ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2212/2022

HOTĂRÂRE

27.10.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2212/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 27.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Calatori Craiova, a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 10.439 RON, sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală până la efectuarea plății, reprezentând cheltuieli ocazionate de formarea profesională, conform art. 6.2.5 si art. 6.2.6. lit. f) din actul adițional la CIM privind formarea profesională nr. x/24.06.2019.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 254 alin. (1) Codul Muncii.

Pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii și a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 4220/2021, Tribunalul Dolj a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a.

În motivare s-a reținut, în esență, că împrejurarea că în cererea de chemare în judecată este menționată Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători S.A." nu este de natură să producă efecte juridice în ceea ce privește competența teritorială, chiar dacă raportul juridic dedus judecății s-a derulat la această unitate, atâta vreme cât acționează în calitate de mandatar al reclamantei, o interpretare contrară a normelor ce guvernează competența teritorială absolută ducând la situația inacceptabilă ca determinarea instanței competente să se realizeze în raport cu sediul mandatarului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București.

La termenul de judecată din data de 08.03.2022, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței pe care a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

Cu privire la natura juridică a litigiului, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, litigiul dedus judecății este un conflict individual de muncă, iar în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante pentru stabilirea competenței teritoriale dispozițiile art. 269 Codul muncii, respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Din actele depuse la dosar rezultă că Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Craiova are calitatea de angajator, aceasta figurând în nume propriu în Contractul Individual de Muncă și actele adiționale, precum și în decizia de încetare a contractului individual de muncă.

Prin urmare, singura în măsură să formuleze pretenții împotriva angajatului este sucursala, și nu societatea mamă.

În temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competentă și a înaintat cauza spre soluționarea acestuia Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență.

Litigiul are ca obiect cererea formulată de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. București, prin Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova în calitate de angajator, în contradictoriu cu persoana fizică pârâtă, așadar are natura unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

În materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenței în cauză, dispozițiile art. 269 Codul muncii respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

De asemenea, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, act normativ cu caracter special față de Codul muncii: "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Din interpretarea literală a celor două texte de lege, rezultă faptul că norma cuprinsă în art. 269 Codul muncii are în vedere atât situația în care reclamant este persoana fizică angajată, cât și cea în care reclamant este persoana juridică angajatoare.

În schimb, norma cuprinsă în prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează competența teritorială de soluționare în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, caz în care acțiunea poate fi promovată fie la instanța de domiciliu, fie la cea de la locul de muncă. Se observă că textul art. 210 din Legea nr. 62/2011, nu reglementează competența teritorială de soluționare în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatorul.

În speță însă, trebuie determinată norma de competență teritorială în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatorul, caz în care se aplică norma cu caracter general în materia conflictelor de muncă, în vigoare, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Se reține faptul că, în ceea ce privește conflictul de competență ivit în cauză, instanțele în conflict au apreciat diferit noțiunea de sediu al reclamantei.

Astfel Tribunalul Dolj a reținut că sediul reclamantei se află în municipiului București și nu prezintă relevanță faptul că sucursala reclamantei la care este angajată persoana fizică se află în Craiova, în timp de Tribunalul București a reținut că noțiunea de sediu la care fac referire dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii se referă și la sediul secundar, în speță sediul sucursalei ce are capacitate procesuală de folosință și exercițiu, iar acesta se află pe teritoriul județului Dolj.

Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată a fost formulată prin Sucursala Regională de Transport Feroviar Călători Craiova, în contradictoriu cu pârâtul, angajat al acestei sucursale. Se mai reține, totodată, că, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ.: "Cu toate acestea, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau entitățile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

Astfel, prin dispozițiile legale citate, legea de procedură civilă le conferă sucursalelor legitimare procesuală activă, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, rațiunea legiuitorului fiind legată de drepturile și obligațiile persoanei juridice care se exercită prin intermediul sucursalei, așa cum este cazul în speță.

În aceste condiții, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii cu cele ale art. 56 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că noțiunea de "sediu" la care fac referire dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice ci și la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale, ce are capacitate procesuală de folosință și de exercițiu.

În raport de considerentele mai sus arătate, întrucât sediul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar Călători Craiova se află pe raza teritorială a județului Dolj, revine Tribunalului Dolj competența teritorială de soluționare a cauzei.