Decizia nr. 4504/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 08.08.2019, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, anularea Deciziei de impunere nr. x/20.03.2019 pentru suma de 42.238.352lei; anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/20.03.2019; anularea Deciziei privind soluționarea contestației nr. 25/2665/DJ/04.08.2019 și exonerarea de la plată datoriilor fiscale stabilite prin decizia de impunere sau, după caz, a diminuării în parte a acestora. A mai solicitat și suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/20.03.2019 pentru suma de 42.238.352 RON, precum și a tuturor actelor de executare inițiate în baza acestei decizii, până la soluționarea definitivă a cauzei privind anularea Deciziei de impunere.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 82 din 12 mai 2022, Curtea a respins acțiunea formulată de reclamantă având ca obiect anulare act administrativ, ca nefondată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. 3.1. În legătură cu societatea B. SRL Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, caz de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă susține că prima instanță, deși reține în considerentele sentinței, că A. a încheiat pentru anii 2015, 2016, 2017, contracte de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje cu prestatori/furnizori de servicii, agenți economici autorizați, conform legislației în vigoare, să desfășoare activități de salubrizare, colectare, valorificare și/sau reciclare a deșeurilor de ambalaje, când realizează analiza relației contestatoarei cu societatea B. S.R.L., constată că acest operator economic nu este înscris în lista operatorilor valorificatori-reciclatori ai Ministerului Economiei, conform art. 15 din Legea nr. 211/2011. Recurenta-reclamantă arată că această calitate de operator utilizat nu este dată de Ministerul Economiei, prin publicarea pe o listă disponibilă pe site-ul instituției, ci de autoritatea pentru protecția mediului, respectiv agențiile județene de protecție a mediului, ce emit autorizații de mediu pentru activități de colectare și/sau valorificare a deșeurilor de ambalaje. Lipsa unui operator din lista gestionată de Ministerul Economiei este uzuală, având în vedere că obligația de înregistrare prevăzută la art. 15 din Legea nr. 211/2011 nu a fost sancționată contravențional. Hotărârea recurată nu cuprinde o motivare în drept, ci motive străine de obiectul cauzei, care reprezintă totodată o interpretate greșită a obligațiilor legale ale reclamantei ca OTR/OIREP, cazuri de casare prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Împrejurarea reținută de prima instanță, în sensul că societatea B. nu a făcut raportări de gestionare a deșeurilor la APM Argeș, pentru perioada controlului, nu poate constitui o împrejurare care să atragă răspunderea reclamantei, întrucât aceasta nu se poate erija într-un controlor al activității partenerului contractual ce este un valorificator, iar în cazul în care nu și-ar îndeplini această funcție de controlor, față de partenerul contractual, ar risca atragerea răspunderii sale. Potrivit disp. pct. 22 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, trasabilitatea reprezintă caracteristica unui sistem de a permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unui deșeu prin identificări înregistrate. De asemenea, potrivit disp. art. 26 lit. c) din Ordinul nr. 932/2016 privind aprobarea procedurii de autorizare pentru preluarea responsabilității gestionării deșeurilor de ambalaje, reclamanta are obligația să încheie contracte cu colectorii autorizați, să preia deșeuri de ambalaje și cu operatorii economici autorizați pentru reciclarea și/sau valorificarea, respectiv incinerarea în instalații de incinerare cu valorificare de energie, care acceptă condițiile contractuale, în limita cantităților și tipurilor de ambalaje preluate de la operatorii economici responsabili, cu respectarea principiului proximității". Conform prevederilor art. 71 lit. c) și d) din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul de mediu, reclamanta are obligația asigurării trasabilității deșeurilor și să dețină o situație a contractelor încheiate de operatorii economici prevăzuți la art. 67, cu operatorii economici colectori sau valorificatori. Instanța de fond a reținut în mod greșit că există în sarcina reclamantei o obligație de rezultat și nu de diligență, reprezentanții acesteia trebuind să se asigure că întreaga cantitate de deșeuri preluată de către partenerii săi contractuali a fost efectiv valorificată. Recurenta-reclamantă și-a îndeplinit obligațiile legale, a