ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 264/2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 20 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâții B.. și C. S.R.L. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună încetarea acordului de asociere încheiat cu pârâții la data de 22 septembrie 2015, precum și obligarea pârâților la plata sumei de 78.000 RON, primul pârât, respectiv 39.000 RON, cel de-al doilea pârât, sume pe care reclamanta le-a plătit cu titlu de garanție. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1523 și 1554 C. civ. La data de 27.07.2016, pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L. au depus întâmpinare prin care au solicitat pe cale de excepție, anularea acțiunii ca insuficient timbrată, declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, instanță competentă material, precum și respingerea acțiunii introductive ca fiind lipsită de interes. Prin sentința civilă nr. 8561 din 28 noiembrie 2016, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâte prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Ilfov. Prin sentința civilă nr. 536 din 27 februarie 2017, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ilfov, invocată de către reclamantă și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Curtea de Apel București în vederea pronunțării regulatorului de competență. Prin sentința civilă nr. 172 din 6 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 25.01.2018, sub dosar nr. x/2016. Prin sentința civilă nr. 1606 din 29 mai 2018, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârâte, ca neîntemeiată, a respins cererea reclamantei A. S.R.L. ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata către pârâte a sumei în cuantum de 5.933,18 RON, reprezentând onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a arătat că, deși reclamanta se prevalează de constituirea la data de 19.01.2016, prin aport propriu, exclusiv, a scrisorii de garanție bancară nr. 16/6365/CC, aceasta nu a făcut dovada efectuării plății sumei de 195.000 RON, motiv pentru care, nu se poate reține neîndeplinirea de către celelalte pârâte a contribuției financiare la realizarea sarcinilor contractului de achiziție. În ceea ce privește nerespectarea de către pârâta C. S.R.L. a obligațiilor contractuale, în calitate de lider al asocierii, respectiv nerespectarea obligației de management, tribunalul a constatat că această susținere este una pur formală, fără ca reclamanta să arate în concret care sunt obligațiile esențiale nerespectate de pârâtă. Conform acordului de asociere, tribunalul a reținut că reclamanta avea obligația de a obține pentru personalul angajat, ce urma să realizeze lucrările la obiectiv, permise de acces și lucrări, iar pârâta C. S.R.L., în calitate de lider al asocierii, nu avea o astfel de obligație. Astfel cum reiese din adresa nr. x/10.06.2016, a reținut tribunalul, permisele de lucru nu s-au obținut din cauza necompletării documentelor solicitate de CNAB prin adresa nr. x/25.03.2016, cu revenire prin adresa nr. x/09.05.2016, adrese pe care reclamanta nu le-a depus la dosarul cauzei. Mai mult, chiar prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a menționat că deși a întreprins toate demersurile în vederea obținerii acestor permise, elaborând și depunând în cadrul autorității contractante documentația specifică, acestea nu au fost eliberate, aflându-se într-o imposibilitate absolută de demarare a execuției. În consecință, tribunalul a arătat că aspectele invocate de reclamantă nu pot constitui motive care să conducă la admiterea acțiunii în rezoluțiunea contractului, reclamanta nefăcând dovada neîndeplinirii de către pârâte a unor obligații contractuale esențiale. În ceea ce privește excepția neexecutării contractului, invocată de pârâte, tribunalul a constatat că acest mijloc de apărare nu poate fi opus într-o acțiune în rezoluțiune, ci doar într-o acțiune în executarea contractului, astfel încât a fost respins primul capăt de cerere ca neîntemeiat. Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, tribunalul a constatat că prin adresa x/16.12.2015, CNAB nu a acceptat garanția de bună execuție a contractului constituită prin actul de fideiusiune nr. x de către pârâta C. S.R.L., motiv pentru care, la cererea reclamantei s-a emis scrisoarea de garanție bancară nr. 16/6365/CC în valoare de 195.000 RON. După redarea dispozițiilor art. 2321 alin. (1)-(4) C. civ. privind scrisoarea de garanție, din analizarea materialului probator administrat în cauză, tribunalul a constatat că reclamanta, deși avea sarcina probei, conform art. 249 C. proc. civ., nu a făcut dovada executării garanției la cererea beneficiarului și, totodată, nu s-a făcut dovada plății efectuată de reclamantă către bancă, pentru a se justifica dreptul de regres al reclamantei împotriva pârâtelor, astfel încât a fost respins și acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Împotriva sentinței civile nr. 1606 din 29 mai 2018, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, a declarat apel reclamantă S.C. A. S.R.L., care a fost respins de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 887 de la 20 mai 2019. Prin aceeași decizie a fost obligată apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă C. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.236 euro, plătibili în RON la cursul BNR de la data plății efective, precum și la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 824 euro, plătibili în RON la cursul BNR de la data plății efective. În considerentele acestei decizii, reținând că a fost apelată sentința dată pe fondul cauzei, instanța de prim control judiciar a constatat că în apel s-a depus de către apelanta-reclamantă dovada efectuării plății sumei de 195.000 RON cu titlu de garanție, nedepusă la fond. Potrivit acordului de asociere încheiat, a reținut instanța de apel, rezultă că s-a stabilit contribuția financiară a fiecărei părți la realizarea sarcinilor contractului de achiziție publică, astfel: reclamanta cu o cotă de 40%, pârâta B. S.R.L. cu o cotă de 20%, iar pentru pârâta C. S.R.L o cotă de 40%. Acest acord de asociere a fost modificat prin minuta din data de 08.01.2016, prin care s-a menționat că activitățile contractuale pentru fiecare asociat și sumele aferente sunt specificate în anexă, iar valorile totale rezultate să fie pentru reclamantă de 283.964 euro fără TVA, pentru pârâta B. S.R.L. de 45.000 euro, iar pentru pârâta C. S.R.L. de 95.036 euro. Obligația de a constitui garanția de bună execuție în cuantum de 10% din valoarea totală a contractului, respectiv 42.400 euro, fără TVA este prevăzută de art. 14.1 din contractul de prestări servicii nr. x/13.11.2015 în sarcina asocierii, în calitate de prestator. În cuprinsul acordului de asociere nu se menționează însă cine are obligația de a constitui garanția de bună execuție. În fața instanței de apel s-a făcut dovada de către apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., a constituirii prin aport propriu, exclusiv, a scrisorii de garanție bancară nr. 16/6365 (extrasul de cont nr. 927 din 12.09.2016), dovadă nedepusă în fața tribunalului, deși apelanta era în posesia acesteia însă din data de 12.09.2016. Instanța de apel a reținut că problema care se ridică în speță este aceea a culpei, în sensul că nu se poate reține o culpă în executarea contractului față de intimatele-pârâte, având în vedere cele convenite de părți prin minuta din 08.01.2016 la pct. 3, precum și cele menționate în situațiile privind costurile, regăsite în anexele minutei. S-a dovedit, a reținut instanța de apel, că neîndeplinirea de către Asociere a contractului de achiziție a rezultat ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor specifice ce reveneau exclusiv A., potrivit Acordului de Asociere, prefigurându-se o culpă a apelantului-reclamant în executarea propriilor îndatoriri contractuale. Instanța de apel a constatat că reclamanta a invocat o imposibilitate de a executa obligațiile asumate contractual de Asociere prin contractul de achiziție, si care îi reveneau în mod exclusiv, ca urmare a tergiversării de către CNAB a eliberării unui permis de lucru pe pista Aeroportului Henri Coanda. Însă, a reținut instanța de prim control judiciar. nu le poate fi opusa intimaților-pârâți, și nici nu s-a susținut de către A., că aceste circumstanțe ar fi putut fi reținute în culpa celorlalți membri ai Asocierii. Astfel cum rezultă din dovezile depuse de apelantă, a reținut instanța de apel, aceasta însăși invocă faptul că neîndeplinirea obligațiilor ce reveneau în mod exclusiv A. s-ar datora conduitei culpabile a CNAB, iar nu a intimatelor-pârâte, sens în care în cererea de chemare în judecată se arată că "deși a întreprins toate cele ce se impuneau în vederea obținerii acestor permise, elaborând și depunând în cadrul autorității contractante, documentația specifică, acestea nu ne-au fost eliberate fapt ce ne-a împiedicat a proceda la demararea lucrărilor efective". Instanța de apel a constatat că, prin adresa nr. x/10.06.2016, C.N. Aeroporturi București S.A. a procedat la rezilierea contractului de prestări servicii nr. x/13.11.2015, având în vedere neîndeplinirea și îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor asumate, iar conform acordului de asociere, reclamanta avea obligația de a obține pentru personalul angajat ce urma să realizeze lucrările la obiectiv permise de acces și lucrări. Pe cale de