ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3958/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3958/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sebeș, la data de 06 februarie 2018, sub nr. x/2018, iar, ulterior, în urma declinării, înregistrată la Judecătoria Târgoviște, la data de 06 iulie 2018, sub nr. x/2018, petenta SC A. SRL, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, a solicitat: în principal anularea Procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x, încheiat la data de 19 ianuarie 2018 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale de 3.000 RON; în subsidiar, înlocuirea sancțiunii din amendă în avertisment și exonerarea de la plata amenzii de 3.000 RON.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin Sentința nr. 406 din 23 mai 2018, Judecătoria Sebeș a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Prin Sentința nr. 2763 din 13 septembrie 2018, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței teritoriale, excepție invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sebeș.
Constatând ivit conflict negativ de competență, instanța, în temeiul art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte constată că obiectul acțiunii îl constituie anularea procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x, prin care s-a reținut că, la data de 19 ianuarie 2018, ora 13:34, pe raza localității Doicești, jud. Dâmbovița, vehiculul cu numărul de înmatriculare x și semiremorca x, utilizate de petentă, au circulat fără a deține rovinietă valabilă, fiind aplicată sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 3.000 RON pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002.
Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, procesele-verbale încheiate în vederea constatării și sancționării contravențiilor reglementate de art. 8 din aceeași ordonanță pot fi contestate în condițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002.
Dispozițiile art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002 stabilesc că, "Prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul contravenienților cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul domiciliază sau își are sediul."
Așa cum rezultă din actele dosarului, petenta are sediul în localitatea Petrești, jud. Alba, localitate componentă a Municipiului Sebeș.
Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sebeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL. în contradictoriu cu pârâta Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier în favoarea Judecătoriei Sebeș.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2018.
Procesat de GGC - CT