ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1352/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta A.V.A.S. București a solicitat prin acțiune ca în contradictoriu cu SC G. SRL Botoșani să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. BT 1/8 ianuarie 1999, restituirea acțiunilor cumpărate și plătite integral pe baza contractului, obligarea pârâtei SC G. SRL la plata de daune interese în valoare de 11,732 mld. lei Rol reprezentând contravaloarea investiției neefectuate; plata sumei de 439,7 mil. lei vechi reprezentând contravaloarea terenului asupra căruia pârâta ar fi obținut dreptul de proprietate ulterior privatizării; alte daune ce urmau să se stabilească în baza unei expertize.

În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 1021 C. civ., art. 21 din O.G. nr. 25/2002 iar în fapt a susținut că pârâta SC G. SRL Botoșani nu a respectat prevederile art. 8 octombrie 1 din contract, prin care și-a asumat obligația de a efectua investiții în societate din surse proprii sau atrase pe o perioadă de 3 ani. După un ciclu procesual, în fond a fost pronunțată sentința nr. 725 din 10 mai 2007 prin care Tribunalul Botoșani a respins acțiunea, reținând în esență că, în speță, s-a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor stabilite prin contract și actul adițional la acesta, înainte de a se solicita de către reclamantă rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a acțiunilor.

În ceea ce privește cererea de despăgubiri legată de majorarea capitalului social al SC P. SA Botoșani cu valoarea terenurilor pentru care a fost recunoscut dreptul de proprietate ulterior privatizării, tribunalul a reținut că acest teren a fost dobândit prin actele normative arătate în considerente și prin cumpărarea de acțiuni și nu ulterior acestui moment. Concluziile instanței de fond s-au bazat pe constatările expertizei efectuată în legătură cu privatizarea SC P. SA depusă în dosarul de cercetare penală prin care s-au analizat sursele de investiții valoarea investițiilor compunerea valorică a acțiunilor scoase la vânzare în raport de capitalul social și patrimoniul societății respective.

De asemenea, s-a dat eficiență adresei din 29 martie 2002 emisă de pârâtă prin care aceasta i-a comunicat A.P.A.P.S. BUCUREȘTI, că la data de 15 august 2002, se recepționează și se pune în funcțiune investiția prevăzută în art. 8 octombrie 1 din contract. Aceste probe au dus la concluzia că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1020 și 1021 C. civ., pentru a admite cererea privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare BT nr. 1/1999. Sentința a fost apelată de reclamanta A.V.A.S. București, care a criticat soluția instanței de fond pentru motivul că a încălcat dispozițiile O.G. nr. 25/2002 în condițiile în care intimata nu a făcut dovada majorării capitalului social în cadrul perioadei de investiții și cu toate acestea acțiunea a fost respinsă.

Apelanta reclamantă a mai invocat încălcarea principiului „pacta sunt servanda”, întrucât instanța a trecut peste voința părților apreciind totodată că prin soluția pronunțată s-a admis modificarea unilaterală a contractului de către cumpărător. Reclamanta apelantă a criticat soluția instanței de fond și pentru faptul că nu a avut în vedere dispozițiile art. 32 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997 prin care s-a stabilit că statul era îndreptățit la obținerea de acțiuni aferente valorii terenurilor dobândite de cumpărător, care se regăsesc în capitalul majorat. Apelul A.V.A.S. a fost soluționat de Curtea de Apel Suceava care prin decizia nr. 82/2007 l-a respins ca nefondat. Curtea, după analiza criticilor aduse sentinței, în raport de actele dosarului, a stabilit că principiul forței obligatorii a contractului a fost respectat de prima instanță.

În speță, a mai reținut instanța de apel, părțile nu au stabilit prin contract care sunt consecințele nerespectării programului investițional, că partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea fie a obligării la executarea contractului, fie să ceară rezoluțiunea lui. Reține instanța, că obligația a fost realizată de intimată cu întârziere, că investițiile au depășit indicatorii stabiliți în sarcina sa, astfel că la momentul când s-a solicitat rezoluțiunea, aplicarea acestei sancțiuni nu mai era oportună. În privința terenului, instanța de apel a verificat critica recurentei și a stabilit că terenul în discuție la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare se afla în patrimoniul vânzătorului, iar valoarea acestuia era inclusă în valoarea acțiunilor înstrăinate către cumpărătoare.

S-a conchis astfel că dispozițiile art. 32 2 alin. (3) din O.G. nr. 88/1997 nu erau aplicabile. Împotriva deciziei nr. 82 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. București, prin care, pentru motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., a solicitat modificarea hotărârilor anterior pronunțate și în fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut că soluțiile pronunțate în cauză încalcă prevederile art. 11 din O.G. nr. 25/2002 și art. 44 C. com.

