ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2144/2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 13.12.2019, sub nr. x/299/2019, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul B și intervenienta C S.R.L., a solicitat rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 1258 din 29.06.2017 de Biroul Individual Notarial D, obligarea pârâților la plata sumei de 30.678 euro, în baza art. 7 lit. c din promisiunea de vânzare-cumpărare, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3834 din 13 iulie 2020, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Prin sentința civilă nr. 436/ 17.02.2023 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția civilă în dosarul nr. x/ 299/2019 a fost respinsă cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta A și pe pârâtul B, intervenient fiind C S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel reclamanta A.

Prin decizia civilă nr. 504 din 21 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, a fost admis apelul formulat de A împotriva sentinței civile nr. 436/ 17.02.2023 pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția civilă. A fost schimbată în tot sentința civilă apelată în sensul că, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A în contradictoriu cu pârâtul B și cu intervenienta C S.R.L. S-a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate de Biroul Individual Notarial D sub nr. 1258/ 29.06.2017, încheiată de reclamanta A, în calitate de promitent-cumpărător, și pârâtul B și intervenienta C S.R.L., în calitate de promitenți-vânzători. A fost obligat B la plata către reclamantă a sumei de 30.768 de euro, reprezentând dublul arvunei achitate de aceasta. A fost obligat B la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 7.600,31 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. A fost respinsă cererea intimatului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, B a declarat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurentul-pârât susține că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material, respectiv dispozițiile art. 1551 alin. (1) C. civ., art. 1549-1554 C. civ. Potrivit recurentului, intimata-reclamantă nu poate solicita rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată de BIN D sub nr. 1258/29.06.2017 în contradictoriu cu acesta.

Totodată, autorul căii de atac susține că intimata-reclamantă A nu și-a îndeplinit obligația de plată a restului de preț în cuantum de 34.616 euro.

Mai arată recurentul că nu acesta avea obligația de edificare a construcției, ci intimata intervenientă și redă prevederile art. 1445 C. civ. cu privire la solidaritatea debitorilor.

În continuare, recurentul redă dispozițiile art. 1516 alin. (2) C. civ. și art. 1522 alin. (5) C. civ. și arată că intimata-pârâtă, prin cererea de chemare în judecată, nu a solicitat executarea obligației, ci a solicitat rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare. Prin urmare, cu încălcarea normelor de drept material menționate, instanța de apel a reținut că cererea de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă reprezintă punere în întârziere, conchide recurentul.

Sub un alt aspect, recurentul susține că instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 1556 C. civ. și a reținut eronat că intimata-reclamantă nu a achitat restul de preț ca o consecință a invocării excepției de neexecutare. În opinia recurentului, intimata-reclamantă era obligată să achite către acesta, în calitate de proprietar al terenului, suma de 15.000 euro.

Printr-o altă critică, recurentul susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1544 alin. (2) C. civ., reținând în mod eronat că acesta trebuie să fie obligat la restituirea către intimata-reclamantă a dublului avansului. Recurentul precizează că potrivit acestor dispoziții legale, partea care a primit arvuna este obligată la plata dublului acesteia în caz de neexecutare. Or, arată recurentul, acesta nu a încasat avansul ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare, sens în care nu poate fi obligat să restituie dublul acestuia. Totodată, arată că potrivit art. 1445 C. civ., solidaritatea dintre debitori nu se prezumă, iar în cazul de față, nu există solidaritate între acesta și intimata-intervenientă.

În final, recurentul susține că instanța de apel, cu aplicarea greșită a art. 78 alin. (2) și art. 79 C. proc. civ., a reținut în mod eronat că intimata C SRL are numai calitatea de intervenient și că nu poate fi obligată la plata sumei de 30.768 euro, reprezentând dublul sumei încasate de aceasta. Potrivit art. 79 C. proc. civ., intervenientul beneficiază de toate armele de apărare, sens în care poate fi obligat și la plata dublului avansului, în măsura în care instanța apreciază că acțiunea intimatei-reclamante este întemeiată, conchide recurentul-pârât.

Recurentul-pârât și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității în parte recursului, iar pe fond, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată din 20 noiembrie 2025, instanța supremă a respins excepția nulității în parte a recursului, cu motivarea reținută în practicaua prezentei decizii.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile recurentului-pârât prin care susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1549-1554 C. civ., cu privire la rezoluțiunea contractului, nu vor fi însușite de Înalta Curte.

Astfel cum a statuat și doctrina, prevederile art. 1549 alin. (1) C. civ. consacră principiul general potrivit căruia rezoluțiunea contractului intervine pentru neexecutarea contractului cu daune-interese în favoarea creditorului, dacă acestuia i se cuvin.

Înalta Curte reține că instanța de apel a procedat la verificarea condiției esențiale a rezoluțiunii, respectiv neexecutarea obligației contractate, statuând în mod legal că promitenta-vânzătoare C S.R.L. nu și-a îndeplinit obligația asumată, cea de edificare a imobilului-construcție ce face obiectul promisunii.

