ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1265/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1265/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând asupra recursurilor de față.
În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 440 din 23 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 71322/3/2011, s-au dispus următoarele:
În baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.S. la pedeapsa principală de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (11 acte materiale) și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.
S-a constatat că inculpatul B.S. a fost liberat sub control judiciar prin Decizia penală nr. 267/R din 07 februarie 2012 a Curții de Apel București.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de modificare control judiciar formulată de inculpat.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 16 octombrie 2011 până la 07 februarie 2012.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor dobândite prin infracțiune respectiv suma de 956.500 RON și 22.000 euro (în echivalent RON).
S-a constatat că suma de 73.000 RON (parte din suma colectată de coinculpatul R.C. în luna septembrie 2011 dar neremisă inculpatului B.) și respectiv suma de 82.000 RON (primită de inculpatul B. în luna octombrie 2011) au fost restituite martorilor denunțători conform ordonanțelor din datele de 07 noiembrie 2011 (pentru suma de 73.000 RON), respectiv ordonanțele din 21 octombrie 2011 și 24 octombrie 2011 (pentru suma de 82.000 RON).
În temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000 au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanțele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție până la concurența sumei de 956.500 RON și 22.000 euro (în echivalent RON), astfel:
- prin Ordonanța din data de 25 octombrie 2011, asupra imobilului compus din locuință (S+P+M) și cabinet medical situat în Alba Iulia, str. D., județul Alba, cartea funciară nr. X aparținând inculpatului B.S.;
- prin Ordonanța din 02 noiembrie 2011, asupra următoarelor bunuri aparținând inculpatului: apartamentul nr. 35, situat în municipiul Cluj-Napoca str. Z., teren în suprafață de 396 mp., situat în municipiul Cluj-Napoca str. Z., teren cu suprafața de 3.600 mp., situat în Alba Iulia, str. F., situat în Alba Iulia, str. T., județul Alba și teren situat în comuna Ighiu, județul Alba - parcela nr. 1, fânați de 121 mp., fânați de 214 mp., fânați de 151 mp., având o suprafață totală de 486 mp.;
- prin Ordonanța din 04 noiembrie 2011 asupra sumelor de 1.340 euro și 260 dolari SUA aparținând inculpatului.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul R.C. din infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.C. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată (9 acte materiale) și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute, de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.
În baza art. 86
1
C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit în condițiile art. 86
2
C. pen.
În baza art. 86
3
C. pen. a fost încredințată supravegherea inculpatului R.C., Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea și pune în vedere acestuia, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, o dată la trei luni, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea;
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
S-a constatat că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.
În baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata T.A.M. la pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 1 an și 6 luni, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.
În baza art. 86
1
C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un, termen de încercare de 4 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 86
2
C. pen.
În baza art. 86
3
C. pen. a fost încredințată supravegherea inculpatei T.A.M., Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București și s-a pus în vedere acesteia, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, o dată la trei luni, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
S-a constatat că inculpata a fost cercetată în stare de libertate.
S-a constatat că suma de 10.000 RON, dobândită prin infracțiune a fost restituită către martorul denunțător C.I. prin ordonanța din 24 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.
În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpatul B.S. la plata sumei de 10.000 RON, cheltuieli judiciare către stat, inculpatul R.C. la plata sumei de 7.000 RON cheltuieli judiciare către stat și inculpata T.A.M. la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 190/P/2011 din 9 noiembrie 2011 al Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.S. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a inculpatului R.C. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a inculpatei Ț.A.M. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În fapt, s-a reținut că în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, inculpatul B.S., președinte al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, cu rang de secretar de stat, a primit, în tranșe lunare, în baza unei înțelegeri anterioare, prin intermediul inculpatului R.C., director al Centrului Național de Formare Profesională a Personalului Propriu Râșnov, de la funcționarii ce compun echipa de implementare a proiectelor și programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri ale Uniunii Europene, respectiv PACSPO și ICAR, suma totală de 1.058.500 RON și 22.000 euro, reprezentând o parte din salariile acestora în perioada de referință, banii fiind pretinși pentru ca, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze procentul de 25% din costul proiectelor, reprezentând cofinanțarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activității în cadrul proiectelor. De asemenea, în scopul de a nu se întâmpina piedici în implementarea proiectelor PACSPO și ICAR, C.I., angajat la C. Ltd (partener 1 în cadrul proiectelor menționate), i-a dat inculpatei Ț.A.M., având funcția de director al OIPOSDRU din cadrul ANOFM, în cursul lunii august 2011, suma de 10.000 RON, ulterior efectuării unui control, pentru ca inculpata să nu își exercite în mod corespunzător atribuțiile de serviciu privind monitorizarea derulării proiectelor menționate, cu prilejul controalelor ulterioare.
