ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2933/2023

Ședința publică din data de 30 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 septembrie 2022, pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu ("AFM"), a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.08.2022, înregistrată la AFM sub nr. x/26.08.2022, și a efectelor Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.08.2022, înregistrat la AFM, sub nr. x/26.08.2022, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1589 din 26 septembrie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu;

(ii) a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x/26.08.2022, înregistrată la Administrația Fondului pentru Mediu sub nr. x/26.08.2022, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii privind anularea acesteia, menționând că, în temeiul art. 278 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în cazul în care reclamanta nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de soluționare a contestației, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate;

(iii) a respins, în rest, cererea, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 1589 din 26 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar în rejudecare, respingerea cererii de suspendare.

Sub motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta critică faptul că instanța de fond nu a respectat cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că, acesta a preluat întocmai susținerile reclamantei, fără a examina în mod efectiv argumentele invocate în apărare, concluzionând întru-un singur paragraf că toate aceste aspecte sunt în măsură să contureze cazul bine justificat.

Susține că, atâta timp cât în considerente instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală.

Față de cele arătate, solicită instanței casarea în totalitate a sentinței atacate și trimiterea dosarului instanței de fond în vederea rejudecării.

Sub motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin recurs se critică modul în care prima instanță a apreciat că argumentele menționate de reclamantă sunt de natură să contureze o îndoială serioasă în sensul legii organice.

Susține că nu este îndeplinită nici condiția existenței unui prejudiciu, care nu a fost demonstrată în cauză.

Afirmă că toate criticile reclamantei, în argumentarea îndeplinirii condiției legale a existenței "cazului bine justificat", vizează aspecte care antamează fondul dedus judecății, respectiv acțiunea de anulare a actului administrativ-fiscal.

În lumina Deciziei nr. 442 a înaltei Curți de Casație și Justiție din 30 ianuarie 2013 și a jurisprudenței constante a Curților de Apel, în spețe similare, solicită să se constate faptul că reclamanta nu aduce nicio critică de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea Deciziei de impunere nr. x/20.03.2019, respectiv că:

i) actul administrativ-fiscal anterior menționat ar fi fost emis de o instituție necompetentă material sau ii) actul administrativ este emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale sau iii) actul administrativ anterior menționat nu este motivat, că ar fi fost modificat substanțial în cale recursului.

În esență, recurenta critică faptul că instanța de fond nu a avut în vedere următoarele:

A. S.A. a desfășurat activități de preluare a obligațiilor anuale de gestionare a deșeurilor de ambalaje generate de agenții economici responsabili, cu care acesta a încheiat contracte, iar această activitate generează obligații conform art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv, o contribuție de 2/RON/kg, datorată de operatorii economici autorizați pentru preluarea obligațiilor anuale de valorificare a deșeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, plata făcându-se pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislația în vigoare, și cantitățile efectiv valorificate, respectiv gestionate în numele clienților pentru care au preluat obligațiile.

Raportul de inspecție fiscală nr. x/26.08.2022, precum și Decizia de impunere nr. x/26.08.2022 au fost corect întocmite în conformitate cu Ordinul 2082/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate în activitatea de inspecție fiscală, Capitolul V, anexa 12 a) și anexa 12 b).

Activitatea efectiv desfășurată de societate în perioada controlată, 01.01.2021 — 31.12.2021, a fost cea de preluare a responsabilității îndeplinirii obiectivelor de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje de la operatorii economici care introduc pe piața națională bunuri ambalate și ambalaje de desfacere.

La stabilirea stării de fapt fiscale, inspecția fiscală a avut în vedere și prevederile art. 61, alin. (2) din Ordinul nr. 578/2006 privind Metodologia de calcul a contribuțiilor datorate la Fondul pentru mediu.

Baza de calcul o reprezintă diferența dintre obiectivele anuale de gestionare a deșeurilor de ambalaje în conformitate cu prevederile Anexei nr. 3 din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, corespunzătoare obiectivelor anuale pentru care a preluat responsabilitatea și cantitățile de deșeuri de ambalaje încredințate spre valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și valorificare prin reciclare în numele clienților, potrivit prevederilor Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu cu modificările și completările ulterioare.

Societatea are obligația de a implementa, prin terți, obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului pentru cantitățile corespunzătoare obiectivelor anuale.