asigurat trasabilitatea deșeurilor de ambalaje și deține o evidență a contractelor încheiate. Împrejurarea că societatea B. nu a făcut raportări de gestionare a deșeurilor la APM Argeș pentru perioada supusă controlului nu poate constitui un caz de încălcare a obligațiilor legale deoarece din conținutul prevederilor sus-menționate nu reiese o obligație de control ce ar trebui să o exercite asupra partenerilor contractuali, precum nu există nici mijloace legale de control. Prin urmare, susține recurenta-reclamantă, considerentele sentinței de fond, sub acest aspect, sunt insuficiente și neîntemeiate în drept. Hotărârea recurată este nemotivată în privința "dotării minimale", iar apărările și probele reclamantei nu au fost înlăturate motivat, ci doar s-a preluat apărarea pârâtei, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Prima instanță a reținut că "dotarea minimală și prezentarea unui volum foarte mare de paleți de lemn ca fiind recondiționați într-un interval de timp scurt [...] conduc la concluzia evidentă că nu s-a făcut dovada recondiționării paleților de lemn, care și-au păstrat în continuare calitatea de deșeuri". Această concluzie este preluată din raportul de inspecție fiscală, iar prima instanță nu a arătat pentru ce argumente a înțeles să aprecieze că doar constatările din RIF sunt cele ce corespund realității, deși la dosarul cauzei există probe contrare ce provin de la aceeași autoritate, precum Nota de constatare anexă la Procesul-verbal de control nr. x/04.12.2018, prin care inspectori din cadrul AF au reținut că societatea B. are capacitate de producție și valorificare deșeuri. Hotărârea recurată este nemotivată și dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, în privința paleților recondiționați și a modului de completare a facturilor, cazuri de casare prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă consideră că cele reținute de prima instanță în sensul că simpla mențiune din cuprinsul facturilor a sintagmei: "paleți recondiționați" nu este în măsură să facă dovada că paleții au fost recondiționați, devenind astfel produse, mai ales că nu există conturi de înregistrare a producției în acest sens, nu sunt întemeiate în drept și încalcă dispozițiile privind obligațiile legale ale organizațiilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul de mediu, coroborat cu art. 16 alin. (9) lit. j) din Legea nr. 249/2015, care au preluat responsabilitățile pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare. Obligația recurentei-reclamante este aceea de asigurare a trasabilității până la operatorul valorificator B. S.R.L. și nu are obligația să asigure trasabilitatea produselor finite vândute de această societate. Potrivit precizărilor din conținutul Anexei nr. 2 a Ordinului nr. 578/2006, un deșeu se consideră ca fiind reciclat în momentul în care acesta și-a încetat statutul de deșeu, potrivit Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, aspecte criticate prin acțiune și reliefate de experta C.. Instanța de fond nu a motivat corespunzător, a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Ordinului nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, respectiv Anexa nr. 1, unde sunt reglementate Normele generale de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile. Recurenta-reclamantă consideră că prima instanță s-a mărginit să preia punctul de vedere al expertului D., în sensul neacceptării facturilor, fără să mai analizeze motivat în drept, pentru care anume argumente înlătură punctul de vedere al experților C. și E.. Facturile corespunzătoare lunilor mai și iunie 2017 au fost emise în conformitate cu cerințele legale, fac trimitere la Contractul nr. x/10.01.2017, iar anexele la facturi arată atât deșeul colectat, cât și cantitatea reciclată. 3.2. În ceea ce privește relația contractuală cu societatea F., instanța a constatat că experții au ajuns la concluzia că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile legale privind trasabilitatea deșeurilor, că valorificarea deșeurilor de piroliză nu s-a realizat prin reciclare, ci prin valorificare energetică, iar în mixtura asfaltică nu se regăsește lichidul cod 190 117, prin urmare este o operațiune de valorificare și nu de reciclare materială. Prin urmare, recurenta-reclamantă invocă motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în legătură cu disp. art. 4 din Ordinul nr. 578/2005, nemotivarea existenței metodei de valorificare energetică, încălcarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 211/2011, art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, pct. 22 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 