ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2031/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2031/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 273 din 2 iulie 2013

a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 7256/117/2013:

inculpatul M.T. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de

art. 254 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior la pedeapsa de 3 ani și

10 luni închisoare. S-a făcut aplicațiunea prev. art. 64 lit. a) teza a II-a și

art. 71 alin. (1), (2) C. pen. anterior. S-a dispus interzicerea exercitării

drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior, pe durata de 4

ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior. În temeiul art. 86

1

C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei, pe durata termenului de încercare, de doi ani plus pedeapsa aplicată,

potrivit art. 86

2

C. pen. anterior. În baza art. 86

3

C.

pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se

supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte o

dată la 6 luni, în ultima zi de vineri a fiecărui semestru, la Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

- să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 359

C. proc. pen. anterior, s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de

revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 86

4

C. pen. anterior.

De asemenea, s-a

făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.

În baza art. 350

alin. (3) lit. b) C. proc. pen. anterior s-a dispus punerea de îndată în

libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

Potrivit art. 88 C.

pen. anterior, s-a dedus din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive

începând cu data de 17 aprilie 2013 până la data punerii sale în libertate.

inculpatul M.V. pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de

art. 255 C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen. anterior, la pedeapsa de: 2 ani și 4 luni

închisoare. S-a făcut aplicațiunea prev. art. 64 lit. a) teza a II-a și art. 71

alin. (1), (2) C. pen. anterior, în temeiul art. 81 C. pen. anterior, s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de

încercare de doi ani plus pedeapsa aplicată, potrivit art. 82 C. pen. anterior,

În baza art. 359 C.

proc. pen. anterior, s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de

revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, potrivit art. 83 C.

pen. anterior,

S-a făcut aplicarea

art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.

În temeiul art. 191

C. proc. pen. anterior a fost obligat fiecare dintre inculpați să plătească

câte 3.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a dispune în

acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj nr. 24/P/2013, au fost

trimiși în judecată inculpatul M.T. și M.V., după cum urmează:

- M.T., pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254

alin. (1) C. pen. anterior, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen.

- M.V., pentru

săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen. rap. la art.

6 din Legea nr. 78/2000.

În primă instanță, la

data de 25 iunie 2013, inculpatul M.T. a înțeles să se prevaleze de prev. art.

320

1

C. proc. pen. anterior, adică recunoașterea săvârșirii în

totalitate a faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nesolicitând

alte probe.

La data de 4 iunie

2013, din partea inculpatului M.V. a fost depusă declarație autentificată la

notar prin care și acest inculpat a solicitat aplicarea prev. art. 320

1

C. proc. pen. anterior, adică recunoașterea săvârșirii în totalitate a faptelor

reținute în actul de sesizare a instanței, nesolicitând alte probe.

În aceste condiții,

instanța de fond a încuviințat cererea inculpaților și judecarea acestora s-a

făcut pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care

ei le cunosc, și le însușesc, faptele fiind stabilite și fiind suficiente date

cu privire la persoana inculpaților pentru a permite stabilirea unor pedepse.

Astfel, în final, s-a

reținut că fapta inculpatului M.T. - director al Direcției Silvice Cluj care la

data de 15 aprilie 2013 a primit de la inculpatul M.V. suma de 10.000 RON

provenită de la acesta și de la denunțătorii T.V. și B.C. pentru ca, în

exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să asigure inculpatului M.V.

stabilite pe funcția deținută și rezultate favorabile la controalele efectuate

bianual precum și pentru a nu dispune sancționarea numiților T.V. și B.C.

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de

art. 254 alin. (1) C. pen. anterior coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului M.V., pădurar în Cantonul 17, District III Dobrușu din

cadrul Direcției Silvice Cluj, care la data de 15 aprilie 2013 a oferit și

remis inculpatului M.T. suma de 10.000 RON provenită din partea sa și a

denunțătorilor T.V. și B.C., pentru ca inculpatul, în calitatea sa de director

al Direcției Silvice Cluj, să asigure învinuitului M.V. stabilite pe funcția

deținută și rezultate favorabile la controalele efectuate bianual privind modul

de îndeplinire a sarcinilor de serviciu precum și pentru a nu dispune

sancționarea numiților T.V. și B.C. întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. anterior coroborat cu

art. 6 din Legea nr. 78/2000. Primirea la data de 15 aprilie 2013 a sumei de

10.000 RON s-a realizat de către inculpatul M.T. în directă legătură cu funcția

sa de director al Direcției Silvice Cluj, fiind întrunit conținutul

infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. anterior coroborat cu

art. 6 din Legea nr. 78/2000. Din analiza fișei postului comunicată de Direcția

Silvică Cluj, s-a constatat că acesta are relații de subordonare doar față de

conducerea R.N.P.R., având în subordine întreg personalul angajat al Direcției

Silvice Cluj. În virtutea acestei poziții, este prevăzut expres că directorul

direcției emite decizii de numire a comisiilor de specialitate pentru

efectuarea controalelor, efectuarea cercetării administrative pentru persoanele

vinovate și pentru recuperarea debitelor (pct. 6 al fișei), aplică potrivit

legii sancțiuni disciplinare salariaților unității ori de câte ori constată că

au săvârșit abateri disciplinare (pct. 14), analizează și aprobă actele de

control (pct. 21), încheie, modifică, suspendă și după caz, desface contractul

individual de muncă al salariaților din cadrul unității (pct. 1 al fișei postului).

