ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1054/2022

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 27.10.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului Pentru Mediu, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. x/17.07.2020, emisă de Direcția Generală de Administrare Fiscală, Direcția Inspecție Fiscală, din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu privind obligații suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecția fiscală în ceea ce privește suma de 13.161.845 RON, emisă în baza considerentelor cuprinse în cadrul Raportului de inspecție fiscală nr. x/17.07.2020 comunicat de asemenea Societății în data de 24.07.2020 și atașat în Anexa 2 la prezenta (denumite în continuare în mod colectiv "Actele de impunere").

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 4182 din 7 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului Pentru Mediu, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs A. S.A invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, inserate in cererea de recurs, reclamanta susține că soluția instanței de fond este lipsită de temei legal întrucât instanța de fond nu a analizat și condiția pagubei iminente, considerând că atât timp cât condiția cazului bine justificat nu este îndeplinită, atunci acest demers este lipsit de interes.

Unul dintre motivele de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea fondului nu este motivată sub aspectul condiției pagubei iminente. Arată recutrenta că a atașat în acest sens jurisprudență și totodată arată că instanța era obligată să analizeze și această condiție, chiar dacă prima condiție, cea a cazului bine justificat, nu era îndeplinită.

In continuare recurenta a arătat că, în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu referire la paguba iminentă că, într-adevăr societății i s-a aprobat cererea de eșalonare, însă aceasta mai are de achitat șapte rate într-un cuantum foarte ridicat, ultima rată fiind în valoare de aproape 2 milioane de RON, iar societatea se poate afla oricând într-o situație de a nu putea achita aceste rate și astfel s-ar crea o perturbare gravă activității societății. Mai subliniază că societatea s-ar putea afla oricând în imposibilitatea achitării în totalitate a acestor rate, trecându-se astfel la executarea silită și societatea nu va mai putea efectua plățile uzuale, chirii, salarii etc. Mai învederează faptul că în anul 2020 s-au înregistrat pierderi contabile de peste 4 milioane de RON și un profit realizat în valoare de zero. Totodată atrage atenția și asupra contractelor aflate în derulare cu diverși parteneri în număr de peste 800, și asupra impactului social, salariați și colaboratori.

În ceea ce privește cazul bine justificat arată că a depus câte o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții de Apel Cluj, prin care se sancționează faptul că sunt copiate în mod identic actele administrative emise de organele fiscale anterior refacerii inspecției fiscale. Menționează și încălcarea dreptului la apărare având în vedere că societatea nu a avut la dispoziție întreaga documentație pe care administrația a analizat-o.

În fine, se mai susține că, deși în anul 2018 era în vigoare și se aplica un singur act normativ, în opinia acesteia instanța fondului putea și trebuia să observe faptul că există interpretări diferite pe anumite aspecte din legislație. Societatea consideră că obligația sa s-a încheiat la momentul la care toate deșeurile au ajuns la valorificatori, în timp ce autoritatea consideră că această obligație se întinde și după acest moment.

Față de acestea a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

1.4. Apărările intimatei-pârâte Administrația Fondului pentru Mediu.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

În esență, a susținut că legalitatea respectivului act administrativ prin raportare la normele legale ce sunt incidente în speță, din acest punct de vedere consideră că argumentele reclamantei nu se circumscriu noțiunii de caz bine justificat, acestea vizând în mod evident aspecte care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Astfel, la o sumară pipăire a fondului, nu se pot reține elemente de vădită nelegalitate ale actului administrativ atacat, motivele invocate de reclamantă fiind susțineri de temeinicie a căror veridicitate nu poate fi verificată decât prin administrarea probatoriului complex specific acțiunii de fond.

Simplele susțineri făcute în conținutul cererii de suspendarea executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispozițiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt și de drept, iar nu la afirmațiile părților. Executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Intr-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 13 mai 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 23 februarie 2022, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.

Trecând la analiza punctuală a motivelor și susținerilor recurentei reclamate, Înalta Curte reține că, printr-un prim set de critici, se susține nemotivarea hotărârii instanței de fond, în temeiul prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază, raportat la considerentele sentinței atacate, respectiv la argumentația primei instanțe în susținerea soluției adoptate, că judecătorul fondului a avut în vedere ansamblul criticilor și susținerilor înfățișate de recurenta-reclamantă prin acțiunea introductivă, cărora le-a răspuns printr-o motivare structurată, coerentă și cuprinzătoare, ce răspunde întocmai cerințelor și exigențelor art. 425 C. proc. civ.

Împrejurarea că judecătorul fondului a reținut neîndeplinirea în cauză a condiției existenței cazului bine justificat, în mod corect nu a mai analizat în ce măsura reclamantul a probat îndeplinirea cerinței privind paguba iminentă, susținând că un astfel de demers apărând ca lipsit de interes, în condițiile în care dispozițiile art. 14 din Legea 554/2004 prevăd în mod neechivoc că suspendarea nu poate opera decât atunci când cele doua condiții sunt îndeplinite cumulativ, astfel că nu este nicicum de natură a atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în condițiile în care, respectivele considerațiuni erau parte integrantă a raționamentului înfățișat, în susținerea soluției adoptate.

