ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1310/2015

HOTĂRÂRE

23.03.2015

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1310/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1310/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2031 din 3 aprilie 2014 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile formulate de pârâții A., B., și C. Târgu-Mureș, împotriva sentinței nr. 1863 din14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/102/2009*, a modificat sentința atacată în sensul că a admis excepția lipsei calității procesual pasive a C. Târgu Mureș și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul E. în contradictoriu cu pârâții A., B., D. Târgu Mureș, F. Târgu Mureș. Totodată, a respins ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă, acțiunea reclamantului E. în contradictoriu cu C. Târgu Mureș.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a C. Târgu Mureș, au fost avute în vedere dispozițiile legale succesive prin care F. Târgu Mureș a fost reorganizat fie ca structură în cadrul C. Târgu Mureș fie ca unitate sanitară publică cu personalitate juridică în cadrul B. Astfel, la momentul declanșării prezentului litigiu, respectiv 20 februarie 2009, F. Târgu-Mureș era unitate sanitară cu personalitate juridică având în structura și Secția clinică de chirurgie cardiovasculară I (conform Ordinului ministrului Sănătății nr. 1688 din 06 octombrie 2008), al cărei șef a fost intimatul reclamant până la data de 15 ianuarie 2009. Prin H.G. nr. 227 din 22 martie 2011 și prin Ordinul B. nr. 279/2011, F. Târgu-Mureș, cuprinzând Secția Clinică Cardiologie I Adulți, a intrat în structura organizatorică a C. Târgu Mureș. Prin H.G. nr. 413 din 2 iulie 2013 a fost înființat F. Târgu Mureș prin reorganizarea C. Târgu Mureș. Așadar, atât la momentul declanșării litigiului cât și la momentul pronunțării instanței de recurs, F. Târgu Mureș avea personalitate juridică și pe cale de consecință exercițiul drepturilor procesuale în sensul art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea de Apel a avut în vedere și faptul că prin Decizia 20 din 6 ianuarie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se introduce în proces F. Târgu Mureș, D. Târgu-Mureș și A., iar, în rejudecare, C. Târgu Mureș a fost introdus în cauză conform mențiunilor din încheierea de ședință de la data de 23 iunie 2011 ca urmare a desființării F. Târgu-Mureș, strict în calitate de continuator al acestei unități. Pe cale de consecință, instanța a apreciat că în condițiile în care F. Târgu Mureș, are aptitudinea de a sta ca parte în proces, nu se mai justifică menținerea cadrului procesual, datorat transmisiunii legale de calitate procesuală, conform dispozițiilor instanței din data de 23 iunie 2011.

S-a mai reținut că în cazul raporturilor juridice obligaționale, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și persoana obligată în cadrul raportului juridic de drept substanțial. Obiectul litigiului, astfel cum acesta a fost expres stabilit și limitat de reclamant, reprezintă anularea ”Numirii” cu nr. VIIId./EN/13036 din 18 decembrie 2008 emisă de B. și menținerea reclamantului în funcția de șef Secția Clinică Cardiologie I Adulți al Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș. Or, nici una dintre cele două cereri formulate nu vizează C. Târgu Mureș acesta nefiind nici emitentul actului a cărui anulare se solicită și nici instituția în cadrul căreia ar putea fi încadrat reclamantul în eventualitatea admiterii acțiunii, tocmai ca urmare a modificărilor legislative intervenite. Pe cale de consecință, s-a impus modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a C. Târgu Mureș și respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu acest pârât.

De asemenea, în lămurirea cadrului procesual, a fost analizat motivul de recurs invocat de ministrul Sănătății, respectiv omisiunea instanței de fond de a soluționa excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, sens în care s-a reținut că prin sentința nr. 33 din 22 februarie 2010 această excepție a fost respinsă, iar prin decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție s-a stabilit în mod neechivoc că recurentul Ministrul Sănătății are calitate procesuală pasivă. Această soluție, fiind menținută în calea de atac, a intrat în putere de lucru judecat, iar instanța de fond, în rejudecare, nu mai avea nici obligația și nici posibilitatea de a relua dezbaterile asupra excepției.

Cererea recurentului A. de casare a cauzei și trimitere spre rejudecare pe motiv că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei obiectului acțiunii a fost apreciată neîntemeiată în condițiile în care aceasta nu reprezintă o veritabilă excepție ci o apărare de fond, sens în care de altfel a și fost susținută de părți astfel cum reiese din încheierea de amânare a pronunțării din data de 19 aprilie 2013. Instanța de fond a analizat această apărare implicit în penultimul paragraf al sentinței, menționând că schimbările faptice și legislative ulterioare (așadar și eventuala desființare a postului) nu au relevanță întrucât verificarea actului administrativ se face în raport de data emiterii. Or, acesta reprezintă un aspect de temeinicie al soluției atacate, în sensul art. 304

