ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4026/2015

Decizia nr. 4026/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4115 din 28 noiembrie 2014, Judecătoria Piatra Neamț a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - Inspectoratul Teritorial nr. 3, în favoarea Judecătoriei Iași.

Prin sentința civilă nr. 12057 din 23 octombrie 2015, Judecătoria Iași, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului la instanța superioară și comună instanțelor aflate în conflict, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 41186032, încheiat la data de 02.06.2014, prin care petentul a fost sancționat contravențional, în temeiul art. 6 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 69/2012, cu amendă în cuantum de 9.000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 pct. 15 din H.G. nr. 69/2012, constând în conducerea unui vehicul utilizat la efectuarea transportului rutier de către un conducător auto care nu deține atestat/certificat de competență profesională.

Conform art. 3 pct. 15 din H.G. nr. 69/2012, în baza căruia a fost sancționat petentul: „Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale O.G. nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:

Așadar, în speță a fost constatată o contravenție constând într-o faptă omisivă reglementată prin H.G. nr. 69/2012, privind stabilirea unor încălcări ale reglementărilor europene și naționale în materia transportului rutier.

Acest act normativ nu conține o normă derogativă de competență a judecării plângerilor contravenționale, ci face trimitere la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, prin art. 59, potrivit căruia: „Contravențiilor prevăzute le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.”

Astfel, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Dispoziția legală menționată constituie o normă atributivă de competență teritorială absolută, de ordine publică, în accepțiunea prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că excepția necompetenței teritoriale poate fi invocată de oricare din părți, de procuror sau de instanță, din oficiu.

A stabili locul săvârșirii contravenției, ca element de determinare a competenței teritoriale, înseamnă a statua asupra conținutului contravenției, cu consecința identificării locului săvârșirii ei.

Din datele existente la dosar rezultă că fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost săvârșită în localitatea Ștefan cel Mare, jud. Neamț, ce nu se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Iași. Raportat la dispozițiile H.G. nr. 337 din 09 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, instanța competentă a soluționa prezenta plângere contravențională este Judecătoria Piatra Neamț.

Instanța consideră necesar a menționa faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care, cu adevărat, în art. 101 stabilește o normă de competență teritorială derogatorie de la cea din O.G. nr. 2/2001, respectiv în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul petentului. Însă, această dispoziție privește doar plângerile contravenționale formulate împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă, ori nu acesta este cazul în speța de față.

Astfel, procesul-verbal contestat prin prezenta plângere are în vedere săvârșirea contravenției prevăzută de art. 3 pct. 15 din H.G. nr. 69/2012, cu privire la care, așa cum am arătat anterior, nu s-a stabilit nicio normă de competență teritorială derogatorie de la cea din O.G. nr. 2/2001.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. și pe intimații Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - Inspectoratul Teritorial nr. 3, în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2015.