În concluzie, suspendarea executării actului administrativ este condiționată, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, de existența unui caz bine justificat și de prevenirea unei pagube iminente.

De remarcat este și împrejurarea că instanța de fond și-a prezentat raționamentul în susținerea soluției adoptate făcând trimiteri consistente și concrete la probatoriul administrat, respectiv la înscrisurile depuse la dosar dar și la toate elemente care ar determina îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor emise de pârâtă a cărei suspendare o solicită, respectiv: actele de impunere au fost emise în lipsa audierii efective a Societății, RIF-ul și Decizia nu sunt motivate, actele de impunere au fost emise în baza unor erori de drept cu privire la calificarea unor produse obținute în urma procesului de reciclare ca deșeuri de ambalaje, deși, conform criteriilor clare aplicabile, ele constituiau deja produse reciclate, concluzionând astfel motivat că s-au respectat dispozițiile imperative ale art. 129 alin. (2) și art. 130 prin raportare la art. 9 alin. (1) C. proc. civ..fisc., reclamantul având posibilitatea concretă de a-și exercita dreptul la apărare și de a-și exprima punctul de vedere atât în cadrul discuției finale din 2.07.2020, cât și în termenul de 5 zile de la data încheierii inspecției fiscale.

Tot în acest sens, instanța fondului a reținut că în ceea ce privește relevanța fiecărui înscris în parte și cum justifică acesta apărările de fond ale reclamantei, instanța a arătat că nu pot face obiectul analizei în cadrul cererii de suspendare de față, urmând a fi analizate în cadrul contestației administrative și, eventual, în cadrul unei cereri în anulare a deciziei administrative.

Totodată, analizând sentința atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanța de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Astfel, conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

(1) "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.".

Cele două condiții cerute cumulativ de norma citată au fost analizate sumar de Curtea de apel, rămânând necercetate împrejurări esențiale, relevate de reclamantă în cererea de suspendare.

Referitor la cazul bine justificat, în definiția legală a acestei noțiuni cuprinsă în art. 2 lit. t) din același act normativ se arată că vizează "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" .

În mod evident, în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.

Circumstanțele cauzei sunt de necontestat, în sensul că recurenta-reclamantă, a urmat calea prevăzută în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a obține suspendarea executării efectelor actului administrativ, respectiv, Decizia de impunere nr. x/17.07.2020, emisă de Direcția Generală de Administrare Fiscală, Direcția Inspecție Fiscală, din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu privind obligații suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecția fiscală în ceea ce privește suma de 13.161.845 RON, emisă în baza considerentelor cuprinse în cadrul Raportului de inspecție fiscală nr. x/17.07.2020 comunicat de asemenea Societății în data de 24.07.2020 și atașat în Anexa 2 la prezenta (denumite în continuare în mod colectiv "Actele de impunere").

Criticile recurentei privesc modalitatea de interpretare a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru dispunerea suspendării executării actului administrativ și de aplicare concretă a acestora în cauza de față.

Înalta Curte reține că suspendarea executării actului administrativ este condiționată, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, de existența unui caz bine justificat și de prevenirea unei pagube iminente.

Astfel, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ.

Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Pe de altă parte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

În speță, așa cum a reținut instanța fondului, determinarea existenței cazului bine justificat nu presupune analiza în fond a legalității actului administrativ, ci doar o analiză sumară a acestuia, prin raportare la motivele de fapt și de drept invocate de către reclamat, analiză care nu trebuie să conducă la prejudecarea fondului.

Or, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Înalta Curte apreciază că analizarea motivelor invocate de recurenta reclamantă pe calea prezentei cereri de suspendare ar presupune o verificare minuțioasă a tuturor elementelor ce au stat la baza emiterii actelor administrative contestate.

Mai mult decât atât, aspectele invocate de reclamantă în susținerea cazului bine justificat nu se pot încadra în categoria acelor circumstanțe de fapt sau de drept care se circumscriu acestei noțiuni și care, astfel cum s-a reținut într-o jurisprudență constantă, se pot referi la necompetența autorității care a încheiat actul administrativ a cărui suspendare se solicită, lipsa totală a unui temei juridic care să fundamenteze actul, ori alte astfel de situații care să nu echivaleze cu judecarea fondului cauzei.

A analiza temeinicia susținerilor recurentei-reclamante legate de nemotivarea sau motivarea insuficientă, din punctul acesteia de vedere, echivalează cu soluționarea pe fond a cauzei, în sensul constatării legalității sau dimpotrivă a nelegalității actului administrativ.

Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Din actele și lucrările dosarului nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. Or, executarea unei obligații bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă.

Astfel, această împrejurare ar echivala practic cu o tranșare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Ca atare, motivele invocate de recurenta-reclamantă nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.

Nu in ultimul rând, având în vedere că iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită, cu atât mai mult cu cât în absența cazului bine justificat, nu se poate dispune suspendarea executării actului administrativ, executarea unei obligații stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, neputând constitui prin ea însăși o pagubă, paguba fiind reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Având în vedere că nu există dovedit un caz bine justificat, se concluzionează și asupra inexistenței prejudiciului iminent în acest context, neputând fi analizată în mod separat de prima condiție întrucât cele două condiții se analizează implicit.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.A

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A împotriva sentinței civile nr. 1355 din 07 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2022.