Decizia nr. 2930/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 14 iunie 2014 sub nr. 6362/296/2014 reclamanta CN de Căi Ferate CFR SA București - Sucursala Regionala de Căi Ferate Cluj a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta: 1 - să lase în proprietatea Statului Român și posesia (concesiunea) Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR" SA terenul în suprafață de 3.800 mp situat în stația CF Satu Mare, între km 786 + 260 - 786 + 676 parte stângă în sens kilometric; iar în subsidiar să oblige pârâta să încheie contract de închiriere pentru suprafața de teren de 1.196 mp ocupată de construcție hală, pe durata existenței construcției. De asemenea a solicitat ca instanța: 2 - să constate nulitatea absolută parțială și să dispună anularea în parte a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0928 eliberat la data de 15 martie 1994 de Ministerul Industriilor în baza H.G. nr. 834/1991, în favoarea B. SA Satu Mare, antecesoarea pârâtei, pentru suprafața de 3.800 mp; să se constate nulitatea absolută a înscrierii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0928/1994 (titlului de proprietate) a pârâtei SC A. SA Satu Mare; 3 - să dispună rectificarea înscrisurilor din CF nr. 27835 Satu Mare și CF nr. 11625 N Satu Mare, în sensul radierii înscrierii CF pentru suprafața de 3.800 mp efectuată în favoarea SC A. SA, în vederea punerii de acord a stării tabulare cu situația reală a imobilului, conform expertizei tehnico-topografice judiciare ce se va efectua în cauză; De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 150 RON. La cererea părților, cadrul procesual a fost completat prin introducerea în cauză a Statului român (prin diferiți reprezentanți) și a Ministerului Economiei.

Hotărârea Judecătoriei Satu Mare Prin Sentința civilă nr. 460 din 4 februarie 2015 Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0928 reprezintă act administrativ iar soluționarea capătului de cere privind anularea lui este de competența Curții de Apel București, conform art. 96 pct. 1 din noul C. proc. civ. (în continuare, NCPC) și art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Făcând aplicarea art. 99 alin. (2) NCPC, a declinat judecata întregii acțiuni în favoarea instanței superioare în grad.

Hotărârea Curții de Apel București Prin Sentința civilă nr. 1532 din 29 mai 2015 Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare. Constatând ivit un conflict negativ de competența a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere că cererea privind anularea certificatului seria M03 nr. 0928 este incidentală, în sensul art. 30 alin. (6) NCPC, iar potrivit art. 123 alin. (1) NCPC cererile incidentale sunt de competența instanței care judecă cererea principală (referitoare la proprietatea și posesia terenului în suprafață de 3.800 mp situat în stația CF Satu Mare, între km 786 + 260 - 786 + 676 parte stângă în sens kilometric).

