ÎCCJ, Decizia nr. 191/2020

I. Prin încheierea din data de 25 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. prin procurator B. de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că aspectele invocate de petent vizează imposibilitatea formulării unei căi de atac împotriva sentinței pronunțate de judecătorul de cameră preliminară prin care a fost respinsă plângerea împotriva soluției de clasare.

În raport de aspectele invocate, Înalta Curte a constatat că, în realitate, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale formulate nu se urmărește, de către petent, armonizarea normelor de drept substanțial penal cu Constituția, ci completarea acestora cu prevederi noi, ceea ce ar echivala cu o încălcare a separației puterilor în stat, întrucât instanța de contencios constituțional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit de Constituție și de legea organică care-i reglementează organizarea și funcționarea.

În acest context, instanța a subliniat că o excepție de neconstituționalitate trebuie să tindă la excluderea unei norme/text de lege din fondul legislativ activ, din dreptul pozitiv, iar nu la completarea/modificarea unor dispoziții legale, cu consecința reconfigurării competenței judecătorului de cameră preliminară și a procedurii reglementate de art. 341 din C. proc. pen., aspect ce este de competența exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituția României. Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate de autor nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Pe de altă parte, s-a constatat și că dispoziția legală considerată neconstituțională a mai fost supusă controlului de constituționalitate în fața instanței de contencios constituțional, prin raportare la aceleași prevederi din Constituție, precum și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind tranșată prin decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014 și decizii ulterioare, care au preluat considerentele deciziei antemenționate.

În continuare, instanța supremă a reținut că instanța de contencios constituțional, prin decizia antemenționată, a mai statuat că dispozițiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. nu aduc atingere nici dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, prevăzute de dispozițiile art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, prevederile art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

De asemenea că, având în vedere natura cauzelor vizate de dispozițiile art. 340 și ale art. 341 din C. proc. pen., cauze în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, Curtea Constituțională a reținut că prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt aplicabile.

II. Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., cuprinse în încheierea din data de 25 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019, în termen procedural a formulat recurs petentul B., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 24 iulie 2020 sub nr. x/2020, fiind stabilit termen de judecată la data de 19 octombrie 2020.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public formulate la termenul din data de 19 octombrie 2020 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat în cauză de recurentul B., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd următoarele:

"Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se constată că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Astfel, alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind atât obiectul excepției de neconstituționalitate - respectiv legi sau ordonanțe în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative - cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei, cu soluționarea căreia a fost învestită instanța, în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se invocă este cea reglementată de art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. care prevede că "Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7

1

) este definitivă."

Similar primei instanțe, în raport de aceste dispoziții legale, se constată că este incontestabil că, în speță, excepția a fost invocată de către una dintre părți, petentul B., în fața unei instanțe judecătorești și vizează dispoziții din legi în vigoare.

Totodată, instanța supremă constată că în mod judicios secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată în cauză de către petent nu are legătură cu soluționarea cauzei, apreciind că, în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege pentru sesizarea instanței de contencios constituțional cu excepția ridicată, în cauză acestea nu sunt îndeplinite cumulativ, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Astfel, Completul de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curți are în vedere că admisibilitatea cererii impune îndeplinirea cumulativă și a cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Excepția de neconstituționalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes.

Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. În plus, partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăți și a pronunțării unei soluții în ceea ce o privește, care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională.

În acest sens, se constată că dispozițiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., criticate pentru neconstituționalitate, sunt cele ce atrag inadmisibilatea căii de atac formulate de B., ce are ca obiect contestația formulată de acesta împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a respins ca nefondată plângerea petentului împotriva soluției de clasare a procurorului.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține și că, pe calea excepției în discuție, criticile invocate de recurent vizează imposibilitatea formulării unei căi de atac împotriva sentinței pronunțate de judecătorul de cameră preliminară prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva soluției de clasare

Se constată că, în speță, fiind învestit în procedura de cameră preliminară cu soluționarea plângerii formulate de petentul B. împotriva ordonanței de clasare din data de 04 aprilie 2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, emisă în dosarul nr. x/2017, menținută prin ordonanța nr. 35/II/2/2019 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată.

Cu ocazia contestației formulate împotriva acestei încheieri, petentul a invocat, printre altele, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., prin încheierea ce face obiectul prezentei căi de atac, completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul secției penale a Înaltei Curți, respingând cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale cu această excepție, motivat de faptul că excepția nu are legătură cu cauza.

Completul de 5 Judecători din cadrul instanței supreme amintește că instanțelor de judecată le revine, în faza analizării condițiilor de sesizare a Curții Constituționale, și competența de a verifica dacă excepția a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituționalității unei dispoziții legale, dar care întotdeauna trebuie să aibă legătură cu cauza.

Așa cum s-a arătat, legătura cu soluționarea cauzei privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată.

Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenta unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

Însă, având în vedere cuprinsul dispozițiilor a căror neconstituționalitate se cere a fi verificată, în raport de cadrul procesual și stadiul concret al cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepția, se constată, în acord cu instanța de fond, că prin excepția de neconstituționalitate ridicată petentul nu urmărește armonizarea normelor de drept cu Constituția, ci completarea acestora cu prevederi noi.

În esență, petentul solicită reformarea sistemului căilor de atac prin "adăugarea" ori reglementarea uneia neexistente în legea actuală, în considerarea dreptului la un proces echitabil.

De altfel, dispozițiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. au mai fost supuse controlului de constituționalitate, fiind pronunțate numeroase decizii în acest sens.

Cu titlu de exemplu, instanța supremă reține că prin decizia nr. 599 din 2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea Constituțională a statuat, în paragraful 25 că "Dispozițiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză"

În acest sens sunt și Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iulie 2016, Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016, Decizia nr. 755 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, și Decizia nr. 789 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 21 februarie 2017, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

Concluzionând, instanța de control judiciar constată că în mod judicios instanța de fond a apreciat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. invocată de petent nu are legătură cu obiectul cauzei pendinte, deoarece remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de petent în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge ca nefondat, recursul formulat de petentul B. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., cuprinse în încheierea din data de 25 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul B. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., cuprinse în încheierea din data de 25 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2020.