ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5266/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5266/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 7 decembrie 2018
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 26 octombrie 2017 sub nr. x/2017 contestatorul A. a solicitat instanței, în contradictoriu, cu intimații SCPEJ, B. și C., respectiv D. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să constate intervenită prescripția dreptului material la acțiune având ca obiect plata sumei de 13.500 RON datorată în temeiul contractului de credit cont x nr. 50039 din 9 decembrie 2005, semnat cu E. S.A. - Sucursala Craiova, respectiv suma de 22080,36 RON solicitată de intimate pentru perioada anterioară ultimilor 3 ani, la care s-au adăugat penalități de întârziere.
În motivarea în fapt a cererii, contestatorul a arătat că se solicită sume scadente din anul 2005, iar el nu a fost notificat în acest sens timp de o perioadă mai mare de 3 ani.
În drept, contestatorul a invocat prevederile art. 2500 C. civ. și următoarele, art. 2506 alin. (2) C. civ.
Intimata a invocat, prin întâmpinare, excepția necompetenței teritoriale și excepția inadmisibilității cererii.
În susținerea excepției necompetenței teritoriale intimata a invocat prevederile art. 107 C. proc. civ., susținând că cererea este de competența instanței unde pârâtul își are domiciliul.
Prin sentința civilă nr. 2478/2018 din 9 martie 2018 Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
În pronunțarea acestei decizii instanța a reținut, în esență, că în speță sunt incidente, în determinarea instanței competente teritorial, dispozițiile art. 107 C. proc. civ. și că sediul pârâtei se află în București Sector 4.
Pe rolul Judecătoriei Sector 4 București cauza a fost înregistrată la data de 16 aprilie 2018 sub nr. x/2018.
La data de 6 iunie 2018 contestatorul a depus precizare, solicitând admiterea contestației în sensul prevederilor art. 711 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 82 C. proc. civ.
A arătat că termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă din momentul în care banca a constatat scadent întreg debitul. Arată că din acest moment banca ar fi putut începe executarea silită împotriva debitorului și nu un terț, acesta fiind motivul promovării contestației la executare.
În cererea depusă la data de 16 iulie 2018 contestatorul a apreciat că a promovat o contestație la executare și a invocat prevederile art. 711 C. proc. civ.
Judecătoria Sector 4 București, prin sentința nr. 12446 din 4 octombrie 2018 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 4 București.
A declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A., în contradictoriu cu intimații SCPEJ B. si C. și D., în favoarea Judecătoriei Craiova.
A constat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului în vederea soluționării către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În pronunțarea acestei hotărâri ca de-a doua instanță a făcut aplicarea art. 651 și a art. 711 C. proc. civ.
Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Judecătoria Craiova este instanța competentă teritorial în soluționarea pricinii pentru motivele se vor arăta.
Temeiul de drept invocat de contestator prin cererea precizatoare este art. 711 C. proc. civ. (art. 712 C. proc. civ. după renumerotarea C. proc. civ.).
Potrivit art. 651 C. proc. civ. "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."
Sediul pârâtei D. este în Luxemburg, în sectorul 4 fiind doar sediul F. S.R.L., la care D. S.a.R.L. a solicitat să-i fie comunicate actele de procedură.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu nu numai cu D. S.a.R.L. ci și cu SCPEJ B. și C., acesta din urmă având sediul în Craiova, împrejurare față de care, în determinarea instanței competente teritorial sunt incidente și dispozițiile art. 112 C. proc. civ. potrivit cărora "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia".
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabilește că Judecătoria Craiova este instanța competentă teritorial în soluționarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 decembrie 2018.