cu privire la trasabilitate. Din conținutul prevederilor art. 4 din Ordinul nr. 578/2006, reiese că organul de control are posibilitatea să reaprecieze cu privire la "scopul economic" sau "conținutul economic", însă nu în ceea ce privește orice stări de fapt, așa cum se susține prin sentința recurată. Organele AFM nu au competența de a reîncadra o operațiune tehnologică desfășurată de un operator economic, singura autoritate competentă fiind cea care emite autorizația de mediu. În ceea ce privește reținerea instanței de fond, în sensul că valorificarea deșeurilor de piroliză nu s-a realizat prin reciclare, ci prin metoda valorificării energetice, recurenta-reclamantă susține că nu au fost analizate înscrisurile indicate de către experta C. și răspunsurile acesteia cu privire la documentația analizată. Instanța de judecată nu a analizat și nu a înlăturat motivat conținutul Adresei APM Timiș nr. 5337/20.11.2017, indicată în raportul de expertiză în sensul că operațiunea de valorificare/reciclare a deșeurilor de mase plastice și a deșeurilor de cauciuc, efectuată în cadrul instalație este o operație de reciclare materială, respectiv R3. Împrejurarea că deșeurile de ambalaje din plastic degradate termic de F. și predate către G. pentru realizarea mixturilor asfaltice sau către rafinăriile H. și I. sunt valorificate prin reciclare, rezultă din prevederile art. 6 alin. (1) din Secțiunea 6 - "Încetarea statutului de deșeu" din Legea nr. 211/2011. Statutul de "deșeu" al deșeurilor de ambalaje supuse analizei pirolizei încetează în momentul introducerii acestora în reactorul de proces, astfel încât produsul de piroliză rezultat (PDT) nu mai constituie un deșeu, ci "materie primă secundară" cu utilizări specifice în alte domenii economice/industriale. De asemenea, deșeurile din material plastic degradate termic nu au fost predate către rafinării în calitate de deșeu, ci tot în calitate de materie primă secundară. În privința obligației de asigurare a trasabilității deșeurilor de ambalaje, instanța de fond nu a analizat prevederile pct. 22 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 și nici art. 71 lit. c) și d) din Ordinul nr. 578/2005, recurenta-reclamantă respectând toate prevederile legale incidente. 3.3. În relația cu societatea J. S.R.L., hotărârea recurată este pronunțată cu ignorarea art. 4 din Ordinul nr. 578/2006, argumentele din raportul de expertiză realizat de experta C. nu au fost înlăturate motivat, de asemenea au fost ignorate dispozițiile legale iar hotărârea este nemotivată, în cazul valorificării deșeurilor de piroliză. S-a mai susținut nemotivarea hotărârii și încălcarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 211/2011, art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., dezvoltarea acestora fiind identică cu cele arătate anterior. 3.

În relația contractuală cu societățile S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L. prin S.C. R. S.R.L., recurenta-reclamantă susține motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Se invocă faptul că instanța de fond nu a înlăturat motivat apărările reclamantei prin care se arată că nu există o operațiune de ardere a deșeurilor în sarcina societății R. S.R.L.. S-a arătat instanței de fond că nota explicativă dată de administratorul societății R. intră în contradicție cu declarația pe propria răspundere a aceluiași administrator din data de 17.03.2019, din care rezultă că societatea a valorificat o anumită cantitate în favoarea reclamantei. Prima instanță ar fi trebuit mai întâi să stabilească care dintre cele două înscrisuri are valoare probatorie ce poate fi reținută și să motiveze înlăturarea celei de-a doua declarații. Instanța de fond nu a analizat condiția "trasabilității" operațiunii de reciclare și dacă aceasta a fost conformă cu legislația din domeniu, în raport de partenerii comerciali menționați. Instanța de fond nu a înlăturat motivat elementele procesului-verbal AFM nr. x/28.08.2019, prin care inspectorii AFM au consemnat că în perioada noiembrie- decembrie 2018, societatea a produs 6.101 kg., granule din deșeuri din plastic și cantitatea de 10.091 kg. folie din granule provenite din deșeuri și că, în aceeași perioadă societatea a vândut către diverși clienți cantitatea de 16.742 kg. folie provenită din granule obținute din deșeuri folie. Dispozițiile art. 71 lit. c) și d) din Ordinele nr. 578/2006 nu permit reclamantei să controleze activitatea reciclatorului final, ci doar de a deține o situație a contractelor încheiate cu operatorii economici colectori sau valorificatori, până la nivelul reciclatorului. 3.

