ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 562/2018

Decizia nr. 562/2018

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea

formulată de B.E.J., ”A.” în interesul creditorului B. și

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la

data de 13 noiembrie 2017 sub nr. x/300/2017, s-a solicitat, în temeiul

dispozițiilor art. 666 C. proc. civ., în contradictoriu cu debitoarea C.,

încuviințarea executării silite a obligației stabilită prin

ordonanță președințială, prin care s-a stabilit

provizoriu locuința minorei D., la tatăl acesteia, B., până la

soluționarea definitivă a acțiunii de divorț ce face

obiectul Dosarului nr. x/215/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, în

temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 8713

din 02 august 2017 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr.

x/215/2017, definitivă prin Decizia nr. 1765 din 19 septembrie 2017

pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/215/2017,

îndreptată prin încheierea din data de 19 octombrie 2017

pronunțată în același dosar.

Prin

sentința nr. 12407 din 17 noiembrie 2017, Judecătoria sector 2

București a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Craiova, reținând că domiciliul debitoarei

la data cererii de sesizării organului de executare se afla în Municipiul

Craiova, situație față de care, în aplicarea dispozițiilor art.

651 C. proc. civ. raportat la art. 87 C. civ., competența de

soluționare a cauzei aparține instanței în circumscripția

căreia se află localitatea menționată, în speță

Judecătoria Craiova.

Prin

sentința nr. 485 din 25 ianuarie 2018, Judecătoria Craiova a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector

2 București, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se

pronunța astfel, Judecătoria Craiova a reținut că, chiar

dacă

debitoarea C. are domiciliu în cartea de identitate în Municipiul Craiova, județul

Dolj, aceasta

are

două reședințe în București, sector 2 pentru perioada 08

septembrie 2017-07 septembrie 2018 și în Olănești, județul

Vâlcea, pentru perioada 10 iulie 2017-09 iulie 2018.

Conform art. 87

C. civ. „Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor

și libertăților sale civile, este acolo unde acesta declară

că își are locuința principală”, iar potrivit art. 88 din

același cod „ Reședința persoanei fizice este în locul unde

își are locuința secundară”.

În doctrina

și practica judiciară s-a arătat constant că „noțiunea

de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât

locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde

pârâtul locuiește efectiv”.

Ca atare se

afirmă ideea de domiciliu ca situație de fapt, susceptibilă de

probare prin orice mijloc de probațiune și lăsată la

aprecierea suverană a instanței, nu ideea de domiciliu ca

noțiune juridică.

Mai mult,

legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat ”în vederea

exercitării drepturilor și libertăților civile ale

persoanei fizice”.

Scopul

regulii generale în materia competenței teritoriale nu ar fi atins

dacă domiciliul nu ar fi asociat cu locuință efectivă a

pârâtului, deoarece acesta ar fi lipsit de exercițiul drepturilor sale

procedurale.

Analizând

practicaua Deciziei nr. 1765 din 19 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul

Dolj în Dosarul nr. x/215/2017 (titlul executoriu) instanța a reținut

că reprezentantul creditorului a precizat, în ședință

publică, că debitoarea „are serviciu stabil în București unde a obținut

postul de învățător.”, afirmație necontestată de

către avocatul debitoarei, fiind evident faptul că aceasta

locuiește efectiv la reședința din București, sector 2.

Acesta este

și motivul pentru care creditorul, care locuiește în Podari, a

solicitat ajutorul pentru executarea silită a titlului executoriu unui

executor din București și a indicat în cererea de executare

silită că debitoarea locuiește în București, sector 2.

Înalta Curte,

competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2

raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 2

București, pentru argumentele ce succed:

Potrivit art.

651 alin. (1) C. proc. civ. „Instanța de executare este judecătoria

în a cărei circumscripție se află, la data sesizării

organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în

afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau,

după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este

competentă judecătoria în a cărei circumscripție se

află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau,

după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în

țară, judecătoria în a cărei circumscripție se

află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.”

Textul legal

sus citat instituie o competență în care prioritatea este

acordată, succesiv, instanței în circumscripția căreia se

regăsește sediul/domiciliul debitorului, creditorului, iar în ultimul

rând al biroului executorului judecătoresc învestit de către

creditor.

A rezultat din

datele dosarului că debitoarea C. are domiciliul legal, potrivit

cărții de identitate, în municipiul Craiova, însă are și

două reședințe, una în orașul Băile Olănești,

județul Vâlcea (pentru perioada 10 iulie 2017-09 iulie 2018), și alta

în Municipiul București, sector 2 (pentru perioada 08 septembrie 2017-07

septembrie 2018), din datele înscrise cărora se înțelege că cea

din urmă a anulat-o pe cea dintâi și că cea actuală este la

adresa din București.

Potrivit art.

87 C. civ. „Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării

drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta

declară că îți are locuința principală”.

Noțiunea

de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general

și, implicit, competența de soluționare a unei cereri de

încuviințare a executării silite, în concret, nu corespunde

elementelor care interesează evidența populației, ci se

identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt deoarece scopul normelor

care guvernează procesul civil este acela al asigurării

cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în

cursul acestuia.

Din

practicaua Deciziei nr. 1765 din 19 septembrie 2017 pronunțată de

Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/215/2017 (decizie prin care a rămas

definitivă sentința nr. 8713 din 02 august 2017 a Judecătoriei

Craiova ce reprezintă titlul executoriu în prezenta cauză)

rezultă că debitoarea C. are domiciliul efectiv în București, la

adresa din sector 2, întrucât are serviciu stabil în municipiul București,

unde profesează ca învățător, element ce se

coroborează și cu datele consultate din Evidența Populației

relative la situația locativă a debitoarei.

Astfel,

relațiile atașate la dosarul cauzei atestă că debitoarea

locuiește la această adresă începând cu data de 08 septembrie 2017,

în timp ce cererea de încuviințare a executării silite a fost adresată

executorului judecătoresc la 7 noiembrie 2017, ceea ce înseamnă

că la data sesizării organului de executare domiciliul (de fapt) al

debitoarei era situat în Municipiul București, sector 2.

Pentru aceste

motive și în considerarea

naturii obligației stabilită prin

titlul executoriu reprezentat de

sentința civilă nr. 8713 din 02

august 2017 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/215/2017,

care este una privind stabilire domiciliu minor, Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector

2 București, ca instanță în a cărei circumscripție se

află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 21 februarie 2018.