ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2336/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa la 5 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., constatarea nulității absolute a tranzacției încheiate între părți și depusă la termenul de judecată din 21 iulie 2011, în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pucioasa, care face parte din dispozitivul sentinței nr. 991 din 21 iulie 2011 pronunțate în acest dosar; anularea hotărârii de expedient, respectiv a sentinței civile nr. 991 din 21 iulie 2011 pronunțate de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. x/2011; repunerea părților în situația anterioară încheierii tranzacției, respectiv în starea de indiviziune, cu cheltuieli de judecată. Prin cererea de completare formulată la data de 24.09.2019, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta D., în raport atât de calitatea acesteia de coproprietar cu cotă nedeterminată conform titlului de proprietate nr. x din 24.03.2010, cât și de mandatar. Totodată, a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a tranzacției pentru cota de 1/4 ce îi revine reclamantului din dreptul de proprietate, să se dispună rectificarea celor 14 cărți funciare cu nr. x și a celor 7 cărți funciare cu nr. x, în sensul înregistrării acestora pe numele titularilor C., E. și A. și instituirea interdicției de înstrăinare pentru pârâți.

Hotărârea Judecătoriei Pucioasa Prin sentința civilă nr. 419 din 25 iunie 2020, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 6 septembrie 2021, Judecătoria Pucioasa a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. x/2020.

Hotărârea Tribunalului Dâmbovița Prin sentința nr. 1964 din 17 iunie 2021, Tribunalul Dâmbovița – secția I civilă a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea sentinței civile nr. 991 din 21 iulie 2011 pronunțate de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. x/2011 și a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil. A respins excepția autorității de lucru judecat pentru capătul de cerere privind constatarea nulității tranzacției. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D., în ceea ce privește capetele de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a tranzacției, anularea hotărârii de expedient, repunerea în situația anterioară, rectificarea cărților funciare nr. x și instituirea unei interdicții de înstrăinare pentru terenurile din cuprinsul acestora, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A constatat nulitatea absolută parțială a tranzacției încheiate între numiții F., E. și C., consfințită prin sentința civilă nr. 991 din 21 iulie 2011, pronunțată de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. x/2011, în ceea ce privește mențiunea privind renunțarea reclamantului, în favoarea pârâtului E.. A dispus rectificarea cărților funciare nr. x, în sensul menționării în partea a II-a a acestora, ca proprietar, și a reclamantului F., precum și a menționării pentru cei doi proprietari, astfel rezultați, a deținerii unor cote nedeterminate. A respins capetele de cerere privind repunerea părților tranzacției în situația anterioară încheierii acesteia, rectificarea cărților funciare nr. x și instituirea unei interdicții de înstrăinare, ca neîntemeiate. I-a obligat pe pârâți la plata către reclamant a sumei de 9.519,9 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea Curții de Apel Ploiești Prin decizia nr. 3233 din 20 decembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții E. și C. împotriva sentinței nr. 1964 din 17 iunie 2021 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița – secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și cu intimata-pârâtă D..

