ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5158/2019

Ședința publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 aprilie 2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești, a solicitat:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), un nou ordin de salarizare, în acord cu art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței;

- obligarea pârâților, în solidar, în temeiul art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, la acordarea diferențelor salariale constând în:

a) contravaloarea diferențelor dintre indemnizația rezultată ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime (în muncă sau în funcție) și indemnizația efectiv acordată celor care, anterior datei de 31.12.2010, au îndeplinit aceeași condiție de vechime, începând cu data de 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 și în continuare, pentru viitor;

b) contravaloarea diferențelor dintre cuantumul sporurilor de care beneficiază reclamanta în prezent și cel care ar fi trebuit acordat;

c) actualizarea sumelor datorate, în raport de indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale penalizatorii, începând cu data de la care ar fi trebuit acordate aceste sume și în continuare, pentru viitor, până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 3508 din 14 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

a) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Curtea de Apel Ploiești și a respins cererea de chemare în judecată față de această parte, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

b) a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției;

c) a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită în favoarea reclamantei un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 și să acorde reclamantei drepturile salariale rezultate, începând cu 09.04.2015.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 3508 din 14 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul a susținut că prima instanță l-a obligat în mod greșit la plata diferențelor salariale, întrucât această atribuție legală revine instituției angajatoare, respectiv Tribunalul Prahova, în calitate de ordonator terțiar de credite, pârâtul Ministerul Justiției având doar obligația de a vira sumele necesare plăților, iar nu de a efectua în concret plata acestora.

3.2. Prin notele scrise înregistrate la dosarul instanței de recurs la data de 11 septembrie 2019, recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că a îndeplinit obligația stabilită prin sentința recurată. Astfel, pârâtul a arătat că, prin emiterea Ordinelor Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016, nr. 219/C/2017, nr. 1472/C/2017, nr. 2066/C/2017, nr. 3080/C/2018 și nr. 88/C/2019, s-a stabilit indemnizația individuală cuvenită intimatei-reclamante în modalitatea solicitată prin cererea de chemare în judecată, respectiv la nivelul maxim pentru funcția, tranșa de vechime în funcție și tranșa de vechime în muncă, fiind achitate și diferențele salariale rezultate din acest mod de calcul.

Intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare la dosarul instanței de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, recurentul-pârât Ministerul Justiției a emis Ordinele nr. 4680/C/2016, nr. 219/C/2017, nr. 1472/C/2017, nr. 2066/C/2017, nr. 3080/C/2018 și nr. 88/C/2019, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamantei, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015. Totodată, reclamantei i-au fost achitate diferențele salariale rezultate din aplicarea acestor ordine.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior pronunțării sentinței recurate, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin hotărârea atacată, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamantei. Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3508 din 14 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2019.