C. proc. civ., și nu un motiv de casare cu trimitere spre rejudecare.

În ceea ce privește nelegalitatea sentinței atacate raportat la pronunțarea instanței de fond asupra unor lucruri ce nu s-au cerut dar și pentru faptul că a fost obligat ministerul la menținerea reclamantului în funcție, în condițiile în care această obligație nu putea fi pusă exclusiv în sarcina sa, aspecte puse în discuție și ca motiv de inadmisibilitate a acțiunii de către instanța de recurs, s-au constatat următoarele:

- Cererea de chemare în judecată ce face obiectul Dosarelor nr. x/102/2009 și nr. x/102/2009, declinate la Curtea de Apel Târgu-Mureș și conexate în reprezintă plângerea împotriva ”Numirii” cu nr. VIIId./EN/13036 din 18 decembrie 2008 și obligarea la repararea pagubei, respectiv despăgubiri constând în diferența de retribuție și menținerea în funcție. Prin încheierea de ședință din data de 15 decembrie 2009, ulterior conexării dosarelor, s-a solicitat reclamantului precizări în ceea ce privește obiectul acțiunii sens în care la data de 7 ianuarie 2009 reclamantul a depus o precizare de acțiune prin care a arătat că solicită exclusiv anularea Deciziei de numire nr. VIIId./EN/13036 din 18 decembrie 2008 și menținerea în funcția de sef secție Clinica Cardiologie I. Prin sentința nr. 33 din 22 februarie 2009 a Curții de Apel Târgu-Mureș s-a admis acțiunea reclamantului și s-a dispus anularea Deciziei de numire nr. VIIId./EN/13036 din 18 decembrie 2008 și menținerea reclamantului în funcția de șef secție Clinica Cardiologie.

- Prin Decizia nr. 20 din 6 ianuarie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție s-a admis recursul formulat de B. și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se introduce în proces F. Târgu Mureș, D. Târgu-Mureș și A., dar și pentru a se stabili cadrul procesual sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată. În considerentele deciziei anterior menționate s-a arătat în mod expres că actul anulat de prima instanță, respectiv Decizia nr. VIIId./EN/13036 din 18 decembrie 2008 are valoarea unui acord prealabil care întregește efectele actului administrativ propriu-zis de numire și care este un act complex. S-a arătat că Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2009 emisă de managerul F. Târgu-Mureș este actul administrativ propriu-zis, de numire în funcția vizată de reclamant astfel încât este necesar a se stabili cadrul procesual corect în ceea ce privește obiectul cererii.

În rejudecare, la termenul de judecată din data de 23 iunie 2011 s-a adus la cunoștința reclamantului conținutul deciziei de casare precum și indicațiile instanței de recurs cu privire la obiectul cererii respectiv faptul că Decizia nr. 5/2009 este actul administrativ propriu zis. Reclamantul nu a înțeles la acel moment să-și precizeze acțiunea în sensul de a ataca acest act, menționând că acesta face obiectul unui alt proces, astfel încât instanța a procedat strict la complinirea cadrului procesual conform indicațiilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs. Prin concluziile scrise depuse, la dosar, la data de 14 decembrie 2009 reclamantul reiterează cererea de chemare în judecată în sensul anulării Deciziei de numire nr. VIIId./EN/13036 din 18 decembrie 2008 fără a solicita nici un moment și anularea Deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2009, deși i s-a adus la cunoștință că acesta este actul administrativ care produce efecte juridice. Această atitudine procesuală s-a menținut și pe parcursul soluționării cauzei la Tribunalul Mureș dar și în recurs - prin întâmpinările la recurs, reclamantul citând considerentele deciziei Înaltei Curții de Casație și Justiție cu privire la actul care produce efecte ca și act administrativ, dar invocă strict nelegalitatea Deciziei nr. VIIId./EN/13036 din 18 decembrie 2008.

Prin decizia de casare nu s-a dispus o modificare a obiectului acțiunii ci, prin reluarea judecății în fond s-a dat posibilitatea reclamantului de a-și preciza cadrul procesual. În lipsa unei manifestări de voință a reclamantului, instanța de fond nu putea proceda la anularea Deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2009 emisă de managerul F. Târgu-Mureș, nefiind investită cu o asemenea cerere. În acest context, instanța a apreciat că trebuie analizată admisibilitatea unei acțiuni în anularea Deciziei nr. VIIId./EN/13036 din 18 decembrie 2008, calificată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca un act de aprobare, ce întregește efectele juridice ale actului administrativ propriu-zis, de numire.

Prin Decizia nr. 20/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că actul de numire este un act complex iar aprobarea - Decizia nr. VIIId./EN/13036 din 18 decembrie 2008 are a fi analizată în contextul cercetării legalității actului de numire propriu-zis, respectiv Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2009.

Aprobarea materializată în adresa din 18 decembrie 2008 definitivează adoptarea actului administrativ de numire în funcție dar fără a produce efecte juridice de sine stătătoare motiv pentru care s-a apreciat că nu poate fi atacată în mod independent în cadrul unui litigiu.