Potrivit recurentei investiția se consideră realizată numai în condițiile art. 11 din ordonanță, pe care intimata nu le-a respectat întrucât nu a făcut dovada majorării capitalului social în cadrul perioadei invtestiționale și în conformitate cu modalitatea de îndeplinire agreată prin contract conform voinței exprimate de părți, ceea ce în opinia recurentei constituie și o încălcare a principiului pacta sunt servanda. În continuare a susținut că instanța de apel nu a analizat susținerile sale în legătură cu modalitatea de realizare a investițiilor potrivit cu termenele stipulate pentru realizare în condițiile în care acestea au constituit elemente esențiale pentru achiziționarea pachetului de acțiuni ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. BT/1 din 8 ianuarie 1999. În sensul acestor susțineri recurenta a invocat prevederile art. 3.27 și 3.28 din H.G.

nr. 450/1999. A mai susținut recurenta că interpretarea art. 1021 C. civ. și acordarea termenului de grație în cazul obligațiilor comerciale, încalcă art. 44 C. com., astfel că în opinia sa a fost făcută o aplicare greșită a legii. Printr-o altă critică s-a susținut că s-a făcut și o aplicare greșită a art. 32 2 din O.U.G. nr. 88/1997 și ca o consecință a acestei greșeli s-a respins capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata sumei de 439.700.000 Rol reprezentând prejudiciu cauzat prin majorarea capitalului social al SC P. SA cu valoarea terenurilor. Potrivit recurentei chiar dacă dreptul de proprietate asupra terenului nu a fost dobândit în baza unui certificat de atestare a dreptului de proprietate ci prin hotărâre judecătorească, dreptul de proprietate a fost obținut ulterior vânzării acțiunilor și ca atare trebuiau aplicate dispozițiile O.U.G.

nr. 88/1997, prin care se dispune că valoarea terenurilor constituie aport al statului la capital, în schimbul căruia se emit acțiuni suplimentare care revin instituției publice implicate. În același sens recurenta a susținut că nu prezintă importanță faptul că dreptul de proprietate s-a constatat prin sentință judecătorească ci important este că a fost majorat capitalul social al societății, iar acțiunile îi revin A.V.A.S. ca instituție publică implicată. În replică la motivele de recurs, intimata SC G. SRL Botoșani, a susținut că investiția a fost realizată și depășită așa cum rezultă din raportul de expertiză așa încât nu există o încălcare a art. 8 octombrie 1 din contract. Confirmarea A.V.A.S.

în sensul însușirii expertizei efectuată în cadrul anchetei penale, potrivit intimatei, este de natură să ducă la concluzia inexistenței prejudiciilor invocate ca fiind produse prin încheierea și executarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni. Intimata a considerat că instanțele au făcut o corectă aplicare a art. 1020 și 1021 C. civ., câtă vreme obligațiile au fost executate cu mult timp înainte de a se cere rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, soluția fiind în concordanță cu scopul pentru care s-a încheiat convenția respectiv realizarea în natură a drepturilor și obligațiilor și nu pentru a o desființa. Asupra terenului, intimata a susținut că soluția din apel este corectă în condițiile în care dreptul de proprietate era dobândit de SC P. SA încă de la data cumpărării pachetului de acțiuni situație confirmată de A.V.A.S.

prin adresa trimisă parchetului, pe care instanța de apel nu a menționat-o expres. Intimata a conchis că H.G. nr. 639/1995, H.G. nr. 777/1997 și hotărârea judecătorească din 15 noiembrie 2000 confirma faptul că dreptul de proprietate asupra terenului a fost dobândit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. BT 1 din 8 ianuarie 1999. În concluzie, intimata a solicitat respingerea recursului apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii contractului întrucât obligațiilor erau executate. Recursul este nefondat. Pentru a răspunde criticii privind încălcarea art. 1021 C. civ., mai întâi trebuie reținut caracterul judiciar al acestei sancțiuni care poate fi aplicată în cazul neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic.

De asemenea, este de reținut, în urma analizei clauzelor contractului a cărui rezoluțiune se cere, că părțile nu au prevăzut convențional, derogatoriu de la prevederile art. 1020 C. civ., un pact comisoriu prin care să convină desființarea de drept a contractului în caz de neexecutare. Din caracterul judiciar al rezoluțiunii decurge cu necesitate concluzia că art. 1021 C. civ., atunci când constituie temeiul acțiunii în rezoluțiune, nu operează de drept și că în această situație legea recunoaște instanței dreptul de a verifica și aprecia cauzele rezoluțiunii. Prin urmare fiind investită cu o astfel de cerere instanțele au examinat dacă partea împotriva căreia s-a pornit acțiunea în rezoluțiune și-a executat obligațiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare.

