ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.01.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 62/2022

HOTĂRÂRE
12.01.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 62/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2022

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal la data de 23.09.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr. x/20.07.2020, corespunzătoare Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/20.07.2020 emise de pârâta Administrația Fondului Pentru Mediu prin care s-au stabilit obligații fiscale în cuantum de 9.405.580 RON, precum și a tuturor actelor subsecvente de executare inițiate în baza acestei decizii, până la pronunțarea instanței de fond asupra anulării deciziei de impunere.

Prin sentința nr. 114 din 12 octombrie 2020, Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, și, pe cale de consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/20.07.2020, corespunzătoare Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/20.07.2020, prin care s-au stabilit obligații fiscale în cuantum de 9.405.580 RON, precum și a tuturor actelor subsecvente de executare inițiate în baza acestei decizii, până la pronunțarea instanței de fond în acțiunea în anulare a Deciziei de impunere.

Împotriva sentinței nr. 114 din 12 octombrie 2020, a formulat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamanta A., ca neîntemeiată.

4 . Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității declarării recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 "Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare."

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că sentința atacată a fost comunicată pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu la data de 27.10.2020, iar recursul a fost declarat la data de 03.11.2020, când cererea de recurs a fost trimisă prin poștă la Curtea de Apel Galați, deși, conform dispozițiilor citate, termenul în care legea permitea exercitarea căii de atac s-a împlinit la data de 02.11.2020.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Termenul de 5 zile are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

De asemenea, se reține că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen, potrivit dispozițiilor art. 186 C. proc. civ., iar recurenta - pârâtă nu a contestat și nici justificat depunerea tardivă a recursului, regularitate procedurii de comunicare a sentinței atacate rezultând cu evidență din actele de procedură efectuate de instanță.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția tardivității invocată prin întâmpinare și, pe cale de consecință, va respinge pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca tardiv formulat.

Admite excepția tardivității recursului invocată de intimata-reclamantă A.

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 114 din 12 octombrie 2020 a Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 ianuarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 910/2023
Ședința publică din data de 21 februarie 2023 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată p
ÎCCJ 2021-10-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4897/2021
Ședința publică din data de 21 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2021-03-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1899/2021
Ședința publică din data de 25 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată la data de 19.04.2019
ÎCCJ 2022-02-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1054/2022
Ședința publică din data de 23 februarie 2022 Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții d
ÎCCJ 2020-05-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1826/2020
Ședința publică din data de 7 mai 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 19.04.2019 pe rolul Curții de Ap
Sursă