Rezultă astfel fără dubiu că atribuțiile și sarcinile de serviciu ale

inculpatului sunt cele în considerarea cărora s-a realizat primirea sumelor de

bani sau a foloaselor, scopul fiind acela al determinării inculpatului la

încălcarea acestora sau la îndeplinirea lor necorespunzătoare, defectuoasă.

Faptele descrise mai

sus au fost probate prin probatoriul administrat în cursul urmăririi penale:

denunț penal formulat de T.V., la data de 21 februarie 2013; denunț penal

formulat de către B.C., la data de 21 martie 2013; declarații olografe a

denunțătorului T.V. din 15 aprilie 2013; declarația denunțătorului T.V. din 16

.aprilie 2013; declarații olografe ale denunțătorului B.C. din data de 15

aprilie 2013; proces-verbal din data de 30 aprilie 2013 încheiat de către

ofițerii de poliție judiciară din cadrul ST Cluj al D.N.A.; rezoluție de

începere a urmăririi penale din data de 15 aprilie 2013; ordonanță de punere în

mișcare a acțiunii penale față de inculpatul M.T., din data de 15 aprilie 2013;

declarație de inculpat M.T. din data de 15 aprilie 2013; ordonanță de extindere

și schimbare a încadrării juridice din data de 17 aprilie 2013; declarația

inculpatului M.T. din data de 17 aprilie 2013; declarația martorului S.A.P. din

data de 25 aprilie 2013; declarație olografa a făptuitorului M.V. din data de

15 aprilie 2013; declarația făptuitorului M.V. din data de 16 aprilie 2013;

declarația făptuitorului M.V. din data de 23 aprilie 2013; rezoluția de

începere a urmăririi penale față de făptuitorul M.V. din data de 23 aprilie

2013; procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii lui M.V. din data

de 23 aprilie 2013; declarație de inculpat M.V. din data de 23 aprilie 2013;

declarații martori; etc.

Procedând la

individualizarea pedepselor, instanța de fond a ținut seama de criteriile

generale prev. de art. 72 C. pen. anterior și de prev. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior. Astfel, au fost avute în vedere limitele

speciale de pedeapsă, reduse cu o treime, gradul de pericol social concret al

faptelor comise, care este ridicat având în vedere valoarea socială ocrotită de

legea penală și lezată prin acțiunile antisociale ale inculpaților,

împrejurările concrete de săvârșire a faptelor respective, nu în ultimul rând

persoana inculpaților, care se află la prima confruntare cu legea penală, au

colaborat cu organele judiciare, iar la dosar există depuse o serie largă de

acte doveditoare ale profilului moral și social al acestora. Aceste elemente au

fost avute în vedere de către instanță atunci când va proceda la stabilirea în

concret a cuantumului pedepselor și se va orienta spre limita minimă potrivit

art. 320

1

C. proc. pen. anterior, însă fără a admite solicitările

apărătorilor formulate în sensul reținerii de circumstanțe atenuante, pentru că

acele împrejurări care au fost apreciate de către apărare ca fiind circumscrise

elementului de atenuare a pedepsei, reprezintă comportări normale ale unui

individ în societate, nu sunt ieșite din comun, nu sunt de natură a conduce

instanța spre concluzia că se impune a fi reținute, nu sunt de natură a

contribui în asemenea măsură încât să se reducă cuantumul pedepselor. Toate

acele aspecte reliefate de către apărare sunt în circumstanțiere și vor fi

reținute de către instanță în plaja oferită de prev. art. 72 C. pen. anterior.

Elementele descrise mai sus și care au stat la baza aplicării pedepselor

menționate au fost avute în vedere de către instanță pentru stabilirea unei

modalități de executare a pedepsei rezultante neprivative de libertate, pentru

că în această modalitate (cuantum și mod de executare a pedepselor), scopul

indicat de art. 52 C. pen. anterior poate fi atins în cazul acestor inculpați.

Prin Decizia penală

nr. 5/A/2014 din 14 ianuarie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de

minori, a admis apelul declarat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva

Sentinței penale nr. 273 din 2 iulie 2013 a Tribunalului Cluj pe care a

desființat-o cu privire la conținutul pedepselor accesorii și complementare

aplicate inculpaților M.T. și M.V., după care:

Potrivit art. 53 pct.