consecință, instanța de apel a reținut că aspectele invocate de către apelanta-reclamantă nu pot conduce la admiterea acțiunii în rezoluțiunea contractului, cum corect s-a reținut și de tribunal, nefăcându-se dovada de către apelantă a neîndeplinirii de către pârâtele-intimate a unor obligații contractuale esențiale. Instanța de apel a reținut că cererea reclamantei prin care se solicită ca pârâtele să fie obligate la suportarea, conform cotelor din contractul de asociere, a pretinsului prejudiciu suferit de A. ca urmare a constituirii unei garanții de buna execuție, în cuantum total de 195.000 RON, este neîntemeiată. Și aceasta, întrucât, părțile au stabilit prin pct. 3 din minută ca fiecare asociat va suporta integral sumele imputate de către beneficiar (CNAB), în cazul în care acestea reprezintă penalități sau daune interese datorate neîndeplinirii sarcinilor ce i-ar fi revenit respectivului asociat. În plus, reclamanta nu indică niciun temei contractual în baza căruia ar fi îndreptățită să solicite celorlalți asociați suportarea prejudiciului produs în eventualitatea executării garanției de buna execuție. In speță, instanța de apel a reținut că pretinsa executare de către CNAB a garanției de bună execuție constituite de către A. este expresia unor daune interese la care autoritatea contractanta este îndreptățită, prejudiciul suferit de către CNAB ca urmare a neexecutării conforme a contractului de achiziție fiind prestabilit, prin emiterea scrisorii de garanție bancară, anterior apariției cauzei de neexecutare și echivalând cu contravaloarea garanției astfel constituite. Instanța de apel a constatat că, simplul fapt că, nu a fost acceptata de către CNAB garanția de buna execuție constituita inițial de C. in calitate de lider al Asocierii, nu justifica măsura suportării în solidar a sumei reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție bancara prezentate în mod voluntar de către A., cel puțin atât timp cat este incontestabil că a fost reziliat Contractul de Achiziție pentru neîndeplinirea obligațiilor ce reveneau A., iar nu ca urmare a neconstituirii garanției de buna execuție. Apelanta s-a obligat în nume propriu față de D. pentru emiterea scrisorii de garanție bancara, raportul obligațional luând astfel naștere doar între această bancă și clientul sau, în condițiile în care nu a fost conferit în favoarea A. niciun mandat de reprezentare a Asocierii pentru obținerea garanției de buna execuție în condițiile arătate, s-a mai reținut. Singura modalitate în care apelanta ar putea să solicite rambursarea de către ceilalți asociați, conform cotelor de participare in asociere, a sumelor suportate în ipoteza executării de către CNAB a garanției de buna execuție, ar fi ca A. sa demonstreze ca revine C. sau B. culpa pentru neexecutarea contractului de achiziție ori sa probeze cel puțin o culpa comuna a asociaților, insa prezentul apel nu este în măsură sa susțină aceste ipoteze, ci în schimb exhiba pretinsa culpa a CNAB care l-ar fi împiedicat pe apelantul-reclamant să execute lucrările care erau în sarcina sa, cum corect s-a invocat de către pârâtele intimate.

La data de 6 iulie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 887 din 20 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și admiterea cererii de chemare în judecată. În argumentarea cererii de recurs, recurenta a arătat că instanța de apel și-a însușit concluzia potrivit căreia neîndeplinirea contractului de achiziție a rezultat ca urmare a nerealizării obligațiilor specifice ce reveneau exclusiv reclamantei, neprocedând la o analiză punctuală a obligațiilor ce reveneau fiecărui asociat și la o comparare a acestora cu cele reținute ca temei al rezilierii contractului de achiziție publică. Deși invocă drept fundament al concluziei sale adresa x/10.06.2016 a autorității contractante, în care se rețin o serie de motive si situații de neîndeplinire a obligațiilor contractuale, instanța nu a procedat la o analiză detaliată a acestora, prin raportare la obligațiile asumate de fiecare dintre cei trei asociați în cadrul acordului de asociere. A considerat recurenta că, dacă s-ar fi procedat astfel, s-ar fi constatat că, în realitate, motivele invocate de autoritatea contractantă în susținerea rezilierii sunt motive ce se circumscriu sferei obligațiilor de management al contractului, obligații ce reveneau eminamente liderului de asociere, sau motive ce țin de neîndeplinirea obligațiilor a celor doi asociați pârâți. Recurenta a apreciat că, procedând astfel, instanța a nesocotit o obligație esențială, încălcând dreptul la apărare și la un proces echitabil, când nu a analizat susținerile sale privind existenta unor obligații ce reveneau intimaților, neîndeplinirea