ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 696/2019

HOTĂRÂRE

28.03.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 696/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 28 martie 2019

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului București la data de 7.11.2018, creditoarea Compania Nationala de Căi Ferate CFR S.A. a chemat in judecata pe debitoarea Societatea Transferoviar Calatori S.R.L., solicitand ca aceasta sa fie obligata la plata sumei de 4.113.700,89 RON reprezentand creanta certa, lichida si exigibila in conformitate cu contractele de acces pe infrastructura feroviara nr. 278/2017 si nr. 131/2016, precum si cu recunoasterea expresa a debitului, asa dupa cum rezulta din conventia de esalonare nr. 1/3223/21.06.2018.

In drept, creditoarea a indicat prevederile art. 1014 si urm. C. proc. civ., art. 14, art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530 - art. 1538 C. civ.

Fata de exceptia de necompetenta teritoriala, Tribunalul a retinut ca, potrivit art. 1016 C. proc. civ., dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare in judecata se introduce la instanta in a carei circumscriptie domiciliaza sau isi are sediul paratul, daca legea nu prevede altfel.

In cauza, sediul debitoarei este situat in Cluj Napoca.

Nu poate fi retinuta apararea creditoarei conform careia in cauza ar fi aplicabile normele de competenta agreate conventional prin contractele de acces pe infrastructura feroviara nr. 278/2017 si nr. 131/2016.

Intr-adevar, potrivit art. 39.5 din cele doua contracte, daca solutionarea pe cale amiabila nu este posibila, orice litigiu din sau in legatura cu acest contract, inclusiv referitor la incheierea, executarea ori desfiintarea lui, este de competenta instantelor judecatoresti de drept comun in circumscriptia carora se afla sediul social al CFR.

Partile au incheiat o conventie de esalonare a datoriilor Transferoviar Calatori S.R.L. inregistrata sub nr. x/21.06.2018//1/2533/21.06.2018 si au stabilit ca datoriile izvorate din cele doua contracte, in suma de 10.220.890,49 RON la data incheierii conventiei, sa fie platite de debitor esalonat in sase transe lunare in perioada iulie- decembrie 2018. Partile au confirmat ca CFR S.A. detine impotriva CFR Transferoviar Calatori S.R.L. o creanta certa, lichida si exigibila in suma totala de 10.220.890,49 RON a carei prescriptie curge de la data semnarii conventiei de esalonare (art. 2.3).

In situatia nerespectarii graficului de esalonare la plata, conventia se reziliază de drept, fara necesitatea vreunei alte notificari, fara vreo alta formalitate si fara interventia unei autoritati sau a instantei de judecata (art. 3.4).

In cazul in care partile nu ajungeau la un acord de solutionare pe cale amiabila, litigiul urma sa fie dedus judecatii instantei competente (art. 4.2).

Prin cererea de chemare in judecata creditoarea a aratat ca izvorul creantei sale il constituie cele doua contracte de acces pe infrastructura feroviara, ca debitul izvorat din cele doua contracte a fost recunoscut de debitoare prin conventia de esalonare si ca debitoarea nu si-a respectat obligatia de plata asumata prin convenia de esalonare, care a fost reziliata.

Asa cum a aratat la termenul din data de 13.12.2018, creditoarea nu a facut dovada rezilierii conventiei de esalonare, ceea ce atrage concluzia ca aceasta exista in continuare in ordinea juridica a partilor si ca produce efectele pe care partile le-au urmarit la incheierea sa.

Contractele de acces contin obligatia debitoarei de a achita contravaloarea serviciilor de care beneficiaza, precum si termenele de plata. Aceste termene de plata au fost modificate de parti prin conventia de esalonare, care a stabilit un nou grafic de plata. Pe durata existentei conventiei de esalonare, acesta este calendarul pe care debitoarea este obligata sa il respecte la efectuarea platilor, iar nu cel din contractele initiale, pentru ca doar in aceasta interpretare este respectata vointa partilor, asa cum a fost ea exprimata la incheierea conventiei de esalonare.

