ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 800/2020

Ședința publică din data de 6 mai 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 06.03.2020 pe rolul Judecătoriei Huși, Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. x/29.08.2018 și de contractul pentru emiterea cardului de credit nr. x/29.08.2018, la cererea creditoarei B. S.A., împotriva debitorului C., pentru recuperarea sumei de 11.797,47 RON, la care se adaugă dobânzi, comisioane și penalități de întârziere, conform prevederilor titlurilor executorii, calculate până la achitarea integrală a debitului și cheltuieli de executare, precum și a cheltuielilor suplimentare de executare, prin toate modalitățile prevăzute de lege.

Prin încheierea din 12.03.2020, Judecătoria Huși a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

De asemenea a reținut că, potrivit actelor dosarului, domiciliul debitorului este situat în Huși, însă acesta își are reședința în Timișoara.

În acest context, a evocat jurisprudența instanței supreme, în sensul că noțiunea de domiciliu, din perspectiva regulilor de procedură civilă, nu corespunde elementelor care interesează evidența populației, ci se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția a II-a civilă la 24.03.2020.

Prin încheierea civilă nr. 3496/26.03.2020, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a evocat dispozițiile art. 5 și art. 651 C. proc. civ. și art. 87 și 88 C. civ. și, reținând că potrivit acestora instanța de executare este cea de la domiciliul debitorului, că domiciliul debitorului este situat în Huși, că decizia nr. 562/2018 a instanței supreme, evocată de Judecătoria Huși, este una de speță, care nu cuprinde dispoziții general obligatorii, dar și că domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală, iar reședința este locuința secundară, a apreciat că aparține Judecătoriei Huși competența de soluționare a cauzei.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța a fost învestită cu o cerere de încuviințare a executării silite.

Potrivit art. 651 C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanța de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Analiza actelor dosarului relevă că, în fapt, la data sesizării organului de executare, debitorul locuia în municipiul Timișoara.

Conform art. 89 C. civ., "(1) stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale.

(2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală.

(3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt."

Articolul 88 C. civ. definește reședința persoanei fizice ca fiind locul unde are locuința secundară.

Noțiunea de domiciliu, vizează, în sens procedural, locuința unde se găsește în fapt persoana împotriva căreia se solicită încuviințarea executării silite, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul la apărare și pentru a se putea facilita administrarea probatoriului.

Prin urmare, termenul de "domiciliu" trebuie interpretat în sens larg, prezentând relevanță adresa unde partea locuiește efectiv.

Înalta Curte notează că, potrivit referatului aflat la dosarul Judecătoriei Huși, reședința debitorului a fost în Timișoara, str. x, jud. Timiș, de la 10.05.2019 până la 09.05.2020.

Mai mult, potrivit actelor dosarului, contractele de credit în baza cărora se solicită încuviințarea executării silite sunt încheiate între debitor și B. S.A. - Agenția Calea x, cu sediul în Timișoara.

Aceste împrejurări relevă că la data sesizării organului de executare -03.03.2020, debitorul locuia efectiv în municipiul Timișoara.

Prin urmare, raportat la dispozițiile legale menționate mai sus, competența soluționării cauzei aparține Judecătoriei Timișoara, în circumscripția căreia se află situat domiciliul de fapt al debitorului.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 6 mai 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.