acestora putându-se constitui în veritabile temeiuri ale cererii de rezoluțiune. Mai mult, s-a arătat, instanța a reținut în mod greșit că singurele obligații ce le reveneau intimaților asociați erau acelea de verificare si, respectiv de printare și multiplicare documentație, respectiv distribuire, deci obligații subsecvente și accesorii unor obligații principale, ce i-ar fi revenit reclamantei, negându-se rolul asumat de asociatul C. S.R.L., de lider al asocierii. Chiar dacă în acordul de asociere nu se prevedea expressis verbis că obligația de constituire a garanției de buna execuție este una ce revine tuturor asociaților, este evident ca nu se poate retine o obligație in sarcina exclusivă a unui asociat. Raportându-se la art. 1267 C. civ., recurenta a considerat că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile contractuale, în sensul ca nu era în sarcina tuturor asociaților obligația de a constitui și suporta garanția de bună execuție față de faptul că, din economia acordului de asociere, rezultă că obligațiile asumate sunt divizibile, revenind fiecăruia dintre asociați să suporte, proporțional cu cotele de participare, obligațiile generale în sarcina asocierii. A apreciat recurenta că, maniera de interpretare a instanței de apel contravine regulii de interpretare sistematice, dat fiind faptul că o clauză trebuie întotdeauna interpretată prin raportare la întregul act. Din această perspectivă recurenta a relevat faptul că simpla neîndeplinire de plată a garanției era suficientă pentru a se pronunța rezoluțiunea acordului de asociere, obligația de constituire a garanției fiind una esențială, determinantă, atâta timp cat încheierea contractului cu autoritatea contractantă era condiționată de constituirea garanției. Recurenta a precizat ca a făcut dovada plații sumelor cu titlu de garanție, fapt ce putea și trebuia să fundamenteze o soluție de admitere și a petitului privind obligarea pârâților la restituirea sumelor, potrivit cu cotele de contribuție ce le reveneau. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 2 septembrie 2019, intimata C. S.R.L. a invocat excepția insuficientei timbrări a recursului susținând că taxa judiciară de timbru nu a fost corect calculată în raport de valoarea pretențiilor în litigiu, în opinia intimatei taxa judiciară de timbru este în sumă de 13.541,30 RON, astfel cum a fost calculată și în apel. O altă excepție invocată de intimată este cea a tardivității cererii de recurs, opinia intimatei fiind aceea că recursul a fost formulat cu depășirea termenului legal reglementat de art. 482 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind faptul că decizia atacată a fost comunicată recurentei la 6 iunie 2019, iar recursul a fost înregistrat la instanță la data de 9 iulie 2019. Intimata formulează și o treia excepție, privind nulitatea cererii de recurs în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pe fondul cauzei intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din 28 aprilie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport, în termen de 10 zile de la comunicare, acestea înțelegând să nu-și exercite acest drept. Prin încheierea din 17 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepțiile insuficientei timbrări, tardivității și nulității recursului, invocate de intimata-pârâtă C. S.R.L., prin întâmpinare, pentru motivele reținute în cuprinsul acelei încheieri și a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente: Deși, recursul a fost întemeiat în drept doar pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât prin cererea de recurs autoarea căii extraordinare de atac a invocat și încălcarea dreptulului la apărare și la un proces echitabil, aceste critici pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Potrivit motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În argumentarea cererii de recurs, recurenta a arătat că instanța de apel nu a procedat la o analiză punctuală a obligațiilor ce reveneau fiecărui asociat și la o comparare a acestora cu cele reținute ca temei al rezilierii contractului de achiziție publică, nu a procedat la o analiză detaliată a modului de îndeplinire a obligațiilor contractuale, prin raportare la obligațiile asumate de fiecare dintre cei trei asociați în cadrul acordului de asociere. Procedând astfel, a susținut recurenta, instanța de apel a nesocotit o obligație esențială, încălcând dreptul la apărare și la un proces echitabil, având în vedere că nu a analizat susținerile sale privind existența unor obligații ce reveneau intimaților, neîndeplinirea acestora putându-se constitui în veritabile temeiuri ale cererii în rezoluțiune. Relevând critici sub aspectul neanalizării susținerilor sale privind existența