ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 789/2016

Obiectul acțiunii deduse judecății; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/42/2013, astfel cum a fost completată la data de 25 octombrie 2013, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și U.M. x Ploiești, a solicitat: anularea sancțiunilor disciplinare „retrogradare în funcție” și „mustrare scrisă” aplicate acestuia prin actele din 23 octombrie 2012 și din 02 noiembrie 2012 și radierea sancțiunilor disciplinare din evidența instituției; obligarea pârâților la plata indexată/actualizată a reducerilor salariale/reținerilor financiare rezultate în urma aplicării sancțiunii disciplinare „retrogradare în funcție” pe o perioadă de un an; anularea actelor administrative prin care i-au fost acordate calificativele „Corespunzător”, „Mediocru”, „Necorespunzător”, „Corespunzător”, „Corespunzător”, „Corespunzător”, ca urmare a aprecierilor de serviciu pentru fiecare an în parte din perioada 2007-2012 și reanalizarea de către instanță/obligarea pârâților de a reanaliza modul în care reclamantul și-a îndeplinit atribuțiile serviciu în perioada 2007-2012, precum și la luarea în considerare a anilor aferenți perioadei 2007-2012 la calculul stagiului minim în grad; obligarea pârâților la plata indexată/actualizată a reducerilor salariale/ reținerilor financiare rezultate în urma aplicării deciziei manageriale de „retrogradare în funcție” de la data de 01 aprilie 2010; obligarea pârâtului B. la numirea reclamantului într-o funcție raportat la vechimea și experiența sa profesională, care să corespundă cu parcursul profesional normal pe care ar fi trebuit să-l aibă dacă reprezentanții U.M. x Ploiești ar fi evaluat în mod obiectiv felul în care și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în perioada 2007-2012; obligarea pârâtului B. la schimbarea locului de muncă al reclamantului, în conformitate cu recomandările medicilor specialiști; obligarea pârâtului B. la modificarea raporturilor de muncă în sensul schimbării felului muncii reclamantului pe durata judecării cauzei, pentru a nu-i fi afectată și mai mult starea de sănătate prin îndeplinirea atribuțiilor profesionale curente; obligarea pârâtului B. la modificarea ordinelor interne în vederea armonizării acestora cu legislația europeană și cea națională, precum și la declasificarea de urgență a documentelor incriminate ca fiind întocmite nelegal în cadrul proceselor aflate pe rolul instanțelor judecătorești și la întreprinderea de măsuri concrete împotriva cadrelor B. dovedite ca fiind implicate în activități ilegale; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Hotărârea primei instanțe; Prin sentința civilă nr. 309 din 20 decembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca tardiv formulată, cererea reclamantului de anulare a sancțiunilor disciplinare „retrogradare în funcție” și „mustrare scrisă”, precum și cererea prin care s-au acordat reclamantului calificative pentru anii 2007-2012 și a respins, în rest, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și U.M. x Ploiești, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză; Împotriva sentinței civile nr. 309 din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs A., criticând-o pentru nelegalitate. Recursul declarat de reclamant s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora s-a solicitat, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și completată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. Recurentul-reclamant a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în esență, pentru următoarele considerente: 1) Instanța de fond a aplicat un text de lege care nu era în vigoare. Prima instanță a reținut în mod nelegal că dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd un termen de decădere pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ și anume, un an de la data emiterii actului administrativ atacat, respingând acțiunea, ca tardiv introdusă, pe acest temei de drept. 2) Instanța de fond s-a pronunțat asupra unor înscrisuri care nu au fost depuse la dosarul cauzei. Prima instanță a avut în vedere, la pronunțarea soluției de admitere a excepției tardivității, data comunicării actelor administrative atacate, iar nu răspunsul la plângerea prealabilă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004. De asemenea, data comunicării actelor administrative de sancționare a fost în mod nelegal apreciată ca fiind cea consemnată în procesele-verbale indicate de către intimat, în condițiile în care, aceste înscrisuri nu au fost depuse drept probe la dosarul cauzei, fiind doar indicate scriptic. 