ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1793/2015

Asupra contestației în anulare constată următoarele: Prin Decizia nr. 848 din 24 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Biserica Ortodoxă Română - Parohia Cămârzana împotriva Deciziei nr. 168 din 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Instanța supremă a constatat că în susținerea recursului, pârâta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă criticile formulate se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5, fiind analizate din această perspectivă, întrucât s-a susținut nerespectarea dispozițiilor art. 315 din cod și de art. 304 pct. 9. S-a constatat că prin decizia anterioară de recurs s-au reținut următoarele considerente care se impuneau la rejudecarea cauzei, în lumina art. 315 C. proc.

civ., cum a reținut și instanța de apel: - prezenta acțiune în justiție este ulterioară și subsecventă celei de rectificare de carte funciară prin care, constatându-se nevalabilitatea titlului de proprietate al recurentei - pârâte, constituit în baza Decretului - Lege nr. 177/1948, s-a dispus radierea înscrierii de sub B3 din C.F. Cămârzana privind dreptul de proprietate al Bisericii Ortodoxe Române, cu privire la nr. top. x (cel din urmă nr. top. reprezentând biserica și terenul aferent acesteia de 414 mp), cu consecința transcrierii dreptului de proprietate al intimatei - reclamante din C.F. x în C.F. (Decizia civilă nr. 720/A/2004 a Curții de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 a Curții de Apel Oradea).

- din perspectiva O.U.G. nr. 94/2000, Decizia civilă nr. 720/A/2004 a Curții de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537R/2006 pronunțată de aceeași instanță are semnificația stabilirii calității de proprietar a reclamantei și, implicit, a preluării abuzive, chiar fără titlu în termenii hotărârii - în ce privește lăcașul de cult (nr. top. 914), respingerea excepției inadmisibilității invocată de pârâtă, prin referire la art. 3 din Decretul - Lege nr. 126/1990, este intrată în puterea lucrului judecat (prin neatacarea cu apel a soluției instanței de fond de către pârâtă), astfel că, admisibilitatea acțiunii în revendicarea lăcașului de cult potrivit dreptului comun reprezintă o chestiune ce nu mai poate fi dezbătută, date fiind efectele puterii lucrului judecat.

Față de dispozițiile art. 17 alin. (2) și 4 și art. 32 alin. (2) din Decretul - lege nr. 115/1938, intimata - reclamantă, fiind proprietar tabular anterior formulării acțiunii de față, potrivit extrasului de C.F. x Cămârzana, din perspectiva dreptului comun, în mod legal, instanțele fondului au dispus lăsarea acestui imobil în deplină proprietate și posesie Bisericii Române Unită Greco - Catolică Cămârzana, dat fiind efectul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate cu privire la radierea dreptului de proprietate al Bisericii Ortodoxe Române - Parohia Cămârzana, înscris în anul 1948. - pentru celelalte imobile, altele decât lăcașele de cult - excepția inadmisibilității acțiunii nu a fost analizată de către instanțe prin prisma dispozițiilor O.U.G.

nr. 94/2000 și s-au dat îndrumări instanței de trimitere ca, în rejudecare, după casare, să analizeze excepția din perspectiva acestui act normativ pentru imobilele înscrise în C.F. x nr. top. y, precum și, parțial, pentru nr. top. z (S1 în suprafață de 134 mp și S2 în suprafață de 7.257 mp), sens în care se vor administra probe pertinente, concludente și utile în vederea stabilirii categoriei de folosință a imobilelor menționate pentru a se determina dacă acestea se încadrează în domeniul de aplicare al ordonanței de urgență. Cu respectarea îndrumărilor și dezlegărilor date prin decizia de casare asupra problemelor de drept deduse judecății, instanța de apel a reținut, în limitele de rejudecare, că imobilele înscrise în C.F.

x (fostă C.F. xx Cămârzana) nr. top y, precum și S1 în suprafață de 134 mp și S2 în suprafață de 7.257 mp din nr. top. x nu se află în prezent în proprietatea statului sau a unei persoane din cele enumerate în art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, lipsind una din condițiile expres prevăzute de actul normativ cu caracter special. În aceste condiții, curtea de apel a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei de revendicare a imobilelor înscrise în C.F. x nr. top. y, precum și S1 în suprafață de 134 mp și S2 în suprafață de 7.257 mp din nr. top. x nu este întemeiată. De asemenea, Curtea de Apel Timișoara a constatat că situația nr. top x (lăcaș de cult) a fost dezlegată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (în sensul că respingerea excepției inadmisibilității de către prima instanță nu a fost atacată de către pârâtă și soluția a intrat în puterea lucrului judecat) - confirmându-se și soluția pe fond cu privire la acesta.

