ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1679/2023

Ședința publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra cererii de revizuire de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 18 iulie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 13.110 RON daune materiale și 40.000 euro în RON la cursul oficial al euro din data plății, reprezentând daune morale, și penalități de întârziere la plata acestor sume, calculate de la data de 13.02.2019, până la data plății. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în eventualele taxe de timbru și onorariu avocat.

Prin încheierea din 18 decembrie 2020, Tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 677 din 01 martie 2021, a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului Ilfov, secția Civilă, invocată de pârâtă prin întâmpinare, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Prin sentința civilă nr. 8959 din 03 iunie 2021, Judecătoria Buftea, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale a instanței, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Ilfov și a constat ivit conflictul negativ de competență.

Prin sentința civilă nr. 96 din 08 iulie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secția Civilă.

Prin sentința civilă nr. 3452 din 15 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă a fost respinsă cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 662 din 14 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2019, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 3452 din 15 noiembrie 2021, pronunțate de Tribunalul Ilfov în dosar nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. și cu intimatul intervenient C., ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 662 din 14 aprilie 2022, reclamanta a declarat recurs, care a fost respins ca inadmisibil prin decizia nr. 2452 din 17 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Împotriva deciziei nr. 662 din 14 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2019, reclamanta A. a formulat și contestație în anulare.

Prin decizia civilă nr. 702A din 5 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepția tardivității și s-a respins contestația în anulare formulată de apelanta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 662 din 14 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ca tardiv formulată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire, susținând că decizia civilă nr. 702A din 5 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2023 (nr. format vechi 657/2023) în contestație în anulare, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a căii de atac a recursului declarat împotriva deciziei nr. 662/2022 din 14 aprilie 2022, pronunțate în apel de Curtea de Apel București, reținându-se că obiectul cauzei vizează acordarea daunelor morale și materiale în materia asigurărilor.

Potrivit revizuentei, importantă în cauză este calificarea acțiunii și distincția între o acțiune obișnuită în materia răspunderii civile delictuale sau contractuale și răspunderea pentru prejudiciu cauzat prin infracțiune și o acțiune reglementată special, atât în ceea ce privește condițiile răspunderii asigurătorului RCA, cât și în ceea ce privește căile procesuale pe care victima accidentului le are la îndemână pentru satisfacerea dreptului la despăgubire direct de la asigurător.

Potrivit revizuentei, acțiunile având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciu rezultat din infracțiune reprezintă genul - se aplica reglementari generale, iar acțiunile având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciu rezultat urmare unui accident rutier reprezintă o specie din acest gen.

În situația în care acțiunea ar fi avut ca obiect pretenții în temeiul răspunderii civile pentru urmări produse prin infracțiune in generis (așa cum a fost tratată această cerere de către instanțele civile) fără să ia în considerare specificul materiei asigurărilor, fără să fie incident acest raport de asigurare, care este reglementat specific, acțiunea civilă nu ar fi fost inclusă în categoria acțiunilor civile ce nu sunt supuse căii de atac a recursului. Dar, potrivit revizuentei, tocmai pentru că există această incidență a raportului special de asigurare, acțiunea civilă având ca obiect obținerea directă a despăgubirilor de la asigurătorul RCA nu poate fi tratată ca o acțiune de drept comun de răspundere ca urmare a unei infracțiuni, inclusiv din punct de vedere al aplicării normelor de drept procesual, iar dreptul substanțial prevalează.

Revizuenta susține că, din silogismul juridic și mențiunile din hotărârea pronunțată în apel, rezultă că aceasta a fost soluționată pornind de la premisa unei acțiuni în răspundere civilă pentru prejudicii cauzate prin infracțiune, deși a solicitat obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor pentru urmările cauzate prin accident rutier, situație confirmată prin considerentele deciziei pronunțate în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Un aspect important, în opinia revizuentei, îl prezintă faptul că victima accidentului rutier s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2017, dosar în care au avut calitatea de părți doar șoferul vinovat de producerea accidentului rutier și victima accidentului rutier în calitate de persoană vătămată.

Mai precizează revizuenta că, în raport de decizia penală pronunțată în cauza indicată, instanțele de drept civil au respins cererea de obligare la plata despăgubirilor formulată împotriva asigurătorului RCA, B., cu aplicarea principiului electa una via non datur recursus ad alteram, apreciind că partea vătămată și-a exprimat opțiunea de a fi despăgubită pentru prejudiciu produs prin infracțiune în cadrul procesului penal.

Potrivi revizuentei, prin mențiunile din cuprinsul hotărârii din apel ce fac referire la prejudiciul cauzat prin infracțiune și principiul aplicat de către instanță pentru respingerea acțiunii civile, s-a creat aparența unei acțiuni ce este supusă recursului, dar prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost calificată acțiunea ca fiind o acțiune în materia asigurărilor, astfel că aceasta ar trebui să se circumscrie situațiilor prevăzute de art. 457 alin. (3) C. proc. civ.

