ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1342/2021

Ședința publică din data de 03 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29 ianuarie 2016, astfel cum a fost completată prin cererea depusă la dosar în data de 26 mai 2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitat anularea în totalitate a deciziei privind soluționarea contestației nr. 206/20.11.2015, a deciziei de impunere nr. x/09.09.2015 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/09.09.2015.

Prin sentința civilă nr. 1748 din 12 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 1748 din 12 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C.I.I. C., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Arată că prima instanță preia în motivare susținerile pârâtei fără a da un răspuns concret apărărilor și susținerilor reclamantei, fără a motiva soluția pronunțată prin raportare la circumstanțele speței și fără a arăta în concret cum se aplică dispozițiile legale.

Rațiunea pentru care legiuitorul a instituit cerința esențială a motivării soluției date prin hotărâre este următoarea: doar în condițiile unei soluții motivate, hotărârea pronunțată este legală, fiind astfel evitată pronunțarea unor soluții arbitrare și totodată, fiind asigurată respectarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare prevăzute de art. 6, respectiv art. 13 C. proc. civ., drepturi garantate prin Constituție și prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel cum se poate observa în mod clar din cuprinsul hotărârii, prima instanță nu a reținut în considerentele Sentinței aspectele învederate de reclamantă prin acțiune și prin răspunsul la întâmpinare, fapt ce constituie o încălcare a cerinței legale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) Cod proced. civ.

În ceea ce privește circumstanțele speței, instanța motivează sentința civilă nr. 1748/12.04.2018 fără a ține cont de concluziile raportului de expertiză și a completării la raport ceea ce conduce la pronunțarea unei soluții care încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și principiul esențial al aflării adevărului.

O altă neregularitate procedurală ce se încadrează în conținutul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este reprezentată de încălcarea dispozițiilor art. 330 alin. (3) C. proc. civ. având în vedere lipsa desemnării unei persoane de specialitate pentru clarificarea aspectelor tehnice privind reciclarea materialelor, la care expertul fiscal nu a putut răspunde.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.

În perioada 10.03.2015-03.09.2015, reclamanta a fost supusă unei inspecții fiscale în ceea ce privește modul de îndeplinire a obiectivelor de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje în perioada ianuarie- decembrie 2014. În urma verificării documentelor puse la dispoziție, Administrația Fondului pentru Mediu-Direcția Generală de Administrare Fiscală și Gestiune Financiară-Direcția Inspecție Fiscală a emis raportul de inspecție fiscală nr. x/09.09.2015, în cuprinsul căruia s-a stabilit că societatea reclamantă nu a îndeplinit obiectivele minime de reciclare pentru tipurile de material sticlă, oțel și aluminiu, astfel că are obligații aferente contribuției prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005.

Pentru nerealizarea obiectivelor de valorificare deșeuri corespunzător cantităților preluate de la operatorii economici care introduc pe piața națională bunuri ambalate și ambalaje de desfacere, cu care a încheiat contracte de preluare a responsabilității, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată în valoare de 4.900.306 RON, la care au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere.

În baza constatărilor din raportul de inspecție fiscală, Administrația Fondului pentru Mediu-Direcția Generală de Administrare Fiscală și Gestiune Financiară-Direcția Inspecție Fiscală a emis decizia de impunere nr. x/09.09.2015 prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 5.415.818 RON, din care 4.900.306 RON obligație fiscală principală, 308.719,2 RON dobânzi de întârziere și 206.793 RON penalități de întârziere.

Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă ca nefondată prin decizia nr. 206/20.11.2015.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta face vorbire despre încălcarea art. 488 pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural însă, în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susține că a fost nelegal îndeplinit. De subliniat este faptul că motivul de nelegalitate prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu vizează situația în care instanța a apreciat fondate/nefondate apărări/critici asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

Din analiza cererii de recurs se constată că recurenta-reclamantă nu aduce argumente care să conducă la reținerea acestui motiv de casare, iar aspectele învederate de către acesta nu se circumscriu criticilor efective de casare a sentinței, motiv pentru care Înalta Curte apreciază faptul că nici acest motiv de recurs nu este aplicabil în cauză.