2 lit. a) C. pen. a interzis inculpatului M.T. exercitarea pe o durată de 4 ani

a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior,

respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective

publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;

dreptul de a ocupa sau exercita o funcție de natura aceleia de care s-a folosit

inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii. Conform art. 71 alin. (1) C. pen.

anterior de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea pedepsei

inculpatul M.T. i s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o

funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa sau

exercita o funcție de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru

săvârșirea infracțiunii. În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. anterior de la

rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea pedepsei inculpatului

M.V. i s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile

publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție

implicând exercițiul autorității de stat. Față de ambii inculpații s-a aplicat

art. 71 alin. (5) C. pen. anterior. Instanța de apel a menținut restul

dispozițiilor sentinței penale apelate.

Prin aceeași decizie,

a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.T. împotriva Sentinței

penale nr. 273 din 2 iulie 2013 a Tribunalului Cluj. De asemenea, a respins

cererea inculpatului M.V. de extindere a efectelor apelului declarat de

inculpatul M.T.

A stabilit suma de

câte 150 RON onorarii parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu ce se vor

avansa din fondul Ministerului Justiției în favoarea B.C.A.J. Cluj. L-a obligat

pe inculpatul M.T. să plătească suma de 600 RON cheltuieli judiciare către stat

(din care suma de 150 RON reprezintă onorariu avocațial din oficiu), iar restul

cheltuielilor rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

În prealabil, a

apreciat că prima instanță a făcut o corectă stabilire a situației de fapt și a

realizat o judicioasă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului M.T.

atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare,

neimpunându-se modificarea acestora, iar pedeapsa astfel stabilită fiind în

măsură să contribuie la reeducarea acestuia și la prevenirea săvârșirii pe

viitor de noi fapte antisociale, sub acest aspect ambele apeluri fiind

nefondate. În acest context Curtea a subliniat că modalitatea de executare

aleasă de prima instanță corespunde gradului de pericol social al infracțiunii

comise, suspendarea condiționată prev. de art. 81 C. pen anterior solicitată de

inculpat fiind insuficientă. A apreciat că apelul procurorului este întemeiat

însă numai în ceea ce privește conținutul pedepselor accesorii și complementare

aplicate inculpaților M.T. și M.V., în sensul că aplicarea interdicției

prevăzute de textul art. 64 lit. c) în termeni generici inculpatului M.T. prin

simpla indicare a textului de lege, fără precizarea conținutului concret al

pedepsei, face ca măsura să fie, practic, inoperantă și deci ineficientă.

Totodată, s-a observat o evidentă neconcordanță între măsurile dispuse,

instanța fondului socotind că se impune aplicarea pedepsei complementare a

interzicerii drepturilor elective - atât de a alege cât și de a fi ales - pe

durata unei perioade de 4 ani după executarea pedepsei principale pentru ca,

atunci când dispune aplicarea pedepsei accesorii, să limiteze decăderea conform

art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. anterior. Curtea a apreciat că procedeul

este eronat, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul hotărârii nu se regăsesc

argumentele care au determinat aplicarea pedepsei complementare cu conținut

diferit față de pedeapsa accesorie în ceea ce privește interdicția prevăzută de

art. 64 lit. a) C. pen. anterior. Prin urmare, a reținut că se impune limitarea

atât a pedepsei complementare cât și a celei accesorii la interzicerea

dreptului de a fi ales în autorități publice sau funcții elective publice,

conform art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. anterior, în același timp fiind

necesară extinderea pedepsei accesorii corespunzător pedepselor complementare,

neputându-se argumenta juridic conținutul diferit al acestora. Este evident că

dacă interdicțiile se impun a fi aplicate după executarea pedepsei principale,

cu atât mai mult, pe durata acesteia nu se poate admite ca inculpatul să ocupe

funcții ce implică exercițiul autorității de stat ori să dețină funcții sau să

exercite activități de natura celor de care s-a folosit în activitatea

infracțională. A interzis inculpatului doar exercitarea funcției de director al

Direcției Silvice având în vedere că în actul de sesizare precum și în sentință

se găsește sintagma "inculpatul M.T. în calitate de director al Direcției

Silvice..". În privința inculpatului M.V., a apreciat că se impune și

aplicarea pedepsei accesorii a interdicției prev. de art. 64 lit. b) C. pen.

anterior alături de cea dispusă de instanța de fond, săvârșirea infracțiunii de

corupție fiind incompatibilă cu dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul

autorității de stat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul M.T., fără a formula în scris motivele de

recurs nici prin cererea de recurs, nici printr-un memoriu separat.

Prin motivele de

recurs susținute oral în fața instanței inculpatul prin apărătorul desemnat din

oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

din C. proc. pen. anterior, dezvoltând critici cu privire la individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, solicitând coborârea acesteia sub minimul

special.

