ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1550/2024

Ședința publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1669, art. 1179 și art. 1244 C. civ.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată și, pe calea cererii reconvenționale, a solicitat să se constate că a intervenit rezoluțiunea promisiunilor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 13.05.2020 și nr. 314 din 13.05.2020 de C., din culpa exclusivă a promitentului-cumpărător, ca urmare a declarației de rezoluțiune nr. 436 din 30.03.2021.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 1270, art. 1538, art. 1549, art. 1552 și art. 1669 C. civ.

Prin încheierea nr. 2665 din 29 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Constanța – secția I civilă s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției I civilă a Tribunalului Constanța și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civilă a aceleiași instanțe.

Prin cererea înregistrată la 05 ianuarie 2022 pe rolul Judecătoriei Constanța, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și D. S.R.L., a solicitat, în principal, anularea contractului de închiriere nr. x din 30.03.2021 încheiat între cele două pârâte, atestat de avocat E. sub nr. x din 30.03.202, iar în subsidiar, declararea inopozabilității față de reclamantă a contractului de închiriere.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 629, art. 627, art. 1270, art. 1237 și art. 1562 C. civ.

Prin încheierea nr. 9271 din 15.07.2022, Judecătoria Constanța a admis excepția conexității și a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 la dosarul nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 1486 din 22.12.2022, pronunțată de Tribunalul Constanța – secția a II-a civilă, s-au respins ca neîntemeiate cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională formulate în dosarul nr. x/2021.

Au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesual active a reclamantei A. S.R.L. și lipsei de interes, invocate de pârâte în dosarul nr. x/2022.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în dosarul nr. x/2022.

Au fost respinse cererile de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.

Prin apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. s-a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul pronunțării unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de înstrăinare a imobilelor ce au făcut obiectul promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate între A. S.R.L., în calitate de promitentă-cumpărătoare și B. S.R.L., în calitate de promitentă- vânzătoare.

De asemenea, s-a solicitat, în principal, anularea contractului de închiriere nr. x din 30.03.2021, încheiat între B. S.R.L. și D. S.R.L., iar, în subsidiar, constatarea inopozabilității față de A. S.R.L. a acestui contract.

Pârâta B. S.R.L. a formulat apel atât împotriva considerentelor sentinței cât și împotriva hotărârii, solicitând admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței, în ceea ce privește soluția de respingere ca neîntemeiată a cererii reconvenționale formulate de pârâta și, în rejudecare, admiterea cererii reconvenționale formulate de aceasta.

Prin decizia civilă nr. 120 din 07 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, au fost respinse ambele apeluri ca nefondate.

În motivare, recurenta a susținut că, prin respingerea apelului formulat de aceasta împotriva considerentelor hotărârii primei instanțe, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 476 C. proc. civ. privind efectul devolutiv al apelului.

În acest sens, s-a menționat că recurenta-pârâtă nu a invocat în apel nemotivarea sentinței primei instanțe în ceea ce privește soluționarea cererii reconvenționale, ci a criticat considerentele prin care a fost respinsă cererea principală deoarece prima instanță a structurat hotărârea prin trimiterea la acestea.

În concret, recurenta-pârâtă susține că a contestat modul de interpretare a a contractului de vânzare-cumpărare pe care reclamanta intenționa să îl impună pârâtei, în executarea promisiunii de vânzare-cumpărare.

În aceste condiții, instanța de apel trebuia să analizeze susținerile părților și să prezinte propriul raționament care a condus la soluția dată. Față de lipsa acestor argumente, se arată că soluția nu este motivată cu privire la primul capăt de cerere. De asemenea, decizia recurată este nelegală și ca urmare a interpretării greșite a dispozițiilor art. 461 alin. (2) coroborate cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În continuare, recurenta a susținut încălcarea dispozițiilor art. 1270, art. 1266 alin. (1) și art. 1279 C. civ. în ceea ce privește soluția dată de instanța de apel asupra cererii reconvenționale.