Obiectul conflictului negativ de competență Referitor la competența de soluționare a capătului de cerere privind anularea parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0928/1994 eliberat de fostul Minister al Industriilor, Înalta Curte observă că ambele instanțe au căzut de acord că este de competența curții de apel (deși nu și-a recunoscut explicit competența în acest sens, Curtea de Apel București a declinat cauza pe motiv că al doilea capăt de cerere este incidental și nu pentru că, fiind principal, ar fi fost de competența judecătoriei); de asemenea, au căzut de acord că celelalte capete de cerere sunt de competența judecătoriei. În sfârșit, ambele instanțe au considerat că indiferent dacă primele două capete de cerere sunt principale (așa cum consideră Judecătoria Satu Mare) sau primul este principal iar al doilea incident (așa cum apreciază Curtea de Apel București) va opera prorogarea legală de competență, acțiunea urmând să fie judecată de o singură instanță. Se observă însă că prorogarea operează diferit în cele două situații, fiind determinată de texte legale diferite: art. 99 alin. (2) NCPC în primul caz și art. 123 alin. (1) NCPC în cel de-al doilea. Așadar, Înalta Curte este chemată ca pe calea regulatorului de competență, să soluționeze, în limitele amintite, următoarele chestiuni de drept: - natura juridică a celui de-al doilea capăt de cerere (privind anularea parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0928 eliberat la data de 15 martie 1994 de fostul Minister al Industriilor), respectiv dacă reprezintă capăt principal sau incidental de cerere; - să stabilească dacă este (sau nu) caz de prorogare de competență, conform art. 99 alin. (2) sau art. 123 alin. (1) NCPC; - să stabilească instanța competentă să se pronunțe asupra întregii acțiuni, dacă operează prorogarea, sau, după caz, asupra disjungerii celui de-al doilea capăt de cerere, în caz contrar.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 NCPC și analizând obiectul cauzei deduse judecății precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Dispoziții legale relevante Potrivit art. 30 alin. (2) NCPC, „Cererile în justiție sunt principale, accesorii, adiționale și incidentale” iar potrivit alin. (3) „Cererea principală este cererea introductivă de instanță. Ea poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât și capete de cerere accesorii” iar potrivit alin. (6), „Cererile incidentale sunt cele formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare.” Potrivit art. 99 alin. (1) NCPC, „Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența.” Potrivit art. 99 alin. (2) NCPC, „În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.” Potrivit art. 123 alin. (1) NCPC, „Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.” Aplicarea dispozițiilor legale la cazul dedus judecății Acțiunea cu care reclamanta CN de Căi Ferate CFR SA București - Sucursala Regionala de Căi Ferate Cluj a sesizat instanța judecătorească privește, potrivit primului capăt de cerere, posesia asupra terenului în suprafață de 3.800 mp situat în stația CF Satu Mare, între km 786 + 260 - 786 + 676, parte stângă în sens kilometric. Conform aprecierii reclamantei, pârâta SC A. SA a ocupat terenul și intenționează să construiască un imobil (clădire de birouri P+2E), așa cum rezultă din verificările făcute de reclamantă în urma solicitării de către pârâtă a unui aviz CFR necesar pentru edificarea construcției. Cauza primului capăt de cerere (cauza petendi sau motivul care a determinat partea să acționeze) este întemeiată pe această presupusă situație de fapt, reclamanta urmărind să-și protejeze posesia asupra unei suprafețe de teren necesară pentru buna desfășurare a activităților specific feroviare. Văzând că pârâta se consideră proprietara terenului în temeiul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0928/1994 eliberat de fostul Minister al Industriilor (aspect rezultat din documentația pe care s-a întemeiat cererea de aviz), reclamanta a formulat cel de-al doilea capăt de cerere, solicitând anularea parțială a acestui certificat. Cauza celui de-al doilea capăt de cerere constă în faptul că, potrivit opiniei reclamantei, certificatul dă naștere unui drept de proprietate care aduce atingere zonei de protecție a infrastructurii feroviare așa cum este definită în Anexa 2 din H.G. nr. 581/1998, emisă în baza O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române. - Cu privire la natura celui de-al doilea capăt de cerere Înalta Curte observă că primele două capete de cerere sunt principale, în sensul art. 30 alin. (3) NCPC, soluționarea unuia nedepinzând în mod necesar de soluția ce se va da celuilalt (ceea ce înseamnă că niciunul nu este accesoriu). Cel de-al doilea capăt de cerere nu poate fi incidental, cum greșit afirmă Curtea de Apel București, deoarece nu este formulat în cadrul unui proces în curs, așa cum cere art. 30 alin. (6) NCPC, ci chiar prin cererea introductivă (cereri incidentale sunt, spre ex., cererea de intervenție, chemarea în judecată a altor persoane, chemarea în garanție, cererea reconvențională, etc.; or, cel de-al doilea capăt de cerere nu este în mod evident de acest tip). - Cu privire la incidența prorogării de competență Pentru motivele expuse mai sus, dispozițiile art. 123 NCPC referitoare la competența de soluționare a cererilor accesorii, adiționale și incidentale nu sunt aplicabile în cauză. În condițiile în care primele două capete de cerere au fost formulate prin aceiași cerere de chemare în judecată devin însă incidente dispozițiile art. 99 NCPC. În acest context, problema de drept la care va trebui să răspundă Înalta Curte va fi aceea de a stabili care din cele două alineate sunt aplicabile în cauză, respectiv dacă este caz de prorogare de competență conform art. 99 alin. (2) NCPC, așa cum consideră Judecătoria Satu Mare, sau dacă se impune disjungerea celui de-al doilea capăt de cerere și judecarea lui separată, conform art. 99 alin. (1) NCPC. Astfel, potrivit art. 99 alin. (1) NCPC, dacă cele două capete de cerere se întemeiază pe cauze ori fapte diferite, competența se stabilește în raport cu natura fiecăruia iar dacă unul din capete este de competența altei instanțe soluția legală presupune disjungerea urmată de declinarea competenței. Dacă, în schimb, capetele de cerere se întemeiază pe un titlu comun ori având aceiași cauză, sau chiar cauze diferite dar aflate într-o strânsă legătură, și sunt de competența unor instanțe de grad diferit, competența de soluționare a ambelor va aparține instanței mai mare în grad, conform art. 99 alin. (2) NCPC. Înalta Curte pornește de la observația că, în mod evident, nu există un titlu comun care să stea la baza pretențiilor solicitate prin cele două capete de cerere. De asemenea, așa cum s-a arătat mai sus, nu există o cauză comună a lor. Altfel spus, cauzele sunt independente, putând să fie concepută o încălcare a zonei de protecție a infrastructurii rutiere și fără existența unui certificat de atestare a dreptului de proprietate precum cel în cauză, sau un certificat nelegal fără o ocupare efectivă a terenului. Mai mult chiar, condițiile de legalitate și temeinicie a celor două capete de cerere sunt diferite: în primul caz va trebui să se stabilească dacă pârâta a adus în fapt atingere zonei de protecție a infrastructurii feroviare pe când în cel de-al doilea va trebui să se verifice legalitatea certificatului de proprietate prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000. După cum se vede, legătura nu este suficient de strânsă pentru a face incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) NCPC, așa cum greșit a apreciat Judecătoria Satu Mare. În consecință, în speță sunt incidente dispozițiile art. 99 alin. (1) NCPC, nefiind caz de prorogare de competență. - Cu privire la instanța competentă să se pronunțe asupra disjungerii Într-o astfel de situație, revine primei instanțe sesizate, respectiv Judecătoriei Satu Mare, competență să disjungă cererea de anulare a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0928/1994 eliberat de fostul Minister al Industriilor și numai după aceea să decline competența de soluționare a acestuia în favoarea curții de apel (care, în mod necontestat, este competentă material conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; în ce privește competența teritorială instanța va ține cont de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamanta se poate adresa instanței de la domiciliul său sau de la sediul emitentului certificatului, Ministerul Industriilor, actualmente Ministerul Economiei). De asemenea, Judecătoria Satu Mare este competentă să judece și celelalte capete de cerere (1 și 3 în numerotarea de la pct. 1 din prezentele considerente), asupra acestui aspect neexistând conflict. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) NCPC, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.