Actul de inculpare s-a bazat pe următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu din 05 septembrie 2011, denunț formulat de C.N. la data de 17 octombrie 2011, declarația martorului C.N. din 24 octombrie 2011, contracte de prestări servicii, de muncă încheiate cu SC C. SRL, extrase de cont aferente lunilor septembrie și octombrie 2011 depuse de martorul C.N. cu ocazia audierii la data de 24 octombrie 2011, declarația martorului C.N. din 31 octombrie 2011, extrase de cont eliberate de B.R. Râșnov aferente perioadei decembrie 2010 - octombrie 2011 predate de martorul C.N. cu ocazia audierii la data de 31 octombrie 2011, denunțul numitei P.A. din 17 octombrie 2011, declarația martorului P.A. din 24 octombrie 2011, contracte de prestări servicii încheiate cu SC C. SRL și extrase de cont aferente lunilor septembrie și octombrie 2011 predate de martorul P.A. cu ocazia audierii sale la data de 24 octombrie 2011, declarația martorului P.A. din 31 octombrie 2011, extrase de cont eliberate de I.G. Bank aferente perioadei ianuarie - octombrie 2011 predate de martorul P.A. cu ocazia audierii sale la data de 31 octombrie 2011, denunțul formulat de Ș.G. la data de 15 octombrie 2011, declarația martorului Ș.G. din 24 octombrie 2011, contract de prestări servicii, contracte de muncă și extrase de cont aferente lunilor septembrie - octombrie 2011 depuse de martorul Ș.G. cu ocazia audierii la data de 24 octombrie 2011, declarația martorului Ș.G. din 31 octombrie 2011, extrase de cont depuse de martorul Ș.G. cu ocazia audierii la data de 31 octombrie 2011, denunțul formulat de P.I.B. la data de 17 octombrie 2011, declarația martorului P.I.B. din 24 octombrie 2011, extrase de cont aferente lunilor septembrie - octombrie 2011 predate de martorul P.I.B. la 24 octombrie 2011, declarația martorului P.B. din 31 octombrie 2011, declarația martorului C.I. din 25 octombrie 2011, contracte de muncă încheiate cu SC C. SRL, extrase de cont aferente lunilor septembrie - octombrie 2011 depuse de martorul C.I. cu ocazia audierii la data de 25 octombrie 2011, denunțul formulat de D.I. la data de 17 octombrie 2011, declarația martorului D.I. din 25 octombrie 2011, declarația martorului B.M. din 27 octombrie 2011, declarația martorului B.M.A. din 21 octombrie 2011, declarația martorului O.I. din 19 octombrie 2011, proces-verbal din 23 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogurilor ambientale purtate, în data de 13 septembrie 2011, de R.C. cu angajați ai A.N.O.F.M., proces-verbal din 23 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogurilor ambientale purtate, în data de 15 septembrie 2011, de R.C. cu C.C.N. precum și cu alte persoane, proces-verbal din 22 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogului ambiental purtat, în data de 17 septembrie 2011, de R.C. cu B.S., planșă fotografică privind principalele momente ale întâlnirii dintre R.C. și B.S. care a avut loc în 17 septembrie 2011 în municipiul Alba Iulia, proces-verbal din 26 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de R.C. cu B.B.C. în data de 12 septembrie 2011, proces-verbal din 26 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de R.C. cu o persoană de sex masculin în data de 12 septembrie 2011, proces-verbal din 26 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de B.S. cu C.C.N. în data de 15 septembrie 2011, proces-verbal din 26 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de R.C. cu B.S. în data de 15 septembrie 2011, proces-verbal din 15 octombrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogurilor ambientale purtate, în data de 13 octombrie 2011, de R.C. cu mai multe persoane, proces-verbal din 15 octombrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogului ambiental purtat de R.C. cu B.S. în data de 15 octombrie 2011, proces-verbal din 26 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogurilor ambientale purtate de R.C. cu B.S. în data de 15 septembrie 2011, proces-verbal din 25 octombrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de Ț.A.M. cu S.M. în data de 15 octombrie 2011, proces-verbal din 25 octombrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de Ț.A.M. cu o persoană de sex feminin în data de 15 octombrie 2011, proces-verbal din 14 octombrie 2011 de consemnare a seriilor bancnotelor care compun suma de 82.000 RON, planșă fotografică privind marcarea criminalistică a bancnotelor ce compun suma de 82.000 de RON, proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, din 15 octombrie 2011, planșă fotografică privind principalele momente ale întâlnirii dintre R.C. și B.S., la data de 15 octombrie 2011, în incinta sediului Centrului Național de Formare Profesională a Personalului Propriu - Râșnov, planșă fotografică având ca obiect aspecte de la constatarea infracțiunii flagrante săvârșite de B.S. în data de 15 octombrie 2011 în incinta C.N.F.P.P.P Râșnov, proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, din 15 octombrie 2011, la sediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, proces-verbal din 15 octombrie 2011 prin care ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.N.A au sigilat ușa de acces în apartamentul nr. 14 din București, str. N., sector 1, proces-verbal din 16 octombrie 2011 de efectuare a percheziției domiciliare în B., str. N., proces-verbal de percheziție domiciliară din 15 octombrie 2011 privind imobilul din P., str. M., județul A., acord de parteneriat - forma revizuită, nr. 795/06/08/2010, fișa postului nr. 436, corespunzătoare funcției ocupată de către Ț.A.M., bugetul asigurărilor pentru șomaj întocmit de către C.N.F.P.P.P. Râșnov pentru perioada februarie 2010 - ianuarie 2011, proces-verbal întocmit de către of. de pol. judiciară, declarație de învinuit din 15 octombrie 2011 - B.S., declarație de inculpat din 16 octombrie 2011 - B.S., declarație de inculpat din 02 noiembrie 2011 - B.S., declarație de inculpat din 16 octombrie 2011 în ședința de consiliu din 16 octombrie 2011, declarație de inculpat din 08 noiembrie 2011, denunț olograf formulat de R.C., declarație de învinuit din 15 octombrie 2011 - R.C., declarație de învinuit din 18 octombrie 2011 - R.C., declarație de învinuit din 31 octombrie 2011 - R.C., proces-verbal din 01 noiembrie 2011 de predare-primire a sumei de 73000 RON de la R.C., declarație învinuit