Din perspectiva acestui drept instanțele anterioare au examinat și dacă, în condițiile în care obligațiile s-au executat fie și cu întârziere, opțiunea creditorului de a cere rezoluțiunea este pertinentă și de asemenea au ținut seama de faptul că o astfel de sancțiune se aplică în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor asumate printr-un contract sinalagmatic așa cum s-a arătat mai sus. Deci nu se poate susține că examinarea și apoi înlăturarea dispozițiilor art. 1021 C. civ., constituie o încălcare a acestor dispozițiilor câtă vreme instanțelor le revine obligația de a verifica circumstanțele cauzei, iar analiza și fundamentul rezoluțiunii a respectat ideea de echitate, de bună-credință și de echilibru al obligațiilor examinate.

Din această perspectivă cele două instanțe au examinat dacă la momentul introducerii acțiunii investițiile erau realizate și pe baza probelor, care nu mai pot fi puse în discuție în recurs sub aspectul concludenței lor, au ajuns la concluzia justă că nu se mai poate pune problema neexecutării obligațiilor stipulate în nr. 8 din contractul de vânzare-cumpărare. În acest sens s-a dat eficiență probelor, expertizei, adreselor 99/2003 și 12469/2004 aflate la dosar. Această apreciere nu afectează principiul pacta sunt servanda din nicio perspectivă respectiv a voinței prezumate în ce privește fundamentul rezoluțiunii și nici din punctul de vedere al unui eventual prejudiciu care oricum nu poate fi atribuit neexecutării obligațiilor prin prisma O.G.

nr. 25/2002 adusă în discuție în recurs. Cenzurarea opțiunii părții în acțiunea în rezoluțiune este corectă și sub aspectul concluziei la care au ajuns cele două instanțe atât în ce privește respectarea scopului pentru care a fost încheiată convenția, acela de a se realiza în natură obligațiile asumate de părți, cât și sub aspectul păstrării contractului, ținând seama de „spiritul” (finalitatea) pe care însăși părțile au stipulat-o, în alți termeni, în art. 10.1 care este în concordanță și cu principiul păstrării efectelor convențiilor în măsura în care acestea sunt „legal făcute”. În continuare argumentele legate de invocarea dispozițiilor art. 3.27 și 3.28 din H.G.

nr. 450/1999 vizează chestiuni care țin de privatizare de aprecierea asupra condițiilor de achiziționare a pachetului de acțiuni care nu au legătură cu obiectul pricinii în mod direct astfel că nu era necesar că instanța de apel să detalieze aceste chestiuni cu atât mai mult cu cât nu întârzierea investițiilor a constituit fundamentul respingerii acțiunii reclamantei ci faptul executării și depășirii investițiilor asumate. Prin urmare, critica nu va fi reținută întrucât așa cum corect s-a reținut de celelalte instanțe, întârzierile înregistrate până la realizarea în totalitate a investițiilor nu au scos-o din pasivitate pe recurentă și nici nu i-au adus prejudicii demonstrate. Nici celelalte afirmații legate de dosarul de prezentare cu trimitere la alte dispoziții din H.G.

nr. 450/1999 nu vor fi reținute întrucât sunt chestiuni care țin de privatizarea însăși, anterioare încheierii contractului, și ca atare sunt privite ca argumente și nu ca chestiuni de nelegalitate care să poată fi reanalizate într-o cale extraordinară de atac. Concluzia se desprinde cu atât mai mult cu cât sancțiunea solicitată prin acțiune privește neexecutarea contractului așa cum s-a mai arătat și care nu poate fi disociată de ideea de culpă și prejudiciu. De altfel, aceste susțineri din recurs sunt în contradicție cu probele administrate în cauză și cu adresa trimisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani (nr. 12469 din 11 noiembrie 2004), prin care realizarea investițiilor cât și legalitatea procedurilor care au precedat încheierea contractului BT 1 din 8 ianuarie 1999 a fost analizată și confirmată de A.V.A.S.

În acest context în care instanțele anterioare au analizat realizarea obligațiilor stipulate în cuprinsul clauzei nr. 8 octombrie 1 din contract raportat la actul adițional nr. 8 din 8 august 2000 prin care s-a modificat planul de investiții și la constatările expertizei, chestiunea aceasta nu mai poate fi reluată în recurs întrucât vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției. Reluarea analizei prin prisma aplicării incorecte a dispozițiilor art. 1020 și 1021 C. civ., este un alt mod de a pune în discuție aceleeași chestiuni legate de întârzierea în executare și nicidecum de neexecutare pentru ca susținerea să poată constitui fundament pentru a se reține că sancțiunea rezoluțiunii a fost greșit înlăturată.

