ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1408/2022

HOTĂRÂRE

08.06.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1408/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2021, reclamanta S.N.T.F. C. civ..F.R. Călători S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Craiova a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 16.964 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de formarea profesională.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 254 alin. (1) din Codul Muncii.

Prin sentința civilă nr. 4231/2021 din 25 noiembrie 2021, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București.

În motivare, s-a reținut că litigiul dedus judecății are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum acesta este definit prin art. 1 lit. n) și p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din punct de vedere al competenței de soluționare a cauzei, s-a reținut că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul ori, după caz, sediul reclamantul. De asemenea, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 trimit la instanța competentă în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, text de lege aplicabil în situația în care calitatea de reclamant revine salariatului.

Referirea generică la domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces. În reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă, competența de soluționare a unor asemenea cereri se stabilește în funcție de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul.

Împrejurarea că în cererea de chemare în judecată este menționată Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Calatori Craiova ca împuternicit al reclamantei Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., nu este de natură să producă efecte juridice în ceea ce privește competența teritorială, chiar dacă raportul juridic dedus judecății s-a derulat la această unitate, atâta vreme cât acționează în calitate de mandatar al reclamantei.

O interpretare contrară a normelor ce guvernează competența teritorială absolută ar conduce la situația inacceptabilă ca determinarea instanței competente să se realizeze în raport cu sediul mandatarului.

Indicarea sediului procedural la adresa sucursalei, în condițiile art. 158 din C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură la mandatar, fără a constitui criteriu de stabilire a competenței teritoriale.

Textele legale mai sus menționate stabilesc o competență teritorială exclusivă ce nu poate fi înlăturată de alegerea reclamantului angajator și nici de dreptul comun în materie de competență teritorială, conform principiului specialia generalibus derogant.

Cum sediul Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A se află în municipiul București, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanța competentă teritorial a soluționa pricina, în conformitate cu cele anterior prezentate, este instanța de la sediul societății reclamante.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 2377 din 6 aprilie 2022, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație si Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, după evocarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vederea determinării competenței teritoriale, s-a arătat că legiuitorul a prevăzut două criterii alternative de stabilire a competenței, în sensul că reclamantul are alegerea de competență între instanța de la domiciliul sau de la locul de muncă.

În raport cu dispozițiile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cu care pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii, instanța apreciază că nu prezintă relevanță faptul că reclamanta este o sucursală, adică un dezmembrământ lipsit de personalitate juridică, chiar raporturile juridice de muncă ce atrag competența exclusivă fiind încheiate și derulate cu aceasta, al cărei sediu este în Craiova, în acest sens fiind și decizia nr. 778 din 4 aprilie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Competența de soluționare a cererilor privitoare la conflictele de muncă revine instanței de la domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent de calitatea de salariat sau angajator a reclamantului.

De asemenea, dispozițiile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ. prevăd următoarele:

"Cu toate acestea, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau entitățile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

Prin dispozițiile legale anterior citate, legea conferă sucursalelor legitimare procesuală activă, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, rațiunea legiuitorului fiind legată de drepturile și obligațiile persoanei juridice, care se exercită prin intermediul sucursalei, așa cum este cazul în speță.

În aceste condiții, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii cu cele ale art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., rezultă că noțiunea de "sediu" la care fac referire dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice, ci și la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale, ce are capacitate procesuală de folosință și de exercițiu.

Aplicând regula de interpretare a normelor juridice, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, rezultă că "sediul" reclamantului la care se referă art. 269 alin. (2) din Codul muncii vizează atât sediul principal, cât și sediul secundar.

În speță, Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanșat de către angajator, respectiv o acțiune în răspundere patrimonială, constând în recuperarea de la salariat a unei sume reprezentând cheltuieli ocazionate de formarea profesională, iar potrivit mențiunilor din cererea de chemare în judecată, sediul societății reclamante S.N.T.F. C. civ..F.R. Călători S.A. Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova se află în Craiova, județ Dolj.

Dat fiind că raporturile juridice de muncă ce atrag competența exclusivă au fost încheiate și derulate cu S.N.T.F. C. civ..F.R. Călători S.A. Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova, care are sediul în municipiul Craiova, iar în cererea de chemare în judecată a fost indicat drept sediu al reclamantei cel din municipiul Craiova, rezultă că, în funcție de acest sediu, se va determina instanța competentă să soluționeze prezenta cauză.

Faptul că sediul anterior menționat este unul secundar în sensul art. 227 alin. (2) teza I C. civ. nu poate conduce la concluzia că instanța competentă teritorial se determină numai în funcție de sediul principal al reclamantului, în condițiile în care art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincție între sediul principal sau sediul secundar al reclamantului.

Având în vedere că municipiul Craiova se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Dolj, rezultă că această instanță este competentă să soluționeze litigiul de muncă ivit între părți.

Față de aceste considerente, în aplicarea art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.