ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3233/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.07.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 3 iulie 2020 privind obligații fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecția fiscală, emise de Administrația Fondului pentru Mediu, în cuantum total de 22.206.627 RON, până la soluționarea în fond a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 765 din 3 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/03.07.2020 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței civile nr. 765 din 3 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură care atrag sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.).

Invocând dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., arată că o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, care trebuie să se raporteze la susținerile și apărările părților, precum și la dispozițiile legale aplicabile speței; că instanța de fond nu a respectat aceste prevederi, preluând susținerile reclamantei, fără a le analiza și pe ale sale.

De asemenea, arată că instanța de fond nu a analizat raporturile juridice dintre părți prin prisma tuturor susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar și nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, respectiv nu a evocat normele substanțiale și procedurale incidente.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond în mod eronat a apreciat că argumentele reclamantei sunt de natură să contureze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat, îndoială care trebuie să fie evidentă și să poată fi decelată fără prejudecarea fondului litigiului, în condițiile în care suspendarea executării actelor administrative este o situație de excepție, iar cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedite și îndeplinite cumulativ.

Referitor la cazul bine justificat, arată că raportul de inspecție fiscală nr. x/03.07.2020 și decizia de impunere nr. x/03.07.2020 nu respectă exigențele impuse prin decizia de admitere a contestației administrative nr. 13/04.02.2020, în sensul că nu cuprind modalitatea de calcul a taxei, norma aplicabilă și o detaliere a formulei de calcul, fiind similare, ca motivare în fapt și în drept, cu raportul de inspecție fiscală nr. x/11.12.2019 și decizia de impunere nr. x/11.12.2019.

Consideră că instanța de fond nu a reținut susținerile sale referitoare la trasabilitatea deșeurilor din ambalaje și că prin adresa nr. x/10.04.2020 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu, societatea a fost înștiințată că poate preciza în scris documentele solicitate din partea echipei de control, dar societatea nu a formulat o asemenea solicitare. Mai arată că nu au fost avute în vedere de către instanța de fond nici argumentele sale din întâmpinare referitoare la punerea la dispoziția echipei de control a documentelor justificative; că în urma controlului încrucișat efectuat la societatea B. S.R.L., organele de control ale AFM au constatat că intimata-reclamanta a încheiat contractul de prestări servicii pentru raportarea deșeurilor de ambalaje colectate în vederea valorificării pentru anul 2017, iar pentru anul 2018, a fost încheiat actul adițional nr. x/03.01.2018; că intimata-reclamantă a finanțat colectarea unei cantități de 7.250.041 kg deșeuri de ambalaje din sticlă cu mai multe societăți, dar conform documentelor financiare contabile, pentru cantitatea de 12.365.990 kg nu se poate justifica nicio operațiune de reciclare.

Precizează că, întrucât nu se poate justifica, prin documente financiar-contabile, valorificarea cantității de 4.739.880 kg deșeuri de ambalaje sticlă, această cantitate nu poate fi considerată valorificată.

Pe de altă parte, arată că în urma verificării documentelor financiar-contabile privind trasabilitatea cantităților de deșeuri din plastic decontate către societatea C. S.R.L, s-a constatat că a fost raportată ca fiind colectată și predată către societatea D. S.R.L. cantitatea de 842.180 kg deșeuri de ambalaje din plastic, cantitate ce nu a putut fi luată în considerare ca fiind valorificată/reciclată, deoarece în urma controlului efectuat la D. S.R.L., s-a constatat faptul că aceasta nu a efectuat activități propriu-zise de reciclare a deșeurilor din plastic, ci a procedat la arderea în două sobe metalice a cantității de 3.001.202 kg deșeuri din plastic, pe motiv că granulele PE obținute din procesare sunt necorespunzătoare calitativ, astfel că au fost folosite drept combustibil. Astfel, nici această nu a putut fi considerată valorificată/reciclată.

În ceea ce privește condiția existenței unei pagube iminente, susține că această condiție nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită doar prin prisma cuantumului mare al obligațiilor fiscale pe care le instituie, fără ca instanța să verifice dacă executarea deciziei de impunere ar conduce doar la o diminuare ilicită a patrimoniului sau ar aduce atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta le apără.

Consideră că intimata-reclamantă nu a dovedit, sub aspectul prejudiciului, intrarea în incapacitate de plată, nedepunând la dosar niciun act doveditor sub acest aspect.

Intimata - reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care invocă excepția nulități recursului, apreciind că recursul este nemotivat.

Astfel, arată că, deși recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., argumentele prezentare prin cererea de recurs nu se circumscriu în motivele de casare invocate, respectiv nu au fost invocate critici de nelegalitate ale hotărârii recurate.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că sentința recurată cuprinde în mod detaliat motivele pe care se întemeiază, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. și, de asemenea, a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea corectă a normelor de drept material, astfel că nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, se constată că, în privința motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul este, într-adevăr, nul, având în vedere că aspectele invocate prin cererea de recurs cu referire la motivul de casare anterior arătat, nu se încadrează textului de lege invocat, recurenta-pârâtă redând starea de fapt și susținând că "instanța de fond în mod eronat a apreciat (...)", fără a arăta în concret argumentele pentru care consideră că prima instanță a făcut o aplicare sau interpretare eronată a normelor de drept material incidente.

