ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 293/2025

Ședința publică din data de 12 februarie 2025

Din examinarea actelor din dosar, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la 24 martie 2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. S.R.L. și C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună, în principal: constatarea nulității absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/25.06.2018, precum și a actului adițional autentificat sub nr. x/04.02.2020, prin aplicarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 190/1999, iar în subsidiar, anularea acelorași acte juridice, prin încălcarea clauzei de inalienabilitate instituită în beneficiul reclamatei; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 241 din 25 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București cauza a fost înregistrată la 7 februarie 2022 sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 164 din 25 ianuarie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesual active a reclamantei A. S.R.L., invocată de pârâta C. prin întâmpinare; a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 986 din 20 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul declarata de apelanta-reclamantă D. S.R.L. (fostă A. S.R.L.) împotriva sentinței civile nr. 164 din 25 ianuarie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă; a fost anulată în tot sentința apelată; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii, pârâta C. a declarat recurs.

În motivare, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel s-a raportat la ambele nulități invocate de către reclamantă și a considerat că tribunalul ar fi respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală pasivă, dar ar fi și analizat pe fond motivul de nulitate absolută invocat de reclamantă, respectiv încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 190/1999.

Recurenta-pârâtă apreciază că, în primul rând, trebuie observat că ambele instanțe s-au referit la art. 36 C. proc. civ., însă, prima instanță a observat și obiectul acțiunii, conținutul textului de lege în baza căruia s-a cerut nulitatea absolută a actului, pentru a determina dacă se poate vorbi de o nulitate absolută în cauză, în raport de care să fie determinată și calitatea procesuală activă. Dacă, în urma analizei, nu se poate invoca un motiv de nulitate absolută, nu poate exista calitate procesuală activă.

Potrivit recurentei-pârâte, simpla calitate de creditor ipotecar a apelantei nu conferă și calitate procesuală activă pentru anularea oricărui act încheiat de debitorul ipotecar. Or, în speță, pentru că actul ce se cere a fi anulat nu e translativ de proprietate, fiind numai o promisiune, nu privește creditorul ipotecar, astfel că acesta nu justifică un interes, în înțelesul art. 1.247 alin. (2) C. civ., așa cum a reținut curtea de apel în mod greșit.

Consideră recurenta-pârâtă că, în aplicarea art. 36 C. proc. civ., trebuie să se facă și aplicarea principiului relativității actelor juridice. Astfel, apelanta-reclamantă este terț în raport cu actele a căror anulare se cere și nu poate avea calitate procesuală activă, întrucât nu există o identitate între această parte și subiectele dreptului litigios, care sunt semnatarele promisiunii de vânzare-cumpărare și a actului adițional la aceasta.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și pe art. 497 C. proc. civ.

La 9 octombrie 2024, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului, întrucât cererea de recurs nu este semnată, iar criticile invocate nu se circumscriu motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea cererii, ca nefondată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 12 noiembrie 2024, iar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea de ședință din 22 ianuarie 2025, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amânat pronunțarea cauzei la data de 5 februarie 2025, iar ulterior la 12 februarie 2025.

La 3 februarie 2025, intimata-reclamantă a depus la dosar concluzii scrise, în susținerea excepțiilor netimbrării și nulității cererii de recurs.

Înalta Curte, analizând cu prioritate chestiunea timbrajului, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 24 alin. (2), coroborat cu art. 32 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, reține următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Totodată, dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, iar art. 33 statuează că acestea se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013," În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cauză, a fost stabilită în sarcina recurentei-pârâte obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, recurentei-pârâte i s-a pus în vedere prin adresa comunicată la 25 septembrie 2024, potrivit dovezii existente la dosar, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 100 RON.

Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de timbrare ce îi revenea și că nu operează scutirea legală de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 32 și art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și prevederilor art. 494, coroborat cu art. 197 C. proc. civ. și să dispună anularea recursului, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 986 din 20 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2025.