Recursul Împotriva deciziei nr. 3233 din 20 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă au declarat recurs pârâții B. și C., susținând nelegalitatea acesteia. Invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au arătat că instanța de apel a ignorat situația de fapt dedusă judecății și probatoriul administrat în cauză, deși au existat dovezi cu privire la modalitatea de comunicare a hotărârii de expedient și a consimțământului liber exprimat de către intimatul-reclamant cu privire la încheierea tranzacției. Recurenții au menționat că acesta avea cunoștință despre tranzacția încheiată încă din anul 2009, când a instituit-o, ca mandatar al său, pe intimata-pârâtă D.. Contrar afirmațiilor sale, intimatul-reclamant a luat cunoștință de încheierea tranzacției consfințite prin sentința civilă nr. 991/2011 a Judecătoriei Pucioasa încă de la momentul perfectării acesteia, împrejurare ce reiese din cuprinsul încheierii pronunțate în dosarul nr. x/2018, potrivit căreia s-a prezentat în fața instanței și, deși a contestat mandatul reprezentantei sale, și-a însușit demersurile întreprinse. Totodată, au arătat că, din conținutul întâmpinării formulate, a rezultat că intimatul-reclamant a recunoscut înțelegerea părților cu privire la drepturile fiecăreia. Recurenții au susținut că, potrivit aspectelor consemnate în plângerea penală formulată împotriva intimatei D., care a format obiectul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, acesta a arătat că avea cunoștință despre încheierea tranzacției încă din anul 2018. Însă, chiar și în ipoteza în care intimatul-reclamant ar fi luat cunoștință de tranzacție în anul 2019, acesta a avut posibilitatea de a solicita repunerea în termen pentru exercitarea căilor legale de atac în scopul anulării convenției. Recurenții au criticat modalitatea de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, apreciind că excepția a fost respinsă fără o motivare corespunzătoare, prin preluarea unor succinte argumente din hotărârea instanței de fond. Susținând că hotărârea de expedient a fost pronunțată în conformitate cu prevederile legale și că nu a fost contestată de intimatul-reclamant prin niciuna din căile ordinare sau extraordinare de atac, prin care să invoce lipsa consimțământului său la încheierea tranzacției în anul 2011, recurenții au apreciat că hotărârea de expedient se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel încât nu se mai poate solicita constatarea nulității parțiale a tranzacției. Invocând dispozițiile art. 430 C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat și să se constate că sentința civilă nr. 991/2011 pronunțată de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. x/2011, sub aspectul tranzacției încheiate de părți, se bucură de autoritate de lucru judecat, intimatul-reclamant necontestând hotărârea în căile de atac prevăzute de lege. Mai mult, asupra terenurilor care formează obiectul tranzacției nu s-a dispus ieșirea din indiviziune, astfel că nu se poate constata nulitatea parțială a tranzacției, nefiind stabilită o cotă-parte de proprietate pentru niciunul dintre titularii acestui drept. Au arătat recurenții că, prin procura judiciară nr. 1093 din 27 februarie 2008, intimatul-reclamant a împuternicit-o pe intimata-pârâtă D. să încheie tranzacții, inclusiv să dispună de drepturile ce izvorăsc din dosarul nr. x/2007, procura nefiind, până în prezent, revocată. De altfel, o revocare ulterioară a acestei procuri ar succede judecății pe fond a cauzei, procura fiind depusă de intimata-pârâtă la dosar cu ocazia dezbaterilor. Mai mult, mandatara intimatului-reclamant nu poate, conform legii, să pună concluzii pe fondul cauzei sau în căile de atac, aceasta nefiind absolventa unor studii juridice. Referitor la sentința civilă nr. 991/2011 a Judecătoriei Pucioasa, au învederat că aceasta a fost înregistrată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița în luna mai a anului 2018, încheierile emise cu acest prilej fiind comunicate intimatului-reclamant. Prin sentința civilă nr. 6034 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. x/2007, rămasă definitivă în luna martie a anului 2009, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe numele recurenților și a intimatului-reclamant, fiind emise titluri de proprietate. Prin procura autentificată sub nr. x din 2 februarie 2009, anterior rămânerii definitive a sentinței civile nr. 6034/2008, intimatul-reclamant și recurenții au împuternicit-o pe intimata D. să îi reprezinte, cu puteri depline, în fața autorităților administrative și a instanțelor judecătorești, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate și a punerii în posesie a terenurilor în suprafață de 163,45 ha, care făceau obiectul sentinței civile nr. 6034/2008 a Judecătoriei Târgoviște. Susținerile intimatului-reclamant referitoare la mandat sunt nefondate, întrucât la