ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2392/2016

Decizia nr. 2392/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 2 iulie 2014, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta A.F.M., a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere din 20 mai 2014 emisă de pârâtă până la soluționarea irevocabilă a contestației.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 180 din data de 6 august 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.F.M., ca neîntemeiată.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere din 20 mai 2014 emisă de intimata A.F.M.

În susținerea recursului, a arătat, în esență, că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în opinia recurentei existența cazului bine justificat fiind reprezentat de modul de calcul al intimatei prin aplicarea taxei de 2 RON/kg de ambalaj și nu pe kg de deșeu rezultat din ambalaj.

Recurenta a susținut că, în acest fel, organul fiscal nu a făcut altceva decât să aplice taxa stabilită de art. 9 lit. d) din O.G. nr. 196/2005 în mod discreționar la întreaga cantitate de ambalaje și fără a ține cont dacă acestea s-au transformat în deșeuri sau nu.

Apărările intimatei

Intimata a depus în termen întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin Încheierea de ședință din data de 16 martie 2016, recursul a fost admis în principiu, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs

Analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă în raport cu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

În prealabil, instanța de control judiciar apreciază că recurenta-reclamantă este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, "(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond."

După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată.

În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Totodată, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Înalta Curte reține că, întotdeauna, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Or, prin sentința recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ și a reținut că nu sunt dovedite aspecte ale cazului bine justificat.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

Astfel, Înalta Curte apreciază că neregulile evidențiate de recurenta-reclamantă (nelegalitatea deciziei de impunere în raport cu modalitatea de aplicare a taxei prevăzută de art. 9 lit. d) din O.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu) pot fi clarificate cu ocazia cercetării fondului actului contestat, în mod corect, reținând instanța de primă jurisdicție că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

În ceea ce privește paguba iminentă, în mod corect a apreciat instanța de primă jurisdicție că această condiție nu se mai impune a fi analizată în raport cu faptul că prima condiție, a cazului bine justificat, nu este îndeplinită.

Totodată, instanța de recurs reține că potrivit art. 1064 alin. (4) C. proc. civ. "Dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii".

Având în vedere cele reținute anterior asupra recursului recurentei-reclamante SC A. SRL, care se apreciază a fi nefondat, urmând a se menține soluția primei instanțe de respingere a cererii de suspendare, Înalta Curte va dispune restituirea cauțiunii.

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., și se va dispune restituirea cauțiunii achitate pentru soluționarea cererii de suspendare, potrivit art. 1064 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL prin administrator judiciar împotriva Sentinței nr. 180 din 6 august 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 1064 alin. (4) C. proc. civ. dispune restituirea către recurenta-reclamantă SC A. SRL a cauțiunii în cuantum de 10.000 RON potrivit Recipisei de consemnare din 17 iulie 2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2016.

Procesat de GGC - N