În ceea ce privește relația cu societatea S. S.R.L., instanța de fond nu a înlăturat motivat susținerile formulate prin acțiune, hotărârea este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale privind trasabilitatea deșeurilor și a art. 106 Codul de procedură fiscală privind dreptul de estimare a organului fiscal și, de asemenea, instanța de fond nu a înlăturat motivat argumentele reținute prin raportul de expertiză efectuat de experta C. privind posibilitatea realizării transporturilor, motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Prima constatare a echipei de control AFM este aceea că la punctul de lucru al societății S., din Strehaia str. 1 Mai nr. 10, județul Mehedinți, este o locuință privată, deși societatea ar fi trebuit să dețină numeroase dotări. Prin contestație s-a arătat că această constatare este o afirmație de natură speculativă, întrucât inspectorii AFM nu au atașat nicio declarație a reprezentanților societății sau a proprietarilor locuinței privind lipsa dotărilor sau nedesfășurarea unei activități comerciale, ceea ce contravine poziției reprezentanților AFM Mehedinți, care au confirmat existența dotărilor și capacitatea companiei de a desfășura activitățile supuse autorizării în urma vizitei la amplasament, ce a stat la baza emiterii autorizației de mediu. Instanța de fond nu a arătat cum a înțeles cum a înțeles să verifice aplicarea criteriilor de estimare pentru a determina că pentru operațiunile de reciclare societatea deține o "dotare minimală", care nu i-r fi permis realizarea operațiunilor de recondiționare a deșeurilor și nu a arătat pentru ce motive a înțeles să înlăture constatările din procesul-verbal de verificare a amplasamentului. De asemenea, se speculează randamentul numărului de paleți recondiționați/oră, fără să se precizeze elementele în baza cărora s-a efectuat estimarea. A doua constatare nefundamentată este estimarea prețului de vânzare per kg. deșeuri de ambalaje de lemn în funcție de elemente total eronate: cantitatea de paleți recondiționați vândură este de 52.151 paleți și nu 3.355.116 kg., valoarea a cărei proveniență nu este justificată, însă în lipsa dovezilor de natură financiar-contabilă și a documentelor justificative în baza cărora să se poată realiza estimarea, nu este clar cum s-a ajuns la o cantitate de trei ori mai mare decât cea care rezultă din documentele prezentate ca dovezi de reclamantă, fiind încălcate prevederile art. 106 Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015. Instanța de judecată a înlăturat nemotivat aceste susțineri ale reclamantei. A treia constatare prezintă un calcul estimativ al numărului de transporturi către Bulgaria, ce pornește de la premise greșite, deoarece cantitatea este de 3.873.040 kg., iar instanța de fond nu a dat o motivare completă și suficientă privind probele administrate și apărările formulate, nu le-a înlăturat motivat. În ceea ce privește imposibilitatea realizării transporturilor, prima instanță a reținut un mod de calcul nefundamentat, deși expertul C. a prezentat toate argumentele în susținerea celor afirmate de reclamantă. 3.

În relația cu I.I. T., recurenta-reclamantă arată că hotărârea instanței de fond este nemotivată, nu s-au înlăturat motivat susținerile și probele la care reclamanta a făcut referire și nici argumentele din raportul de expertiză al expertei C., de asemenea realizându-se și încălcarea dispozițiilor legale cu privire la trasabilitatea deșeurilor, motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Concluzia din raportul de inspecție fiscală, preluată de prima instanță este nefundamentată și ignoră propriile acte de control ale AFM, întrucât dovezile documentare anexate arată că societatea nu numai că încredințează spre reciclare atât ambalaje de lucru întreg, cât și tocate, dar deține capacitatea de a toca deșeuri de ambalaje de lemn și la alte locații decât la punctul de lucru unde este tocătorul fix și avea posibilitatea de a apela la servicii de transport externalizate pentru deplasarea shnedderelor mobile. La toate aceste susțineri instanța de fond nu a răspuns motivat și nu a analizat documentele prezentate, soluția apare ca nemotivată. Cu privire la trasabilitatea deșeurilor, instanța de fond a încălcat disp. pct. 22 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 și art. 71 lit. c) și d) din Ordinul nr. 578/2006, care obligă operatorii economici care au obținut licență de operare, cum este cazul reclamantei, să încheie contracte cu colectorii autorizați să preia deșeuri de ambalaje și cu operatorii economici autorizați pentru reciclarea și/sau valorificarea, respectiv incinerarea și instalația de incinerare cu valorificarea de energie, care acceptă condițiile contractuale, în limita cantităților și tipurilor de ambalaje preluate de la operatorii economici responsabili cu respectarea principiului proximității. Recurenta-reclamantă are numai obligația să dețină o situație a contractelor încheiate și să asigure trasabilitatea deșeurilor de ambalaje, neexistând o obligație de control a sa cu privire la partenerii contractuali. 3.

În ceea ce privește relația cu societatea U. S.R.L., hotărârea primei instanțe este nemotivată și este dată cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la trasabilitatea deșeurilor, cazuri de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În legătură cu trasabilitatea deșeurilor se susține încălcarea disp. art. 22 din Anexa nr. 1 din Legea nr. 211/2011, precum și disp. art. 71 lit. c) din Ordinul nr. 578/2006. În plus, sentința de fond este nemotivată, deoarece nu s-au înlăturat motivat susținerile reclamanți și constatările din raportul expertei C., preluându-se modul de calcul din raportul de inspecție fiscală care este eronat. 3.