Faptul că S.C. A. S.A. este un intermediar de servicii care nu realizează în mod direct operații de valorificare nu o absolvă de responsabilitatea legală și contractuală pe care o au și pe care și-au asumat-o la încasarea tarifului de la clienții societății.

În conformitate cu pct. 26 lit. a) din Procedura de autorizare pentru preluarea responsabilității gestionării deșeurilor de ambalaje, aprobată prin Ordinul comun nr. 932/481/2016 a Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor și viceprim-ministrului, Ministrului economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri, A. S.A avea obligația "să asigure și să finanțeze, în numele operatorilor economici responsabili, colectarea, valorificarea sau incinerarea în instalații de incinerare cu valorificare de energie și, respectiv, reciclarea deșeurilor de ambalaje, să raporteze modul de gestionare a acestora și să atingă cel puțin obiectivele prevăzute în Legea nr. 249/2015 art. 16 alin. (4)".

În privința condiției existenței unei pagube iminente, instanța de fond s-a raportat doar la cuantumul sumei, fără a proceda la verificările necesare pentru a se stabili dacă executarea deciziei de impunere ar conduce doar la o diminuare ilicită a patrimoniului sau, într-adevăr, ar aduce atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.

Intimata nu a dovedit, sub aspectul prejudiciului, intrarea în incapacitate de plată nedepunând la dosar nici un act doveditor din care să reiasă că executarea obligației stabilită prin actul atacat pe calea prezentei acțiuni i-ar produce o pagubă sau ar afecta bunul mers al activității sale.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta AFM este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurentul-pârât este nefondat.

Din cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., rezultă că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția.

Aceste cerințe sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În speță, instanța de control judiciar constată că prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clar prezentate rațiunile avute în vedere.

Prin criticile recurentului se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea, așa cum s-a statuat în paragraful 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei.

Chiar dacă a fost îmbrățișat opinia reclamantei, prima instanță a arătat care sunt considerentele de drept pe care și-a întemeiat soluția, fiind evident înlăturate apărările contrare.

Astfel, în cercetarea cazului bine justificat, prima instanță a analizat motivele reclamantei cu privire la fondul raportului juridic fiscal și a concluzionat că acestea nu par a fi, la prima vedere, lipsite de temei serios, dezbaterea purtată între părți evidențiind existența unei controverse juridice importante a cărei soluție nu este evidentă de la bun început.

În privința eminenței pagubei, prima instanță s-a raportat la cuantumul sumei în discuție - 4.838.566 RON și iminența executării debitului cu consecințe negative asupra activității societății. În plus, a făcut referire la miza litigiului și la dreptul reclamantei la un proces echitabil.

Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este și el nefondat.

De principiu, o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauză, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor art. 278 Codul de procedură fiscală și art. 14 Legea nr. 554/2004, privind condițiile suspendării efectelor unui act administrativ fiscal, în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Curtea de apel a reținut corect condițiile de suspendare a actului administrativ rezultate din conținutul acestei dispoziții: existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente, condiții definite de art. 2 lit. ș) și t) Legea 554/2004 ca fiind: împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrative, respectiv, prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În fapt, prin decizia de impunere x/26.08.2022 reclamantei i s-a impus o contribuție la Fondul de mediu, de 2 RON/kg, datorată pentru "diferența dintre cantitățile de deșeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislația în vigoare, și cantitățile efectiv valorificate, respectiv gestionate în numele clienților pentru care au preluat obligațiile", conform art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005, aferentă anului 2021, în sumă de 4.838.566 RON.

Inspectorii AFM au dispus sancționarea A. S.A. pe motiv că nu ar fi asigurat valorificarea efectivă a cantităților de deșeuri raportate.

În concret, obligația principală a fost calculată pe baza cantităților de ambalaje introduse pe piață de clienții societății pentru care A. S.A. a preluat responsabilitatea și cantitățile încredințate ca fiind valorificate prin reciclare în numele clienților, cu referire și la societatea B. S.R.L. (IBL) și la cantitatea de 4.342.197 kg deșeuri de sticlă, cantitate pe care reclamanta o consideră reciclată iar organul fiscal susține contrariul.