Pe cale de consecință, s-a constatat că aprobarea B. nr. VIIId./EN/13036 din 18 decembrie 2008 poate fi analizată în cadrul unui litigiu doar în condițiile prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 respectiv odată cu actul administrativ la adoptarea căruia a contribuit, în speță Decizia nr. 5/2009.

Având în vedere că reclamantul nu a înțeles să-și precizeze cererea de chemare în judecată în sensul de a supune analizei instanței legalitatea operațiunii administrative - adresa din 18 decembrie 2008 concomitent cu analiza actului administrativ - Decizia nr. 5/2009, cererea de chemare în judecată a fost apreciat ca fiind inadmisibilă.

Împotriva Deciziei nr. 2031 din 3 aprilie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, E. a formulat cerere de revizuire.

Cererea de revizuire este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii se arată că Hotărârea nr. 2031/2014, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în data de 03 aprilie 2014 în Dosarul nr. x/102/2009* contravine în mod flagrant Deciziei nr. 20 din data de 06 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs, în Dosarul nr. x/102/2009, decizie prin care s-a casat sentința civilă nr. 33 din data de 22 februarie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Examinând cererea de revizuire formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente, precum și cu apărările formulate, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Revizuientul a învestit instanța cu soluționarea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin decizia a cărei revizuire se solicită Curtea de Apel Târgu Mureș a admis recursurile formulate de pârâții Dan Dobreanu, B. și C. și, pe cale de consecință, modificând sentința nr. 1863 din 14 mai 2013 a Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C. și a respins, totodată, acțiunea formulată de reclamantul E., ca inadmisibilă.

În esență, soluția inadmisibilității a fost fundamentată pe ideea potrivit căreia „reclamantul nu a înțeles să-și precizeze cererea de chemare în judecată în sensul de a supune analizei instanței legalitatea operațiunii administrative - adresa din 18 decembrie 2008, concomitent cu analiza actului administrativ - Decizia nr. 5/2009. nefiind posibil juridic disocierea aprobării prealabile de actul de numire și având în vedere principiul disponibilității”.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a promovat calea extraordinară de atac a revizuirii, prevalându-se de motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. potrivit cărora:„dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

În dezvoltarea acestui argument, revizuentul afirmă că Decizia nr. 2031/2014, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în data de 03 aprilie 2014 contravine în mod flagrant Deciziei nr. 20 din data de 06 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta curte de Casație și Justiție, în recurs.

Cu alte cuvinte, se apreciază că ar fi incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,întrucât Decizia nr. 2031/2014 pronunțată în cel de-al doilea ciclu procesual de către Curtea de Apel Târgu Mureș, ar contraveni Deciziei nr. 20/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a

dispus, în primul ciclu procesual, casarea și trimiterea spre rejudecare, în același dosar.

Afirmația revizuentului conform căreia prin Decizia nr. 2031/R din 03 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș s-ar fi ignorat calificarea actului de numire din 18 decembrie 2008 dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, este o interpretare eronată a considerentelor ambelor decizii.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în decizia de casare că actul de numire are valoarea unui acord prealabil care întregește efectele actului administrativ propriu zis de numire, acesta din urmă fiind un act complex.

Având în vedere aceste considerente nu se poate desprinde concluzia că actul de numire este un act administrativ independent, ci din contră, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că este necesar a se stabili cadrul procesual corect în ceea ce privește obiectul cererii. Or, în condițiile în care în rejudecare reclamantul nu a înțeles să-și precizeze acțiunea, instanța a procedat strict la complinirea cadrului procesual conform indicațiilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs".

Prin urmare, Curtea de Apel Târgu Mureș a analizat admisibilitatea acțiunii în anularea actului nr. VIIId./EN/13036 din 18 decembrie 2008 prin raportare la calificarea dată acestui act de Înalta Curte de Casație și Justiție, și anume aceea de act de aprobare ce întregește efectele juridice ale actului administrativ propriu zis de numire.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de aceleași grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate; aceste dispoziții se aplică și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.

Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- să existe hotărâri definitive contradictorii;

- hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină;

- hotărârile să fie date în dosare diferite;

- în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei;

- să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.

Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este necesar ca ambele hotărâri să fie pronunțate ori pe considerente procedurale, ori pe fond, pentru că dacă una este pronunțată în temeiul unei excepții procesuale, iar cealaltă este pronunțată în fond, nu există contrarietatea susceptibilă să facă admisibilă revizuirea.

Condițiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la respingerea cererii de revizuire.

Așa cum am arătat, această condiție presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Or, în cauza de față această condiție nu este îndeplinită.

Ca atare, orice susținere a revizuentului în sensul analizării existenței unei contradicții între aceste hotărâri devine superfluă, câtă vreme nu este îndeplinită premisa admisibilității căii de atac reprezentată de existența a două dosare diferite care să se fi pronunțat în aceeași pricină.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de revizuent nu pot fi primite.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.