Cu toate acestea, excepția nulității recursului nu poate primi eficiență decât în ipoteza în care întregul recurs este nul, ceea ce nu este cazul în speță, în condițiile în care prin cererea de recurs au fost formulate și critici ce pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, un recurs nu poate fi anulat parțial, având în vedere că sancțiunea nulității vizează nemotivarea acestei căi de atac în ansamblul ei, o asemenea concluzie rezultând din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487 alin. (1) și art. 489 C. proc. civ.

În consecință, în raport cu aspectele mai sus arătate, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 3 iulie 2020 privind obligații fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecția fiscală, emise de Administrația Fondului pentru Mediu, în cuantum total de 22.206.627 RON, până la soluționarea în fond a cauzei.

Prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/03.07.2020 până la pronunțarea instanței de fond, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Cu titlu preliminar, se constată, astfel cum s-a reținut și la pct. 2.1. din prezenta decizie, că aspectele pe care recurenta-pârâtă le-a invocat în privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi circumscrise acestui motiv de nelegalitate, fiind în esență, critici de netemeinicie, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului.

Referitor la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Din această perspectivă, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea recurată nu respectă cerințele art. 425 alin. (1) C. proc. civ., respectiv nu cuprinde argumentele pro și contra care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată; instanța nu s-a raportat la susținerile și apărările părților și nu a arătat dispozițiile legale aplicabile; instanța a preluat doar susținerile reclamantei, fără a le analiza și pe ale sale; instanța nu a analizat raporturile juridice dintre părți prin prisma tuturor susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar și nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, respectiv nu a evocat normele substanțiale și procedurale incidente.

Analizând hotărârea recurată din perspectiva criticilor din cererea de recurs, Înalta Curte constată că sentința recurată satisface exigențele instituite de acest text de lege, neputând fi reținută susținerea că instanța de fond nu a analizat probatoriul administrat, în condițiile în care instanța a făcut o analiză a înscrisurilor de la dosar, cu respectarea limitelor impuse de obiectul cauzei deduse judecății, respectiv acela de suspendare a executării actelor administrative.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinței recurate corespund poziției procesuale exprimate de reclamantă nu reprezintă o necercetare a cauzei, în sensul neprezentării argumentelor proprii instanței și al neanalizării susținerilor pârâtei, în condițiile în care argumentele instanței pot fi decelate cu ușurință din lecturarea hotărârii, iar din considerentele sentinței reiese că au fost avute în vedere susținerile părților, raportate la probele administrate în cauză.

Înalta Curte reține că instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate și fiind clare rațiunile avute în vedere de către instanță. Astfel, se constată că prima instanță a respectat dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.

Pe de altă parte, se constată că aspectele invocate prin cererea de recurs nu constituie, prin ele însele, critici concrete la adresa hotărârii recurate, ci vizează, în esență, nemulțumirea recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată de către instanța de fond, precum și aspecte legate de interpretarea situației de fapt și a probelor de la dosar.

Cu alte cuvinte, recurenta-pârâtă nu a formulat critici cu privire la aspectele reținute de către prima instanță în privința faptului: că decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală nr. x/03.07.2020 sunt în esență similare cu decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală nr. x/11.12.2019, acte ce au fost desființate, între altele, pentru nemotivare, în etapa administrativă; că prin actele contestate nu au fost aduse la îndeplinire obligațiile stabilite prin decizia de admitere a contestației administrative nr. 13/04.02.2020; că noul raport de inspecție fiscală nu cuprinde modalitatea de calcul a taxei, expunerea în concret a articolului din actele normative aplicabile cauzei de față și nici detalierea formulei de calcul, în urma căreia s-a concluzionat asupra cuantumului taxei, astfel cum s-a dispus prin decizia nr. 13/04.02.2020; că prin blocarea conturilor societății, există riscul ca întreaga activitate să fie blocată, prin imposibilitatea plății salariilor angajaților și a celorlalte cheltuieli, precum și prin imposibilitatea executării obligațiilor contractuale asumate.

Întrucât recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, criticile formulate în mod general de către recurenta-pârâtă, ce nu conțin critici concrete cu privire la considerentele hotărârii recurate ori argumentele pentru care apreciază că soluția primei instanțe este eronată, nu sunt suficiente pentru reformarea sentinței atacate, întrucât acestea reprezintă, de fapt, simpla nemulțumire a recurentei față de soluția pronunțată.

Prin urmare, întrucât în cauză nu au fost identificate împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, legalitatea soluției pronunțate de prima instanță urmează a fi confirmată de către instanța de control judiciar.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, va respinge recursul formulat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 765 din 3 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 765 din 3 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 27 mai 2021.