ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1826/2020

Ședința publică din data de 7 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 19.04.2019 pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr. x/20.03.2019 emise de pârâtă, precum și a tuturor actelor de executare inițiate în baza acesteia, până la soluționarea în fond a cauzei privind anularea acestei decizii.

Prin sentința nr. 94/2019 din 21 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea de suspendare a Deciziei de impunere nr. x/20.03.2019, formulate de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu și s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/20.03.2019 emise de pârâta B., până la pronunțarea instanței de fond, luându-se act de faptul că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 94/2019 din 21 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate.

În motivarea recursului arată că prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta-pârâtă apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente, necesare pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ, în condițiile în care aceste acte se bucură de prezumția de legalitate, fapt ce determină executarea lor din oficiu.

În ceea ce privește cazul bine justificat, arată că aspectele invocate de către prima instanță nu pot fi incluse în sfera motivelor de nelegalitate a Deciziei nr. 20/20400/20.03.20189, acestea vizând chestiuni de fond, a căror analiză depășește limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ.

Consideră că în speță nu este îndeplinită nici condiția pagubei iminente, aceasta neputând fi justificată prin cuantumul sumei reținute în sarcina societății.

Intimata - reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că în speță sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente pentru a dispune suspendarea executării actului administrativ atacat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, conform considerentelor de mai jos.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, suspendarea Deciziei de impunere nr. x/20.03.2019 emise de pârâtă, precum și a tuturor actelor de executare inițiate în baza acesteia, până la soluționarea în fond a cauzei privind anularea acestei decizii.

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte apreciază că se impune analizarea legalității sentinței și din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pus în discuția părților la ultimul termen de judecată.

Analizând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși prin sentința nr. 94/2019 din 21 mai 2019, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de suspendare a Deciziei de impunere nr. x/20.03.2019, formulate de reclamanta A. S.A. și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/20.03.2019 emise de pârâta B., până la pronunțarea instanței de fond, în considerentele respectivei hotărâri, instanța nu a făcut o analiză argumentată și completă a tuturor aspectelor relevante invocate de către reclamantă prin cererea de suspendare a executării.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanță s-a referit la o singură relație contractuală dintre cele opt reținute de către organul fiscal cu ocazia inspecției fiscale, identificate în raportul de inspecție fiscală, respectiv relația cu C. S.R.L., concluzionând că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

De asemenea, prima instanță nu a răspuns în niciun fel criticilor formulate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, referitoare la depășirea duratei inspecției fiscale și modul de desfășurare a acesteia, aspecte ce se puteau analiza în procedura suspendării executării actului administrativ, în vederea identificării, la nivel aparent, a unor elemente de nelegalitate a actului administrativ atacat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanță nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de către reclamantă în susținerea aparenței de nelegalitate a actelor administrative atacate.

Pe de altă parte, și în ceea ce privește paguba iminentă, Înalta Curte constată că în considerentele sentinței recurate prima instanță în mod greșit s-a raportat doar la cuantumul creanței, în condițiile în care îndeplinirea acestei condiții de suspendare a executării actului administrativ se impunea a fi analizată și din perspectiva impactului pe care executarea acestei sume l-ar avea asupra activității societății, de natură să conducă la concluzia îndeplinirii acestei condiții.

În consecință, Înalta Curte constată că prima instanță nu a precizat în concret împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 și nici în privința iminenței producerii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu toate împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Prin urmare, întrucât legiuitorul prevede obligativitatea motivării soluției adoptate într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, în condițiile în care prima instanță nu a răspuns tuturor argumentelor reclamantei din cererea suspendare a executării, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor recurentei care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici care urmează a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 94/2019 din 21 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 94/2019 din 21 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal .

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2020.