ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1256/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea formulată de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. București prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj în contradictoriu cu pârâtul A. s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.923 RON, suma ce reprezinta paguba produsa unității.

În drept a fost indicat art. 254 Codul Muncii, Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate SNTFC CFR Calatori pe anii 2019-2020 art. 44 alin. 1, art. 48 alin. 2.

Prin sentința civilă nr. 2231/2021 din 14 septembrie 2021 Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu fiind declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale.

În motivarea soluției s-a reținut faptul că, fiind vorba de un conflict de muncă, în cauză sunt incidente normele care guvernează jurisdicția muncii.

Conform prevederilor art. 269 Codul muncii, conflictele de muncă se judecă de către instanța competentă în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Aceste dispoziții sunt completate de art. 210 din Legea nr. 62/2011 conform căruia, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul fiind astfel reglementată în mod expres o competența teritorială exclusivă și absolută în această materie.

Raportat la împrejurarea că sediul reclamantei este în București, instanța competentă este Tribunalul București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale.

Art. 269 din Codul muncii nu lasă la alegerea reclamantului - angajator, instanța competentă, respectiv angajatorul nu are opțiunea de a introduce acțiunea la sediul principal sau la sediul secundar, sediul procesual ales ori locul de muncă al angajatului, în schimb norma legală prevede expres că instanța competentă este cea de la sediul reclamantului (angajator).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale care, prin sentința nr. 8568 din 09.12.2021 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și în consecință a fost trimisă cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea soluției s-a reținut că art. 269 alin. (2) din Codul muncii reglementează din punct de vedere teritorial competența de soluționare a conflictelor de muncă, aceasta aparținând instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul, reședința sau sediul reclamantului. De asemenea, potrivit art. 210 din legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Litigiul reprezintă un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, întrucât are ca obiect plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat de salariați, prin îndeplinirea necorespunzătoare sau prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă dintre părți.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SNTFC CFR Călători - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj a indicat, ca sediu, pe cel situat în municipiul Cluj-Napoca unde, potrivit actelor dosarului și susținerilor din cererea de investire a instanței, se află sediul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Cluj, care reprezintă o subunitate fără personalitate juridică a societății.

Textul legal ce reglementează competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă nu cuprinde în mod expres mențiuni referitoare la sediul principal sau secundar al societății reclamante, astfel că, în lipsa unor dispoziții în sensul de a se avea în vedere sediul principal al angajatorului, de vreme ce societatea reclamantă a ales să se judece la instanța în circumscripția căreia se află sediul unei subunități ale sale, instanței respective îi aparține competența de soluționare a pricinii.

Pentru aceste considerente, având în vedere că la data introducerii acțiunii reclamanta și-a indicat sediul din municipiul Cluj-Napoca (al unei subunități), unde de altfel s-au desfășurat raporturile de muncă cu pârâtul salariat, iar sediul subunității constituie de fapt sediu al reclamantei, întrucât reprezintă locul unde se desfășoară activitatea reclamantei în teritoriu, Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj nefiind o persoană juridică distinctă, rezultă că, fiind prima instanță investită cu soluționarea cauzei, aparține Tribunalului Cluj competența de soluționare, în temeiul art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul de față, având ca obiect, cererea formulată de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. București, prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Iași, în calitate de angajator, în contradictoriu cu persoana fizică pârâtă, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reține că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenței în cauza de față, dispozițiile art. 269 Codul muncii respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii: (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

De asemenea, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, act normativ cu caracter special față de Codul muncii: "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Din interpretarea literală a celor două texte de lege, rezultă faptul că norma cuprinsă în art. 269 Codul muncii are în vedere atât situația în care reclamant este persoana fizică angajată, cât și cea în care reclamant este persoana juridică angajatoare.

În schimb, norma cuprinsă în prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează competența teritorială de soluționare în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, caz în care acțiunea poate fi promovată fie la instanța de domiciliu, fie la cea de la locul de muncă. Se observă că textul art. 210 din Legea nr. 62/2011, nu reglementează competența teritorială de soluționare în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatorul.

În speță însă, trebuie determinată norma de competență teritorială în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatorul, caz în care se aplică norma cu caracter general în materia conflictelor de muncă, în vigoare, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Se reține faptul că, în ceea ce privește conflictul de competență ivit în cauză, instanțele în conflict au apreciat diferit noțiunea de "sediu al reclamantului".

Astfel Tribunalul Cluj a reținut că sediul reclamantei se află pe teritoriul municipiului București, în timp de Tribunalul București a reținut că reclamanta a indicat sediul din Municipiul Cluj-Napoca unde s-au derulat raporturile de muncă cu pârâtul salariat, sediul subunității constituind de fapt sediul al reclamantei.

Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată a fost formulată prin Sucursala Regională de Transport Feroviar Călători Cluj, în contradictoriu cu pârâtul, fost angajat al acestei sucursale. Se mai reține, totodată, că, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ.: "Cu toate acestea, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau entitățile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

Înalta Curte reține că, prin dispozițiile legale mai sus citate, legea de procedură civilă le conferă sucursalelor legitimare procesuală activă, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, rațiunea legiuitorului fiind legată de drepturile și obligațiile persoanei juridice care se exercită prin intermediul sucursalei, așa cum este cazul în speță.

În aceste condiții, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii cu cele ale art. 56 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că noțiunea de "sediu" la care fac referire dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice ci și la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale, ce are capacitate procesuală de folosință și de exercițiu.

În cazul unei interpretări contrarii, în sensul că, deși sucursala are capacitate procesuală de folosință și exercițiu, acțiunea în care are calitatea de reclamantă se introduce tot la sediul persoanei juridice mamă, s-ar goli de conținut dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. și ar fi încălcată însăși rațiunea pentru care legiuitorul a recunoscut capacitate procesuală entităților fără personalitate juridică.

În raport de considerentele mai sus arătate, întrucât sediul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar Călători Cluj se află pe raza teritorială a județului Cluj, revine Tribunalului Cluj competența teritorială de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2022.