unor obligații ce reveneau intimaților, neîndeplinirea acestora putându-se constitui în veritabile temeiuri ale cererii de rezoluțiune, recurenta a susținut încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, însă Înalta Curte constată că o astfel de încălcare nu poate fi reținută în cauză. Trebuie menționat că dreptul la apărare al părților dă expresie întregului complex de garanții și drepturi procesuale instituite de lege, printre aceste drepturi și garanții fiind dreptul părților de a face cereri, de a cunoaște actele de la dosar, de a propune probe, de a le fi analizate apărările, precum și dreptul lor de a participa la dezbateri și de a pune concluzii în legătură cu problemele dezbătute, dreptul de a exercita căile de atac, iar nesocotirea de către instanță a oricăreia dintre acestea constituie o încălcare a dreptului la apărare susceptibilă să atragă nulitatea hotărârii, ceea ce nu este cazul în speță. De asemenea, art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, consacră asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că, în soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil, astfel că nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul încălcării dreptului la apărare și la un proces echitabil. Verificând considerentele deciziei recurate, se constată că instanța de apel a efectuat o analiză atentă a tuturor motivelor de apel, reținând că aspectele invocate de către reclamantă nu pot conduce la admiterea acțiunii în rezoluțiunea contractului, nefăcându-se dovada neîndeplinirii de către pârâtele-intimate a unor obligații contractuale esențiale. Astfel, instanța de apel, având în vedere cele convenite de părți prin minuta din 08.01.2016 la pct. 3, precum și cele menționate în situațiile privind costurile, regăsite în anexele minutei, a conchis că nu se poate reține o culpă în executarea contractului față de intimatele-pârâte, iar neîndeplinirea de către Asociere a contractului de achiziție este rezultatul neîndeplinirii obligațiilor specifice ce reveneau exclusiv A., potrivit Acordului de Asociere, prefigurându-se o culpă a reclamantei în executarea propriilor îndatoriri contractuale. De asemenea, analizând motivele de apel, instanța de prim control judiciar a constatat faptul că reclamanta a invocat o imposibilitate de a executa obligațiile asumate contractual de Asociere prin contractul de achiziție, si care îi reveneau în mod exclusiv, ca urmare a tergiversării de către CNAB a eliberării unui permis de lucru pe pista Aeroportului Henri Coanda, statuând, însă, că nu le poate fi opusă intimatelor-pârâte, și nici nu s-a susținut de către A., că aceste circumstanțe ar fi putut fi reținute în culpa celorlalți membri ai Asocierii. De altfel, așa cum a reținut instanța de apel, reclamanta însăși invocă faptul că neîndeplinirea obligațiilor ce reveneau în mod exclusiv A. s-ar datora conduitei culpabile a CNAB, iar nu a intimatelor-pârâte. Având în vedere cele convenite de părți prin pct. 3 din minută, în sensul ca fiecare asociat va suporta integral sumele imputate de către beneficiar (CNAB), în cazul în care acestea reprezintă penalități sau daune interese datorate neîndeplinirii sarcinilor ce i-ar fi revenit respectivului asociat, faptul că reclamanta nu indică niciun temei contractual în baza căruia ar fi îndreptățită să solicite celorlalți asociați suportarea prejudiciului produs în eventualitatea executării garanției de buna execuție, instanța de apel a reținut, în mod corect, că cererea reclamantei prin care se solicită ca pârâtele să fie obligate la suportarea, conform cotelor din contractul de asociere, a pretinsului prejudiciu suferit de A. ca urmare a constituirii unei garanții de buna execuție, în cuantum total de 195.000 RON, este neîntemeiată. Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat modul de îndeplinire a contractului de către părți, răspunzând argumentat motivelor de apel cu care a fost învestită, neputându-se reține susținerile recurentei în sensul că instanța ar fi omis să se pronunțe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză, câtă vreme instanța de apel a examinat problema de fond supusă judecații, analizând în mod efectiv motivele de apel formulate în cauză. Nu poate fi primită susținerea recurentei vizând lipsa unei analize privind modul de îndeplinire a contractului, în condițiile în care așa cum reiese din considerentele hotărârii atacate, instanța a răspuns argumentat motivelor de apel care au fost formulate de apelantă în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, aspectele în legătură cu care se invocă încălcarea dreptului la apărare și dreptul la un proces echitabil fiind în realitate argumente în susținerea motivelor de apel