ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4281/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4281/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului
negativ de competență de față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată
Judecătoriei Piatra-Neamț, reclamanta SC P.P.T. SRL a formulat plângere
contravențională împotriva Procesului-verbal de constatare a contravențiilor
din 28 august 2013 încheiat de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în
Transport Rutier - ISCTR 8, solicitând admiterea plângerii și exonerarea de la
plata amenzii în valoare de 8.000 RON.
Hotărârile care au
generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea
Judecătoriei Piatra-Neamț
Prin Sentința civilă
nr. 879 din 17 martie 2014 a Judecătoriei Piatra-Neamț a fost admisă excepția
necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Piatra-Neamț și a fost
declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Târgu-Mureș.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța sesizată a constatat incidența în cauză a
dispozițiilor art. 32 din O.G. nr. 2/2001, reținând că normele legale stabilesc
competența în materia plângerilor împotriva proceselor-verbale de contravenție
în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită
contravenția. Astfel, instanța a constatat că prezumtiva contravenție a fost
săvârșită în localitatea Ungheni, județul Mureș, motiv pentru care a fost
stabilită competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Târgu
Mureș.
2.2. Hotărârea
Judecătoriei Târgu Mureș
Prin Sentința civilă
nr. 3053 din 23 iunie 2014 a Judecătoriei Târgu Mureș a fost admisă excepția
necompetenței teritoriale a instanței și a fost declinată competența de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut că în raport de contravenția sancționată,
determinant pentru stabilirea locului săvârșirii faptei contravenționale este
sediul operatorului auto, care este obligat să asigure existența la bordul
vehiculelor cu care efectuează transport rutier a asigurării pentru persoanele
transportate și bagajele acestora pentru riscuri de accidente care cad în
sarcina operatorului de transport rutier.
II. Decizia Înaltei
Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de
Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în
conformitate cu dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ., analizând obiectul
cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț, județul Neamț,
pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de
fapt și de drept relevante
Înalta Curte a
constatat că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de
competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. dispun că
există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat
reciproc competența de a judeca același proces.
Înalta Curte a
reținut că obiectul cererii introductive îl reprezintă anularea
Procesului-verbal de constatare a contravențiilor din 28 august 2013 încheiat
de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transport Rutier - ISCTR 8, prin
care s-a constatat că SC P.P.T. SRL nu a avut la bordul auto, la verificarea
documentelor auto, asigurarea pentru pasageri și bagajele acestora pentru
riscuri de accidente care cad în sarcina operatorului de transport rutier.
În conformitate cu
dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 plângerea se adresează
judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar
Înalta Curte, văzând actele dosarului, a reținut că a fost constatată
contravenția la data de 28 august 2013, orele 13,24, pe raza DN 15 Km 63
Ungheni, iar locul săvârșirii contravenției este sediul reclamantei, având în
vedere natura contravenției săvârșite, respectiv faptul că nu a încheiat
contracte de asigurare.
Înalta Curte are în
vedere practica constantă a acestei instanțe, care a reținut întotdeauna că
locul săvârșirii contravenției în ipoteza în care societatea nu a încheiat
contracte este considerat a fi sediul reclamantei, întrucât acesta este locul
la care ar fi trebuit a fi încheiate contractele respective.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va
stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea
Judecătoriei Piatra-Neamț, județul Neamț.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe SC P.P.T. SRL în contradictoriu cu intimatul
Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier în favoarea
Judecătoriei Piatra-Neamț, județul Neamț.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 12 noiembrie 2014.
Procesat
de GGC - AZ