ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1532/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1532/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia
nr. 1532/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1 Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 07.11.2014, reclamantul Composesoratul Joseni a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, anularea notei nr. 315901/2013 emise de pârâtă privind compensarea sumei de 85.277,39 lei pe care reclamanta o avea de achitat, în baza cererii de plată nr. 1803862 din 12 mai 2008 și a deciziei de plată nr. 2478034 din 25 iunie 2009 emise de pârâtă.
1.2. Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 36 din 17 martie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis acțiunea reclamantului Composesoratul Joseni și a anulat nota nr. 315901 din 31 octombrie 2013 privind compensarea debitelor emise de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, obligând pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințe, pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond.
A susținut recurenta-pârâtă, după ce reiterează aspectele invocate prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond, că deși a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii, pentru că nota de compensare nr. 315901/2013 a fost stornată, în sensul că pretenția a fost reclamantului a fost recunoscută, instanța nu s-a pronunțat cu privire la această excepție, care ar fi făcut inutilă cercetarea pe fond a cauzei și, implicit, exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, instanța în mod greșit a apreciat faptul că operațiunea de stornare nu este de natură să producă consecințe fiscale, ci ar reprezenta doar o îndreptare a unor înregistrări eronate.
Apărările intimatului-reclamant
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A arătat că nu a solicitat stornarea notei de compensare, ci anularea acesteia, neputându-se face stornarea unui act juridic.
Procedura de soluționare a recursului
4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 2 martie 2017, completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
4.2. Cu privire la fondul recursului
4.2.1. Analiza motivelor de casare invocate
Verificând sentința recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Obiectul acțiunii îl constituie anularea notei de compensare nr. 315901 din 31 octombrie 2013 prin care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, din oficiu, a compensat obligații de plată, scadente și neachitate de către Composesoratul Joseni în sumă de 85.277,39 lei.
Nota de compensare a fost emisă -în baza procesului-verbal nr. 4223 din 20 iunie 2013, prin care s-a constatat că intimatul-pârât Composesoratul Joseni avea de achitat suma de 877.885,35 lei, și -în baza deciziei de plată nr. 2108840 din 31 octombrie 2013, prin care s-a dispus plata către intimatul-pârât a sumei de 85.277,39 lei pentru campania 2013.
Procesul-verbal nr. 4223 din 20 iunie 2013 a fost anulat prin sentința nr. 5242 din 11 decembrie 2013 a Tribunalului Harghita, irevocabilă prin decizia nr. 3064 din 22 mai 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș. Decizia nr. 2478034 din 25 iunie 2009, ce a stat la baza emiterii procesului-verbal nr. 4223/2013, a fost anulată prin sentința nr. 2470 din 5 octombrie 2011 a Tribunalului Harghita, în Dosarul nr. x/43/2010, irevocabilă prin decizia nr. 4053 din 20 noiembrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr. x/43/2010*.
Decizia de plată nr. 2108840 din 31 octombrie 2013 a stabilit diferențe compensatorii cu decizia nr. 3470412 din 31 mai 2010, însă, această din urmă decizie a fost anulată prin sentința nr. 795 din 05 martie 2011 a Tribunalului Harghita, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 5116 din 10 septembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș.
Urmare a plângerii formulate de Composesoratul Joseni împotriva notei de compensare nr. 315901/2013, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin adresa nr. 12389 din 09 mai 2014, a precizat faptul că nota de compensare nu este supusă procedurii de contestare administrative sau judiciare, însă, după soluționarea irevocabilă a acțiunii privind anularea procesului-verbal nr. 4223 din 20 iunie 2013, în funcție de soluția instanței, va proceda fie la menținerea deducerilor efectuate, fie la stornarea sumelor stabilite în sarcina sa.
Or, potrivit Normelor metodologice de aplicare a mecanismului de compensare, aprobat prin Ordinul M.A.D.R. nr. 66/2011, în Anexa nr. 1, se prevede că, împotriva notei de compensare, cel interesat poate formula contestație la organul de soluționare competent, potrivit art. 205 C. proc. fisc.
Art. 211 C. proc. fisc. cuprinde conținutul deciziei de soluționare a contestației (preambulul, considerente și dispozitiv), iar art. 210 stabilește că, în soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie, sau dispoziție, după caz.
Potrivit art. 322 alin. (1) din O.U.G. nr. 74/2009, invocat de recurenta-pârâtă în la care face referire chiar pârâta în adresa nr. 12389 din 9 mai 2014,
„(1) Debitele datorate de beneficiar, inclusiv dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, rezultate din derularea de către APIA a schemelor de sprijin direct și măsurilor finanțate prin FEGA și FEADR, se compensează cu creanțele beneficiarului respectiv, reprezentând sume cuvenite acestuia în temeiul angajamentelor legale încheiate cu agențiile de plată, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor.”
Recurenta-pârâtă susține că, la data emiterii notei de compensare nr. 315901 din 31 octombrie 2013, nu deținea o sentință definitivă cu privire la anularea procesului-verbal nr. 4223 din 20 iunie 2013, deși acesta a fost emis în baza deciziei nr. 2478034 din 25 iunie 2009, decizie care a fost anulată prin sentința nr. 2470/2011 a Tribunalului Harghita, devenită irevocabilă la data de 20 noiembrie 2012, prin decizia nr. 4053/2012 a Curții de Apel Târgu Mureș.
Prin urmare, nota de compensare, emisă la 31.10.2013 în baza procesului-verbal nr. 4223/2013, este ulterioară anulării irevocabile a deciziei de plată nr. 2478034/2009, la data de 20.11.2012, în baza căreia a fost emis acest proces-verbal.
Din cele expuse anterior, rezultă că, în cauză, cerința calității de debitor a reclamantului nu este dovedită, urmare a anulării procesului-verbal nr. 4223/2013, care stabilea în sarcina acestuia o creanță bugetară de 877.885,35 lei.
Referitor la susținerile recurentei-pârâte, privind faptul că nota de compensare nr. 315901 din 31 octombrie 2013 a fost stornată, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că operațiunea de stornare reprezintă rectificarea unei înregistrări contabile greșit făcute în jurnalul de contabilitate ori restabilirea unei situații reale economico-financiare, neputând să ducă la stingerea unor debite de natura celor cuprinse în nota atacată.
Recurenta-pârâtă mai susține că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra excepției lipsei de obiect a acțiunii, însă, la rândul său, recursul formulat, la momentul de față, în contextul prezentat, nu poate duce la un alt rezultat.
4.2.2. Soluția instanței de recurs
În consecință, nefiind identificate motive de casare a sentinței, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 36 din 17 martie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 aprilie 2017.