momentul încheierii acestuia, 2 februarie 2009, legiuitorul nu prevedea un termen de valabilitate, termenul fiind introdus prin modificarea C. civ. din 2011. Astfel revocarea mandatului putea fi solicitată de către mandatar, mandatul având caracter special, conferindu-i mandatarului dreptul de a încheia acte de administrare și de dispoziție. Sentința civilă nr. 991/2011 a Judecătoriei Pucioasa i-a fost comunicată intimatului-reclamant la domiciliul procesual ales, iar la momentul la care instanța a luat act de tranzacție, recurenții au fost prezenți la judecată, intimatul fiind reprezentat de mandatar în baza procurii autentificate sub nr. x/2009. Astfel, nu pot fi reținute susținerile acestuia, conform cărora instanța nu a analizat corect și legal manifestarea de voință a părților.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la 1 iulie 2022, intimatul-reclamant A. a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Aceleași concluzii au fost formulate de intimatul-reclamant prin concluziile scrise depuse la 16 noiembrie 2022. Recurenții și intimata-pârâtă nu au depus întâmpinare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Prioritar, Înalta Curte constată că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înțelege să critice hotărârea atacată. Astfel, motivarea recursului presupune arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., precum și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată. În cauză, excepția de nulitate a recursului a fost invocată de intimatul-reclamant din perspectiva neîncadrării criticilor formulate de recurenți într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., apreciindu-se că acestea reprezintă o reiterare a motivelor de apel și a apărărilor formulate la fond, care au fost analizate prin hotărârile pronunțate în etapele procesuale anterioare. Aceste afirmații ale intimatului-reclamant sunt nefondate și nu pot fi reținute în cauză, întrucât prin motivele de recurs recurenții au arătat, în esență, că, în mod greșit instanța de apel a menținut soluția instanței de fond cu privire la respingerea excepției autorității de lucru judecat pentru capătul de cerere privind constatarea nulității tranzacției consfințite prin sentința civilă nr. 991/2011 a Judecătoriei Pucioasa, pronunțată în dosarul nr. x/2011, ignorând dispozițiile art. 430 C. proc. civ., criticile formulate referindu-se și la consimțământul intimatului-reclamant la încheierea tranzacției, precum și valabilitatea mandatului acordat de acesta intimatei-pârâte D. în scopul reprezentării sale la întocmirea actului juridic. Recurenții au precizat, de asemenea, că hotărârea pronunțată în apel nu este motivată corespunzător, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, arătând că argumentele expuse în susținerea soluției de respingere reprezintă preluări succinte ale considerentelor instanței de fond. Evaluând posibilitatea de încadrare a acestor critici în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ele pot fi circumscrise cazurilor de casare prevăzute la pct. 6, 7 și 8 ale articolului menționat, în raport de care vor fi analizate în cele ce urmează. Cât privește însă criticile ce vizează modalitatea în care instanța de apel a analizat situația de fapt dedusă judecății și probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că acestea reprezintă motive de netemeinicie ale hotărârii atacate, ce excedează căii extraordinare de atac a recursului. Cum dispozițiile art. 488 C. proc. civ. prevăd că se poate cere casarea unor hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, Înalta Curte nu va proceda la examinarea acestor motive invocate de către recurenți. Cu referire la criticile legate de nemotivarea corespunzătoare a soluției de respingere a excepției autorității de lucru judecat - examinate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - Înalta Curte le va respinge ca nefondate, întrucât hotărârea atacată respectă dispozițiile legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din cod, în sensul că aceasta conține expunerea argumentelor pe care soluția a fost fundamentată. În exercitarea controlului judiciar împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, curtea a arătat în considerentele deciziei recurate că excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată, întrucât hotărârea prin care se ia act de încheierea unei tranzacții reprezintă un contract judiciar, fiind susceptibilă de a fi anulată pe calea unei acțiuni în anulare de drept comun. În acest sens, curtea a validat judecata efectuată în fond, în sensul că, practic, instanța nu face altceva, prin respectiva hotărâre de expedient, decât să ia act de învoiala părților, cuprinsă în tranzacție, și să consfințească acest acord de voință al părților, prin hotărârea de expedient pe care o pronunță, hotărâre care, în niciun caz, nu se bucură de autoritate de lucru