din 20 octombrie 2011 Ț.A.M., proces-verbal din 20 octombrie 2011 predare-primire suma de 10000 RON de la Ț.A.M., fotocopie denunț formulat de B.S. în ziua de 04 noiembrie 2011, DVD-R marca V. inscripționat "190/P/2011 din 17 septembrie 2011 Alba Iulia întâlnire R.C. cu B.S. copie 4", cu seria constructivă 8285F1923-01723B21, DVD-R marca V. inscripționat "DP.190/P/2011 și Constatarea infracțiunii flagrante săvârșită de B.S. la data de 15 octombrie 2011 în localitatea Râșnov - jud. Brașov copie 9" cu seria constructivă 8285F1924-01736B21, DVD-R marca V. inscripționat "DP.190/P/2011 și constatarea infracțiunii flagrante săvârșită de numitul B.S. din 15 octombrie 2011 în localitatea Râșnov - jud. Brașov copie 10" cu seria constructivă 8272F1916-00671B06, DVD - R marca V. inscripționat "DP. 190/P/2011 și D.N.A. Constatarea infracțiunii flagrante B.S. 15 octombrie 2011 Râșnov - jud. Brașov copie 8" cu seria constructivă 8285F1924-01721B21, DVD-R marca T. inscripționat "DNA DP.190/P/2011 și înregistrare ambientală audio-video a dialogului dintre R.C. și B.S. la data de 17 septembrie 2011 în mun. Alba Iulia, jud. Alba Copie 3 conf. art. 91
3
" cu seria constructivă 9258428+REF00164, DVD+R marca V. inscripționat " D.N.A DP 190/P/2011 și 15 septembrie Râșnov jud. Brașov copie 2 cf. art. 91
3
C. proc. pen. înregistrări ambientale audio-video ale dialogurilor purtate de R.C. cu C.C.N. și alte persoane necunoscute la Râșnov, jud. Brașov în data de 15 septembrie 2011", cu seria constructivă 9258428+REC05099, DVD + R marca V. inscripționat "D.N.A DP 190/P/2011 și copie art. 91
3
C. proc. pen. înreg. ambientale audio-video ale dialogurilor purtate la data de 13 septembrie 2011 de către R.C. și alte persoane începând cu ora 11:01, în loc Râșnov, jud. Brașov Copie 1", cu seria constructivă 1036431+REE01745, DVD + R marca V. inscripționat "D.N.A 190/P/2011 și copie art. 91
3
C. proc. pen. Râșnov, Brașov înreg. ambientale audio-video ale dialogurilor purtate la data de 15 octombrie 2011 de R.C. cu B.S. copie 7", cu seria constructivă 9258428+REC00827, DVD + R marca V. inscripționat "D.N.A 190/P/2011 și copie art. 91
3
C. proc. pen. Râșnov, Brașov înregistrări ambientale audio-video ale dialogurilor purtate de R.C. cu mai multe persoane la data de 13 octombrie 2011 în Râșnov copie 5", cu seria constructivă 9257428+REA29227, CD-R marca V. inscripționat "D.N.A Dosar penal nr. 190/P/11 copie 1 CF. art. 91
3
C. proc. pen.", cu seria constructivă 8052140RB43489, CD-R marca V. inscripționat "D.N.A Dosar penal nr. 190/P/11 copie 1 CF. art. 91
3
C. proc. pen.", cu seria constructivă 8052140LB43484.
În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații și martorii propuși prin rechizitoriu respectiv N.I., B.B.C., C.N., B.M., Ș.G., P.B., C.I., P.A., D.I., B.M.A., precum și martorii B.I., V.C., încuviințați la propunerea inculpaților R. și B. dar și martorul C.C. audiat la propunerea inculpatului B.S., declarații consemnate și atașate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 5 septembrie 2011 organele de urmărire penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că B.S., președintele Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, pretinde și primește sume de bani de la funcționarii din subordine, în schimbul numirii și menținerii lor în echipele de implementare a proiectelor și programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri ale Uniunii Europene. Sumele respective sunt colectate lunar de la angajați, de către persoane anume desemnate de președintele instituției, din cadrul agențiilor teritoriale și înmânate personal lui B.S.
S-a reținut că, încă de la începutul implementării acestora, B.S. i-a pretins lui R.C., directorul C.N.F.P.P.P. Râșnov și managerul proiectelor, să-i redirecționeze lunar o cotă parte din salariile sau remunerația persoanelor care au încheiate convenții civile pe proiectele menționate și care fac parte din echipele de implementare a proiectelor. Pentru a-l determina pe R.C. să se conformeze acestei cereri, B.S. i-a pus în vedere că, în calitate de ordonator principal de credite, are competența de a suspenda plata cofinanțării pentru derularea celor două proiecte, însă va uza de aceasta numai dacă nu va primi sumele solicitate.
Pentru înțelegerea situației de fapt s-au făcut câteva precizări cu privire la mecanismul în care cei trei coinculpați au fost implicați în legătură cu derularea proiectelor cu fonduri europene.
Astfel, la acel moment, la nivelul Centrului Național de Formare Profesională a Personalului Propriu (C.N.F.P.P.P.) Râșnov se aflau în implementare două proiecte, în cadrul anexei prioritare 4 - "Modernizarea Serviciului public de Ocupare", domeniul major de intervenție 4.2. - "Formarea Personalului Propriu al Serviciului Public de Ocupare din cadrul POSDRU:
"Pregătirea aprofundată, continuă în serviciul public de ocupare - PACSPO" (Contract nr. POSDRU/95/4.2/S/59727), cu buget de 18.755.337 RON;
"Învățământ continuu aprofundat pentru România - ICAR" (Contract nr. POSDRU/95/4.2/S/61043) cu buget de 17.173.757 RON;
Data de începere a celor două proiecte, care au primit finanțare maxim admisă (5 milioane de euro pentru un proiect) a fost 1 iulie 2010, iar data de finalizare este 30 iunie 2013.
Prin acordul de parteneriat cu nr. 795 din 6 august 2010, C.N.F.P.P.P. Râșnov - partener principal, C. LTD - partener 1 și alți 4 parteneri au convenit că obiectul parteneriatului îl reprezintă stabilirea responsabilităților fiecărui partener în vederea implementării proiectului "învățământ continuu aprofundat pentru România - ICAR".
Inculpatul B.S., în calitate de președinte al ANOFM, îndeplinea, conform art. 19 pct. 1 din Legea nr. 202/2006 republicată, privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, și funcția de președinte al Consiliului de Administrație, care, potrivit art. 18 pct. 1 lit. e) din aceeași lege, aprobă defalcarea bugetului asigurărilor pentru șomaj pe unitățile din subordinea Agenției Naționale, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii, președintele ANOFM având așadar atribuții parțiale în procesul decizional cu privire la bugete. De asemenea, conform art. 22 pct. 1 lit. i) din aceeași lege, președintele ANOFM îndeplinește atribuțiile ce revin, potrivit legii, ordonatorului principal de credite (act normativ redat la dosar).