În opinia revizuentei, decizia pronunțată de Curtea de Apel București prin care s-a soluționat ca tardivă contestația în anulare, este de natură să încalce autoritatea de lucru judecat a deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a calificat acțiunea ca fiind o acțiune în materia asigurărilor.

Mai arată revizuenta că, în cadrul dezbaterilor, la termenul din data de 05 mai 2023, s-a susținut că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului, cererea a fost calificată, motiv pentru care termenul pentru formularea contestației în anulare trebuie să se calculeze de la data comunicării acestei decizii.

În opinia revizuentei, încălcarea autorității de lucru judecat rezidă tocmai în faptul că instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare nu s-a aplecat asupra calificării cererii ca fiind o cerere în materia asigurărilor și nu o cerere în despăgubire pentru urmări produse prin infracțiune.

Revizuenta apreciază că autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești nu produce efecte doar în ceea ce privește soluția adoptată de instanță, ci și cu privire la orice chestiune tranșată, iar în cauză se impune aplicarea autorității de lucru judecat cu privire la calificarea acțiunii ca fiind o acțiune în materia asigurărilor, situație ce susține motivele contestației în anulare.

Soluția de respingere ca tardivă a contestației în anulare este, în opinia revizuentei, netemeinică și nelegală și încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2452 din 17 noiembrie 2022 prin care s-a calificat pentru prima dată cererea ca fiind o acțiune în materia asigurărilor.

Revizuenta arată, de asemenea, că principalul motiv al contestației în anulare este tocmai reținerea greșită a situației de fapt, ce atrage incidența art. 508 alin. (3) C. proc. civ., soluția pronunțată în apel fiind bazată pe o eroare materială, instanța reținând greșit ca temei al cererii prejudiciul produs prin infracțiune, deși cererea avea ca obiect obligarea la plata despăgubirilor în temeiul Legii nr. 136/1995, ca urmare a producerii unui accident rutier.

Revizuenta invocă și Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 16 septembrie 2009.

În susținerea motivelor, revizuenta solicită a se avea în vedere și decizia nr. 13/2020 din 18 mai 2020, pronunțată dosar nr. x/2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 1/2016 din 15/02/2016, pronunțată în dosar nr. x/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, decizia nr. 1 din 28 martie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și decizia penală nr. 23493/300/2017, în privința căreia invocă excepția de nelegalitate.

Revizuenta solicită ca instanța să aibă în vedere, de asemenea, și Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă va lua în examinare excepția tardivității cererii revizuire, invocată din oficiu, reținând următoarele:

Articolul 457 alin. (1) C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac, conform căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Termenele prevăzute de lege pentru exercitarea căilor de atac sunt reglementate prin norme procesuale de ordine publică, astfel încât părțile trebuie să le respecte atât în privința duratei, cât și în privința momentului de la care acestea se calculează.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de revizuire invocat de către revizuentă, Înalta Curte apreciază că devin incidente dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Potrivit acestui text de lege, atunci când se invocă existența unor hotărâri definitive potrivnice, pronunțate în dosare diferite, ultima hotărâre încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, termenul de revizuire este de o lună și se calculează de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În cauză, termenul imperativ de o lună se calculează în cauză de la data pronunțării respectivei hotărâri, de la această dată devenind definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, pentru stabilirea momentului de la care curge termenul de revizuire de o lună nu este relevantă data la care partea interesată a luat cunoștință de considerentele hotărârii atacate, având în vedere că, în cazul acestui motiv de revizuire, se analizează numai soluțiile din cuprinsul hotărârilor pretins contradictorii, care pot fi cunoscute de părți încă de la momentul pronunțării, nu și considerentele acestor hotărâri.

În prezenta cauză, termenul imperativ de o lună prevăzut la art. 511 alin. (1). pct. 8 C. proc. civ. a început să curgă de la 5 mai 2023 - data pronunțării ultimei hotărâri pretins potrivnice, iar cererea de revizuire a fost formulată la 20 iunie 2023, astfel cum reiese din dovada aflată la dosar.

Fiind un termen stabilit pe luni, devin aplicabile dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I C. proc. civ., care prevăd că termenele socotite pe luni se împlinesc în ziua corespunzătoare din ultima lună.

Totodată, se vor avea în vedere și dispozițiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează".

În condițiile în care termenul de revizuire de o lună a început să curgă la 5 mai 2023, rezultă că ultima zi în care putea fi formulată cererea de revizuire a fost - 5 iunie 2023, zi nelucrătoare, a doua zi de Rusalii. Ca atare, termenul de revizuire, calculat în acord cu art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ., s-a împlinit la 6 iunie 2023.

Având în vedere că cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului imperativ de o lună prevăzut la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., devin incidente prevederile art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ. potrivit cărora, "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Ca urmare a exercitării revizuirii cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, instanța supremă constată că a intervenit decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac, cu consecința pierderii de către revizuentă a dreptului de a-i fi examinat pe fond motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 185 alin. (1) și art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția tardivității și va anula cererea de revizuire formulată de revizuentă, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 702A din 5 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2023, ca tardiv formulată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2023.