Așadar, respingerea primului capăt de cerere a pornit de la analiza art. 1020 C. civ., privind condiția rezolutorie, care deși subînțeleasă în contractele sinalagmatice nu înlătură obligația instanței de a verifica dacă angajamentul părții a fost realizat, or din probele analizate a rezultat că obligațiile investituționale au fost realizate înainte de a se cere rezoluțiunea. Din perspectiva celor reținute de instanțele anterioare conform probelor analizate susținerea recurentei potrivit căreia s-a acordat termen de grație pentru realizarea investițiilor este o interpretare proprie a recurentei care nu se bazează pe nicio probă.

Constatarea existenței unor întârzieri în realizarea investițiilor dar care nu au afectat investițiile în totalitatea lor nu poate fi asociată cu acordarea termenului de grație, așa cum a susținut recurenta cu atât mai mult cu cât așa cum s-a arătat mai sus la data introducerii acțiunii în rezoluțiune obligațiile stipulate în contract erau realizate. Înlăturând dispozițiile art. 1020 și 1021 C. civ., instanțele anterioare au făcut și o corectă interpretare a art. 21 din O.G. nr. 25/2002 în condițiile în care textul stipulează dreptul vânzătorului la plata daunelor interese în cazul desființării contractului pe cale convențională sau judiciară.

Și ultima critică care vizează cererea modificatoare, prin care s-au solicitat despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului suferit de recurentă prin neemiterea de acțiuni noi pe seama sa cu valoarea terenurilor pentru care, potrivit recurentei, s-a obținut titlul de proprietate ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare, este nefondată. În realitate recurenta pune în discuție clauza contractuală stipulată în art. 7.6. Această chestiune chiar dacă de această dată a fost repusă în discuție prin prisma art. 32 2 din O.U.G. nr. 88/1997, Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, nu constituie motiv de nelegalitate. Neînțelegerile cu privire la această clauză au fost irevocabil rezolvate prin hotărâre judecătorească.

Prin urmare aceste critici nu vor putea fi puse din nou în discuție de această dată prin prisma faptului că numai după obținerea hotărârii judecătorești s-a realizat majorarea capitalului social al societății la o dată care evident se situează după pronunțarea hotărârii. Ceea ce este esențial în problema terenurilor este faptul că potrivit H.G. nr. 639/1995 (poz.49, 50 și 51 din anexă) și H.G. nr. 777/1997 bunurile se aflau în patrimoniul SC P. SA Botoșani cu titlu de proprietate înainte de încheierea contractului de privatizare. Deținerea terenului este confirmată de A.V.A.S.

prin adresa nr. 12469 din 1 noiembrie 2004 prin care se arată că: „Rezultă din cele două acte normative de înființare a societății comerciale P. SA Botoșani, așa cum s-a menționat și în Raportul de expertiză contabilă, că suprafața de teren în discuție a fost înregistrată atât în patrimoniul cât și în capitalul social al societății, împărțit în 49.712 acțiuni, acțiuni care au fost vândute de fostul F.P.S., în numele statului, prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. BT 1 din 8 ianuarie 1999”.

Această probă a fost coroborată cu expertiza efectuată în dosarul de cercetare penală din care rezultă că terenul în discuție făcea parte din patrimoniul societății SC P. SA, încă de la înființare și că acestuia îi corespundea un capital social ce a fost împărțit în 49.712 acțiuni nominative așa cum s-a reținut prin decizia recurată, concluzie care este în concordanță cu art. 2.1 din contractul de vânzare-cumpărare BT nr. 1 din 8 ianuarie 1999. În același context expertiza a stabilit că majorarea capitalului social după obținerea hotărârii în constatare nu era necesară în condițiile în care terenul a fost luat în calcul la prețul de ofertă al acțiunilor. Din calculul redat la fila 16 din raport rezultă că prețul/ofertă/acțiune s-a determinat cu luarea în considerare a terenului, iar valoarea oferită pentru cele 49.712 acțiuni este cu mult peste valoarea calculată de expertiză astfel că nu poate fi vorba de un prejudiciu produs vânzătorului.

În consecință, încălcarea dispozițiilor art. 32 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997 evocată de recurentă nu-și găsește sprijin în actele dosarului și cel mult poate să pună în evidență faptul că nu sunt motive de nelegalitate care ar putea să ducă la modificarea deciziei pronunțată de Curtea de Apel Suceava. Potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI, împotriva deciziei nr. 82 din 24 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC G. SRL Botoșani. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2008.