ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2763/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,obligarea acestuia să emită, începând cu data de 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) un nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței, precum și obligarea pârâtei la acordarea începând cu data de 9 aprilie 2015 a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 118 din 11 mai 2016, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât.

Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtul să emită pentru reclamantă un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, și să achite diferențele salariale rezultate, începând cu 9 aprilie 2015.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, completând ulterior motivele de recurs și în ceea ce privește soluția asupra excepției inadmisibilității acțiunii, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că în mod greșit prima instanță a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, în condițiile în care intimata-reclamantă în mod evident nu a respectat prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 7 din capitolul VIII al Legii nr. 284/2010, cererea înregistrată la autoritate având un alt obiect decât prezenta acțiune.

Totodată, a arătat că în considerentele hotărârii atacate nu se face referire la o greșită aplicare a prevederilor Legii nr. 71/2015 în privința încadrării reclamantei, iar hotărârile judecătorești având ca obiect indexările prevăzute de O.G. nr. 10/2007 au fost executate benevol de Ministerul Public.

Potrivit recurentului, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ. raportat la Deciziile nr. 25/2011 și nr. 32/2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, arătând că prin Legea nr. 71/2015 au fost introduse o serie de reglementări, însă anterior datei de 31 decembrie 2009 procurorii nu au beneficiat de indexările prevăzute de art. 10 din O.G. nr. 10/2007, incluse în indemnizație sau plătite ca sporuri separate, cu titlu permanent.

Astfel, intimata-reclamantă a încasat anumite sume de bani, cu titlu de creanță, în baza titlurilor executorii reprezentate de hotărârile judecătorești invocate în acțiune, iar în prezent, ca urmare a aplicării Legii nr. 71/2015, nu mai există "diferențele salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011" solicitate de reclamantă, deoarece aceste diferențe au fost desființate prin emiterea Ordinului nr. 1704/2015.

Din această perspectivă, a apreciat că demersul reclamantei este lipsit de suport legal, dispozițiile legale aplicabile la stabilirea drepturilor salariale ale acesteia la nivelul anului 2015 nu prevăd includerea în indemnizația de încadrare sau acordarea pe lângă această indemnizație a altor sporuri sau drepturi în afara celor expres reglementate de lege.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea autorității pârâte la emiterea unui nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 9 aprilie 2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței, și acordarea, începând cu aceeași dată, a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

Curtea de Apel Ploiești a respins excepția inadmisibilității și a admis acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtul să emită pentru reclamantă un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, și să achite diferențele salariale rezultate, începând cu 9 aprilie 2015.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. În ceea ce privește soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile se constată că aceasta este corectă raportat la cererea adresată Ministerului Public pentru emiterea noilor ordine de salarizare în conformitate cu Legea 71/2015.

1.2 Pe fondul cauzei, problema centrală constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5

1

) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Curtea de apel a reținut că sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al aceluiași articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Concluzia curții de apel este corectă, fiind susținută nu numai de Raportul comun din 17 martie 2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5

1

) al art. a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Totodată, se apreciază că nu pot fi primite susținerile recurentului privind interpretarea greșită prevederilor legale incidente și încălcarea dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.

Astfel, judecătorul fondului are dreptul, dar și obligația,de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, refuzul recurentului de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor și procurorilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, în cauză nu se poate reține depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, motiv invocat de altfel în mod formal, iar soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 4 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Sentinței nr. 118 din 11 mai 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2019.

GGC - CP