Cu privire la relația cu societatea V., hotărârea instanței de fond este nemotivată, contradictorie și dată cu ignorarea dispozițiilor legale privind trasabilitatea deșeurilor, cazuri de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Instanța de fond a reținut că administratorul societății ce a primit de la V., în numele reclamantei, deșeuri de ambalaje de sticlă, a declarat că nu a recepționat agregate artificiale care să corespundă ca aspect granulabil cu agregatul de sticlă, însă la dosar există o altă declarație ce contrazice aceste susțineri, iar judecătorul nu a motivat pentru care argumente a înțeles să primească una dintre declarații și să o înlăture pe cea de-a doua. În privința trasabilității deșeurilor, concluziile experților C. și E. sunt în sensul îndeplinirii obligațiilor legale, dar instanța nu a reținut această opinie, ci a înlăturat toate constatările și susținerile, fără motivare și fără să analizeze cerințele legale prin raportare la documentația existentă. 3.

În legătură cu relația cu societățile W. S.R.L., prin X. și Y. S.R.L. este nemotivată și nu au fost analizate cerințele legale ale trasabilității, motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă arată că prima instanță nu a înlăturat motivat dovezile care susțineau realitatea trasabilității deșeurilor de la proveniența acestora până la operatorul/operatorii, valorificatorii finali sau reciclatori. În concluzie, sintetizând motivele de recurs, recurenta-reclamantă invocă motivarea insuficientă a înlăturării rapoartelor de expertiză realizate de experții C. și E.; încălcarea dispozițiilor legale, aplicarea unor texte care nu mai erau în vigoare în perioada inspectată, în privința motivării în drept; motivarea insuficientă a aprecierii sumative a probelor administrate de reclamantă în fața instanței de fond, motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. 4. Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs, apreciind că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate care să vizeze raționamentul adoptat de prima instanță. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului exercitat în cauză Analiza motivelor de casare 1. Relația cu societatea B. SRL Recurenta-reclamantă a invocat motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., respectiv motive contradictorii, lipsa unei motivări în drept, nemotivarea hotărârii, motivare străină de obiectul cauzei, interpretarea și aplicarea greșită a legii. Instanța de fond, în motivarea hotărârii pronunțate, a reținut elementele de fapt prezentate de către pârâtă și de către expertul D., în sensul că societatea nu a făcut raportări de gestionare a deșeurilor la APM Mureș, pentru perioada supusă controlului, nu era înscrisă în lista operatorilor valorificatori-reciclatori la Ministerul Economiei, avea o dotare minimală, dar un volum foarte mare de paleți recondiționați într-un interval de timp foarte scurt și nu a prezentat înregistrări contabile pentru producție. Toate aceste elemente oferite de către pârâtă și expertul D. au determinat judecătorul fondului să considere că nu s-a făcut dovada recondiționării paleților din lemn, care și-au păstrat în continuare calitatea de deșeuri și nu s-a luat în calcul cantitatea de 185.553 kg. deșeuri ambalaje din lemn, prezentată ca fiind reciclată de societatea B. pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare aferente anului 2017 de către reclamantă. Înalta Curte constată că motivarea sentinței recurate este insuficientă și echivalează cu lipsa motivării deoarece aceasta nu înglobează argumentele părților, nu se întemeiază pe probatoriul administrat în dosar, ceea ce conduce la concluzia că nu a existat un proces cognitiv prin care judecătorul, urmărind toate aceste elemente, să poată elabora soluția. Rolul considerentelor unei hotărâri judecătorești este acea de a explica sentința pronunțată de instanță, or, în speță, aceasta s-a întemeiat numai pe elementele de fapt prezentate de pârâtă și pe concluziile unuia dintre rapoartele de expertiză depuse la dosar, fără să existe nicio referință la argumentele reclamantei sau la motivele pentru care înlătură celelalte rapoarte de expertiză. Sunt fondate și criticile recurentei-reclamante în privința existenței unor motive contradictorii, respectiv încheierea unor contracte cu agenții economici autorizați (pag. 23 din sentință), iar ulterior existența mențiunii în privința faptului că societatea B. nu este înscrisă în lista operatorilor de la Ministerul Economiei (pag. 25 din sentință). Considerentele primei instanțe cu privire la prezența unei "dotări minimale" ce nu permite prezentarea unui volum foarte mare de paleți de lemn ca fiind recondiționați într-un interval de timp foarte scurt reprezintă numai concluzia la care a ajuns judecătorul fondului care a avut în vedere susținerile pârâtei și raportul de expertiză, fără să fie analizate și susținerile reclamantei