ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2238/2019

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub numărul x/2019 la data de 23 mai 2019 reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar Călători "CFR Călători" S.A. Bucuresti- prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței ca prin hotărârea care se va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 6.966 RON, reprezentând paguba produsă unității, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat stabilit în dosarul de cercetare nr. CJ.T1/7.3/3898/2018 al Depoului de locomotive Cluj-Napoca.

Analizând excepția necompetenței teritoriale invocată, Tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Rezultă că în vederea determinării competenței teritoriale, legiuitorul a prevăzut două criterii alternative de stabilire a competenței, în sensul că reclamantul, are alegerea de competență între instanța de la domiciliul sau de la locul de muncă.

În raport de dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii, instanța apreciază că nu prezintă relevanță faptul că reclamanta SNTFC CFR Călători S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj este o sucursală, adică un dezmembrământ lipsit de personalitate juridică, chiar raporturile juridice de muncă ce atrag competența exclusivă fiind încheiate și derulate cu SNTFC CFR Călători S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj, care are sediul în municipiul Cluj Napoca.

În acest sens este și Decizia nr. 778/04.04.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II a Civilă care, în soluționarea unui conflict negativ de competență într-un dosar similar, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, reținând că "dat fiind că raporturile juridice de muncă ce atrag competența exclusivă au fost încheiate și derulate cu SNTFC CFR Călători S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timișoara, care are sediul în municipiul Timișoara, iar în cererea de chemare în judecată a fost indicat drept sediu al reclamantei cel din municipiul Timișoara, rezultă că în funcție de acest sediu se va determina instanța competentă să soluționeze prezenta cauză.

Prin urmare, pentru toate considerentele arătate, prin sentința civilă nr. 4538/2019 din 02 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj la 04 octombrie 2019.

Deliberând asupra exceptiei invocate din oficiu a constatat următoarele:

Din actiunea formulata rezultă că reclamantă este Societatea Națională de Transport Feroviar Călători "CFR Călători" S.A. cu sediul în Bucuresti, astfel că, față de dispozitiile art. 269 din Codul muncii și art. 210 din Legea 62/2011, instanta a apreciat ca un complet specializat în materia dreptului muncii din cadrul Tribunalului București are competenta de a solutiona cererea formulata in prezentul dosar, neputandu-se susține că Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj are calitatea de reclamant.

În acest caz nu este incidentă situația organizației sindicale careia i se recunoaște legitimare procesuală activă, pentru ca, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, sa se țină seama de sediul sindicatului conform Deciziei nr. 1/2013 privind judecarea recursului în interesul legii.

Aceasta cu atât mai mult cu cat în prezenta speță nu se pune problema capacității de a sta in judecata a sucursalei pentru a fi aplicabil art. 56 alin. (2) C. proc. civ., ci aceea a determinarii competentei teritoriale după sediul reclamantului, care în speță, se află in mun. București. Din actiunea promovată și actele dosarului rezultă cu suficientă precizie ca nu sucursala din Cluj a promovat litigiul, ci Societatea Națională de Transport Feroviar Călători "CFR Călători" S.A., care are calitatea de reclamanta.

Având in vedere cele aratate mai sus Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale prin sentința nr. 2361/2019 din 08 noiembrie 2019 a apreciat întemeiata excepția invocată, iar în temeiul art. 131-134 din Codul de procedură, a declinat competența de solutionare a cererii în favoarea Tribunalului București; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și Tribunalul București și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea emiterii regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Competența de soluționare a cererilor privitoare la conflictele de muncă revine instanței de la domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent de calitatea de salariat sau angajator a reclamantului.

Totodată, dispozițiilor art. 56 alin. (2) din C. proc. civ. prevăd următoarele: "Cu toate acestea, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau entitățile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

Prin dispozițiile legale anterior citate, legea de procedură civilă le conferă sucursalelor legitimare procesuală activă, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, rațiunea legiuitorului fiind legată de drepturile și obligațiile persoanei juridice care se exercită prin intermediul sucursalei, așa cum este cazul în speță.

În aceste condiții, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii cu cele ale art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., rezultă că noțiunea de "sediu" la care fac referire dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice ci și la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale, ce are capacitate procesuală de folosință și de exercițiu.

Aplicând regula de interpretare a normelor juridice, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, rezultă că "sediul" reclamantului la care se referă art. 269 alin. (2) din Codul muncii vizează atât sediul principal, cât și sediul secundar.

În speță, Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, declanșat de către angajator, respectiv o acțiune în răspundere patrimonială constând în recuperarea de la salariat a sumei de 6.966 RON, reprezentând paguba produsă unității, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat stabilit în dosarul de cercetare nr. CJ.T1/7.3/3898/2018 al Depoului de locomotive Cluj-Napoca și că, potrivit mențiunilor din cererea de chemare în judecată, sediul societății reclamante Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. București, prin Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Călători Cluj se află în localitatea Cluj, municipiul Cluj Napoca.

Dat fiind că raporturile juridice de muncă ce atrag competența exclusivă au fost încheiate și derulate cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. București, prin Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Călători Cluj, care are sediul în municipiul Cluj Napoca, iar în cererea de chemare în judecată a fost indicat drept sediu al reclamantei cel din municipiul Cluj, rezultă că în funcție de acest sediu se va determina instanța competentă să soluționeze prezenta cauză.

Faptul că sediul anterior menționat este unul secundar în sensul art. 227 alin. (2) teza I C. civ. nu poate conduce la concluzia că instanța competentă teritorial se determină numai în funcție de sediul principal al reclamantului, în condițiile în care art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincție între sediul principal sau sediul secundar al reclamantului.

Având în vedere că municipiul Cluj, se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Cluj, rezultă că această instanță este competentă să soluționeze litigiul de muncă ivit între părți.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2019.