ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1352/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1352/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Reclamanta A.V.A.S. București a solicitat

prin acțiune ca în contradictoriu cu SC G. SRL Botoșani să se dispună

rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. BT 1/8 ianuarie

1999, restituirea acțiunilor cumpărate și plătite integral pe baza contractului,

obligarea pârâtei SC G. SRL la plata de daune interese în valoare de 11,732 mld.

lei Rol reprezentând contravaloarea investiției neefectuate; plata sumei de 439,7

mil. lei vechi reprezentând contravaloarea terenului asupra căruia pârâta ar fi

obținut dreptul de proprietate ulterior privatizării; alte daune ce urmau să se

stabilească în baza unei expertize. În drept reclamanta a invocat dispozițiile art.

1021 C. civ., art. 21 din O.G. nr. 25/2002 iar în fapt a susținut că pârâta SC

G. SRL Botoșani nu a respectat prevederile art. 8 octombrie 1 din contract,

prin care și-a asumat obligația de a efectua investiții în societate din surse

proprii sau atrase pe o perioadă de 3 ani.

După un ciclu procesual, în fond a fost

pronunțată sentința nr. 725 din 10 mai 2007 prin care Tribunalul Botoșani a

respins acțiunea, reținând în esență că, în speță, s-a făcut dovada

îndeplinirii obligațiilor stabilite prin contract și actul adițional la acesta,

înainte de a se solicita de către reclamantă rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

a acțiunilor.

În ceea ce privește cererea de despăgubiri

legată de majorarea capitalului social al SC P. SA Botoșani cu valoarea

terenurilor pentru care a fost recunoscut dreptul de proprietate ulterior

privatizării, tribunalul a reținut că acest teren a fost dobândit prin actele

normative arătate în considerente și prin cumpărarea de acțiuni și nu ulterior

acestui moment.

Concluziile instanței de fond s-au bazat pe

constatările expertizei efectuată în legătură cu privatizarea SC P. SA depusă

în dosarul de cercetare penală prin care s-au analizat sursele de investiții

valoarea investițiilor compunerea valorică a acțiunilor scoase la vânzare în

raport de capitalul social și patrimoniul societății respective.

De asemenea, s-a dat eficiență adresei din 29

martie 2002 emisă de pârâtă prin care aceasta i-a comunicat A.P.A.P.S.

BUCUREȘTI, că la data de 15 august 2002, se recepționează și se pune în

funcțiune investiția prevăzută în art. 8 octombrie 1 din contract. Aceste probe

au dus la concluzia că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1020 și 1021 C.

civ., pentru a admite cererea privind rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare BT nr. 1/1999.

Sentința a fost apelată de reclamanta A.V.A.S.

București, care a criticat soluția instanței de fond pentru motivul că a

încălcat dispozițiile O.G. nr. 25/2002 în condițiile în care intimata nu a făcut

dovada majorării capitalului social în cadrul perioadei de investiții și cu

toate acestea acțiunea a fost respinsă. Apelanta reclamantă a mai invocat încălcarea

principiului „pacta sunt servanda”, întrucât instanța a trecut peste voința

părților apreciind totodată că prin soluția pronunțată s-a admis modificarea

unilaterală a contractului de către cumpărător. Reclamanta apelantă a criticat

soluția instanței de fond și pentru faptul că nu a avut în vedere dispozițiile art.

32

2

alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997 prin care s-a stabilit că statul

era îndreptățit la obținerea de acțiuni aferente valorii terenurilor dobândite

de cumpărător, care se regăsesc în capitalul majorat.

Apelul A.V.A.S. a fost soluționat de Curtea

de Apel Suceava care prin decizia nr. 82/2007 l-a respins ca nefondat.