Sumele reprezentând cofinanțarea de 25% necesară derulării proiectelor sunt alocate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, aprobat de inculpatul B.S., fapt ce rezultă din capitolele bugetare aflate la dosar. Acestea poartă mențiunea "aprob" și semnătura inculpatului B.S., așa cum se poate observa din analiza înscrisurilor atașate la dosar.
Inculpata Ț.A.M. avea între atribuțiile de serviciu, conform fișei postului nr. 436 din 20 aprilie 2011, pe aceea de a organiza activitatea de control privind utilizarea fondurilor comunitare, a fondurilor de cofinanțare aferente, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 79/2003, cu modificările și completările ulterioare (pct. 95), pe aceea de a urmări realizarea unui management financiar adecvat pentru fondurile alocate pentru Axa prioritară nr. 4 "Modernizarea Serviciului Public de Ocupare" (pct. 75), precum și de a lua toate măsurile necesare pentru a urgenta implementarea proiectelor aprobate pentru finanțare în cadrul POSDRU, în special cu privire la realizarea verificărilor cererilor de rambursare primite de la beneficiari pentru a evita dezangajarea fondurilor alocate anual, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE. 1083/2006, cu modificările și completările ulterioare (pct. 10).
În cauză s-a dispus autorizarea interceptării și înregistrării audio-video a convorbirilor și comunicărilor, a înregistrării audio-video a discuțiilor purtate în mediul ambiental, localizarea și urmărirea prin GPS, precum și luarea de imagini în legătură cu activitatea infracțională desfășurată de B.S., R.C. și alții.
De asemenea, s-a dispus autorizarea interceptării și înregistrării audio-video a convorbirilor și comunicărilor purtate de numitul B.S. de la postul telefonic cu nr. X.
În ceea ce privește situația de fapt referitoare la participarea inculpaților B.S. și R.C. pe trei paliere de expunere, detaliate cu mijloacele de probă specifice fiecăruia și care vizează: actul material reținut în sarcina celor doi inculpați din data de 17 iunie 2011, actul material reținut în sarcina acestora din data de 15 octombrie 2011 și cel de-al treilea palier care vizează perioada noiembrie 2010 - august 2011.
În urma exploatării autorizațiilor emise de instanță a rezultat că la data de 13 septembrie 2011, după virarea în conturile salariaților a retribuțiilor aferente lunii august, R.C. a purtat o discuție cu o persoană de sex feminin, angajată în cadrul proiectului, care l-a întrebat dacă trebuie să "scoată de azi banii pentru B.", fiindcă în ziua următoare pleca în concediu. Răspunsul lui R.C. a fost afirmativ. Ulterior, în cursul aceleiași zile, aceeași persoană a purtat un nou dialog cu R.C., căruia i-a spus: "Scuze! I-am pus aicea (...) să scap de ei!", R. răspunzându-i: "Bine!" Interlocutoarea i-a adus la cunoștință lui R. că "a scos de 50 de (...) (lei - n.n.) (...) la bancomat, numai de (...) și nici plicuri nu mai avem. Le-am băgat în (...)".
La data de 13 septembrie 2011, R.C. a formulat un denunț, arătând, în esență, că din luna februarie 2011, circa 50 - 60% din sumele încasate pentru salarii la nivelul Centrului Râșnov s-au colectat în vederea remiterii către B.S., președintele ANOFM. Activitatea de colectare a fost asigurată de R.C., la cererea expresă a lui B.S. Inculpatul R.C. a mai precizat că solicitarea de către B.S. a sumelor de bani menționate s-a făcut în mod expres la începutul anului 2011 imediat după alocarea unei părți din sumele solicitate pentru proiect, acesta dând de înțeles că, în cazul nerespectării acestor "solicitări" de remitere a unui procent din remunerații, el dispune de pârghiile legale necesare pentru împiedicarea alocării procentului de 25%, fapt cu consecințe negative asupra realizării activităților, primirii retribuțiilor și derulării proiectelor. R.C. a recunoscut că a transmis persoanelor implicate în derularea proiectelor cererea președintelui ANOFM, acestea consimțind să dea periodic sumele solicitate. R.C. a arătat că, întrucât pe 12 septembrie 2011 s-au virat salariile aferente lunii august, el urmează să colecteze banii de la persoanele care lucrează în cadrul proiectelor, în zilele următoare B.S. trebuind să vină pentru a-i ridica. În cadrul acestui denunț inculpatul R. a solicitat să fie luate măsurile legale și și-a manifestat disponibilitatea de a colabora cu organele de urmărire penală, în vederea strângerii de probe și identificării tuturor participanților la aceste fapte.
Cu ocazia unei audieri ulterioare, inculpatul R.C. a arătat ca prima solicitare făcută de B.S. a fost în luna noiembrie 2010, cu ocazia purtării unor discuții referitoare la angajarea în cadrul proiectelor a lui C.I. Atunci Președintele ANOFM a menționat pentru prima dată că va trebui să primească o sumă de circa 25.000 euro lunar. Discuția s-a purtat în curtea C.N.F.P.P.P. Râșnov iar inculpatul R.C. a arătat că nu s-a gândit la acest aspect în momentul în care a dat prima declarație din 13 octombrie 2011.
La data de 17 septembrie 2011, ca urmare a unor convorbiri telefonice între B.S. și R.C., s-a stabilit ca întâlnirea dintre cei doi în scopul remiterii banilor să aibă loc în după-amiaza aceleiași zile, la intrarea în municipiul Alba Iulia, unde domiciliază B.S. (înregistrare redată la dosar).
Conform înregistrărilor audio-video, sumele de bani respectiv 19.000 RON și 22.000 euro, au fost introduse de R.C. într-o pungă de plastic transparentă, iar apoi într-o altă pungă, de culoare roșie. Înregistrarea ambientală video a relevat continuitatea între momentul introducerii banilor în pungă și momentul remiterii către B.S., neexistând dubii cu privire la conținutul acesteia.