Așadar, se constată că, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale și a stabilit, în urma unei analize judicioase a probatoriului administrat sub acest aspect, că în cauză, promitenții-vânzători nu și-au îndeplinit obligația de a preda posesia imobilului.

Instanța supremă reține că în recurs nu se poate exercita decât un control de legalitate, iar raportat la starea de fapt reținută în cauză de către instanța de apel, nu se identifică greșita aplicare a prevederilor legale cu privire la rezoluțiunea contractului.

În ceea ce privește susținerile recurentului-pârât, potrivit cărora curtea de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1544 alin. (2) C. civ., Înalta Curte constată că sunt întemeiate.

Se observă că, instanța de apel, constatând întemeiat capătul de cerere privind rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr. 1258/29.06.2017 autentificate de Biroul Individual Notarial D, a reținut aplicabilă teza finală a clauzei prevăzute la art. 7 lit c din aceasta, respectiv că intimata reclamanta este îndreptățită să solicite plata dublului avansilui achitat, conform art. 1544 alin. (2) C. civ. și l-a obligat pe recurentul-pârât la plata sumei de 30.768 euro.

În acest context, Înalta Curte evocă dispozițiilor art. 1544 alin. (2) C. civ., potrivit cărora: „Dacă partea care a dat arvuna nu execută obligația fără justificare, cealaltă parte poate declara rezoluțiunea contractului, reținând arvuna. Atunci când neexecutarea provine de la partea care a primit arvuna, cealaltă parte poate declara rezoluțiunea contractului și poate cere dublul acesteia.”

Astfel, dispozițiile art. 1544 alin. (2) C. civ. statuează că atunci când neexecutarea provine de la partea care a primit arvuna, cealaltă parte poate cere dublul acesteia.

Arvuna este reglementată ca o garanție care, în cazul neperfectării convenției de vânzare, are natura juridică a unor daune-interese compensatorii suportate de partea culpabilă, ca echivalent al prejudiciului cauzat creditorului. Or, pentru a se putea cere daune-interese trebuie să existe o neexecutare culpabilă a obligației asumate de debitor.

Totodată, instanța supremă reține că potrivit art. 1445 C. civ. “Solidaritatea dintre debitori nu se prezumă. Ea nu există decât atunci când este stipulată expres de părți ori este prevăzută de lege.”

Se constată astfel că potrivit prevederilor precitate, legiuitorul a prevăzut expres că partea care a primit arvuna, în cazul în care nu își execută obligațiile asumate contractual, poate fi obligată la plata dublului acesteia către cealaltă parte.

Or, astfel cum rezultă din promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 1258 din 29.06.2017 de Biroul Individual Notarial D aflată la filele nr. 9-13 în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București, la prețul contractului se menționează că suma de 15.384 euro, achitată de cumpărătoarea A cu titlu de avans, a fost încasată integral de către societatea C S.R.L.

Contrar raționamentului instanței de apel, prin care s-a apreciat că nu prezintă nicio relevanță juridică faptul că B nu a încasat nicio sumă de bani din avansul plătit de intimata-reclamantă A, Înalta Curte reține că obligarea recurentului la plata dublului avansului a fost dispusă cu încălcarea prevederilor art. 1544 C. civ.

Instanța supremă reține intemeiate și criticile recurentului-pârât invocate în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedura civilă, prin care susține încălcarea prevederilor art. 78 alin. (2) și art. 79 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Conform art. 78 alin. (2) C. proc. civ., „În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond.”

Totodată, dispozițiile art. 79 C. proc. civ. prevăd că „Cel introdus în proces va fi citat, odată cu citația comunicându-i-se, în copie, și încheierea prevăzută la art. 78 alin. (3), cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, precum și înscrisurile anexate acestora. Prin citație i se va comunica și termenul până la care va putea să arate excepțiile, dovezile și celelalte mijloace de apărare de care înțelege să se folosească; termenul nu va putea fi mai lung decât termenul de judecată acordat în cauză. El va lua procedura în starea în care se află în momentul introducerii în proces. Instanța, la cererea celui introdus în proces, va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de noi probe. Actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite și față de acesta.”

Așadar, legiuitorul stabilește că persoana introdusă din oficiu va lua procedura din starea în care se află la momentul introducerii sale în proces, iar ca efect, toate actele de procedură ulterioare sunt îndeplinite și față de aceasta, având posibilitatea să solicite readministrarea probelor, ca o concretizare a principiului contradictorialității.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, prin încheierea din 29 septembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Ilfov, a fost introdusă în cauză societatea C S.R.L, în temeiul art. 78 C. proc. civ., aceasta fiind unul dintre cei doi promitenți-vânzători și cel care s-a obligat să construiască imobilul promis.

Așa fiind, Înalta Curte reține că din momentul pronunțării încheierii prevăzute de art. 78 alin. (3) C. proc. civ., societatea introdusă în cauză a dobândit calitatea procesuală corespunzătoare poziției sale în raportul dedus judecății, respectiv pârât în procesul în curs de derulare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurentul-pârât B împotriva deciziei civile nr. 504 din 21 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-pârât B împotriva deciziei civile nr. 504 din 21 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2024.