Curtea, după analiza criticilor aduse

sentinței, în raport de actele dosarului, a stabilit că principiul forței

obligatorii a contractului a fost respectat de prima instanță. În speță, a mai reținut

instanța de apel, părțile nu au stabilit prin contract care sunt consecințele

nerespectării programului investițional, că partea în privința căreia

angajamentul nu s-a executat are alegerea fie a obligării la executarea

contractului, fie să ceară rezoluțiunea lui. Reține instanța, că obligația a

fost realizată de intimată cu întârziere, că investițiile au depășit

indicatorii stabiliți în sarcina sa, astfel că la momentul când s-a solicitat

rezoluțiunea, aplicarea acestei sancțiuni nu mai era oportună. În privința

terenului, instanța de apel a verificat critica recurentei și a stabilit că

terenul în discuție la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare se

afla în patrimoniul vânzătorului, iar valoarea acestuia era inclusă în valoarea

acțiunilor înstrăinate către cumpărătoare. S-a conchis astfel că dispozițiile art.

32

2

alin. (3) din O.G. nr. 88/1997 nu erau aplicabile.

Împotriva deciziei nr. 82 din 24 septembrie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs reclamanta A.V.A.S.

București, prin care, pentru motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc.

civ., a solicitat modificarea hotărârilor anterior pronunțate și în fond

admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În argumentarea motivului de recurs invocat,

recurenta a susținut că soluțiile pronunțate în cauză încalcă prevederile art. 11

din O.G. nr. 25/2002 și art. 44 C. com.

Potrivit recurentei investiția se consideră

realizată numai în condițiile art. 11 din ordonanță, pe care intimata nu le-a

respectat întrucât nu a făcut dovada majorării capitalului social în cadrul

perioadei invtestiționale și în conformitate cu modalitatea de îndeplinire

agreată prin contract conform voinței exprimate de părți, ceea ce în opinia

recurentei constituie și o încălcare a principiului pacta sunt servanda.

În continuare a susținut că instanța de apel

nu a analizat susținerile sale în legătură cu modalitatea de realizare a

investițiilor potrivit cu termenele stipulate pentru realizare în condițiile în

care acestea au constituit elemente esențiale pentru achiziționarea pachetului

de acțiuni ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. BT/1 din 8

ianuarie 1999. În sensul acestor susțineri recurenta a invocat prevederile art.

3.27 și 3.28 din H.G. nr. 450/1999. A mai susținut recurenta că interpretarea art.

1021 C. civ. și acordarea termenului de grație în cazul obligațiilor

comerciale, încalcă art. 44 C. com., astfel că în opinia sa a fost făcută o

aplicare greșită a legii.

Printr-o altă critică s-a susținut că s-a

făcut și o aplicare greșită a art. 32

2

din O.U.G. nr. 88/1997 și ca

o consecință a acestei greșeli s-a respins capătul de cerere privind obligarea

intimatei la plata sumei de 439.700.000 Rol reprezentând prejudiciu cauzat prin

majorarea capitalului social al SC P. SA cu valoarea terenurilor. Potrivit recurentei

chiar dacă dreptul de proprietate asupra terenului nu a fost dobândit în baza unui

certificat de atestare a dreptului de proprietate ci prin hotărâre judecătorească,

dreptul de proprietate a fost obținut ulterior vânzării acțiunilor și ca atare

trebuiau aplicate dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997, prin care se dispune că

valoarea terenurilor constituie aport al statului la capital, în schimbul

căruia se emit acțiuni suplimentare care revin instituției publice implicate.

În același sens recurenta a susținut că nu prezintă importanță faptul că

dreptul de proprietate s-a constatat prin sentință judecătorească ci important

este că a fost majorat capitalul social al societății, iar acțiunile îi revin A.V.A.S.

ca instituție publică implicată.

În replică la motivele de recurs, intimata SC

G. SRL Botoșani, a susținut că investiția a fost realizată și depășită așa cum

rezultă din raportul de expertiză așa încât nu există o încălcare a art. 8

octombrie 1 din contract.

Confirmarea A.V.A.S. în sensul însușirii

expertizei efectuată în cadrul anchetei penale, potrivit intimatei, este de

natură să ducă la concluzia inexistenței prejudiciilor invocate ca fiind produse

prin încheierea și executarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni.