Examinând recursul

declarat de inculpatul M.T. în raport de motivele de casare invocate și cu

prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În cauză, se constată

că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Apel Cluj, secția

penală și de minori, la 14 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare (pe

15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 19 februarie 2014, situație în

care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de

art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea

procesual penală aplicabilă recursului de față, toate acestea, în considerarea,

de către legiuitor, a finalității restrângerii controlului judiciar realizat

prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).

Înalta Curte constată

că în conformitate cu dispozițiile art. 385

10

din C. proc. pen.

anterior, recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se

depun la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de

judecată sub sancțiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare care

potrivit art. 385

9

alin. (3) din C. proc. pen. anterior, se iau în

considerare din oficiu.

Înalta Curte mai

reține că pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (2) din C. proc.

pen. anterior, invocat de recurentul inculpat, nu se numără printre cazurile de

casare ce se iau în considerare din oficiu, în dispozițiile art. 385

9

alin. (3) din C. proc. pen. anterior fiind enumerate doar cazurile prevăzute în

alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 și 14 și cel de la pct. 15, cu mențiunea că acesta

se ia în considerare din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în

defavoarea inculpatului și prin urmare, motivele de recurs formulate de

inculpat ar fi trebuit depuse la dosarul cauzei cu 5 zile înainte de primul

termen de judecată, respectiv înainte de data de 11 iunie 2014, în condițiile

în care primul termen a fost stabilit în cauză la data de 17 iunie 2014.

Cum motivele de

recurs nu au fost formulate în scris, ci doar expuse oral cu ocazia

dezbaterilor și constatând că nu sunt întemeiate pe vreunul din cazurile de

casare care se pot lua în considerare din oficiu, Înalta Curte nu va proceda la

analizarea acestora întrucât nu mai pot face obiectul examinării instanței de

control judiciar.

De altfel, criticile

privind reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, în sensul reducerii

cuantumului acesteia, nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de art.

385

9

alin. (1) pct. 17

2

din C. proc. pen. anterior și nu

poate fi examinată nici în raport de pct. 14 al aceluiași articol, câtă vreme

este evident că, în realizarea scopului de a include în sfera controlului

judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, pct. 14 a fost

modificat prin Legea nr. 2/2013, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse

casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele

prevăzute de lege, reglementându-se așadar un caz de casare exclusiv de

nelegalitate, astfel încât netemeinicia hotărârii atacate sub aspectul

individualizării pedepsei și a modalității de executare, nu mai poate fi

examinată în recurs.

Examinând recursul

declarat de inculpat și în raport cu prevederile art. 5 din C. pen. privind

aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei,

Înalta Curte constată că de la data pronunțării deciziei în apel, 14 ianuarie

2014 și până la soluționarea recursului, 17 iunie 2014, a intrat în vigoare

Legea nr. 286/2009 privind C. pen. Potrivit art. 5 din C. pen., în cazul în

care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au

intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai

favorabilă. Pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza

dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și dacă aceasta poate

retroactiva, în sensul că este mai favorabilă inculpatului, în ansamblul său,

raportat la dispozițiile Deciziei nr. 5 din 26 mai 2014 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în

materie penală, prin care se statuează că în aplicarea art. 5 din C. pen. se

are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile.

Înalta Curte constată că fapta reținută în sarcina inculpatului, art. 254 alin.

(1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, este incriminată

în prezent prin dispozițiile art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr.

78/2000, text de lege care este mai favorabil sub aspectul maximului special al

pedepsei ce poate fi aplicată inculpatului (pedeapsa închisorii de 10 ani față

de 12 ani, prevăzută de C. pen. anterior). Totodată, constată că instanțele

inferioare au făcut o individualizare a pedepsei închisorii orientată spre

minimul special prevăzut de lege, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa

închisorii de 3 ani și 10 luni și că pedepsele accesorie și complementară

aplicate inculpatului se regăsesc în aceleași limite și sub același conținut în

dispozițiile art. 66 lit. a), b) din C. pen., astfel încât, în concret legea

nouă nu este mai favorabilă inculpatului în condițiile în care aplicarea

acesteia nu duce nici la reducerea pedepsei aplicate, nici la înlăturarea sau

reducerea celorlalte sancțiuni de drept penal. În plus, Înalta Curte constată

că sub aspectul efectelor, modalitatea de executare a pedepsei stabilită de către

instanțele inferioare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, este

mai favorabilă inculpatului față de celelalte modalități de executare prevăzute

de legea nouă.

În consecință, în

baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. anterior,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.T.

împotriva Deciziei penale nr. 5/A/2014 din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel

Cluj, secția penală și de minori. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,

va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.T. împotriva Deciziei penale nr.

5/A/2014 din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de

minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON,

se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 17 iunie 2014.

Procesat de GGC - AS