ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.10.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1861/2025

HOTĂRÂRE
23.10.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1861/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani la 20 mai 2025, sub nr. x/2025, petentul executor judecătoresc A., din cadrul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați "A. și B.", la cererea creditoarei C. S.A., a solicitat încuviințarea executării silite a debitorului D., în baza contractului de credit pentru nevoi personale din 23 martie 2024, până la concurența sumei de 7.720 RON, la care urmează a se adăuga dobânzile, comisioanele și alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale a debitului restant.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 651 alin. (3) și ale art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1845 din camera de consiliu din 29 mai 2025, Judecătoria Botoșani a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Botoșani, raportându-se la dispozițiile art. 665 alin. (1), art. 651 și art. 666 C. proc. civ., precum și la natura juridică a normelor care reglementează competența teritorială a instanței de executare, a reținut că aceasta este una exclusivă, de ordine publică, în sensul art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În acest context, a notat că părțile nu pot deroga, prin acordul lor, de la această regulă de competență, instanța având obligația, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., să invoce din oficiu excepția de necompetență teritorială la primul termen de judecată.

Instanța a constatat că, la momentul sesizării organului de executare, respectiv la 6 mai 2025, debitorul D. avea domiciliul în com. Unțeni, sat Mânăstireni, str. x, jud. Botoșani, iar, potrivit verificărilor efectuate în Baza de Date a Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, în perioada 13 septembrie 2024 - 12 septembrie 2025, acesta și-a stabilit reședința în municipiul Iași, Șos. x, jud. Iași.

Judecătoria Botoșani a făcut referire la aspectele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în decizia nr. 562 din 21 februarie 2018, în sensul că, în ceea ce privește competența de soluționare a unei cereri de încuviințare a executării silite, noțiunea de "domiciliu" nu corespunde elementelor care interesează evidența populației, ci se identifică cu domiciliul în fapt al debitorului, întrucât scopul normelor care guvernează procesul civil sunt în sensul de a asigura cunoașterea procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia.

Prin sentința civilă nr. 9600 din camera de consiliu din 25 iunie 2025, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Iași a reținut că, potrivit art. 666 alin. (1) C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite se adresează instanței de executare, iar conform art. 651 alin. (1) din același act normativ, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Remarcând că din interogarea Bazei de Date a Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor a rezultat că domiciliul debitorului este în satul Mânăstireni, str. x, com. Unțeni, jud. Botoșani, a apreciat că Judecătoria Botoșani este competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite.

Judecătoria Iași a apreciat că determinarea instanței competente se face prin raportare la noțiunea de "domiciliu", ca atribut de identificare al persoanei fizice, astfel cum este definită la art. 87 C. civ., potrivit căruia "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală."

Totodată, a reținut că reședința debitorului, stabilită pentru o perioadă de un an în municipiul Iași, nu este de natură să atragă competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, întrucât textul de lege anterior enunțat face referire la noțiunea de "domiciliu", iar nu la cea de reședință.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoriei Botoșani îi revine competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, pentru următoarele considerente:

Cauza de față are ca obiect cererea petentului executor judecătoresc A., din cadrul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați "A. și B.", adresată Judecătoriei Botoșani, prin care a solicitat încuviințarea executării silite a debitorului D., în baza contractului de credit pentru nevoi personale din 23 martie 2024, încheiat cu creditoarea C. S.A..

Înalta Curte constată că, sub aspectul determinării competenței teritoriale, sunt aplicabile dispozițiile art. 666 alin. (1) raportate la cele ale art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 666 alin. (1) C. proc. civ., "În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) și dovada achitării taxei judiciare de timbru."

Conform art. 651 alin. (1) din același act normativ, "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispozițiile art. 112 și ale art. 127 se aplică în mod corespunzător."

Textul legal evocat instituie criteriile de stabilire a competenței, în care prioritatea este acordată instanței în circumscripția căreia se află domiciliul/sediul debitorului.

Sub aspect temporal, determinarea instanței de executare se face prin raportare la momentul sesizării organului de executare, acesta fiind reperul indicat de legiuitor în baza căruia se procedează la identificarea locului unde este situat domiciliul sau sediul debitorului.

Înalta Curte constată că cererea de executare silită formulată de creditoarea C. S.A. a fost înregistrată pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați "A. și B." la 6 mai 2025, sub nr. x/2025.

În cuprinsul cererii, creditoarea a învederat că debitorul D. domiciliază în satul Mânăstireni, com. Unțeni, str. x, jud. Botoșani.

Același aspect a rezultat și din verificările efectuate de Judecătoria Botoșani în Baza de Date a Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, respectiv că, la data sesizării organului de executare, debitorul domicilia la adresa mai sus menționată, precum și că, în perioada 13 septembrie 2024 - 12 septembrie 2025, acesta își stabilise reședința în Municipiul Iași, Șos. x, jud. Iași.

În ceea ce privește persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare al acesteia, noțiunea fiind definită de art. 87 C. civ. - "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală."

Interpretând coroborat dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că Judecătoriei Botoșani îi revine competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, de vreme ce, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului se afla în circumscripția teritorială a acestei instanțe.

Așadar, este lipsită de relevanță împrejurarea că debitorul și-a stabilit reședința în municipiul Iași, în perioada 13 septembrie 2024 - 12 septembrie 2025, din moment ce legiuitorul nu a menționat printre criteriile prevăzute la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., determinarea instanței de executare în raport de acest element.

Constatând incidența în cauză a unei norme de competență exclusivă, competență atribuită, prin acest text legal, instanței de la domiciliul debitorului, Înalta Curte constată că Judecătoria Botoșani este instanța de executare, în sensul art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-12-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2251/2025
Ședința publică din data de 4 decembrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani, secția civilă la 24 iulie 2025, petentul B.E.J.A. A. ș
ÎCCJ 2024-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2088/2024
Ședința publică din data de 08 octombrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani, secția civilă, la data de 17
ÎCCJ 2024-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2266/2024
Ședința publică din data de 17 octombrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la
ÎCCJ 2020-11-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2324/2020
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată de executorul judecătoresc A., înregistrată sub numărul x/2020 pe rolul Judecătoriei Botoșani, s-a solicitat încuviințarea exe
ÎCCJ 2025-02-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 514/2025
După deliberare, asupra conflictului de competență, constată următoarele: 1. Cererea de încuviințare a executării silite Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani la 12 decembrie 2024, sub nr. x/193/2024, petentul Biroul Exec
Sursă