Din această perspectivă s-a reținut că nu poate fi primită critica apărării inculpatului B. vizavi de eventuale neclarități ale imaginii sau a unor timpi din înregistrare, elementele esențiale creând suficiente garanții judecătorului asupra modului de derulare a faptelor cu atât mai mult cu cât inculpatul B., audiat, recunoaște primirea acestei sume de bani chiar dacă dă o altă explicație în legătură cu ea.
Inculpatul B.S. a sosit la locul de întâlnire cu autoturismul S., iar R.C. a coborât din autoturism având în mână punga de culoare roșie în care se aflau sumele de bani. R.C. s-a adresat lui B.S. spunându-i: "V-am adus ăia!", B. întrebând: Ce aveți aicea?", iar R. răspunzând: "Sunt ăia (...) îi știți dumneavoastră". Conform imaginilor video, B.S. a deschis portiera autoturismului cu care venise și a pus punga de culoare roșie pe bancheta din spate. În continuarea dialogului, B. l-a avertizat pe R. să fie atent, să nu vorbească la telefon, iar atunci când R.C. i-a spus că "unii cam strâmbă din nas", B.S. s-a arătat deosebit de interesat, reacția sa fiind următoarea "pleacă, dacă nu le convine" și "dacă comentează, afară". De asemenea, B.S. i-a precizat lui R. că "la Ț., când zic eu îi dați, nu lunar și așa"(...) Fiecare cu lungul nasului, că după aia (...)" (...) "înțelege ea ce nu trebuie și nu e bine".
Toate momentele remiterii sumei de bani sunt susținute de înregistrările dialogului ambiental din data de 17 septembrie 2011 relevante fiind în acest sens cele redate la dosar și care, în urma lecturii susțin pe scurt situația redată anterior.
Inculpatul S.B. audiat fiind, în fața instanței, în referire la acest act material deși a precizat inițial că recunoaște acest act material în realitate a menționat că îl recunoaște în sensul că a primit banii dar nu ca pe o luare de mită. În acest sens, s-a precizat că a avut o înțelegere în luna septembrie 2011 cu inculpatul R. cu ocazia unei întâlniri la un dineu la Cluj când coinculpatul i-a promis că îl va ajuta fără a-i detalia în ce constă ajutorul. Față de insistențele lui R. a acceptat să se întâlnească la Alba Iulia și afirmă că-și asumă primirea sumei de bani cu mențiunea că a avut percepția că sunt bani pentru campania sa electorală și că în fapt este un ajutor primit de la acesta ca și prieten, persoană fizică și nu director al Centrului Râșnov.
Inculpatul R.C. audiat fiind, și-a menținut punctul de vedere din denunț arătând că încă din luna noiembrie 2010 când au sosit primii bani inculpatul B. a sosit la Râșnov, ocazie cu care i-a spus acestuia că datorează funcția de director, că știe câți bani ia fiecare din personalul antrenat din proiecte și că în loc de 300 RON/oră aceștia merită 100 RON/oră, diferența fiindu-i necesară pentru campania electorală. Precizează inculpatul că acest act material s-a realizat sub coordonarea organelor de urmărire penală sens în care banii strânși de la salariați pe luna august i-a dus la Alba Iulia coinculpatului, convenind asupra modului în care urma să acționeze, însă, în opinia sa, banii pe care i-a dat inculpatului B. nu au reprezentat o donație pentru campania electorală ci o constrângere a coinculpatului.
La data de 13 octombrie 2011, după virarea remunerațiilor aferente lunii septembrie în conturile angajaților, R.C. a început, ca de obicei, colectarea banilor pentru inculpatul B.S. În acest sens, relevante sunt interceptările convorbirilor telefonice purtate între inculpatul R. și o parte din angajați, din care a rezultat fără putință de tăgadă faptul că aceștia veneau și aduceau sumele de bani, având reprezentarea destinației acestora (cum este cazul martorei Ș.G. care în discuția cu R. a precizat că "am adus dijmuiala pentru B.", manifestându-și totodată nemulțumirea și arătând că toți oamenii sunt revoltați). Din aceste dialoguri a rezultat uneori și sumele pe care aceștia le dădeau și mai ales, un element esențial, caracterul de repetabilitate al unor plăți lunare pe care salariații le făceau.
În total s-a colectat suma de 82.000 RON, banii fiind puși de R.C. la dispoziția organelor de urmărire penală, care au procedat la înserierea și marcarea criminalistică a acestora.
La data de 15 octombrie 2011, la sediul C.N.F.P.P.P. Râșnov a sosit inculpatul B.S., împreună cu familia, aceștia urmând să participe în seara respectivă la o nuntă în Brașov.
S-a precizat că anterior, în cursul zilei de luni, 10 octombrie 2011, inculpatul B.S. a avut o convorbire telefonică cu R.C., încunoștințându-l că va veni vineri la Râșnov și spunându-i să pregătească "raportul".
Revenind la ziua de 15 octombrie 2011, s-a constatat că în jurul orelor 14.21, autoturismul marca S., în care se afla inculpatul B.S. împreună cu trei persoane a pătruns în parcarea situată în curtea C.N.F.P.P.P. Râșnov, unde B.S. s-a întâlnit cu R.C. și au făcut împreună o scurtă vizită a centrului.
În jurul orelor 14.45, familia inculpatului B.S. a intrat în spațiul de cazare al centrului, iar R.C. a intrat în biroul său situat într-un alt corp de clădire. După aproximativ 15 minute, B.S. a revenit în biroul lui R.C., unde a stat aproximativ 20 min. În acest timp B.S. și R.C. au purtat un dialog relevant pentru cauză, în care inculpatul B. își manifestă și împărtășește coinculpatului R. temerile sale față de existența unor reclamații la DNA având informații că reclamații vizează faptul că "se dau salariile și apoi se iau înapoi și se redistribuie către conducerea agenției, avertizându-l pe R.C. să nu aibă nimic prin casă, prin calculatoare (făcând trimitere la faptul că "ăștia când vin iau și verifică, și de acolo plecată totul"). În același dialog inculpatul R. este sfătuit de inculpatul B. că trebuie "să ne apărăm pielea! Și singurul, singura problemă e să nu recunoști nici tăiat în zeci de (...) dacă vine vreo acuzație (...)".