judecat, dat fiind că aceasta nu cuprinde o statuare jurisdicțională, ci doar acordul de voință al părților litigante. Astfel, se constată că instanța de apel a reținut susținerile părților și a expus raționamentul juridic pe baza căruia a menținut soluția tribunalului, de respingere a excepției autorității de lucru judecat, decizia recurată creând transparența argumentației juridice ce se reflectă asupra dispozitivului și permițând realizarea controlului judiciar în această etapă procesuală. Examinând în continuare critica ce vizează modalitatea de aplicare, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 430 C. proc. civ. în cauză, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din același cod, Înalta Curte constată că este nefondată și o va respinge ca atare pentru următoarele considerente: Argumentele expuse de recurenți în susținerea criticii menționate vizează caracterul definitiv al sentinței civile nr. 991 din 21 iulie 2011 pronunțate de Judecătoria Pucioasa, dobândit ca urmare a neexercitării, de către intimatul-reclamant, a căilor de atac prevăzute de lege, menite să conducă la desființarea acesteia și a lipsei sale de diligență de a solicita repunerea în termenul legal în acest scop. Potrivit dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat presupune ca o acțiune poate fi judecată o singură dată și că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, fiind necesară realizarea administrării uniforme a justiției. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, reglementat prin art. 431 alin. (2) C. proc. civ. constă în faptul că oricare dintre părți poate opune într-un litigiu pendinte ceea ce s-a judecat anterior într-o altă cauză, dacă are prezintă legătură cu soluționarea acesteia din urmă. Aplicând aceste considerente la criticile invocate de recurenți cu privire la autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 991 din 21 iulie 2011 pronunțate de Judecătoria Pucioasa, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 1704 din C. civ. de la 1864, incidente în cauză în raport de legea aplicabilă la data încheierii tranzacției, conform art. 6 alin. (2) din C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009, "Tranzacția este un contract prin care părțile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce poate să se nască". În raport de specificul juridic al tranzacției - convenție civilă – aceasta trebuie să întrunească condițiile generale de validitate a contractelor, prevăzute de art. 948 C. civ., respectiv capacitatea părților de a contracta, consimțământul valabil al acestora, un obiect determinat și o cauză licită. Pentru a putea dispune de drepturile lor, părțile trebuie să exprime un consimțământ serios, neviciat și în deplină cunoștință de cauză, cu respectarea condițiilor reglementate prin art. 953 C. civ. Astfel, în raport de contextul procesual în care tranzacția poate interveni – oricând, în cursul judecății, chiar fără citarea părților (art. 438 alin. (1) C. proc. civ.) - instanța de judecată, în baza rolului activ, are obligația de a verifica dacă părțile au capacitatea de exercițiu de a tranzacționa, în sensul că acestea au capacitate de exercițiu și că au reprezentare, în mod rezonabil, asupra naturii și implicațiilor actului procesual de dispoziție pe care doresc să îl încheie prin intermediul tranzacției (art. 1706 C. civ.). În cauză, prin tranzacția încheiată pentru termenul de judecată din 21 iulie 2011, stabilit în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pucioasa, intimatul-reclamant A. a renunțat, în favoarea recurentului B., la dreptul său de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 20 ha și de 30 ha, aflate pe raza comunei Conțești, jud. Dâmbovița, respectiv de 82 ha, situat în comuna Moroieni, jud. Dâmbovița, imobile deținute în stare de indiviziune cu recurenta C., conform titlurilor de proprietate nr. x/30.11.2010, nr. y/30.11.2010 și nr. w/30.11.2010. Tranzacția a fost semnată, în numele intimatului-reclamant A., de mandatarul său, intimata-pârâtă D.. Deși acesta a figurat ca parte în proces și ca semnatar al tranzacției, în calitate de coproprietar al terenurilor asupra cărora s-a tranzacționat, intimatul-reclamant nu a fost prezent în instanță. Prin sentința civilă nr. 991 din 21 iulie 2011, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Judecătoria Pucioasa a admis acțiunea formulată de reclamantul B., ce a vizat constatarea renunțării pârâților C. și A. la dreptul de proprietate deținut în indiviziune asupra terenurilor ce au format obiectul contractului de tranzacție, și a luat act de tranzacție. Deși sentința nr. 991 din 21 iulie 2011 a Judecătoriei Pucioasa a rămas definitivă ca urmare a neexercitării căii de atac prevăzute de dispozițiile art. 440 C. proc. civ., contrar susținerilor recurenților, acest aspect nu îi conferă autoritate de lucru judecat, întrucât, prin hotărârea de expedient nu s-a soluționat fondul procesului, pentru a se reține incidența dispozițiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ. Ținând cont de această împrejurare, susținerile recurenților grefate pe autoritatea de lucru judecat a sentinței menționate nu se pot impune în prezentul proces. Acest argument este susținut de dispozițiile art. 1712 C. civ., care reglementează posibilitatea anulării tranzacției prin promovarea unei acțiuni de drept comun, având ca obiect nulitatea pentru eroarea asupra persoanei sau obiectului unui proces, asupra unui titlu nul sau bazată pe documente false, eventuala admitere a unei astfel de acțiuni lipsind hotărârea de expedient de orice efect juridic. Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au combătut aspectele reținute de instanța de apel cu privire la vicierea consimțământului intimatului-reclamant la perfectarea tranzacției, susținând că acesta a fost legal reprezentat de mandatarul său, intimata-pârâtă D., în baza unei procuri autentificate, în vederea realizării acestei operațiuni juridice. În speță, prin acțiunea civilă dedusă judecății intimatul-reclamant A. a solicitat constatarea nulității absolute a tranzacției încheiate în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pucioasa și anularea sentinței nr. 991 din 21 iulie 2011 pentru vicierea consimțământului său, în raport de nelegala sa reprezentare în fața instanței de judecată și la perfectarea acestui act juridic. Motivele de nulitate invocate de intimatul-reclamant în susținerea acțiunii civile sunt întemeiate de vreme ce, prin procura judiciară autentificată sub nr. x din 2 februarie 2009 de Biroul Notarial "Acta Legalia", care a stat la baza încheierii tranzacției în discuție, mandatul acordat intimatei-pârâte D. era limitat la reprezentarea acestuia în fața autorităților administrative publice, a comisiilor locale și a instanțelor judecătorești, în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate și a punerii în posesie asupra trenurilor în suprafață de 163,45 ha și de 42,50 ha, situate pe raza jud. Dâmbovița. Fiind un mandat cu reprezentare generală, actul de dispoziție încheiat de mandatar în numele intimatului-reclamant cu privire la dreptul său de proprietate, consfințit prin tranzacție și, implicit, prin hotărârea de expedient, nu echivalează cu o manifestare de voință validă a acestuia în sens procesual, conform prescripțiilor imperative ale art. 81 alin. (1) C. proc. civ. Articolul menționat, care reglementează limitele reprezentării părților în judecată, stipulează că, încheierea unei tranzacții nu se poate face de reprezentant "decât în baza unui mandat special ori cu încuviințarea prealabilă a instanței sau a autorității administrative competente." Așadar, procura generală dată unui mandatar nu este suficientă pentru îndeplinirea actelor de procedură de dispoziție, tranzacția putând fi încheiată numai în baza unui mandat expres acordat în acest sens. Coroborând aceste considerente și dispoziții legale cu prevederile art. 948 și 953 C. civ., reiese că, anterior pronunțării hotărârii de expedient, Judecătoria Pucioasa era obligată să verifice dacă poate fi reținută validitatea consimțământului intimatului-reclamant cu privire la încheierea tranzacției, inclusiv pentru renunțarea acestuia la dreptul de proprietate (cu atât mai mult cu cât acesta nu a fost prezent la proces) și dacă mandatul de reprezentare acordat intimatei-pârâte D. îndeplinea condițiile prevăzute de art. 81 alin. (1) C. proc. civ., anume dacă avea caracterul special pentru efectuarea actelor de dispoziție. Astfel, în mod corect a constatat instanța de apel că este legală verificarea efectuată de tribunal cu privire la existența consimțământului intimatului-reclamant la încheierea contractului de tranzacție, condiție ce era esențială pentru încheierea validă a contractului, numai contractele legal făcute având putere de lege între părțile contractante (art. 969 C. civ.). În raport de considerentele expuse, apare ca fiind inutilă examinarea criticilor recurenților referitoare la momentul la care intimatul-reclamant a luat cunoștință despre existența tranzacției, fiind fără relevanță aspectele expuse în susținerea lor, de vreme ce condițiile legale esențiale pentru încheierea valabilă a tranzacției nu au fost respectate. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva deciziei nr. 3233 din 20 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 453 coroborate cu cele ale art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant A., având în vedere lipsa dovezii efectuării acestora și faptul că, potrivit susținerilor părții, acestea nu vizează speze suportate în etapa procesuală a recursului, ci plăți făcute către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru emiterea extraselor de carte funciară care au fost depuse la dosarul Tribunalului Dâmbovița.