ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2508/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2508/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2508/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3201 din 14 octombrie 2015, Judecătoria Piatra Neamț a declinat în favoarea Judecătoriei Român soluționarea prezentei pricini, care a fost înregistrată pe rolul celei din urmă instanțe sub același număr la data de 29 octombrie 2015.
Prin Sentința civilă nr. 3600 din 16 decembrie 2015, Judecătoria Român a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, apreciind că Judecătoria Buftea este instanța competentă să soluționeze cauza și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea acestei instanțe.
Pe rolul Judecătoriei Buftea cauza a fost înregistrată la data de 09 martie 2016, sub același număr, fiind acordat termen de judecată la data de 09 mai 2016.
Instanța a invocat din oficiu necompetența teritorială de a soluționa prezenta cauză și a reținut cauza în pronunțare pe această excepție.
Prin Sentința civilă nr. 3391 din 9 mai 2016, Judecătoria Buftea a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta PFA A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, în favoarea Judecătoriei Român, a suspendat judecata cauzei, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și 4 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria ISCTR nr. 51237016, încheiat la data de 17 martie 2015, prin care petenta a fost sancționată contravențional, în temeiul art. 7 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 69/2012, cu amendă în cuantum de 4.000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 4 pct. 57.3 din H.G. nr. 69/2012, respectiv nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a contractului de leasing sau de închiriere, după caz, în original, ori copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deținut cu contract de leasing sau de închiriere.
Așadar, în speță a fost constatată o contravenție constând într-o faptă omisivă intrând în responsabilitatea PFA A., reglementată prin H.G. nr. 69/2012, privind stabilirea unor încălcări ale reglementărilor europene și naționale în materia transportului rutier.
Acest act normativ nu conține o normă derogativă de competență a judecării plângerilor contravenționale, ci face trimitere la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, prin art. 59, potrivit căruia: "Contravențiilor prevăzute le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare."
Astfel, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
A stabili locul săvârșirii contravenției, ca element de determinare a competenței teritoriale, înseamnă a statua asupra conținutului contravenției, cu consecința identificării locului săvârșirii ei.
Conform art. 4 pct. 57.3 din H.G. nr. 69/2012, în baza căruia a fost sancționată petenta: "Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:
nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a unuia sau mai multor documente dintre următoarele, după caz: (...)
57.3. contractul de leasing sau de închiriere, după caz, în original ori copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deținut cu contract de leasing sau de închiriere;"
Prin urmare, subiectul calificat al contravenției constatate este societatea în cauză, operatorul de transport, iar fapta constă într-o omisiune, respectiv o inacțiune, iar nu într-un act comisiv, într-o acțiune. Or, faptele săvârșite prin omisiune se consumă în momentul în care obligația trebuia a fi executată, dar nu a fost îndeplinită, respectiv în locul în care societatea, subiect activ, își are sediul. De altfel, inacțiunea, ca element material al contravenției, se săvârșește în locul în care ar fi trebuit să se realizeze acțiunea, conduita la care prevederea legală obligă.
Locul de îndeplinire a obligației legale de a asigura deținerea la bordul vehiculului a contractului de leasing sau de închiriere, după caz, în original, ori copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deținut cu contract de leasing sau de închiriere, așa cum este prevăzut la art. 4 pct. 57.3 din H.G. nr. 69/2012, era sediul operatorului de transport, PFA A., deoarece la sediu ar fi trebuit să se verifice dacă autovehiculele care pornesc pentru efectuarea unui transport respectă prevederile legale, și nu la locul unde a fost prins șoferul autovehiculului.
Având în vedere diferența dintre locul săvârșirii faptei și locul constatării faptei, precum și faptul că locul săvârșirii faptei omisive este sediul operatorului de transport rutier, instanța reține că în speța dedusă judecății competența teritorială trebuie a fi stabilită în funcție de sediul petentului.
Astfel, în raport cu dispozițiile legale precitate, Înalta Curte reține că, fiind o contravenție care se săvârșește prin inacțiune - neîndeplinirea obligației legale de a asigura existența la bordul vehiculului a contractului de leasing sau de închiriere, după caz, în original, ori copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deținut cu contract de leasing sau de închiriere - aceasta nu putea fi săvârșită, în cauză, decât la sediul operatorului rutier.
De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 69/2012:
"(1) Contravențiile prevăzute la art. 4 pct. 1 - 12, 14, 19 - 22, 25 - 61 și 77 se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier sau întreprinderii de transport rutier în cont propriu român/române sau străin/străine, după caz."
În concluzie, contravenția constatată în sarcina petentei o reprezintă nerespectarea de către aceasta a obligației de a asigura existența la bordul vehiculului a contractului de leasing sau de închiriere, după caz, în original, ori copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deținut cu contract de leasing sau de închiriere, locul săvârșirii faptei omisive este la sediul petentei, care nu și-a respectat obligațiile legale ce-i reveneau în calitate de operator de transport rutier ce avea respectiva obligație, iar, în speță, sediul petentei se află în localitatea Balotești, jud. Ilfov, aflată în raza de competență a Judecătoriei Buftea.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și 4 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Buftea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta PFA A. și pe intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier în favoarea Judecătoriei Buftea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2016.
Procesat de GGC - NN