În opinia recurentei, dispozițiile art. 1279 C. civ. au fost interpretate restrictiv doar cu privire la obiectul și prețul contractului, deși părțile au libertatea contractuală de a conveni și alte clauze cărora să le confere caracterul de a fi esențiale la perfectarea contractului promis. Sub acest aspect, s-a arătat că reclamanta și-a asumat față de pârâtă, pe lângă obligația de plată a avansului și obligațiile de realizare a investițiilor, de plată a ratelor prețului începând cu decembrie 2020 și de reluare în contractul de vânzare-cumpărare a tuturor clauzele prevăzute la art. 5.4 și art. 7 din promisiunile de vânzare-cumpărare.

Potrivit recurentei, toate aceste obligații nu au fost respectate, astfel că instanța de apel în mod greșit nu a reținut culpa reclamantei în executarea obligațiilor prevăzute în promisiunile de vânzare-cumpărare.

Astfel, recurenta susține că reclamanta nu a efectuat investițiile asumate, nu a făcut dovada achitării primei rate din diferența de preț și nu a preluat clauzele de la art. 5.4 și 7 din cuprinsul promisiunilor de vânzare-cumpărare în contractul propus pentru autentificare.

Recurenta apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru constatarea intervenirii rezoluțiunii pe motiv că reclamanta nu și-a respectat obligațiile prevăzute în cele două promisiuni de vânzare-cumpărare, iar declarația de rezoluțiune a fost comunicată și recepționată de reclamantă.

În opinia recurentei, instanța de apel în mod greșit a respins criticile privind dreptul acesteia de a reține avansul achitat, fiind încălcate dispozițiile art. 1270 C. civ.. În realitate, refuzul reclamantei de a încheia contractele de vânzare-cumpărare în forma agreată prin promisiunile încheiate și prin înțelegerea ulterioară din 16.01.2021 are drept consecință reținerea avansului achitat de aceasta.

Prin urmare, recurenta consideră că a fost îndreptățită să formuleze declarația de rezoluțiune a promisiunilor de vânzare-cumpărare.

Prin întâmpinarea formulată, intimata - reclamantă A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 13 martie 2024, iar prin rezoluția din 6 iunie 2024 a fost acordat termen de judecată la 19 septembrie 2024.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură sau principii ale procesului civil, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, potrivit art. 174 C. proc. civ.

Nulitatea reprezintă principala sancțiune care se resfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Subsumat acestui motiv, recurenta a invocat încălcarea de către instanța de apel a normelor de procedură privind efectul devolutiv al apelului, consacrat de art. 476 C. proc. civ.

Sub acest aspect, s-a arătat că, în apel, instanța de prim control judiciar nu a procedat la o nouă judecată asupra fondului apelului ce viza considerentele hotărârii primei instanțe prin care se reținuse lipsa unei neexecutări culpabile a obligațiilor asumate de intimata-reclamantă în cuprinsul celor două promisiuni de vânzare-cumpărare.

Potrivit dispozițiilor art. 476 C. proc. civ. apelul are caracter devolutiv, în sensul că readuce în fața instanței superioare toate problemele de fapt și de drept ce au fost dezbătute în primă instanță, provocând o nouă judecată a fondului.

Examinând actele dosarului, instanța supremă constată că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, iar pârâta a solicitat, pe cale reconvențională, să se constate că a intervenit rezoluțiunea promisiunilor de vânzare-cumpărare din culpa exclusivă a reclamantei. Totodată, instanța de fond a fost învestită și cu soluționarea cererii reclamantei de anulare a contractului de închiriere nr. x din 30.03.2021, prin conexarea dosarului nr. x/2022

Tribunalul a respins cererea formulată de reclamantă și ceareconvențională, precum și cererea conexă. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta cât și pârâta.

Pârâta B. S.R.L. a declarat apel atât împotriva considerentelor hotărârii primei instanțe care priveau conținutul raportului juridic născut între părți și modalitatea în care acestea și-au executat propriile obligații, cât și împotriva dispozitivului.

Instanța de apel a respins apelul pârâtei împotriva considerentelor hotărârii primei instanțe prin prezentarea unor considerații teoretice referitoare la conținutul obligației de motivare hotărârii judecătorești.

În același timp, în examinarea apelului formulat de pârâtă împotriva soluției din dispozitiv, privind respingerea cererii reconvenționale, instanța de apel a analizat pe fond criticile pârâtei ce priveau conținutul raportului juridic născut între părți și neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de intimata-reclamantă în cuprinsul celor două promisiuni de vânzare-cumpărare.