și probele administrate în cauză, respectiv motivele pentru care au fost înlăturate unele dintre acestea. Aceeași abordare contrară disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. există și în privința inexistenței unor conturi de înregistrare a producției în care să fie înregistrați paleții recondiționați, înregistrarea în contabilitate numai a comercializării de mărfuri, revânzarea paleților către o altă firmă, modul defectuos de completare a facturilor, concluzia instanței fiind reprezentată de o frază prin care s-au preluat punctul de vedere al pârâtei și al expertului. Față de acestea, Înalta Curte constată întrunirea motivului de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în privința relației cu societatea B.. Totuși, în ceea ce privește responsabilitatea pentru valorificarea deșeurilor de ambalaje pentru care s-a plătit prestarea de servicii către B. S.R.L., aceasta îi revine recurentei-reclamante, obligația fiind de rezultat și nu de diligență, în această privință, atât soluția cât și considerentele ample ale sentinței recurate fiind date cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente. Recurenta-reclamantă a susținut, pornind de la disp. pct. 22 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor că, trasabilitatea reprezintă caracteristica unui sistem de a permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unui deșeu prin identificări înregistrate, iar obligațiile operatorilor economici autorizați prevăzute la art. 26 lit. e) din Ordinul nr. 932/2016 privind aprobarea Procedurii de autorizare pentru preluarea responsabilității deșeurilor de ambalaje sunt cele de a încheia contracte cu operatorii economici autorizați pentru reciclare/valorificare. A mai arătat recurenta-reclamantă că potrivit disp. art. 71 lit. c) din Ordinul nr. 578/2006, obligațiile legale ale organizațiilor care au preluat responsabilitățile pentru îndeplinirea obiectivelor sunt acelea de a asigura trasabilitatea deșeurilor de la operatorul economic autorizat cu care a încheiat contract pentru colectarea deșeurilor, până la operatorul economic valorificator, obligația fiind astfel de diligență, nu de rezultat. Dimpotrivă, judecătorul fondului a considerat, în raport de disp. art. 16 alin. (1)-(4) din Legea nr. 249/2015, forma în vigoare pentru perioada ce a făcut obiectul controlului, că reclamanta are obligația să se asigure că întreaga cantitate de deșeuri preluată de către partenerii săi contractuali a fost efectiv valorificată. Înalta Curte reține că s-a invocat de către recurenta-reclamantă și jurisprudența în materie, respectiv sentința civilă nr. 1716/22.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, precum și Decizia nr. 3674/29.06.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosar nr. x/2020, prin care s-a admis recursul declarat de reclamanta Z. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1716/22.11.2021 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, s-a casat în parte sentința recurată și, rejudecând, s-a dispus admiterea în parte a acțiunii reclamantei, anularea în parte a actelor administrative fiscale atacate, cu privire la contribuțiile stabilite suplimentar de plată pentru perioada 30.06. - 31.12.2016 și obligarea pârâtei să reanalizeze obligațiile de plată pentru perioada 1.01. - 29.06.2018. În prezenta cauză, Înalta Curte constată că obligațiile stabilite suplimentar la plată sunt pentru perioada 2015, 2016, 2017. Recurenta-reclamantă indică aplicabilitatea disp. art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, conform cărora veniturile fondului se constituie din contribuția de 2 RON/kg., datorată de operatorii economici autorizați pentru preluarea obligațiilor anuale de valorificare a deșeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, plata făcându-se pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislația în vigoare, și cantitățile încredințate spre valorificare, respectiv gestionate în numele clienților pentru care au preluat obligațiile. Pentru perioada de referință în prezenta cauză, respectiv 01.01.2015 - 05.12.2016 și ulterior până la sfârșitul anului 2017, disp. art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 195/2006 aveau o altă formă. Astfel, de la 01.01.2015 la 05.12.2016 se prevedea o contribuție de 2 RON/kg. aplicată pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje, respectiv anvelope uzate declarate ca valorificate de către operatorii economici autorizați pentru preluarea obligațiilor anuale de gestionare a respectivelor deșeuri și cantitățile constatate de Administrația Fondului ca fiind valorificate. Pentru perioada 5.12.2016 - și întregul an 2017, art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005 prevedea aceeași contribuție de 2 RON/kg., iar plata se făcea pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri corespunzătoare obiectivelor anuale stabilite de legislația în vigoare