ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 51/2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4442 din 30 mai 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței; a fost declinată cauza Tribunalului Cluj, spre competentă soluționare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.

Totodată, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, prin excepție de la regula de drept comun, înscrisă în art. 107 din C. proc. civ. (potrivit căreia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel").

Așadar, în vederea determinării competenței teritoriale, legiuitorul a prevăzut două criterii alternative de stabilire a competenței, în sensul că reclamantul, are alegerea de competență între instanța de la domiciliul sau de la locul de muncă.

În speța de față, deși din Regulamentul de organizare și funcționare al S.N.T.F. C.F.R. Călători S.A. rezultă că Regionala de Transport Feroviar de Călători Cluj este o sucursală, lipsa personalității juridice este lipsită în acest caz de relevanță juridică, raportat la prevederile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., care statuează că pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.

Raporturile juridice de muncă ce atrag competența exclusivă au fost încheiate și derulate cu Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj, care are sediul în municipiul Cluj.

Mai mult, reclamanta și-a individualizat și precizat sediul în municipiul Cluj. De altfel și locul de muncă, stabilit de părți prin contract individual de muncă este tot în județul Cluj și pentru întreg demersul juridic desfășurarea actelor procedurale în același loc asigură o mai bună administrarea a actului de justiție.

Prin Sentința civilă nr. 3375/2018 din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu; a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, fiind vorba de un conflict de muncă, în condițiile în care litigiul vizează răspunderea patrimonială a salariatului, în cauză sunt incidente normele care guvernează jurisdicția muncii.

Conform prevederilor art. 269 C. muncii, conflictele de muncă se judecă de către instanța competentă în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Aceste dispoziții sunt completate de art. 210 din Legea nr. 62/2011 conform căruia, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, fiind astfel reglementată în mod expres o competență teritorială exclusivă și absolută în această materie.

Raportat la împrejurarea că sediul reclamantei este în București, instanța competentă este Tribunalul București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale.

Apărările pârâților referitoare la atribuțiile sucursalelor de încheiere a contractelor individuale de muncă și la aplicarea prevederilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ., nu pot fi primite, în condițiile în care la verificarea competenței nu se pune în discuție capacitatea procesuală a sucursalei, nu se discută calitatea acesteia de reprezentant, iar prevederile invocate nu pot adăuga la dispozițiile exprese prevăzute de normele de competență absolută din Codul muncii.

Textul legal anterior menționat (art. 269 C. muncii) nu lasă la alegerea reclamantului - angajator, instanța competentă, respectiv angajatorul nu are opțiunea de a introduce acțiunea la sediul principal sau la sediul secundar, sediul procesual ales ori locul de muncă al angajatului, în schimb norma legală prevede expres că instanța competentă este cea de la sediul reclamantului (angajator).

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea prin care reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj, în contradictoriu cu pârâții A. și B., a solicitat obligarea acestora la acoperirea prejudiciului cauzat unității, în valoare de 31.431 RON, reprezentând contravaloarea cantității de 6.490 kg motorină, cu cheltuieli de judecată.

Conform dispozițiilor art. 266 din C.muncii, "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Conflictul individual de muncă este definit de dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ca fiind "conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative".

C. muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii:

a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;

c) sindicatele și patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Art. 269 din același cod statuează că:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Totodată, conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Reclamanta în prezenta cauză este Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A., chiar dacă cererea a fost formulată prin Sucursala Regională De Transport Feroviar De Călători Cluj, reclamanta având sediul în București.

Alegerea sediului procesual în jud. Cluj vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură, neavând relevanță sub aspectul stabilirii competenței teritoriale.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantele Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj și Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A., în contradictoriu cu pârâții B. și A., în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2019.

GGC - NN