S-a constatat că în același dialog inculpatul B. i-a propus lui R.C. "să găsim o societate, ceva. Găsesc eu fără (...) Aveți încredere în mine. În Germania, am pe cineva. Ca să facem un (...) un lanț din ăsta. Să car cu materiale cu tot", tocmai în scopul încercării de disimulare a derulării activității infracționale prin acel "lanț" de firme prin care să se ascundă proveniența banilor.
Înregistrările din mediul ambiental au relevat în egală măsură faptul că inculpatul B. și coinculpatul R. vorbesc de remiterea sumelor de bani, de cuantumul sumei, despre care R.C. afirmă că sunt "optzeci și două de mii" iar coinculpatul B. conchide că ar însemna "douăzeci de mii de euro", precum și în legătură cu modalitățile concrete în care aceste sume de bani vor fi remise, ocazie cu care inculpatul B. intră în contact fizic cu punga în care se află banii, despre care afirmă că este murdară de praf (constatându-se ulterior că pe aceste pungi se aflau urme de substanțe de praf verde, fluorescent, urme descoperite pe fața internă și externă a mâinilor, cravatei, sacoului și pantalonilor inculpatului B.).
La scurt timp după ce inculpatul B. l-a avertizat încă o dată pe inculpatul R.C. "să fim foarte atenți ce vorbim!" acesta a fost surprins de către organele de urmărire penală în curtea imobilului, lângă autoturismul său, împreună cu R.C. După legitimare și arătarea scopului sosirii în imobil, inculpatul B.S. a fost întrebat care este motivul vizitei sale la C.N.F.P.P.P. Râșnov și dacă are asupra sa eventuale sume de bani, acesta afirmând că are la el circa 4000 RON. În continuare fiind întrebat dacă în interiorul autovehiculului există vreo sumă de bani acesta a răspuns negativ, arătând totodată că a primit un cadou de la R.C., cu ocazia zilei de naștere a lui R.C., însă nu știe în ce constă acesta.
Solicitându-i-se inculpatului B.S. să deschidă portbagajul autoturismului, în interior s-a constatat existența unei pungi din plastic de culoare roșie, purtând inscripția P., în care se aflau două sticle (una de T. și una de vin spumant A.) și o altă pungă de culoare maro, care avea imprimată mențiunea "H." despre care inculpatul B.S. declară că provine de la R.C., dar că nu cunoaște ce conține. Desfăcând punga respectivă, martorul asistent G.A. a scos din interior pe portbagajul autoturismului numeroase bancnote în cupluri de 100, respectiv de 50 RON.
După examinarea și evidențierea substanțelor fluorescente la inculpatul B.S. s-au examinat în spectru UV și pungile în care se aflau banii, constatându-se pe suprafața acestora urme de substanțe de praf verde fluorescent. În urma numărării de către martorul asistent G.A. a sumelor de bani, s-a constatat că este vorba de bancnote în cupiuri de 100 (una sută) RON și 50 (cincizeci RON), suma fiind în cuantum de 82.000 (opt zeci și două mii) RON. În continuare, s-a procedat la examinarea în spectru U.V. a bancnotelor descoperite în pungă constatându-se că bancnotele în cupiuri de 100 (una sută) RON au aplicată mențiunea "MITĂ", mențiune înscrisă cu instrument scriptural de culoare verde fluorescent. Totodată, s-a constatat că seriile bancnotelor găsite în autoturismul inculpatului coincid cu cele consemnate în procesul-verbal de marcare criminalistică aflat la dosar.
Cu privire la acest act material, inculpatul B. a recunoscut că a primit banii în data de 15 octombrie 2011 de la inculpatul R. care anterior îl sunase pentru că era ziua lui și l-a invitat la Râșnov. A precizat inculpatul că banii primiți erau destinați campaniei sale electorale iar suma de 80.000 RON, primită a apreciat-o, ca și în cazul celuilalt act material, ca fiind un ajutor venit de la un prieten și deci nu o luare de mită.
Inculpatul R. a infirmat apărarea coinculpatului în sensul că își menține punctul de vedere vizavi de faptul că nu putea fi vorba de o donație pentru campania electorală, remiterea banilor fiind o constrângere impusă de coinculpat.
Pentru actul material din 15 octombrie 2011, inculpatul R. a precizat că i-a dat banii lui B. în centrul de la Râșnov, personal, act urmat de procedura flagrantului.
Numiții C.N., C.I., P.B., Ș.G., P.A., B.M., B.B.C., N.I., angajați cu contract de muncă sau cu contract civil de prestări servicii ai SC C. Ltd SRL, au formulat în perioada 15 octombrie 2011 - 17 octombrie 2011 denunțuri, arătând că, pe parcursul derulării raporturilor de muncă în cadrul proiectelor PACSPO și ICAR, inculpatul R.C. le-a solicitat să dea, lunar, o parte din retribuțiile cuvenite, pentru a se colecta o sumă de bani ce urma a-i fi remisă inculpatului B.S., în urma unei solicitări anterioare a acestuia, adresată inculpatului R.C., în scopul bunei derulări a proiectelor menționate. Sumele remise lunar de angajați puteau diferi în funcție de numărul de ore lucrate și de salariul calculat.