In ceea ce priveste competenta, Tribunalul constata ca prin art. 4.2 din conventie partile au agreat ca, in cazul in care nu ajungeau la un acord de solutionare pe cale amiabila, litigiul urma sa fie dedus judecatii instantei competente. Partile nu au definit in mod explicit notiunea de "instanta competenta". In lipsa unei asemenea definitii, revine instantei ca, pe cale de interpretare, sa incerce sa identifice vointa partilor in aceasta privinta.

Potrivit art. 1268 alin. (3) C. civ., clauzele se interpreteaza in sensul in care pot produce efecte, iar nu in acela in care nu ar putea produce niciunul.

Adoptarea interpretarii potrivit careia prin "instanta competenta" partile au inteles "instanta judecatoreasca de drept comun in circumscriptia careia se afla sediul social al CFR", asa cum se prevede in art. 39.5 din contracte, ar avea semnificatia lipsirii de orice continut a art. 4.2 din conventia de esalonare, care nu ar face nimic altceva decat sa reafirme vointa partilor din cele doua contracte, fara a ii aduce vreo modificare. In aceasta interpretare, clauza de la art. 4.2 din conventie ar deveni superflua.

Cu toate acestea, partile au incheiat conventia de esalonare urmarind ca aceasta sa produca efecte in realitatea lor juridica: partile au stabilit noi termene de plata, au stabilit ca de la data conventiei curge un nou termen al prescriptiei, au convenit ca pe langa rata lunara debitoarea mai are de achitat si obligatiile curente izvorate din contractul de acces (art. 3.2) si de asemenea ca CFR va calcula penalitati de intarziere in conformitate cu prevederile contractului pentru debitele principale cuprinse in facturile ce fac obiectul conventiei pana la data platii integrale a acestora (art. 3.3).

Cu alte cuvinte, atunci cand partile au urmarit sa mentina efectele contractelor initiale, au prevazut aceasta in mod expres, iar atunci cand au dorit sa aduca modificari contractelor, au specificat aceasta in mod expres.

In acest context, interpretarea care se impune este aceea ca partile au dorit sa modifice regulile referitoare la competenta si sa confere instantei de drept comun competenta de solutionare a litigiilor. Or, instanta de drept comun este cea reglementata de art. 107 C. proc. civ., adica instanta in a carei circumscriptie isi are sediul paratul (debitorul).

Aceasta intepretare este singura care acorda eficienta clauzei de la art. 4.2 din conventie, iar nu cea propusa de creditoare, care ar presupune ca partile au inserat in conventie o clauza fara a urmari ca aceasta clauza sa produca vreun efect modificator al realitatii lor juridice deja existente.

Pentru aceste considerente, Tribunalul București, secția a VI-a Civilă prin sentința civilă nr. 3770/2018 din 13 decembrie 2018 a admis excepția necompetenței teritoriale.

A declinat competenta de solutionare a cauzei privind pe creditoarea Compania Nationala de Căi Ferate CFR S.A. și pe debitoarea Societatea Transferoviar Calatori S.R.L., in favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub numărul x/2018 în data de 25.01.2019.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Specializat Cluj, excepție invocată de către reclamantă prin notele de ședință, tribunalul a reținut următoarele:

Între părți s-au încheiat contractele de acces pe infrastructura feroviară nr. 278/2017 și 131/2016 prin care creditoarea s-a obligat să permită debitoarei accesul la infrastructura feroviară în condițiile convenite în schimbul unui tarif de utilizare. Potrivit art. 39.5 din contracte, părțile au convenit în mod expres ca litigiile dintre acestea născute în temeiul acestor contracte să fie soluționate de către instanțele judecătorești competente din circumscripția sediului social al CFR.

La data de 21 iunie 2018 părțile au încheiat o convenție de eșalonare a datoriilor TRANSFEROVIAR CĂLĂTORI S.R.L. prin care debitoarea a recunoscut cuantumul sumelor datorate și s-a obligat la achitarea acestora în șase tranșe lunare potrivit înțelegerii.

