Decizia nr. 1590/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Fondului pentru Mediu, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 85/08.09.2015 emisă de pârâtă, până la soluționarea defintivă și irevocabilă a dosarului x/2015, cerere întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004. 1.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din 25.05.2016, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca inadmisibilă și a admis cererea pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea dosarului penal nr. x/2015 instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 1.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.A., solicitând casarea hotărârii în parte, cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării actului administrativ, și trimiterea cauzei Curții de Apel București spre rejudecarea pe fond a cererii de suspendare, și casarea hotărârii în parte sub aspectul soluției de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea dosarului penal nr. x/2015 în sensul respingerii acestei cereri. În argumentarea recursului, s-au arătat următoarele: Prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 întrucât acestea nu instituie o cauză de inadmisibilitate a cererii de suspendare formulată în temeiul art. 15 în ipoteza admiterii anterior a unei cereri de suspendare întemeiată pe art. 14 din același act normativ. La momentul soluționării cererii de suspendare nu se poate cunoaște soluția asupra acțiunii de fond, instanța de fond aplicând dispoziția legală menționată la o altă ipoteză decât cea prevăzută în ipoteza textului legal. Se mai susține că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, întrucât textul de lege reglementează situația în care se formulează mai multe cereri succesive întemeiate pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu situația în care se formulează o cerere întemeiată pe art. 14 și ulterior o cerere întemeiată pe art. 15 din lege. Acest aspect rezultă din topografia normelor legale invocate, prevederea legală fiind inserată de legiuitor la art. 14, precum și din reglementarea expresă a posbilității juridice de la art. 15 din lege. Scopul urmărit de legiuitor prin art. 14 alin. (6) este acela de a opri reclamantul să reitereze motive identice după ce i se respinge o cerere de suspendare, ignorând efectul puterii de lucru judecat al hotărârii instanței, iar nu de a-l împiedica să utilizeze cele două căi procedurale. În sprijinul argumentației sale reclamanta invocă și jurisprudența ICCJ care confirmă admisibilitatea formulării unei cereri de suspendare în temeiul art. 15, chiar dacă anterior s-a dispus suspendarea în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. În fine, se mai arată că sunt greșite considerațiile instanței de fond referitor la noțiunea de "aceleași motive" care a apreciat că preceperea unor obligații de plată accesorii și agravarea situației financiare a reclamantei nu ar constitui motive diferite/suplimentare, în condițiile în care decizia atacată conține obligația de plată a unor penalități, iar reclamanta a susținut că ar reprezenta caz bine justificat/pagubă iminentă faptul că între data comunicării Deciziei de impunere și data formulării celei de a doua cereri de suspendare s-a datora accesorii neavute în vedere la soluționarea primei cereri de suspendare. Cu privire la soluția de suspendare a judecării cauzei reclamanta susține că instanța de fond încalcă prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât textul legal nu prevede nici ca infracțiunea să fie săvârșită cu ocazia încheierii actului administrativ, nici ca infracțiunea să ducă la anularea actului administrativ sau la admiterea acțiunii în fond. Cu toate acestea, chiar instanța de fond a reținut că există o legătură între infracțiunile ce sunt cercetate în dosarul penal x/2015 și actul administrativ dedus judecății, considerație în temeiul căreia s-a și dispus suspendarea soluționării cauzei, încheierea atacată sub acest aspect fiind nu numai rezultatul aplicării eronate a normei mai sus menționate ci și a unor motive contradictorii. Reclamanta pe lângă formularea unor critici referitoare la fondul impunerii suplimentare a adus și critici extrinseci actelor administrative contestate, ceea ce denotă lipsa unei înrâuriri hotărâtoare a cauzei penale asupra hotărârii ce urmează să se dea în prezentul dosar și demonstrează greșita aplicare a art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. 1.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata - pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în cauză reclamanta nu a făcut dovada condițiilor cazului bine justificat și iminenței producerii unei pagube. Referitor la suspendarea soluționării cauzei se apreciază că în mod corect a dispus instanța de fond această măsură, întrucât rezultatele cercetării penale din dosarul nr. x/2015 vor avea un rol hotărâtor asupra deciziei ce urmează să se pronunțe în soluționarea acțiunii în anulare promovată de reclamanta recurentă. 1.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 23 noiembrie 2017. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului 2.1. Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamantei Societatea A. S.A. este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare. Recurenta reclamantă a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 85/08.09.2015 emisă de pârâta Administrația Fondului de Mediu, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei în fond, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004. Executarea acestei decizii era suspendată, la momentul învestirii primei instanțe, prin efectul sentinței civile nr. 2753/27.