Astfel: - C.N. a fost angajat din 22 noiembrie 2010 în cadrul proiectului PACSPO, iar din 16 noiembrie 2010 în cadrul proiectului ICAR. Conform declarației sale, solicitarea făcută de R.C. datează din luna decembrie 2010, când, de altfel, a și dat prima sumă de bani. Sumele date lunar au fost următoarele: decembrie 2010 - 8.000 RON, ianuarie 2011 - 5.000 RON, februarie 2011 - 6.000 RON, martie 2011 - 5.000 RON, aprilie 2011 - 5.000 RON, mai 2011 - 10.000 RON, iunie 2011 -8.000 RON, iulie 2011 - 3.000 RON, august 2011 - 22.000 RON, septembrie 2011 - 21.000 RON, octombrie 2011 - 10.000 RON.
În faza cercetării judecătorești, martorul și-a menținut poziția arătând că, începând cu luna decembrie 2010 și până la luna flagrantului a remis lunar sume de bani după data salariului la solicitarea inculpatului R. care i-a spus că sunt necesare pentru a primi în continuare cofinanțarea necesară, lipsa cofinanțării echivalând pentru el cu pierderea locului de muncă. Martorul a arătat că la început inculpatul R. nu a pronunțat numele celei la care banii ajungeau, spunând doar că este o persoană cu putere de decizie pe partea de cofinanțare, el considerând că aceasta îi revine președintelui ANOFM, iar în mod expres a aflat de la R. că banii ajung la inculpatul B. cu 2 - 3 luni înainte de flagrant.
B.B.C. a fost cooptat în cadrul proiectului ICAR conform contractului din 17 noiembrie 2010, iar în cadrul PACSPO în 1 mai 2011. Sumele date lunar au fost următoarele: iunie 2011 - 33.000 RON, iulie 2011 - 33.000 RON, august 2011 - 33.000 RON, septembrie 2011 - 7.500 euro, octombrie 2011 - 9.000 RON.
Martorul, în cursul cercetării judecătorești a arătat că în luna iunie 2011 a purtat o discuție cu inculpatul R. care i-a spus că trebuie să plătească suma de 33.000 RON, pentru ca proiectele să continue, fără să-i spună expres cui îi dă banii, evoluția ulterioară a evenimentelor, constând în aceea că după ce dădea banii lui R. în intervalul iunie - octombrie 2011, președintele B. venea la Râșnov, determinându-l să creadă că banii îi erau destinați acestuia. B.B. a afirmat că R. nu i-a spus niciodată în mod expres că banii ajungeau la B., dar i-a spus că dacă nu cotizează proiectele se opresc, de la R. știind și faptul că autoritatea de management care aprobă finanțarea este subordonată președintelui ANOFM, iar cofinanțarea era aprobată de președintele acestuia.
N.I. a fost angajat din 22 noiembrie 2010 în cadrul proiectului ICAR, iar în cadrul PACSPO din 1 noiembrie 2010. Conform declarației sale, solicitarea făcută de R.C. datează din luna decembrie 2010. Sumele date lunar au fost următoarele: decembrie 2010 - 14.000 RON, ianuarie 2011 - 20.000 RON, februarie 2011 - 19.000 RON, martie 2011 - 19.000 RON, aprilie 2011 - 19.000 RON, mai 2011 - 21.000 RON, iunie 2011 - 21.000 RON, iulie 2011 - 21.000 RON, august 2011 - 21.000 RON, septembrie 2011 -21.000 RON, octombrie 2011 - 10.000 RON.
În faza cercetării judecătorești martorul, a arătat că în luna decembrie a anului 2010, a purtat o discuție cu inculpatul R. care i-a spus că o parte din banii pe care acesta îi va primii vor trebui să meargă "mai sus", pentru ca întârzierile să nu mai apară în finanțări și proiectele să meargă. Martorul a precizat că inculpatul R. nu i-a spus în mod expres la cine vor merge sumele de bani făcând însă referire la persoana care aproba aceste finanțări, el știind că aceasta revenea în sarcina președintelui ANOFM.
P.A. a fost angajată la 1 noiembrie 2010 în cadrul PACSPO și la 17 noiembrie 2010 în cadrul proiectului ICAR. Solicitarea făcută de R.C. datează din luna decembrie 2010. Sumele date lunar au fost următoarele: decembrie 2010 - 32.000 RON, ianuarie 2011 - 50.000 RON, februarie 2011 - 35.500 RON, martie 2011 - 40.000 RON, aprilie 2011 - 40.000 RON, mai 2011 - 38.000 RON, iunie 2011 - 54.000 RON, iulie 2011 - 60.000 RON, august 2011 - 60.000 RON, septembrie 2011 - 14.500 euro, octombrie 2011 - 20.000 RON.
În cursul cercetării judecătorești martora, a arătat că a avut discuții inițial cu I.D., apoi cu inculpatul R.C. care i-au spus că va trebui să cotizeze cu diverse sume de bani pentru buna derulare a proiectelor fără indicarea persoanei destinatare a sumelor de bani, aceasta știind că banii merg mai sus, la ANOFM. Martora a arătat că a dedus, că destinatarul sumelor este președintele ANOFM pentru că în calitatea pe care acesta o avea era ultimul care semna un document de cofinanțare pentru cele două proiecte.
B.M. a fost angajată în data de 15 noiembrie 2010 în cadrul proiectului PACSPO, iar în cadrul proiectului ICAR a fost cooptată în data de 01 mai 2011. Din depoziția sa a reieșit că prima solicitare făcută de R.C. datează din decembrie 2010. Sumele remise lunar au fost următoarele: decembrie 2010 - 11.000 RON, iunie 2011 - 39.000 RON, iulie 2011 - 39.000 RON, august 2011 - 39.000 RON, septembrie 2011 - 33.000 RON, octombrie 2011 - 10.000 RON.
În cursul cercetării judecătorești, martora a precizat că în cursul lunii decembrie 2010 inculpatul R., prin intermediul lui D.I. i-a solicitat plata sumei de 11.000 RON, spunându-i că "banii vor merge mai sus", în situația contrară proiectele fiind întrerupte cu consecința pierderii locului de muncă.