La data de 7 noiembrie 2018, creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. a chemat in judecata pe debitoarea TRANSFEROVIAR CĂLĂTORI S.R.L., solicitand ca aceasta sa fie obligata la plata sumei de 4.113.700,89 RON reprezentand creanta certa, lichida si exigibila in conformitate cu contractele de acces pe infrastructura feroviara nr. 278/2017 si nr. 131/2016, precum si cu recunoasterea expresa a debitului, asa dupa cum rezulta din conventia de esalonare nr. 1/3223/21.06.2018.

În cauză, instanța a fost sesizată cu o cerere de emitere a unei ordonanțe de plată care izvorăște din contractele de acces pe infrastructura feroviară nr. 278/2017 și 131/2016, contracte potrivit cărora daca solutionarea pe cale amiabila nu este posibila, orice litigiu din sau in legatura cu acest contract, inclusiv referitor la incheierea, executarea ori desfiintarea lui, este de competenta instantelor judecatoresti de drept comun in circumscriptia carora se afla sediul social al CFR.

Raportat la dispozițiile art. 126 C. proc. civ., având în vedere faptul că părțile au convenit în mod expres ca litigile izvorâte din cele două contracte să fie soluționate de instanțele de la sediul creditoarei, în temeiul art. 130 alin. (3)-(4) C. proc. civ. și art. 132 același act normativ, tribunalul a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Specializat Cluj, excepție invocată de creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. și a declinat competența de soluționare a cererii de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. în contradictoriu cu debitoarea TRANSFEROVIAR CĂLĂTORI S.R.L. având ca obiect obligarea debitoarei la plata sumei de 4.113.700,89 RON, în favoarea TRIBUNALULUI BUCUREȘTI, secția a VI-a civilă.

Așadar, Tribunalul Specializat Cluj prin sentința civilă nr. 337/2019 din 27 februarie 2019 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Specializat Cluj, excepție invocatăde creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A., și în consecință:

A declinat competența de soluționare a cererii de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A., în contradictoriu cu debitoarea TRANSFEROVIAR CĂLĂTORI S.R.L., având ca obiect obligarea debitoarei la plata sumei de 4.113.700,89 RON, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și în consecință a dispus transmiterea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în vederea emiterii regulatorului de competență.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte constată că cele două instanțe, Tribunalul Specializat Cluj și Tribunalul București, s-au declarat deopotrivă și reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac. Competența în soluționarea conflictului aparține Înaltei Curți conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 129 alin. (1) și (2) pct. 3, C. proc. civ. "necompetența este de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine publică: […] în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Potrivit dispozițiilor art. 1016 C. proc. civ., competența de soluționare a cererii având ca obiect ordonanță de plată revine instanței competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, iar prevederile art. 107 alin. (1) același cod, stabilesc regula generală de determinare a competenței teritoriale, în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

Totodată, conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot conveni ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să judece.

În speță, părțile au convenit, prin contractele de acces pe infrastructura feroviară, ca litigiile născute între ele, în legătură cu încheierea, executarea ori desființarea respectivelor contracte, să se soluționeze de instanțele judecătorești de drept comun în circumscripția cărora se află sediul social al CFR.

Apoi, obiectul ordonanței de plată, ce se solicită a fi admisă în cauză, îl reprezintă suma de 4.113.700,89 RON, reprezentând o creanță certă, lichidă și exigibilă, despre a cărei existență se susține că s-a făcut dovada, potrivit cu recunoașterea expresă a debitului, rezultată din convenția părților de eșalonare nr. 1/3223/21.06.2018.

Ca atare, convenția de eșalonare a debitului este semnalată în considerarea caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, în timp ce instanța competentă, aleasă de părți pentru soluționarea litigiilor între ele în legătură cu executarea contractelor de acces pe infrastructură feroviară este instanța judecătorească de la sediul social al CFR.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (1) și (4), va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Văzând și dispozițiile art. 135 C. proc. civ.,