analizate. Prin urmare, în contextul în care instanța de apel a realizat o examinare efectivă a mijloacelor de probă, au fost primite apărările părților și s-a efectuat o analiză atentă, completă și corectă a modului în care părțile au stabilit drepturile și obligațiile contractuale, a modului de îndeplinire a contractului, a tuturor argumentelor părților, arătând în concret de ce a înlăturat anumite apărări și pentru ce motiv altele au fost considerate întemeiate, iar motivele de apel au fost cercetate în limitele învestirii, Înalta Curte nu identifică vreo neregularitate în privința legalității deciziei recurate, de natură a face aplicarea dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Aceste dispoziții vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept. Aspectele de nelegalitate din perspectiva criticilor legate de contractul de asociere în sensul reținerii greșite de către instanță a faptului că singurele obligații ce le reveneau intimaților asociați erau acelea de verificare si, respectiv de printare și multiplicare documentație, respectiv distribuire, deci obligații subsecvente și accesorii unor obligații principale, ce i-ar fi revenit reclamantei, negându-se rolul asumat de asociatul C. S.R.L., de lider al asocierii, nu pot fi reținute. Recurenta tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a interpretării contractului de asociere de către instanța de apel, din perspectiva aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei. Dezvoltarea criticilor recurentei exprimă doar nemulțumirea acesteia față de soluția instanței de apel, tinzându-se în realitate la reanalizarea în faza recursului a materialului probator administrat, în vederea reconsiderării situației de fapt, aspect nepermis în acest grad de jurisdicție care este reglementată exclusiv în sensul asigurării cenzurii hotărârii recurate din punct de vedere al legalității. În alți termeni, se reține că, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul memoriului de recurs, nu au fost evidențiate critici concrete de nelegalitate prin raportare la motivele de nelegalitate prevăzute de lege, ci doar s-a susținut că simpla neîndeplinire de plată a garanției era suficientă pentru a se pronunța rezoluțiunea acordului de asociere, obligația de constituire a garanției fiind una esențială, determinantă, atâta timp cât încheierea contractului cu autoritatea contractantă era condiționată de constituirea garanției. Sub aparența încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material, recurenta invocă aspecte de netemeinicie și, în consecință, pretinsele critici formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în nici unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, susținerile recurentei, prin raportare la art. 1267 C. civ., în sensul că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile contractuale, întrucât nu era în sarcina tuturor asociaților obligația de a constitui și suporta garanția de bună execuție față de faptul că, din economia acordului de asociere, rezultă că obligațiile asumate sunt divizibile, revenind fiecăruia dintre asociați să suporte, proporțional cu cotele de participare, obligațiile generale în sarcina asocierii, nu sunt întemeiate, în condițiile în care acestea relevă nemulțumirea recurentei cu privire la situația juridică dintre părți reținută pe baza probelor administrate, la modalitatea de interpretare a probatoriului și la modul de stabilire a situației de fapt, fără a indica în ce măsura instanța de apel ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material aplicabile în speță. Deși, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, recurenta, prin criticile formulate, tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă, respectiv a acordului de asociere încheiat cu pârâții la data de 22.09.2015, a contractului de achiziție, a minutei din 08.01.2016, a scrisorii de garanție bancara nr. 16/6365/CC, a extrasului de cont nr. 927/12.09.2016, a corespondenței dintre parti și cea purtata cu CNAB, precum și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului. Recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor formulate, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv. Așa fiind, Înalta Curte reține că, în temeiul efectului devolutiv al apelului, instanța de prim control judiciar a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în limitele motivelor formulate de apelanta-reclamantă, reținând situația de fapt sub toate aspectele sesizate și în raport de particularitățile speței, iar faptul că soluția pronunțată nu a corespuns voinței recurentei-reclamante, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate. Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.