Intimata a considerat că instanțele au făcut o

corectă aplicare a art. 1020 și 1021 C. civ., câtă vreme obligațiile au fost executate

cu mult timp înainte de a se cere rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare, soluția fiind în concordanță cu scopul pentru care s-a

încheiat convenția respectiv realizarea în natură a drepturilor și obligațiilor

și nu pentru a o desființa.

Asupra terenului, intimata a susținut că

soluția din apel este corectă în condițiile în care dreptul de proprietate era

dobândit de SC P. SA încă de la data cumpărării pachetului de acțiuni situație

confirmată de A.V.A.S. prin adresa trimisă parchetului, pe care instanța de

apel nu a menționat-o expres.

Intimata a conchis că H.G. nr. 639/1995, H.G.

nr. 777/1997 și hotărârea judecătorească din 15 noiembrie 2000 confirma faptul

că dreptul de proprietate asupra terenului a fost dobândit la încheierea contractului

de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. BT 1 din 8 ianuarie 1999. În concluzie,

intimata a solicitat respingerea recursului apreciind că nu sunt îndeplinite

condițiile rezoluțiunii contractului întrucât obligațiilor erau executate.

Recursul este nefondat.

Pentru a răspunde criticii privind încălcarea

art. 1021 C. civ., mai întâi trebuie reținut caracterul judiciar al acestei sancțiuni

care poate fi aplicată în cazul neexecutării culpabile a contractului

sinalagmatic.

De asemenea, este de reținut, în urma

analizei clauzelor contractului a cărui rezoluțiune se cere, că părțile nu au

prevăzut convențional, derogatoriu de la prevederile art. 1020 C. civ., un pact

comisoriu prin care să convină desființarea de drept a contractului în caz de

neexecutare. Din caracterul judiciar al rezoluțiunii decurge cu necesitate

concluzia că art. 1021 C. civ., atunci când constituie temeiul acțiunii în

rezoluțiune, nu operează de drept și că în această situație legea recunoaște

instanței dreptul de a verifica și aprecia cauzele rezoluțiunii. Prin urmare

fiind investită cu o astfel de cerere instanțele au examinat dacă partea

împotriva căreia s-a pornit acțiunea în rezoluțiune și-a executat obligațiile

asumate prin contractul de vânzare-cumpărare.

Din perspectiva acestui drept instanțele

anterioare au examinat și dacă, în condițiile în care obligațiile s-au executat

fie și cu întârziere, opțiunea creditorului de a cere rezoluțiunea este

pertinentă și de asemenea au ținut seama de faptul că o astfel de sancțiune se

aplică în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor asumate printr-un contract

sinalagmatic așa cum s-a arătat mai sus.

Deci nu se poate susține că examinarea și

apoi înlăturarea dispozițiilor art. 1021 C. civ., constituie o încălcare a

acestor dispozițiilor câtă vreme instanțelor le revine obligația de a verifica

circumstanțele cauzei, iar analiza și fundamentul rezoluțiunii a respectat

ideea de echitate, de bună-credință și de echilibru al obligațiilor examinate.

Din această perspectivă cele două instanțe au examinat dacă la momentul

introducerii acțiunii investițiile erau realizate și pe baza probelor, care nu

mai pot fi puse în discuție în recurs sub aspectul concludenței lor, au ajuns

la concluzia justă că nu se mai poate pune problema neexecutării obligațiilor

stipulate în nr. 8 din contractul de vânzare-cumpărare. În acest sens s-a dat

eficiență probelor, expertizei, adreselor 99/2003 și 12469/2004 aflate la

dosar.

Această apreciere nu afectează principiul

pacta sunt servanda din nicio perspectivă respectiv a voinței prezumate în ce

privește fundamentul rezoluțiunii și nici din punctul de vedere al unui

eventual prejudiciu care oricum nu poate fi atribuit neexecutării obligațiilor

prin prisma O.G. nr. 25/2002 adusă în discuție în recurs. Cenzurarea opțiunii părții

în acțiunea în rezoluțiune este corectă și sub aspectul concluziei la care au

ajuns cele două instanțe atât în ce privește respectarea scopului pentru care a

fost încheiată convenția, acela de a se realiza în natură obligațiile asumate

de părți, cât și sub aspectul păstrării contractului, ținând seama de

„spiritul” (finalitatea) pe care însăși părțile au stipulat-o, în alți termeni,

în art. 10.1 care este în concordanță și cu principiul păstrării efectelor

convențiilor în măsura în care acestea sunt „legal făcute”.

