obligație de a face", reclamanta solicitând instanței "obligarea pârâtei la avizarea documentației de dezlipire din Cartea Funduară Centrală a parcelei de teren în suprafață de 670 m.p., aferentă dormitorului de personal din Satu Mare".

Câtă vreme pentru obligațiile de a face, reglementarea legală stabilește competența materială în favoarea judecătoriei, pentru competența teritorială neexistând nicio prevedere expresă derogatorie, s-a apreciat ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 107 C. proc. civ., conform cărora:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Drept urmare, potrivit dispozițiilor art. 107 raportat la art. 94 lit. h).) C. proc. civ., competența de soluționare a cererii formulate revine Judecătoriei Cluj-Napoca, ca instanță în circumscripția căreia se află sediul pârâtei, raportat la împrejurarea că obligarea la emiterea avizului pentru documentația de dezlipire este solicitată Sucursalei Regionala CF Cluj care, potrivit H.G. nr. 581/1998, constituie o sucursală a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A., cu sediul în Cluj-Napoca.

Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut, în esență, că în speță, competența teritorială a instanței nu este una exclusivă, de ordine publică, ci una relativă, de ordine privată, iar în condițiile în care pârâtul nu a invocat excepția de necompetența teritorială a Judecătoriei Satu-Mare, în raport cu prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora:

"necompentența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", Judecătoria Satu-Mare nu putea să invoce excepția necompetenței teritoriale din oficiu și să o admită.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 1959/2017 din 17.03.2017 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu-Mare. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Satu-Mare competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Este de necontestat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligația de a face, în concret, obligarea pârâtei la avizarea documentației de dezlipire din Cartea Funciară Centrală a parcelei de teren în suprafață de 670 m.p., aferentă dormitorului de personal din Satu-Mare.

În cazul cererilor având ca obiect obligați de a face competența teritorială a instanței nu este una exclusivă, de ordine publică, ci una relativă, de ordine privată.

Este de reținut că potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Așadar, potrivit textului legal evocat, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în speță, așa cum corect și legal a reținut și Judecătoria Cluj-Napoca, excepția de necompetență teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Satu-Mare, fără a fi invocată de către pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. București, Sucursala Regionala CF Cluj printr-o eventuală întâmpinare, prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Excepția de necompetență teritorială fiind una de ordine privată și cum o atare excepție nu a fost invocată de către pârât prin întâmpinare, ci chiar de către instanță din oficiu se constată că Judecătoria Satu-Mare în mod nelegal a invocat și s-a considerat necompetentă.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârât în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Satu-Mare a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

Distict de cele reținute, chiar dacă s-ar aprecia că obiectul cererii este un drept real imobiliar, prin raportare la susținerile reclamantei de la termenul de judecată din data de 21.09.2016 și la împrejurarea că pârâta contestă certificatul de atestare a dreptului de proprietate, atunci ar deveni incidente dispozițiile art. 117 C. proc. civ., care reglementează o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție se află imobilul - în speță Judecătoria Satu-Mare.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în speță competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Satu-Mare și, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.