și cantitățile efectiv valorificate, respectiv gestionate în numele clienților pentru care au preluat obligațiile. Forma art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005, prezentată de către recurenta-reclamantă este în vigoare începând cu data de 30.06.2018, perioadă ce excede cauzei de față. De altfel, în Dosarul nr. x/2020, în care s-a pronunțat Decizia nr. 3674/29.06.2023, Înalta Curte a reținut distincția dintre formele prezentate de art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005, făcând distincția între "cantitățile efectiv valorificate" pentru perioada anterioară datei de 30.06.2018 și "catitățile încredințate spre valorificare", după această dată. În speța de față sunt incidente dispozițiile referitoare la "cantitățile constatate ca fiind valorificate" în privința perioadei 2015 - 30.06.2016 și "cantitățile efectiv valorificate", după această din urmă dată. Așadar, obligația recurentei-reclamante este de rezultat în ambele variante ale art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005, motivul de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. urmând să fie respins ca nefondat. 2. Relația cu societatea F. Recurenta-reclamantă a susținut existența unor motive de nelegalitate a sentinței primei instanțe ce privesc nemotivarea argumentelor ce se desprind din cuprinsul disp. art. 4 din Ordinul nr. 578/2006 și din raportul de expertiză întocmit de expertul C., nemotivarea faptului că valorificarea deșeurilor de piroliză nu s-a realizat prin reciclare, ci prin alte metode și încălcarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 211/2011, art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, dar și cele prevăzute de pct. 22 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011, cu privire la trasabilitate, susțineri întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Cu privire la această societate, prima instanță a reținut că nu există nicio dispoziție legală care să interzică organelor de control ale pârâtei să stabilească încadrarea operației de valorificare pe baza proceselor tehnologice autorizate în cadrul raportului de inspecție fiscală. Pe fondul cauzei, prima instanță a avut în vedere concluzia experților și punctul de vedere al pârâtei, ajungând la decizia că operațiunea de valorificare s-a făcut prin alte metode și nu prin reciclare materială. Înalta Curte constată că judecătorul fondului, succint și prezentând numai concluziile pârâtei a dezlegat pricina, încălcând astfel disp. art. 452 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fără ca hotărârea să cuprindă o analiză reală a motivelor de fapt și de drept pentru care s-a adoptat soluția. Cu privire la criticile legate de trasabilitate și de natura obligației aplicatorilor economici autorizați, critica este nefondată pentru aceleași motive prezentate la pct. 1 din prezentele considerente. În concluzie, Înalta Curte va reține întrunirea criticilor întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv nemotivarea hotărârii. 3. Relația cu societatea J. SRL Recurenta-reclamantă a susținut motive de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 și anume, ignorarea disp. art. 4 din Ordinul nr. 578/2006, nemotivarea înlăturării argumentelor din raportul de expertiză al expertului C., nemotivarea faptului că valorificarea deșeurilor de piroliză nu s-a realizat prin reciclare, ci prin alte metode neconforme, nemotivarea și încălcarea disp. art. 6 din Legea nr. 211/2011 și art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005. Cu privire la această societate, prin două paragrafe, reiterând soluția adoptată în legătură cu societatea F., judecătorul fondului a ajuns la aceeași concluzie nemotivată și fără să se prezinte argumentele de fapt și de drept ce au condus la aceasta, astfel că, Înalta Curte va susține și în această situație, întrunirea motivului de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. 4. Relația contractuală cu societățile reprezentate de R. SRL Recurenta-reclamantă a susținut că sentința este nemotivată în privința inexistenței unei operațiuni de ardere a deșeurilor și a trasabilității operațiunii de reciclare, motiv de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Prima instanță, printr-un singur paragraf, a prezentat o concluzie de respingere a cererii reclamantei, fără să existe nicio motivare pentru această opțiune. Înalta Curte, ca instanță de recurs, nu are niciun element pe baza căruia ar putea să analizeze legalitatea hotărârii atacate, nu se cunosc motivele pentru care au fost admise unele argumente ori au fost respinse alte argumente, urmând a se reține întrunirea motivului de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În ceea ce privește sancțiunea de nemotivare a soluției trasabilității operațiunii de reciclare, aceasta va fi respinsă, judecătorul fondului prezentând considerente comune pentru toate operațiunile ce au fost deja analizate de instanța de recurs, la pct. 1 din considerentele deciziei. 