ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1307/2019

HOTĂRÂRE

13.06.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1307/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 13 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la 8 aprilie 2019, sub nr. x/2019, petentul B.E.J. A. a solicitat încuviințarea executării silite, prin toate modalitățile de executare, a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x din 20 noiembrie 2018, ca urmare a cererii de executare formulate de creditoarea B. S.A. împotriva debitorului C., pentru plata sumei de 948,50 RON, reprezentând împrumutul restant și dobândă, precum și a cheltuielilor de executare silită din dosarul execuțional nr. x/2019.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 666 alin. (2)-(8) și art. 680 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3196/2019 din 16 aprilie 2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 7 mai 2019, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Galați a reținut că debitorul a declarat prin cererea de creditare că adresa sa din cartea de identitate este în Galați, iar cea de domiciliu este în Timișoara.

După evocarea dispozițiilor art. 651 C. proc. civ., aceeași instanță a reținut că informațiile furnizate de debitor relevă că acesta locuiește efectiv în circumscripția Judecătoriei Timișoara.

Faptul că adresa cu care debitorul figurează în buletin este în Galați nu are relevanță la stabilirea competenței teritoriale, întrucât noțiunea de domiciliu din procesul civil trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde locuiește efectiv.

Aceeași instanță a evocat dispozițiile art. 87, art. 89 și art. 91 C. civ., în raport de care a reținut că adresa unde a declarat debitorul că locuiește efectiv reprezintă o stare de fapt ce poate fi opusă creditorului, chiar dacă nu corespunde mențiunilor din cartea de identitate.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 129 alin. (3) raportat la art. 651 C. proc. civ., Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 14 mai 2019, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 6655 din 21 mai 2019, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timișoara a reținut că dispozițiile art. 651 alin. (1) și art. 666 alin. (1) C. proc. civ. instituie un caz de competență teritorială de ordine publică în favoarea instanței de la sediul debitorului.

Aceeași instanță a reținut că din conținutul art. 89 C. civ. rezultă că elementul definitoriu pentru domiciliu este intenția persoanei de a avea locuința principală într-un anumit loc.

Prin raportare la aceste dispoziții, Judecătoria Timișoara a apreciat că nu poate fi acceptată interpretarea în sensul că domiciliul semnifică, din punct de vedere procesual, locul unde persoana locuiește efectiv.

După evocarea dispozițiilor art. 91 alin. (1)-(2) C. civ., aceeași judecătorie a reținut că dovada domiciliului se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, neputând fi avută în vedere locuința faptică.

Judecătoria Timișoara a constatat că domiciliul debitorului C. este situat în localitatea Galați, astfel cum rezultă din contractul de împrumut.

Aceeași instanță a reținut că, deși debitorul a indicat în cererea de creditare și adresa unde locuia în momentul încheierii contractului, acest element nu este suficient pentru a se deduce intenția sa de a-și stabili locuința principală în Timișoara.

S-a mai apreciat că în cadrul executării silite, noțiunea de domiciliu are caracter de ordine publică, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc competența teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripție se află domiciliul sau sediul debitorului.

Așadar, domiciliul debitorului nu poate fi stabilit prin raportare la cunoașterea sau necunoașterea acestui domiciliu de către creditor.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 651 alin. (1) și art. 666 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 3 iunie 2019, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Galați și Judecătoria Timișoara - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cererea formulată în cauză are ca obiect încuviințarea executării silite.

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Pentru identificarea domiciliului debitorului prezintă relevanță dispozițiile art. 87 C. civ., conform cărora, "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Dovada domiciliului se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) C. civ.

Potrivit art. 91 alin. (2) C. civ., "în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane".

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că debitorul C. figurează cu domiciliul în Galați, astfel cum rezultă din contractul de împrumut și din mențiunea "adresa din buletin", cuprinsă în cererea de creditare.

Împrejurarea că în cererea de creditare este menționată și localitatea Timișoara nu echivalează cu stabilirea domiciliului debitorului în această localitate, din moment ce dovada domiciliului se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) C. civ.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3) raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.