ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1589/2016

Decizia nr. 1589/2016

Deliberând, constată următoarele:

1.1 Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată la data de 06 ianuarie 20154 sub nr. x/2/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului contestație împotriva Deciziei nr. 671 din 10 decembrie 2013, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acesteia și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 10.000 lei.

1.2 Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. 1287 pronunțată la data de 22 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a modificat decizia CNA 671 din 10 decembrie 2013 în sensul că a redus amenda la 5000 lei.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs reclamanta SC A. SA și pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

2.1 Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2010, reclamanta SC A. SA a arătat că sentința este nelegală deoarece a interpretat greșit raportul dintre legea specială (Legea nr. 504/2002) și legea generală în materie contravențională (O.G. nr. 2/2001). Astfel, se susține că, în situațiile în care nu derogă de la legea generală, legea specială se completează cu legea generală chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru. Or, contrar acestui raționament, bazându-se pe o interpretare eronată a dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 504/2002, Curtea de apel București a omis aplicarea în cauză a prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001, care ar fi condus la nulitatea actului administrativ contestat, cu motivarea că legiuitorul nu a urmărit să completeze Legea nr. 504/2002 cu O.G. nr. 2/2001.

În al doilea rând, recurenta susține sentința este netemeinică deoarece prima instanță nu a aplicat reclamantei principiul in dubio pro reo, ci opusul acestuia, în condițiile în care, deși a reținut că afirmațiile numitului B. pot fi înțelese în diferite feluri, din care numai unul este discriminatoriu (respectiv numai atunci când orientarea sexuală a persoanei la care se referă este cunoscută public), a ales varianta defavorabilă reclamantei.

2.2 Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a arătat că sentința este nelegală deoarece încalcă prevederile art. 40 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011. Astfel, recurenta susține că faptele reținute de prima instanță, respectiv afirmațiile numitului B., fiind injurioase cu privire la o persoană participantă la emisiunea reclamantei ("Eu disprețuiesc tot ceea ce ești, ceea ce reprezinți și țara asta te va trimite acasă, cu siguranță"), sunt interzise de aceste dispoziții.

3.1 Analiza motivului de casare invocat de reclamantă

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2010 (C. proc. civ.), casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Recurenta pretinde, în primul rând, că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 94 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, contrar regulilor generale de interpretare potrivit cărora normele speciale derogă de la normele generale, iar acolo unde nu dispun, se completează cu normele generale.

Critica este neîntemeiată.

Dispozițiile relevante din Legea nr. 504/2002 sunt următoarele:

- art. 88 alin. (1): "Supravegherea respectării, controlul îndeplinirii obligațiilor și sancționarea încălcării prevederilor prezentei legi, precum și a deciziilor și instrucțiunilor cu caracter normativ emise în baza și pentru aplicarea acesteia revin Consiliului, cu excepția prevederilor aplicabile licențelor de emisie, licențelor de utilizare a frecvențelor radio în sistem digital terestru ori autorizațiilor tehnice, a căror respectare, supraveghere, control și, respectiv, sancționare a încălcării revin de drept Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, în conformitate cu atribuțiile pe care le are, conform legii.";

- art. 93 alin. (1): "Sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de Consiliu sau de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, care acționează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop.";

- art. 94: "Contravențiilor constatate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 28 alin. (1) și ale art. 32."

Așadar, două autorități cu competențe distincte, Consiliul (CNA) și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANARC), au obligația supravegherii respectării, controlului îndeplinirii obligațiilor și sancționării încălcării prevederilor Legii nr. 504/2002

Dispozițiile art. 93 alin. (2) - (4) și art. 93

1

se aplică doar actelor întocmite de CNA și reglementează regimul juridic contravențional al acestora; doar în cazul actelor întocmite de ANARC dispozițiile art. 94 fac trimitere la dispozițiile de drept comun reglementate de O.G. nr. 2/2001.

În aceste condiții, bazându-se pe o practică unitară și constantă a Înaltei Curți, în mod corect prima instanță a reținut că dispozițiile O.G. nr. 2/2001 nu sunt incidente în cauză deoarece actul contestat a fost întocmit de CNA.

Interpretarea recurentei, bazată pe regulile generale de interpretare a raportului dintre legea specială și legea generală, lipsește de efecte dispozițiile art. 94 din Legea nr. 504/2002.

În ce privește cea de-a doua critică (neaplicarea principiului in dubio pro reo), Înalta Curte constată că starea de fapt reținută în sarcina reclamantei recurente, așa cum este descrisă în cuprinsul deciziei contestate și cum este reținută de prima instanță, nu lasă loc niciunei îndoieli privind semnificația comportamentului discriminatoriu al unuia din invitații la emisiune care, în calitate de membru în juriul concursului televizat, a votat luând în considerare orientarea sexuală a unuia din concurenții participanți. Așadar, principiul nu este incident în speță.

3.2 Analiza motivului de casare invocat de pârâtă

Înalta Curte constată că, raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond (identică cu cea menționată în cuprinsul deciziei contestate), dispozițiile art. 40 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual au fost încălcate.

Potrivit acestora, "Moderatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență."

Potrivit Deciziei CNA nr. 671 din 10 decembrie 2003, la data de 24 noiembrie 2013 reclamanta a difuzat emisiunea "C." în cuprinsul căreia prezentatorii programului au permis unui invitat, membru în juriul concursului televizat, să-și exprime disprețul față de unul din concurenții participanți, datorită orientării homosexuale a acestuia din urmă: s-a afirmat explicit că "Eu disprețuiesc tot ceea ce ești, ceea ce reprezinți și țara asta te va trimite acasă, cu siguranță".

Curtea de Apel București a considerat afirmația ca reprezentând propria opinie a participantului, liber să fie exprimată deoarece nu conține niciun cuvânt injurios.

Înalta Curte acceptă și protejează libertatea opiniilor și dreptul la libera lor exprimare concomitent cu dreptul la demnitate al fiecărei persoane, toate aceste valori fiind esențiale într-o societate democratică.

Ele pot însă intra în conflict și, așa cum este cazul în speță, justul echilibru poate fi perturbat prin folosirea injurioasă a dreptului la opinie.

Chiar dacă niciunul din cuvintele folosite de invitat nu este prin el însuși injurios, este fără îndoială că sensul în care au fost folosite este de natură să lezeze persoana căreia i-au fost destinate.

Exprimarea publică, directă, a disprețului față de o altă persoană reprezintă o formă de limbaj injurios pe care prezentatorii emisiunii ar fi trebuit să o interzică, așa cum corect a reținut pârâtul recurent CNA, iar neîndeplinirea acestei obligații reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 40 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011.

În consecință, recursul pârâtului este întemeiat.

3.3 Soluția Înaltei Curți

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinței nr. 1287 din 22 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva aceleiași sentințe, va casa sentința și va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinței nr. 1287 din 22 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva aceleiași sentințe, și în consecință:

Casează sentința și respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2016.

Procesat de GGC - NN