ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal la data de 3 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitat suspendarea deciziei de impunere nr. x/21.05.2015 până la soluționarea în fond a acțiunii având ca obiect anularea deciziei de impunere.

Prin sentința civilă nr. 190 din 30 iunie 2015, Curtea de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a suspendat executarea deciziei de impunere nr. x/21.05.2015 emisă de pârâtă până la soluționarea pe fond a cauzei și a obligat pârâta Administrația Fondului pentru Mediu să plătească reclamantei suma de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2. a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal.

Cât privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă consideră că soluția de suspendare a actului administrativ nu este motivată în sensul demonstrării existenței unui caz bine justificat și nici a necesității prevenirii unei pagube iminente.

În ceea ce privește aprecierea îndeplinirii condiției referitoare la cazul bine justificat, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond a luat în considerare simplele afirmații ale reclamantei cu privire la presupusa nelegalitate a actului administrativ, ignorând apărările formulate de pârâtă. Așa cum rezultă din conținutul Raportului de inspecție fiscală, organele de inspecție fiscală au respectat toate prevederile legale incidente, inclusiv dreptul contribuabilului de a fi informat, astfel încât susținerile intimatei-reclamante privitoare la nerespectarea dreptului său la apărare nu sunt întemeiate.

Referitor la demonstrarea existenței unei pagube iminente, recurenta-pârâtă consideră că argumentul instanței de fond, privind riscul depășirii posibilităților financiare ale reclamantei prin executarea silită a creanței fiscale, nu este unul conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Iminența producerii unei pagube trebuie să conste într-o consecință a executării silite, iar nu în însăși executarea actului administrativ atacat. Simpla menționare a creanței și a valorii nu poate duce, automat, la concluzia existenței unei pagube iminente, iar reclamanta nu a dovedit intrarea sa în incapacitate de plată, prin documente depuse la dosarul cauzei.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă consideră că intimata-reclamantă nu a probat întrunirea cumulativă a celor două condiții necesare admiterii suspendării, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Susținerile intimatei-reclamante din conținutul cererii de chemare în judecată nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 făcând trimitere la împrejurări de fapt și de drept, și nu la afirmațiile părților.

Instanța de fond este criticată întrucât a înlăturat prezumția de legalitate a actului administrativ, fără a ține cont chiar de conținutul acestuia, fondându-și hotărârea pe afirmațiile contrare ale reclamantei.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, în esență, reiterând apărările invocate în fața instanței de fond.

Prin concluziile orale depuse la termenul de judecată din data de 28 martie 2018, când cauza a rămas în pronunțare, avocatul intimatei-reclamante a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă ca fiind lipsit de interes, având în vedere faptul că măsura suspendării deciziei de impunere, dispusă în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și-a încetat efectele la data de 18 decembrie 2017, data pronunțării instanței de fond.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de intimată, este neîntemeiată, iar recursul declarat de pârâtă este nefondat.

În cauza dedusă judecății, intimata-reclamantă a sesizat instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/21.05.2015, prin care Administrația Fondului pentru Mediu a stabilit în sarcina acesteia obligații fiscale principale și accesorii în cuantum de 33.896.530 RON, până la soluționarea pe fond a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ fiscal.

Analizând excepția lipsei de interes în susținerea recursului formulat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte va respinge această excepție, ca neîntemeiată. La adoptarea acestei soluții, instanța de control judiciar apreciază că pârâra justifică interes în susținerea recursului, întrucât soluția pronunțată în acțiunea în anulare este una de admitere parțială, în sensul desființării deciziei de impunere contestate în cauză numai cu privire la o parte din sumele menționate în aceasta și de menținere în rest.

În ceea ce privește criticile subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de recurs constată că, într-adevăr, potrivit prevederilor acestuia o hotărâre poate fi recurată atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde:

"(1)/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de dispozițiile legale menționate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată.

Astfel, sentința recurată cuprinde în motivare argumentele pentru care prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se putea proceda la suspendarea executării actului administrativ fiscal, aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

În consecință, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

O altă critică a recurentului a vizat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind cazul bine justificat și paguba iminentă.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate acestui motiv de nelegalitate, sunt neîntemeiate, de asemenea.

Cu privire la cazul bine justificat, Înalta Curte reține că sunt elemente care conturează îndeplinirea acestei condiții, având în vedere soluția pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, având ca obiect acțiunea în anulare a actului administrativ fiscal ce se solicită a fi suspendat în prezenta cauză. Astfel, prin sentința nr. 268 din 18 decembrie 2017 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., a fost anulată, în parte, decizia de soluționare a contestației nr. 128/10.07.2015, emisă de Administrația Fondului pentru Mediu, fiind desființate, în parte, decizia de impunere nr. 31 din 21.05.2015 și raportul de inspecție fiscală nr. x/2015, emise de pârâtă și menținute cu privire la suma de 4.936.446 RON, cu titlu de contribuții și ecotaxă stabilite suplimentar la plată, suma de 993.060,81 RON cu titlu de dobânzi și suma de 524.624,01 RON reprezentând penalități de întârziere.

În contextul arătat, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, sens în care, are în vedere și jurisprudența europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R. IMS Health Inc și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate."

În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, se reține că intimata-reclamantă a probat iminența producerii pagubei invocate, întrucât inițierea procedurii de executare silită i-ar crea societății reclamante un prejudiciu material, pe fondul existenței unei situații financiare precare.

În consecință, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de intimată, nefiind incidente în cauză motivele de casare invocate de recurentă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., precum și recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței atacate.

Cât privește cererea intimatei-reclamante A. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată, constatând că la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi aferente onorariului de avocat, înlăturând și celelalte cheltuieli pretinse de intimată (de transport), pentru care nu au fost depuse dovezi corespunzătoare ale efectuării lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L.

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 190 din 30 iunie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei-reclamante A. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2018.