3) Motivarea sentinței este deficitară, prima instanță procedând la soluționarea procesului fără a cerceta îndeaproape fondul cauzei. Instanța nu a dat eficiență rolului său activ în a verifica toate susținerile din acțiunea dedusă judecății, în raport de temeiul în drept invocat de către reclamant. 4) Instanța de fond nu a analizat mai multe capete de cerere ale acțiunii introductive. Petitele acțiunii referitoare la modificarea locului de muncă și a felului muncii, în conformitate cu starea de sănătate a reclamantului, nu au fost analizate, prima instanță limitându-se să arate că astfel de solicitări nu constituie atributul instanței ci doar al angajatorului. Or, o atare afirmație, nesusținută de vreun temei legal, nu poate reprezenta o analiză temeinică a unei cereri de chemare în judecată. 5) Nelegalitatea sancțiunilor disciplinare și a aprecierilor de serviciu. Cercetările efectuate, care au avut drept urmare aplicarea sancțiunilor disciplinare, s-au realizat cu încălcarea dispozițiilor legale și a normelor interne ale B., prevăzute de Regulamentul Disciplinei Militare, publicat în M. Of. nr. 187 din 25 martie 2009. Sancțiunea disciplinară „retrogradare în funcție” nu a fost aplicată pe linie directă de către autoritatea ierarhică, conform art. 11 din Regulamentul Disciplinei Militare. Sancțiunea disciplinară „mustrare scrisă” a fost aplicată cu nerespectarea art. 45 din Regulamentul Disciplinei Militare, care prevede situațiile/motivele pentru care se aplică această sancțiune disciplinară. Prin întocmirea, în mod subiectiv, a aprecierilor de serviciu pentru fiecare an aferent perioadei 2007-2012, nu s-a ținut cont de activitatea profesională desfășurată de către reclamant, fiind afectate atât evoluția profesională (accederea în funcții superioare, obținerea de grade superioare), cât și probitatea sa morală. Ulterior învestirii instanței de judecată, caracterul clasificat al documentelor necesare soluționării cauzei, nu mai poate fi opozabil judecătorului și părților în cauză, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. 6) Modificarea locului de muncă și a felului muncii, în conformitate cu starea de sănătate a reclamantului. În baza recomandărilor medicilor specialiști și pentru evitarea înrăutățirii stării de sănătate a reclamantului prin îndeplinirea atribuțiilor sale profesionale curente, este imperios necesară schimbarea locului său de muncă, în scopul protejării stării de sănătate.

Apărările formulate de intimatul B. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Procedura de soluționare a recursului; Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 februarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Părțile nu au depus puncte de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din 13 mai 2015, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului. II. Soluția instanței de recurs; Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante; În ceea ce privește soluția de respingere, ca tardiv formulat, a capătului de cerere având ca obiect anularea sancțiunilor disciplinare „retrogradare în funcție” și „mustrare scrisă”, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este întemeiat. Din analiza înscrisurilor cu caracter clasificat de nivel „strict secret” depuse de intimatul-pârât B. la dosarul cauzei, rezultă că sancțiunile disciplinare „retrogradare în funcție” și „mustrare scrisă”, au fost aduse la cunoștința reclamantului prin comunicările din 23 octombrie 2012 (retrogradare în funcție) și din 8 noiembrie 2012 (mustrare scrisă), emise de pârât, cu respectarea dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 80/1995 și a prevederilor cuprinse în Regulamentul militar, forma în vigoare la data emiterii actelor de sancționare. Recurentul-reclamant a contestat cele două sancțiuni disciplinare (contestații înregistrate sub din 30 octombrie 2012 și din 13 noiembrie 2012) și conform procedurii interne aplicabilă actelor militare cu caracter clasificat, urmare a contestațiilor formulate, pârâtul B. a comunicat acestuia răspunsul din 28 decembrie 2012. Astfel, recurentul-reclamant a luat cunoștință de conținutul actelor de sancționare, pe care le-a și contestat pe cale administrativă și ulterior, în cadrul procedurii judiciare, motiv pentru care, nu se poate susține că prin clasificarea actelor de sancționare și a documentelor care au stat la baza emiterii acestora, recurentului i-a fost încălcat dreptul de acces la justiție. Situația de fapt expusă a asigurat respectarea principiului contradictorialității pe parcursul procesului, având în vedere că prin comunicarea actelor de sancționare, recurentul-reclamant a avut posibilitatea să conteste motivele pe care acestea se întemeiază și să formuleze argumente în apărare. Referitor la termenul de introducere a acțiunii în instanță, în mod greșit prima instanță a reținut că reclamantul a formulat