Recurenta invocă de asemenea nerespectarea, de către instanța de fond, a obligației de motivare a hotărârii, prin însușirea pe deplin si exclusiv a argumentelor intimatei pârâte, susținând astfel teza încălcării art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Înalta Curte constată că, din analiza considerentelor hotărârii recurate, rezultă că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, ceea ce face ca respectivul motiv de casare să nu-și găsească incidența în cauză.

Astfel, contrar afirmației recurentei, în analiza sentinței recurate se constată că judecătorul fondului a argumentat soluția pronunțată în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, fiind respectate exigentele impuse de art. 425 alin. (1) din Codul de proced. civ.

Faptul că recurenta-reclamantă nu fost în acord cu raționamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o nemotivare.

Prin urmare, criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este fondat însă din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.

Susține reclamanta că judecătorul fondului a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 17 din O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul de mediu, astfel cum era în vigoare la data raportului de inspecție, în condițiile în care se reține, în mod eronat, aplicabilitatea metodelor de calcul din Ordinul nr. 578/2006.

În acord cu aceste susțineri, Înalta Curte apreciază este vorba despre o aplicare eronată a Ordinului unei situații de fapt nereglementate prin lege la momentul efectuării inspecției fiscale și a întocmirii actelor administrativ-fiscale contestate.

Dispozițiile art. 17 din O. U. G. nr. 196/2005 privind fondul de mediu, astfel cum erau în vigoare la data raportului de inspecție fiscală (septembrie 2015) dispun asupra faptului că metodologia de calcul al contribuțiilor si taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) -j), p), q) si s) se stabilește prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.

Modificarea O.U.G. nr. 196/2005 prin O.U.G. nr. 39/28.06.2016 completează conținutul articolului 17 prin includerea în stabilirea metodologiei prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și a contribuțiilor și taxelor de la lit. v).

În varianta lui modificată (aplicabilă din 30.06.2016), textul legal anterior arătat dobândește următoarea formă:, Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) - f), i), j), p), q), s), ș), ț), v) - y) se stabilește prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.,,

Este real faptul că art. 3 din Ordinul nr. 578/2006, privind aprobarea metodologiei de calcul a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu avea în conținutul său, începând din 21.02.2014, referiri inclusiv la lit. v) a art. 9 din O.U.G. nr. 196/2005. Pentru perioada analizată în speță însă (2014-2015), aplicarea metodologiei, cu referire la lit. v) (contribuție aplicată pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje respectiv anvelope uzate declarate ca valorificate de către operatorii economici autorizați pentru prelucrarea obligațiilor anuale de gestionare a respectivelor deșeuri și cantitățile constatate de Administrația Fondului ca fiind valorificate) este contrară principiilor legalității și neretroactivității.

Astfel, în septembrie 2015, Ordinul nr. 578/2006 nu se putea aplica pentru determinarea modului de calcul decât pentru contribuțiile și taxele prevăzute de O.U.G. nr. 196/2005 la art. 9 alin. (1) lit. a)-j), p), q) si s), nu și pentru taxele și contribuțiile din prezenta cauză, care sunt cele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005.

Prin urmare, prima instanță, reținând incidența dispozițiilor Ordinului nr. 578/2006, neplicabile speței de față, a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., art. 20 din L.554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C.I.I. C. împotriva sentinței civile nr. 1748 din 12 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Va casa sentința recurată și, în rejudecare:

Va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C.I.I. C., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Va anula Decizia privind soluționarea contestației nr. 206/20.11.2015, Decizia de impunere nr. x/09.09.2015 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/09.09.2015, emise de Administrația Fondului pentru Mediu.

În baza art. 453 C. proc. civ., va obliga intimata-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 13.997 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în recurs -f. x.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C.I.I. C. împotriva sentinței civile nr. 1748 din 12 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C.I.I. C., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Anulează Decizia privind soluționarea contestației nr. 206/20.11.2015, Decizia de impunere nr. x/09.09.2015 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/09.09.2015, emise de Administrația Fondului pentru Mediu.

Obligă intimata-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 13.997 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 martie 2021.