Având în vedere cele ce preced, s-a reținut că în rejudecare, instanța de apel a respectat dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și, contrar susținerilor recurentei - pârâte, a analizat incidența prevederilor legii speciale și a soluționat cauza cu respectarea tuturor statuărilor și indicațiilor Înaltei Curți. Criticile recurentei - pârâte privind înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor în litigiu și nerespectarea prevederilor legilor speciale sub acest aspect, deși formal se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a constatat că nu pot face obiect de analiză în prezenta acțiune în justiție, deoarece s-ar încălca efectele puterii de lucru judecat ale hotărârilor judecătorești pronunțate în cererea de rectificare de carte funciară și dezlegările instanței de recurs ce s-a pronunțat anterior în cauză.

Cu privire la jurisprudența Înaltei Curți invocată de către pârâtă în susținerea criticilor din recurs (Deciziile nr. 4315/2007 și nr. 534/2011), s-a reținut că nu are relevanță în pricina de față, întrucât în cauză instanța de apel era ținută de dezlegările instanței de recurs - cu aplicarea art. 315 C. proc. civ. -, iar situațiile premisă din acele cauze (petitele, obiectul acțiunii, situația de fapt stabilită) sunt diferite de cea dedusă judecății în acest litigiu. Decizia nr. 1112/2013 a Curții de Apel Timișoara, invocată de recurentă în favoarea înscrierii dreptului său de proprietate asupra imobilelor în litigiu se referă la alte imobile decât cele ce fac obiectul prezentei judecăți (nr. cadastrale diferite), iar în privința dreptului de proprietate s-a reținut că se impun dezlegările date prin decizia anterioară de recurs.

Nici Decizia nr. 1352/2008 a Curții Constituționale, invocată de recurentă, nu a fost constatată ca având înrâurire în cauză, întrucât vizează texte legale inaplicabile în pricina de față. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare Biserica Ortodoxă Română - Parohia Cămârzana. A arătat că instanța, în mod nelegal, a respins cererea contestatoarei pentru lipsă de apărare și cererea formulată de apărătorul acesteia de amânare pentru imposibilitate de prezentare, încălcând astfel dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. A apreciat astfel că, deși s-a amânat pronunțarea cauzei, nu a avut parte de un proces echitabil, în condițiile în care recurenta a fost practic lipsită de apărare în fața instanței de judecată.

În continuare, pornind de la dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., contestatoarea a arătat că prin recurs a criticat decizia pronunțată în apel prin aceea că nu s-a avut în vedere decizia de casare a Înaltei Curți nr. 2552/2013. A precizat astfel că prin respectiva decizie s-a apreciat că trebuie analizată excepția inadmisibilității cererii în revendicare din perspectiva Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, stabilindu-se ca obligații în sarcina instanței, identificarea tuturor circumstanțelor de fapt relevante, în scopul „stabilirii categoriei de folosință a imobilelor pentru a se determina dacă acestea se încadrează în domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 94/2000 (art. 1 alin. (1) și 3)”.

A considerat însă că prin decizia atacată, instanța de recurs nu a exprimat un punct de vedere motivat referitor la concursul dintre legea specială și dreptul comun și, implicit, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva O.U.G. nr. 94/2000, ci a prezentat doar punctul de vedere exprimat de curtea de apel, fără a analiza motivul de recurs. În opinia contestatoarei, prin Decizia de casare nr. 2552/2013, instanța s-a pronunțat cu privire la aplicabilitatea în speță a O.U.G. nr. 94/2000, având în vedere că a dispus să se administreze de către curtea de apel probe în vederea stabilirii categoriei de folosință a imobilelor revendicate. Or, deși în mod formal, în apel, după casare, au fost administrate probele stabilite de Înalta Curte, pe fond, respectivele probatorii nu au fost valorificate de instanțele de apel și recurs în sensul indicat prin decizia de casare, respectiv aplicabilitatea O.U.G.