cererea privind anularea sancțiunilor disciplinare, cu depășirea termenului de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă. În dezacord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că, în raport de data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă de către pârâtul B. (28 decembrie 2012) și având în vedere data la reclamantul a promovat acțiunea în primă instanță (06 iunie 2013), cererea de anulare a sancțiunilor disciplinare a fost introdusă în termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. În aceste condiții, urmează ca prima instanță să procedeze la analiza pe fond a susținerilor formulate de recurentul-reclamant în motivarea capătului de cerere în discuție, sens în care se impune studierea înscrisurilor cu caracter clasificat care au stat la baza aplicării sancțiunilor disciplinare contestate, depuse la dosar de intimatul B., în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2002. În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea actelor administrative prin care reclamantului i-au fost acordate calificativele aferente aprecierilor de serviciu pentru fiecare an aferent perioadei 2007-2012, Înalta Curte reține că sentința atacată este criticabilă și din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, în privința modului în care a fost motivată soluția dată acestui capăt de cerere. Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător. Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența” (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României). Or, în cauză, examinând considerentele sentinței atacate cu referire la capătul de cerere analizat, instanța de control judiciar apreciază că hotărârea primei instanțe nu îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat. Astfel, judecătorul fondului, la pronunțarea soluției de respingere, ca tardiv formulat, a acestui capăt de cerere, a făcut referire numai la aprecierile de serviciu acordate reclamantului pentru anii 2009 și 2011 și deși a reținut că acesta a contestat actele întocmite de pârâți în procedura internă, prin care i-au fost acordate aprecierile de serviciu și calificativele aferente acestora, nu a indicat motivele pentru care a considerat că reclamantul a depășit termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru introducerea în instanță a cererii privind anularea acestor acte administrative. În contextul arătat, se reține că nemotivarea soluției date capătului de cerere supus analizei sub aspectul de esență invocat, echivalează cu necercetarea cererii deduse judecății și determină imposibilitatea instanței de recurs să exercite controlul judiciar asupra sentinței atacate. Referitor la capetele de cerere ale acțiunii introductive având ca obiect obligarea pârâtului B. la numirea reclamantului într-o funcție în raport cu vechimea și experiența sa profesională, schimbarea locului de muncă potrivit recomandărilor medicilor specialiști, modificarea raporturilor de muncă în sensul schimbării felului muncii, modificarea ordinelor interne în vederea armonizării acestora cu legislația europeană și cea națională, precum și declasificarea de urgență a documentelor incriminate ca fiind întocmite nelegal, Înalta Curte constată că prima instanță nu a analizat, în concret, motivele invocate de reclamant, limitându-se să arate că aceste solicitări nu sunt atributul instanței, ci doar al angajatorului. Motivele de fapt și de drept de care s-a prevalat reclamantul în susținerea capetelor de cerere enunțate anterior, au caracterul unor mijloace de apărare hotărâtoare pentru soluția ce va pronunța și pentru dezlegarea corespunzătoare a raportului juridic dedus judecății și ele necesitau, prin urmare, un răspuns explicit din partea instanței de fond. În aceste condiții, se impune analizarea de către prima instanță a susținerilor formulate de recurentul-reclamant în motivarea tuturor petitelor acțiunii cu care a învestit instanța de contencios administrativ, fapt ce implică, în mod corespunzător, și luarea în considerare a raporturilor de serviciu, astfel cum au decurs până la data pronunțării sentinței. În raport de aspectele reținute anterior, pentru a se asigura dublul grad de jurisdicție, precum și garanțiile procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei instanței de fond în vederea continuării judecății. Cu ocazia rejudecării cauzei, soluție dispusă față de motivele de casare incidente în speță, urmează ca prima instanță să examineze și celelalte critici formulate de recurent în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs; Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I C. proc. civ., republicat Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul A., casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.