Astfel, subsecvent stabilirii obiectului obligațiilor esențiale născute în sarcina părților din cele două promisiuni de vânzare-cumpărare, în decizia recurată s-a reținut că reclamanta nu este în culpă pentru modificarea clauzelor contractuale cu prilejul întocmirii actului de vânzare-cumpărare, în realitate notarul public preluând în proiectul contractului de vânzare-cumpărare toate dispozițiile din promisiuni, prin renumerotarea clauzelor din acestea.

În continuare, s-a reținut că pârâta nu a demonstrat faptul că reclamanta era în imposibilitate de a plăti prețul convenit, contractele de vânzare cumpărare nefiind perfectate la cererea pârâtei, astfel cum rezultă din încheierea de autentificare nr. x din 16.03.2021 întocmită de notarul public.

Prin urmare, constatând că una dintre condițiile cumulative pentru constatarea intervenirii rezoluțiunii nu este îndeplinită, pârâta fiind cea în culpă pentru refuzul de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, instanța de apel nu a mai analizat restul condițiilor, reținând incidența principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem alegans.

În considerarea celor prezentate, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a respectat normele de procedură privind efectul devolutiv al apelului, criticile pârâtei ce priveau considerentele reținute de prima instanță în analiza solicitării de constatare a rezoluțiunii promisiunilor de vânzare-cumpărare din culpa reclamantei fiind cercetate în cadrul considerentelor redate în soluționarea apelului aceleiași părți împotriva dispozitivului.

Nefiind încălcate norme de procedură a căror sancțiune atrage nulitatea hotărârii, instanța supremă constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiat.

În egală măsură, nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt întemeiate.

În considerarea acestui motiv, recurenta-pârâtă a susținut că decizia recurată nu cuprinde motivele instanței de apel asupra apelului declarat de parte împotriva considerentelor hotărârii primei instanțe.

În realitate, astfel cum s-a arătat, se constată că instanța de apel a analizat criticile invocate de pârâtă prin apelul la considerente cu prilejul examinării apelului declarat de aceeași parte împotriva dispozitivului hotărârii, o astfel de abordare fiind justificată prin prisma faptului că, atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională, au dedus judecății același raport juridic obligațional, născut din promisiunile de vânzare cumpărare încheiate între părți.

Ca atare, chiar dacă instanța de apel a motivat soluția de respingere a apelului împotriva considerentelor sentinței apelate în cadrul analizei efectuate asupra apelului declarat împotriva soluției din dispozitiv, nu suntem în ipoteza unei nemotivări a deciziei recurate, în sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pe de altă parte, împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanței de apel nu determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța supremă constată că este invocat în mod formal, nefiind relevate critici de nelegalitate a deciziei recurate.

Astfel, recurenta susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1266, art. 1270 și art. 1279 C. civ., prin aceea că a reținut în mod greșit culpa exclusivă a părții pentru neperfectarea contractelor de vânzare cumpărare și, subsecvent, neîndeplinirea condițiilor cumulative pentru intervenirea rezoluțiunii promisiunilor de vânzare-cumpărare.

Se constată, așadar, că deși invocă încălcarea dispozițiilor art. 1266, art. 1270 și art. 1279 C. civ., în realitate recurenta contestă culpa reținută în sarcina acesteia de instanța de apel în perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, solicitând reevaluarea situației de fapt în ce privește reluarea în contractul de vânzare cumpărare a clauzelor din promisiuni, respectiv respectarea de către reclamantă a obligațiilor asumate, referitoare la efectuarea investițiilor și plata primelor rate ale prețului convenit de părți.

Or, prin aceste critici se solicită instanței de recurs să reinterpreteze probele administrate și să reaprecieze situația de fapt în ceea ce privește culpa părților în neîndeplinirea obligațiilor asumate prin promisiunile de vânzare-cumpărare, aspecte de netemeinicie care au fost soluționate în mod definitiv de instanțele de fond și care nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară a recursului.

Având în vedere că prin aceste critici nu se aduc în dezbatere, în mod real, norme de drept material încălcate sau aplicate greșit, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primit spre analiză.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 120 din 07 iulie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 120 din 07 iulie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2024.