ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3279/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galați, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției București și Curtea de Apel Ploiești, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună- obligarea pârâtului Ministerul Justiției de a emite pentru fiecare în parte începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind .l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței; -obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești la acordarea în temeiul art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată si completată prin Legea nr. 71/2015, a diferențelor salariale constând în:- contravaloarea diferențelor dintre indemnizația rezultată ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime (în muncă sau în funcție) și indemnizația efectiv acordată colegilor care, anterior datei de 31.12.2010, au îndeplinit aceeași condiție de vechime, începând cu 09.04.2015 data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 și în continuare, pentru viitor; - precum și diferențele dintre cuantumul sporurilor de care beneficiază primit în prezent și cel care ar fi trebuit să fie acordat; - actualizate în raport cu indicele de inflație până la data plății efective și a dobânzilor legale penalizatorii, aferente sumelor datorate începând cu data de la care ar fi trebuit acordate și în continuare, pentru viitor, până la data plății efective.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 132/2016 din 26 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Ploiești. Au fost respinse ca nefondate excepțiile inadmisibilității și necompetenței materiale invocate de pârâtul Ministerul Justiției.

Instanța a admis acțiunea, în sensul că a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru fiecare dintre reclamanți noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței.

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești la acordarea, în temeiul art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferențelor salariale constând în contravaloarea diferențelor dintre indemnizația rezultată ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime (în muncă sau în funcție) și indemnizația efectiv acordată colegilor reclamanților care, anterior datei de 31.12.2010, au îndeplinit aceeași condiție de vechime, începând cu 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 și în continuare, pentru viitor, precum și la plata diferențelor dintre cuantumul sporurilor de care beneficiază reclamanții în prezent și cel care ar fi trebuit acordat, sume actualizate în raport cu indicele de inflație până la data plății efective și a dobânzilor legale penalizatorii, aferente sumelor datorate, începând cu data de la care ar fi trebuit acordate și în continuare, pentru viitor, până la data plății efective.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești, fiind criticată sentința atacată.

Prin motivele de recurs formulate, Ministerul Justiției a criticat soluția instanței de fond cu privire la excepția necompetenței materiale invocată, arătând că aparține Curții de Apel București competența exclusivă de soluționare a cauzei având ca obiect stabilirea de drepturi salariale, fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Recurentul a criticat sentința instanței de fond apreciind că sentința primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând faptul că în mod greșit prima instanță a dispus obligarea Ministerului Justiției la plata drepturilor salariale, întrucât această obligație revine instanței angajatoare, respectiv Curtea de Apel Ploiești.

Ulterior, la data de 6.06.2019, a fost înregistrată la dosarul cauzei cererea recurentului Ministerul Justiției prin care a fost invocată excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, motivat de faptul că intimaților-reclamanți le-au fost achitate diferențele salariale de către Curtea de Apel Ploiești.

Curtea de Apel Ploiești prin motivele de recurs formulate a criticat hotărârea instanței de fond, fiind invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că a fost pronunțată Decizia nr. 32/2015 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind clarificată problema de drept care face obiectul prezentului dosar. S-a arătat că plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va respinge recursul formulat de Curtea de Apel Ploiești și va admite recursul declarat de Ministerul Justiției, va casa în parte sentința atacată în sensul că va fi înlăturată obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor salariale rezultate, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

2.1.1. Cu privire la recursul formulat de Curtea de Apel Ploiești

Analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința instanței de fond, Înalta Curte reține că recurenta arată în esență că drepturile salariale ale intimaților-reclamanți au fost corect stabilite, fără a exista o discriminare față de magistrații care au îndeplinit vechimea până la data de 31.12.2010.

Această susținere nu poate fi primită de instanța de control judiciar, care reține că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea legală ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice, care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la acest nivel maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, eliminându-se astfel diferențele salariale rezultate, în anumite cazuri, în urma aplicării Legii nr. 284/2010.

Or, din înscrisurile dosarului rezultă faptul că magistrații care au avansat în gradația aferentă vechimii în muncă/funcție după 01.01.2011, (cum este cazul magistraților din prezenta cauză) au beneficiat de o majorare cu 2,5% pentru fiecare gradație, pe când magistrații care au îndeplinit aceste condiții înainte de 01.01.2011 beneficiază de drepturi salariale într-un cuantum mărit.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond aplicarea în cauză a Deciziei nr. 32/19 octombrie 2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu care "Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010".

2.1.2. Cu privire la recursul formulat de Ministerul Justiției

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul, fiind casată în parte sentința atacată, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, invocată de recurent, pe motiv că ar fi emis ordin de salarizare pentru reclamanți prin care a fost recalculat cuantumul indemnizației brute lunare și al sporurilor la nivel maxim, începând cu 09.04.2015, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentului nu reprezintă critici de nelegalitate ale sentinței recurate, ci achiesarea tacită a recurentului la soluția pronunțată.

Se constată că recurentul-pârât Ministerul Justiției a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., context în care, sentința atacată va fi analizată din perspectiva acestor motive de casare.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., instanța de control judiciar îl va respinge ca nefondat, având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată nu este întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin. (1) din Cap. VIII, Anexa VI la Legea nr. 284/2010, ci are ca obiect cenzurarea unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim), fiind astfel un litigiu în materia contenciosului administrativ, așa cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, situație în care competența de soluționare a cauzei este stabilită de dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ, corect fiind soluționată de instanța de primă jurisdicție.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5

1

) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Curtea de apel a reținut că sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al aceluiași articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Concluzia curții de apel este corectă, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)

1

al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime

Totodată, se apreciază că nu poate fi primită susținerea recurentului referitoare la extinderea, de către prima instanță, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.

Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică.

În concluzie, refuzul recurentului Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor și procurorilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

În schimb, Înalta Curte găsește întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Justiției la achitarea diferențelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Prima instanță, consecutiv obligației instituite în sarcina Ministerului Justiției de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamanți, l-a obligat pe pârât să achite diferențele salariale rezultate.

Această din urmă dispoziție va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calității recurentului de ordonator principal de credite. Or, potrivit dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 conform cărora "Președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite" se poate concluziona că, în privința acestei cereri, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul Curții de Apel ca nefondat și va admite recursul Ministerului Justiției, în limitele expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței civile nr. 132/2016 din 26 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.

Casează, în parte, sentința atacată, în sensul că înlătură obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata diferențelor salariale rezultate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2019.