nr. 94/2000 și inadmisibilitatea cererii în revendicare pe dreptul comun cel puțin în ceea ce privește celelalte imobile, altele decât lăcașele de cult. A mai arătat că Biserica Ortodoxă Română - Parohia Cămârzana a avut înscris dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu în CF x încă din anul 1949, în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948, având în vedere că peste 75% din locuitorii de confesiune Greco - Catolică din localitatea Cămârzana au trecut la cultul ortodox. A menționat, totodată, că și în prezent comunitatea ortodoxă este net superioară numeric celei Greco - Catolice, situația paradoxală la care s-ar ajunge fiind aceea că Biserica Greco - Catolică ar deține două lăcașe de cult în localitatea Cămârzana, deși este în minoritate numerică evidentă față de membrii cultului ortodox, aceștia fiind în situația de a nu avea niciun lăcaș de cult.

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea argumentelor ce succed. Art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., temei de drept pe care este întemeiată cererea, reglementează contestația în anulare specială care poate fi promovată împotriva hotărârilor instanțelor de recurs când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. În concret, contestatoarea susține că prin decizia atacată, instanța de recurs nu a exprimat un punct de vedere motivat cu privire la concursul dintre legea specială și dreptul comun și, implicit, asupra excepției inadmisibilității acțiunii din perspectiva O.U.G.

nr. 94/2000, nerăspunzând astfel motivului de recurs prin care s-a criticat decizia pronunțată în apel sub aspectul faptului că nu a fost avută în vedere decizia de casare a Înaltei Curți nr. 2552/2013. Se observă însă că prin decizia a cărei anulare se solicită, instanța, răspunzând motivelor de recurs referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., a constatat că au fost respectate îndrumările și dezlegările date prin decizia de casare problemelor deduse judecății, contrar susținerilor recurentei - pârâte fiind analizată de către curtea de apel incidența prevederilor legii speciale. Ca atare, nu pot fi primite susținerile contestatoarei referitoare la neanalizarea respectivului motiv de recurs, atâta vreme cât instanța de recurs a constatat că instanța de apel a respectat, în rejudecare, dispozițiile art. 315 C. proc.

civ., soluționând cauza cu respectarea tuturor statuărilor și indicațiilor Înaltei Curți. Se constată, în acest context, că în realitate, ceea ce constituie obiectul criticii rezidă în nemulțumirea contestatoarei în raport de modul de soluționare al litigiului, respectiv aplicabilitatea O.U.G. nr. 94/2000 și inadmisibilitatea cererii în revendicare pe dreptul comun. Contestația în anulare nu implică însă reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, aceasta, de altfel, nefiind permis nici în recurs, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Se reține deci că pentru a învesti instanța cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare, se impune ca și criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege.

Or, criticile referitoare la nevalorificarea probelor administrate, în sensul stabilirii aplicabilității în speță a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000 nu constituie motive ale contestației în anulare, așa cum este reglementată această cale extraordinară de atac prin dispozițiile Codului de procedură civilă. O altă critică a deciziei atacate o constituie respingerea cererii de amânare a judecării cauzei pentru lipsă de apărare, motiv care, la solicitarea Înaltei Curți, a fost încadrat, în ședința publică din 23 septembrie 2015, de către apărătorul contestatoarei, în textul de lege referitor la eroare. Se observă însă că textul cuprins la art. 318 alin. (1) C. proc. civ. are în vedere erorile materiale, respectiv cele de ordin formal, procedural, săvârșite involuntar cu ocazia judecății și nu greșeli de judecată, cum ar fi aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziții legale sau rezolvarea unui incident procedural.

Or, în speță, criticile formulate vizează pretins greșita soluționare a unei cereri pentru lipsă de apărare, neîncadrându-se, ca atare, în textul menționat care reglementează posibilitatea atacării hotărârii pronunțate de o instanță de recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale . Totodată, se constată că această critică nu poate fi subsumată niciunui alt motiv prevăzut de art. 317 C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte reține că demersul judiciar este nefondat, sens în care, contestația în anulare urmează a fi respinsă, ca atare. Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum și solicitarea intimatei, formulată prin întâmpinare și concluzii și justificată cu înscrisurile depuse la dosar (filele 10 și 38), se va admite cererea și va fi obligată contestatoarea la plata către Biserica Greco - Catolică Cămârzana a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 3.500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de Biserica Ortodoxă Română - Parohia Cămârzana împotriva Deciziei nr. 848 din 24 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Obligă pe contestatoare la 3500 lei cheltuieli de judecată către intimata Biserica Greco - Catolică Cămârzana. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2015.