5. Relația cu societatea S. SRL Motivele de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., se referă la faptul că nu au fost înlăturate motivat argumentele reclamantei din acțiune, hotărârea este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale privind trasabilitatea deșeurilor și a art. 106 Codul de procedură fiscală privind dreptul de estimare al organului fiscal, nu au fost înlăturate motivat reținerile din raportul de expertiză realizat de C. privind posibilitatea realizării transporturilor. Din cuprinsul considerentelor sentinței de fond, Înalta Curte constată că aprecierile judecătorului fondului sunt identice cu cele ale pârâtei și cu concluziile expertului D., fără să existe nicio referire la starea de fapt și de drept în baza cărora a fost pronunțată soluția, pentru a se putea efectua controlul judiciar, fiind astfel întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă în privința nemotivării hotărârii asupra dreptului de estimare al organului fiscal sau al posibilității realizării transporturilor. Criticile referitoare la trasabilitatea deșeurilor și la obligația sa sunt nefondate, fiind deja analizate la pct. 1 din considerentele prezentei decizii. 6. Relația cu I.I. T. Cu privire la această societate, recurenta-reclamantă a susținut nemotivarea hotărârii, prin lipsa argumentelor ce au condus la pronunțarea sentinței, precum și încălcarea dispozițiilor legale referitoare la trasabilitatea deșeurilor. Referitor la criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă aceeași manieră de redactare a considerentelor sentinței de fond, prin însușirea concluziilor din actele administrative fiscale contestate, fără să se analizeze în concret relația contractuală și fără să se argumenteze de ce susținerile reclamantei au fost respinse, ceea ce conduce la nerespectarea disp. art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. În privința chestiunii trasabilității deșeurilor, Înalta Curte, fără să reia argumentele expuse anterior, va menține considerentele expuse la pct. 1 din prezentele considerente. 7. Relația cu U. SRL Recurenta-reclamantă a invocat încălcarea dispozițiilor legale cu privire la trasabilitatea deșeuărilor și nemotivarea soluției de respingere a cantității de 508.580 kg. deșeuri ambalaje aferente anilor 2016-2017 ce nu au fost luate în calcul la valorificare pentru reciclare. În privința trasabilității deșeurilor, criticile sunt nefondate pentru motivele deja arătate anterior la punctul 1 din considerentele deciziei. Referitor la criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se reține că acestea sunt fondate, instanța de fond pronunțând soluția argumentelor și susținerilor pârâtei, fără să arate motivul pentru care acestea sunt întemeiate și nici motivele pentru care au fost respinse argumentele reclamantei, care de altfel nu au făcut obiectul niciunei analize a primei instanțe. 8. Relația cu societatea V. În legătură cu această societate, recurenta-reclamantă a susținut existența unor motive contradictorii, nemotivarea sentinței, nepronunțarea cu privire la susținerile sale și ignorarea dispozițiilor legale privind trasabilitatea deșeurilor. Înalta Curte reține incidența motivului de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât sentința de fond cuprinde doar concluzia finală, întemeiată pe susținerile pârâtei, fără să existe o motivarea reală asupra existenței operațiunii de reciclare. Cu privire la trasabilitatea deșeurilor, critica este neîntemeiată pentru considerentele deja arătate. 9. Relația cu societățile W. S.R.L. prin X. și Y. SRL Recurenta-reclamantă invocă motivele de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., respectiv nemotivarea hotărârii și aplicarea greșită a dispozițiilor legale în privința trasabilității deșeurilor. Cu privire la societatea W. S.R.L., instanța de fond a arătat într-o frază că nu s-a valorificat prin reciclare nicio cantitate de deșeuri, iar în privința societății Y. S.R.L. s-a reținut că a fost efectuată doar o înstrăinare a paleților de lemn, în timp ce concluziile experților parte sunt pur teoretice. Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a adus niciun argument în sprijinul soluției pronunțate, ci a oferit dosar concluzia la care a ajuns, în timp ce argumentele reclamantei nu au fost analizate, criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. fiind astfel fondate. Referitor la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct8 C. proc. civ., în privința trasabilității deșeurilor, Înalta Curte urmează să le respingă pentru considerentele arătate deja anterior. Față de acestea, constatându-se întrunite disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite recursul declarat, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând să se țină seama de dezlegările în drept ce privesc trasabilitatea deșeurilor.