În continuare argumentele legate de invocarea

dispozițiilor art. 3.27 și 3.28 din H.G. nr. 450/1999 vizează chestiuni care

țin de privatizare de aprecierea asupra condițiilor de achiziționare a

pachetului de acțiuni care nu au legătură cu obiectul pricinii în mod direct

astfel că nu era necesar că instanța de apel să detalieze aceste chestiuni cu

atât mai mult cu cât nu întârzierea investițiilor a constituit fundamentul respingerii

acțiunii reclamantei ci faptul executării și depășirii investițiilor asumate.

Prin urmare, critica nu va fi reținută

întrucât așa cum corect s-a reținut de celelalte instanțe, întârzierile

înregistrate până la realizarea în totalitate a investițiilor nu au scos-o din

pasivitate pe recurentă și nici nu i-au adus prejudicii demonstrate. Nici celelalte

afirmații legate de dosarul de prezentare cu trimitere la alte dispoziții din H.G.

nr. 450/1999 nu vor fi reținute întrucât sunt chestiuni care țin de

privatizarea însăși, anterioare încheierii contractului, și ca atare sunt

privite ca argumente și nu ca chestiuni de nelegalitate care să poată fi

reanalizate într-o cale extraordinară de atac. Concluzia se desprinde cu atât

mai mult cu cât sancțiunea solicitată prin acțiune privește neexecutarea

contractului așa cum s-a mai arătat și care nu poate fi disociată de ideea de

culpă și prejudiciu.

De altfel, aceste susțineri din recurs sunt

în contradicție cu probele administrate în cauză și cu adresa trimisă

Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani (nr. 12469 din 11 noiembrie 2004),

prin care realizarea investițiilor cât și legalitatea procedurilor care au precedat

încheierea contractului BT 1 din 8 ianuarie 1999 a fost analizată și confirmată

de A.V.A.S.

În acest context în care instanțele

anterioare au analizat realizarea obligațiilor stipulate în cuprinsul clauzei nr.

8 octombrie 1 din contract raportat la actul adițional nr. 8 din 8 august 2000

prin care s-a modificat planul de investiții și la constatările expertizei,

chestiunea aceasta nu mai poate fi reluată în recurs întrucât vizează

netemeinicia și nu nelegalitatea soluției. Reluarea analizei prin prisma

aplicării incorecte a dispozițiilor art. 1020 și 1021 C. civ., este un alt mod

de a pune în discuție aceleeași chestiuni legate de întârzierea în executare și

nicidecum de neexecutare pentru ca susținerea să poată constitui fundament

pentru a se reține că sancțiunea rezoluțiunii a fost greșit înlăturată.

Așadar, respingerea primului capăt de cerere

a pornit de la analiza art. 1020 C. civ., privind condiția rezolutorie, care

deși subînțeleasă în contractele sinalagmatice nu înlătură obligația instanței

de a verifica dacă angajamentul părții a fost realizat, or din probele

analizate a rezultat că obligațiile investituționale au fost realizate înainte

de a se cere rezoluțiunea. Din perspectiva celor reținute de instanțele

anterioare conform probelor analizate susținerea recurentei potrivit căreia s-a

acordat termen de grație pentru realizarea investițiilor este o interpretare

proprie a recurentei care nu se bazează pe nicio probă. Constatarea existenței

unor întârzieri în realizarea investițiilor dar care nu au afectat investițiile

în totalitatea lor nu poate fi asociată cu acordarea termenului de grație, așa

cum a susținut recurenta cu atât mai mult cu cât așa cum s-a arătat mai sus la

data introducerii acțiunii în rezoluțiune obligațiile stipulate în contract

erau realizate.

