ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1973/2018

HOTĂRÂRE
15.05.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1973/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe Judecătoriei Bacău la data de 03.07.2017, sub nr. x/2017, petenta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor nr. x/30.03.2017, sens în care a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție contestat, seria ISCTR nr. 71111050/30.03.2017, pe care l-a contestat sub aspectul temeiniciei, iar, în subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin acesta cu sancțiunea avertismentului.

Prin sentința civilă nr. 6650 din 14 noiembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Bacău s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău și a declinat competența teritorială în favoarea Judecătoriei Constanța.

Prin sentința nr. 1937 din 22 februarie 2018 pronunțată de Judecătoria Constanța s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia fiind suspendată judecata cauzei până la soluționarea conflictului.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Din actele dosarului rezultă că obiectul cauzei îl reprezintă cererea prin care petenta S.C. A. S.R.L. a contestat procesul-verbal de constatare a contravențiilor nr. x/30.03.2017 emis de intimata Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, sens în care a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție contestat, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin acesta cu sancțiunea avertismentului.

Din cuprinsul procesului-verbal ce face obiectul acțiunii, rezultă că fapta a fost săvârșită pe raza localității Nicolae Bălcescu, județ Bacău, fiind constatată de un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, ISCTR, Inspectoratul Teritorial nr. 3, iar contravenția reținută în sarcina petentei este prevăzută de dispozițiile art. 3 pct. 1 din H.G. nr. 69/2012, potrivit căruia, "constituie contravenție efectuarea transportului rutier sau a activităților conexe transportului rutier fără a deține licență de transport, licență comunitară, certificat de transport în cont propriu, licență pentru activități conexe transportului rutier, licență de traseu, autorizație de transport internațional și/sau documentul de transport specific tipului de transport efectuat ori transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate efectuat în alte zile și la alte ore decât cele înscrise în graficul de circulație, după caz;"

Înalta Curte constată că, în cauză, controlul a avut loc în trafic, și nu la sediul social al societății, iar în urma acestui control, s-a constatat că vehiculul aparținând petentei a circulat pe raza localității Nicolae Bălcescu, județ Bacău, prin ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu nr. de înmatriculare x și semiremorca cu nr. de înmatriculare y, a efectuat operațiuni de transport rutier fără a deține licență de transport rutier public de marfă.

De asemenea prin procesul-verbal de contravenție contestat în cauză nr. x/30.03.2017, încheiat de un agent constatator din cadrul intimatului, petenta S.C. A. S.R.L. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 de RON, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, reținându-se în sarcina sa că, în data de 30.03.2017, ora 16:02, pe DN2, KM 275+950M, în localitatea Nicolae Bălcescu, jud. Bacău, pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare x nu deține rovinietă valabilă la data de 30.03.2017

Astfel, în acest caz, locul săvârșirii contravenției coincide cu locul controlului, localitatea Nicolae Bălcescu, județ Bacău.

Conform art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Înalta Curte constată că în speță, raportat la circumstanțele cauzei și față de prevederile legale menționate, care instituie o normă de competență teritorială absolută, competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține Judecătoriei Bacău în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier în favoarea Judecătoriei Bacău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-11-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5627/2019
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată
ÎCCJ 2018-10-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3627/2018
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 29 mai 2017 sub nr. x/2017,
ÎCCJ 2018-04-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1523/2018
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vâlcea la data de 12.09.2018 sub nr. x/2
ÎCCJ 2018-11-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3958/2018
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sebeș, la da
ÎCCJ 2018-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2067/2018
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9863 din 7 decembrie 2017, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei
Sursă