B. S.R.L. a fost supusă unui control inopinat pentru aceeași perioadă iar concluziile reținute conduc la ideea că aceasta a obținut produse din deșeurile de sticlă, prin concasare și amestecare cu nisip și ciment, în acest mod obținându-se pavele și bolțari. Totodată, s-a imputat acestei societăți că în anul 2021 nu deține un agrement tehnic avizat corespunzător dar și alte nereguli în producția și vânzarea acestor produse.

Toate aceste date trebuie luate în considerare la analiza obligației de plată a contribuției la fondul de mediu, fiind incidente în cauză, în mod aparent, nu doar dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. v) dar și cele de la lit. v)

1

și art. 10 alin. (2) indice 2 din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu:

"Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din:

…v) o contribuție de 2 RON/kg, datorată de operatorii economici autorizați pentru preluarea obligațiilor anuale de valorificare a deșeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, plata făcându-se pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislația în vigoare, și cantitățile încredințate spre valorificare, respectiv gestionate în numele clienților pentru care au preluat obligațiile;

v^1) o contribuție de 2 RON/kg datorată de operatorii economici care desfășoară activități de colectare/valorificare/salubrizare și raportează deșeuri pentru contribuabilii prevăzuți la lit. v) și y), pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje, deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE), baterii, anvelope uzate, declarate ca fiind gestionate, și cantitățile de deșeuri constatate de Administrația Fondului pentru Mediu;…"

Art. 10 alin. (2^2): "Contribuțiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) și y) nu se datorează pentru cantitățile de deșeuri pentru care au fost stabilite obligații de plată în baza prevederilor art. 9 alin. (1) lit. v)^1)."

Întrucât dispozițiile art. 9 lit. v) și v) indice 1 privesc două situații distincte care se exclud reciproc, în acest sens fiind art. 10 alin. (2) indice 2 O.U.G. nr. 196/2005, ceea ce este important, din punct de vedere al conturării cazului bine justificat, este tocmai îndoiala cu privire la incidența în cauză a art. 9 lit. v), reținut în actul administrativ fiscal.

Astfel, instanța de fond a reținut că nu rezultă din cuprinsul actelor administrativ-fiscale, motivul pentru care nu s-a făcut aplicarea lit. v)

1

pentru B. S.R.L., în condițiile în care aceasta îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege, cu excepția agrementului tehnic avizat și că sarcina A. pare a fi doar aceea de a se asigura că, în baza documentelor de trasabilitate, au fost predate în contul său, până la atingerea obiectivelor anuale, cantități de deșeuri către operatori economici precum IBL.

Nicio critică din recurs nu vizează în concret motivele pentru care prima instanță a reținut îndeplinită cerința existenței cazului bine justificat, așa cum acesta a fost redat mai înainte. Considerentele raportului de inspecție fiscală nu explică această dilemă juridică iar reluarea lor în cererea de recurs nu este în măsură să invalideze raționamentul judecătorului fondului.

Înalta Curte constată nefondate și criticile referitoare la condiția existenței pagubei iminente.

Actele dosarului și ansamblul circumstanțelor cauzei atestă, totodată, îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuție (4.432.197 RON) și iminența executării debitului cu consecințe negative asupra activității societății.

Astfel, s-a presupus în mod rezonabil că executarea sumei stabilite în decizia de impunere ar conduce la insolvența societății. Pentru această prezumție nu erau necesare probe suplimentare față de situația financiară a societății, așa cum rezultă din actele fiscale.

În luarea măsurii provizorii a suspendării actului administrativ, corect au fost evaluate comparativ interesele în cauză. La acest moment, trezoreria publică nu ar fi afectată câtă vreme reclamanta și-ar continua activitatea curentă, pe când o executare silită a reclamantei ar putea produce consecințele mai sus identificate.

Înalta Curte amintește că un alt instrument în analiza cererii de suspendare a executării actului administrativ îl constituie principiul proporționalității, în sensul în care, instanța de judecată este datoare să analizeze dacă se impune executarea actului, chiar înainte ca instanțele să se pronunțe asupra legalității sale.

Având în vedere că statul are obligația de a asigura căi legale pentru protecția provizorie a oricărei persoane împotriva arbitrariului până când o instanță va statua asupra legalității actului administrativ pretins vătămător, soluția de admitere a cererii de suspendare este legală.

Temeiul de drept al soluției pronunțate

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta AFM, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 1589 din 26 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.