Înlăturând dispozițiile art. 1020 și 1021 C.

civ., instanțele anterioare au făcut și o corectă interpretare a art. 21 din O.G.

nr. 25/2002 în condițiile în care textul stipulează dreptul vânzătorului la

plata daunelor interese în cazul desființării contractului pe cale convențională

sau judiciară. Și ultima critică care vizează cererea modificatoare, prin care

s-au solicitat despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului suferit de recurentă

prin neemiterea de acțiuni noi pe seama sa cu valoarea terenurilor pentru care,

potrivit recurentei, s-a obținut titlul de proprietate ulterior încheierii

contractului de vânzare cumpărare, este nefondată.

În realitate recurenta pune în discuție clauza

contractuală stipulată în art. 7.6. Această chestiune chiar dacă de această

dată a fost repusă în discuție prin prisma art. 32

2

din O.U.G. nr. 88/1997,

Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, nu constituie motiv de nelegalitate.

Neînțelegerile cu privire la această clauză au fost irevocabil rezolvate prin

hotărâre judecătorească. Prin urmare aceste critici nu vor putea fi puse din

nou în discuție de această dată prin prisma faptului că numai după obținerea

hotărârii judecătorești s-a realizat majorarea capitalului social al societății

la o dată care evident se situează după pronunțarea hotărârii. Ceea ce este

esențial în problema terenurilor este faptul că potrivit H.G. nr. 639/1995

(poz.49, 50 și 51 din anexă) și H.G. nr. 777/1997 bunurile se aflau în

patrimoniul SC P. SA Botoșani cu titlu de proprietate înainte de încheierea

contractului de privatizare.

Deținerea terenului este confirmată de A.V.A.S.

prin adresa nr. 12469 din 1 noiembrie 2004 prin care se arată că: „Rezultă din

cele două acte normative de înființare a societății comerciale P. SA Botoșani,

așa cum s-a menționat și în Raportul de expertiză contabilă, că suprafața de

teren în discuție a fost înregistrată atât în patrimoniul cât și în capitalul

social al societății, împărțit în 49.712 acțiuni, acțiuni care au fost vândute

de fostul F.P.S., în numele statului, prin contractul de vânzare cumpărare de

acțiuni nr. BT 1 din 8 ianuarie 1999”. Această probă a fost coroborată cu

expertiza efectuată în dosarul de cercetare penală din care rezultă că terenul

în discuție făcea parte din patrimoniul societății SC P. SA, încă de la

înființare și că acestuia îi corespundea un capital social ce a fost împărțit

în 49.712 acțiuni nominative așa cum s-a reținut prin decizia recurată,

concluzie care este în concordanță cu art. 2.1 din contractul de vânzare-cumpărare

BT nr. 1 din 8 ianuarie 1999. În același context expertiza a stabilit că

majorarea capitalului social după obținerea hotărârii în constatare nu era

necesară în condițiile în care terenul a fost luat în calcul la prețul de

ofertă al acțiunilor. Din calculul redat la fila 16 din raport rezultă că

prețul/ofertă/acțiune s-a determinat cu luarea în considerare a terenului, iar valoarea

oferită pentru cele 49.712 acțiuni este cu mult peste valoarea calculată de

expertiză astfel că nu poate fi vorba de un prejudiciu produs vânzătorului.

În consecință, încălcarea dispozițiilor art. 32

2

alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997 evocată de recurentă nu-și găsește sprijin în

actele dosarului și cel mult poate să pună în evidență faptul că nu sunt motive

de nelegalitate care ar putea să ducă la modificarea deciziei pronunțată de

Curtea de Apel Suceava. Potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi

respins. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi

obligată și la plata cheltuielilor de judecată potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S.

BUCUREȘTI, împotriva deciziei nr. 82 din 24 septembrie 2007, pronunțată de

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la 1.000 lei cheltuieli de

judecată către intimata pârâtă SC G. SRL Botoșani.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

aprilie 2008.