ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1055/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 15.09.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/8.09.2015 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2753 pronunțată în data de 27 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu și a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x/8.09.2015 emisă de A.F.M., până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice.

În susținerea recursului a precizat că sentința atacată este lipsită de temei legal, întrucât actul administrativ se bucură se prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității fiind el însuși un titlu executoriu.

A menționat că cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 (cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube) nu se prezumă, ci trebuie dovedite de către persoana lezată care a solicitat suspendarea.

În cauză intimata-reclamantă nu a făcut dovada cazului bine justificat, neindicând aspecte care să fie în măsură să ridice o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea actului administrativ.

A opinat că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție, cea a existenței unei pagube iminente simpla susținere a acestui aspect nu este suficientă, întrucât trebuie să fie o consecință a executării actului administrativ.

A susținut că sunt nefondate concluziile instanței de fond, potrivit cărora intimatei-reclamante i s-ar fi încălcat dreptul de a fi informată și ascultată și dreptul de a se apăra, întrucât pe parcursul inspecției fiscale a existat un schimb continuu de informații între societate și echipa de control, nefiindu-i limitate în nici un fel de drepturile, fiind depuse precizări și completări.

În speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a putea dispune măsura excepțională a supendării execuztării deciziei de impunere emisă de A.F.M.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 30 ianuarie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-pârâte, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Se reține că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

În speță, intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 14 și urm. din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/8.09.2015 întocmită de pârâtă până la soluționarea de către instanța de fond a acțiunii vizând anularea deciziei.

Prin actul administrativ contestat s-a reținut că în perioada 10.03.2015 - 19.08.2015, AFM a efectuat la sediul reclamantei un control având ca scop verificarea îndeplinirii obiectivelor de reciclare și valorificare a deșeurilor de ambalaje, fiind emis raportul de inspecție fiscală prin care a impus societății obligații de plată majorate față de cele prevăzute inițial în proiectul de raport, respectiv: 39 043 551 RON - obligație fiscală principală; 389 465,32 RON - dobânzi de întârziere și 1 600 785,59 RON - penalități de întârziere, ca urmare a excluderii cantității de 33 781 579 Kg de ambalaje.

În baza acestui raport a fost emisă Decizia de impunere nr. x/08.09.2015 privind obligații fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru mediu stabilite de inspecția fiscală, în sumă de 43 033 802 RON, decizie care a fost contestată de reclamantă prin contestația înregistrată la AFM sub nr. x/14.09.2015.

Prima instanță a admis cererea reclamantei, apreciind, în esență, că acesta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor speciale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.

Intimata-reclamantă a sesizat instanța de contencios administrativ cu acțiunea în anularea deciziei nr. x/2015 ce face obiectul dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului București. Cauza fiind suspendată în baza art. 413 alin. (1) C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2015 aflat în curs de soluționare pe rolul Parchetului de pe lângă I. C. civ.J.

Înalta Curte mai reține, în acord cu instanța de fond, că aspectul care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ contestat vizează faptul că a fost încălcat dreptul reclamantei de a fi informată și, implicit, dreptul la apărare, în condițiile în care i s-au comunicat concluziile inspecției fiscale cuprinse în proiectul de raport de inspecție fiscală, care se refera al un anumit cuantum al obligației de plată, iar raportul de inspecție fiscală în temeiul căruia a fost emisă decizia de impunere face referire la un cuantum mai mare al obligației de plată, reclamanta neavând posibilitatea să-și formuleze apărarea cu privire la cuantumul final al sumei de plată stabilită în sarcina sa.

Înalta Curte constată că, în ceea ce privește cazul bine justificat, există o aparentă contradicție între raționamentul juridic expus de organul de control și înscrisurile depuse la dosarul cauzei referitoare la activitatea economică desfășurată de reclamantă în tranzacțiile de deșeuri de ambalaje.

Acestea constituie indicii temeinice, de natură să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Condiția existenței unui caz bine justificat este realizată și raportat la complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ contestat, iar condiția referitoare la prejudiciu și la iminența producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ contestat, cu consecința imediată și directă a afectării activității intimatei, raportat la cuantumul sumei imputate în sumă de 43 033 802 RON.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată legalitatea hotărârii primei instanței, astfel că va fi menținută, iar recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ.

În temeiul art. 451 C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 5000 RON, reprezentând onorariu avocat și va respinge în rest cererea potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Pentru a hotărî astfel, s-a apreciat că onorariul solicitat (17,737.44 RON cu TVA) este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat în condițiile în care practica judiciară a Înaltei Curți este unitară și constantă în cauze asemănătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 2753 din 27 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta pârâtă la plata sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 martie 2018.