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2015, la cererea reclamantei formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prima instanță a apreciat că formularea cererii de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă în condițiile în care reclamanta a solicitat și obținut suspendarea acestei decizii de impunere în temeiul art. 14 din același act normativ, sancțiune prevăzută de art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. S-a apreciat în acest context că, prin noțiunea de "aceleași motive", legiutorul nu a înțeles altceva decât circumstanțele invocate de reclamant în dovedirea condiției cazului bine justificat, precum și a celei referitoare la paguba iminentă. Soluția primei instanțe este nelegală, reflectând interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Potrivit art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive". Această dispoziție legală constituie o aplicație specială a excepției autorității de lucru judecat în materia contenciosului administrativ, referitor la cererea de suspendare a executării actului administrativ, prin care legiutorul a reglementat interdicția formulării mai multor cereri de suspendare cu același obiect, pentru aceleași temeiuri și între aceleași părți. Inadmisibilitatea prevăzută de norma mai sus menționată vizează în exclusivitate numai cererile de suspendare formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru că prin ipoteză se soluționează între aceleași părți, au același obiect, respectiv suspendarea executării aceluiași act administrativ, iar prin reiterarea acelorași motive în cadrul celei de a doua cereri se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Interdicția formulării unei a doua cereri de suspendare a executării unui act administrativ pentru motive identice poate fi imaginată, așa cum în mod judicios s-a remarcat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, numai în cazul în care prima cerere de suspendare a fost respinsă, pentru că în situația admiterii, cea de a doua cerere ar fi lipsită de interes, iar art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, pentru această din urmă ipoteză, ar rămâne fără aplicare. Legiutorul s-a preocupat și de reglementarea interdicției formulării mai multor cereri de suspendare a actului administrativ pentru aceleași motive în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004. Art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 este normă complementară a art. 15 din același act normativ, prin efectele dispoziției legale de trimitere prevăzută de art. 15 alin. (2) care prevăd aplicarea corespunzătoare a interdicției formulării de cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive în cadrul procesual reglementat de această normă. Această abordare normativă, demonstrează că legiutorul a înțeles să reglementeze inadmisibilitatea formulării unor cereri succesive de suspendare a executării actului administrativ numai în cadrul aceleiași categorii de cereri, respectiv a celor prevăzute de art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004, după caz, pentru că numai în cadrul fiecărei categorii se poate valida afirmația identității de părți, de cauză și de obiect între două sau mai multe cereri. Hotărârea pronunțată asupra unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu are autoritate de lucru judecat în raport de o nouă hotărâre de suspendare pentru aceleași motive solicitată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru că între cele două cereri cu care au fost învestite instanțele judecătorești nu există identitate de obiect. În această materie, identitatea de obiect nu se verifică numai prin raportare la constatarea identității actului administrativ a cărui suspendare se solicită prin cele două cereri, ci și prin verificarea identității dimensiunii temporale a măsurii solicitate, în ale cărei limite se poate pronunța instanța astfel învestită. Or, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 se poate solicita/acorda suspendarea până la pronunțarea instanței de fond, iar în temeiul art. 15 până la rămânerea definitivă a cauzei, diferențele sub aspect temporal ale celor două cereri și hotărâri fiind evidente. Este adevărat, că potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, însă este vorba de un efect legal (ope legis), condiționat de o anumită soluție a instanței de fond asupra cererii de anulare a actului administrativ, și nu un efect al hotărârii judecătorești asupra suspendării efectelor acestuia, care se bucură de autoritate de lucru judecat. Însă, art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 constituie un argument suplimentar în favoarea admisibilității cererii de suspendare formulată în temeiul art. 15 din lege, în condițiile în care persoana vătămată solicitase și obținuse suspendarea executării actului administrativ în condițiile art. 14, pentru aceleași motive, legiutorul extinzând efectele acestei suspendări peste limita inițială (pronunțarea instanței de fond) în situația în care a fost admisă acțiunea pe fond și nu se solicitase și obținuse suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15. Prin urmare, sunt fondate criticile reclamantei referitoare la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 85/08.09.2015 emisă de pârâta Administrația Fondului de Mediu din încheierea atacată, așa încât pentru a se da posibilitatea instanței de fond de a soluționa cererea de suspendare se impune casarea încheierii, sub acest aspect, și trimiterera cauzei spre rejudecare. Referitor la cererea de suspendare a judecării cauzei, instanța de control judiciar consideră că dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză, pentru că așa cum în mod temeinic a reținut instanța de fond, textul legal menționat vizează situația în care s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat. Fiind o normă specială și derogatorie de la art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care presupune o interpretare restrictivă a textului legal, rezultă că se prevede posibilitatea continuării judecății la cererea persoanei vătămate prin emiterea sa numai în ipoteza în care infracțiunea are legătură evidentă cu actul administrativ, fapta pretins imputată fiind săvârșită în procedura de pregătire, întocmire sau emitere a actului administrativ contestat, iar infracțiunile pentru care este cercetată reclamanta nu se încadrează în această categorie. Pe de altă parte, nu se poate susține că constatarea săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și fals în declarații în formă continuată, constând în aceea că reclamanta ar fi înregistrat operațiuni fictive în contabilitate prin care a fost denaturată realitatea îndeplinirii obiectivelor minime prevăzute în anexa nr. 3 din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, nu ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce se va da în cauză, și nu ar justifica suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Însă, existența procesului penal nu prezintă aceste valențe în raport de cererea de suspendare a executării deciziei nr. 85/08.09.2015, care prin caracterul ei urgent se impune a fi analizată și soluționată de instanța de fond. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.A., va casa încheierea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.