Ulterior, martora a arătat că a aflat de la R. că banii mergeau a președintele de la ANOFM iar în perioada mai - iunie 2011 după majorarea salariului și stabilirea sumelor de plată inculpatul R. i-a spus că banii sunt ceruți de către președintele ANOFM. În afară de discuția cu R. în care martora susține că acesta i-a spus în mod expres că banii merg la inculpatul B., aceasta arată că a mai purtat discuții cu colegii pe tema remiterii de bani însă destul de vagi pentru că niciunul din ei nu spunea în mod expres că dă aceste sume de bani.
Ș.G. a fost angajată în data de 01 martie 2011 în cadrul proiectului PACSPO, iar în cadrul proiectului ICAR a fost cooptată în data de 03 mai 2011. Din depoziția sa reiese că prima solicitare făcută de R.C. datează din martie 2011. Sumele remise lunar au fost următoarele: aprilie 2011 - 9.000 RON, mai 2011 - 9.000 RON, iunie 2011 - 9.000 RON, iulie 2011 - 9.000 RON, august 2011 - 9.000 RON, septembrie 2011 - 9.000 RON, octombrie 2011 - 9.000 RON.
În faza cercetării judecătorești martora a declarat la dosar că a fost angajată la firma parteneră în cele două proiecte cu fonduri europene începând cu 01 martie 2011, dată de la care inculpatul R., în calitate de manager de proiect, i-a spus că lunar va trebui să dea jumătate din salariu său pentru ai fi remis președintelui B., în caz contrar implementarea proiectelor fiind frânată.
P.B. a fost angajat în data de 22 noiembrie 2010 în cadrul proiectului PACSPO, iar în cadrul proiectului ICAR a fost cooptat în data de 01 mai 2011. Din depoziția sa a reieșit că prima solicitare făcută de R.C. datează din mai 2011. Sumele remise lunar au fost următoarele: iunie 2011 - 5.000 RON, iulie 2011 - 15.000 RON, august 2011 - 9.000 RON, septembrie 2011 - 8.000 RON, octombrie 2011 - 9.000 RON.
În faza cercetării judecătorești martorul a declarat că în luna mai 2011, a purtat o discuție cu inculpatul R. din care rezulta că va trebui să dea o sumă de bani, stabilită de acesta, în caz contrar urmând să nu se mai aprobe cofinanțarea de 25%. Cu acea ocazie inculpatul R. i-a spus martorului că banii vor merge la inculpatul B. că banii îi sunt necesari în campania electorală.
C.I. a fost angajat în data de 22 noiembrie 2010 în cadrul proiectului ICAR, iar în cadrul proiectului PACSPO a fost cooptat în data de 03 martie 2011. Din depoziția sa a reieșit că prima solicitare a inculpatului R.C. datează din iulie 2011 și a fost făcută pentru inculpata Ț.A.M. Astfel, C.I. i-a dat 10.000 RON inculpata Ț.A.M. la sfârșitul lunii august 2011. De asemenea i-a mai remis lui R.C. 5.000 RON, în octombrie 2011, pentru B.S.
În faza cercetării judecătorești martorul a declarat că în legătură cu remiterea sumei de bani pentru luna octombrie 2011 a fost întrebat de către inculpatul R. dacă mai are bani, la răspunsul său afirmativ coinculpatul spunându-i martorului că mai are nevoie de 5.000 RON, pentru că vine domnul președinte. Martorul a arătat că a bănuit că i s-au cerut banii pentru a-i da lui B. care, în opinia sa, avea nevoie de bani pentru a candida ca și senator.
Singura angajată care nu a acceptat să dea aceste sume de bani a fost D.I. Aceasta a declarat că, prin luna februarie sau martie 2011, inculpatul R.C. a informat-o că i s-a solicitat o sumă de bani de către șeful ANOFM, pentru a face ca cele două proiecte să se desfășoare normal. Deoarece martora este autoarea celor două proiecte, a refuzat categoric să contribuie cu o sumă de bani la această solicitare, fiind, de altfel, convinsă că este vorba de o sumă cerută doar pentru luna respectivă, și nu de o "taxă" lunară, așa cum a dedus ulterior. Conform susținerilor martorei, în toată această perioadă, R.C. i-a spus că este extrem de îngrijorat de situația creată, întrucât avea această poziție "ingrată" de a cere bani de la angajați pentru B.S. R.C. nu i-a spus niciodată martorei care a fost reacția inculpatului B.S. cu privire la faptul că ea nu a acceptat să plătească. D.I. a mai arătat că, în fiecare lună, R.C., atunci când venea momentul de a strânge banii, dar mai ales de a spune oamenilor că se strâng iar bani, dorea să renunțe și la funcție, și la proiecte, spunând că el nu a făcut niciodată asemenea lucruri.
În cursul cercetării judecătorești martora a arătat că este manager de program pentru cele două proiecte cu fonduri UE în cadrul societății partenere calitate în care în luna februarie 2011 inculpatul R. i-a cerut să contribuie cu o sumă din salariul ei, sumă ce urma să-i fie remisă inculpatului B., al cărui nume a fost indicat explicit pentru buna desfășurare a celor două proiecte. Martora a arătat că nu a fost de acord cu plata și deși inițial a demisionat, actul de demisie nu i-a fost acceptat și a continuat să lucreze.
Concluzionând, raportat la declarațiile martorilor denunțători care au susținut că li s-au cerut bani inclusiv în luna decembrie 2010, în declarația ulterioară dată de inculpatul R.C., fiind întrebat cu privire la momentul primei solicitări de remitere a unor sume de bani, făcută de inculpatul B.S., acesta a arătat că, de fapt, solicitarea făcută de B.S. la sfârșitul lunii februarie 2011 nu a fost prima (așa cum a menționat în prima declarație), ci a constituit o cerere de majorare a cuantumului sumelor pe care deja le dădea din cursul anului trecut. Prima solicitare făcută de B.S. a fost în luna noiembrie 2010, cu ocazia purtării unor discuții referitoare la angajarea în cadrul proiectelor a lui C.I. Atunci Președintele ANOFM a menționat pentru prima dată că va trebui să primească o sumă de circa 25.000 euro lunar. Dis